Dragoste sub pistol - LA FAMILIA ADRIANNI [TRILOGIE FINALIZATĂ PE WATTPAD]

PROLOG.

Să pierzi persoane la care ții este cel mai greu lucru cu putință. Să te gândești că poate există o cale ca aceștia să fi rămas încă în viață. Dar, nu chiar totul este așa cum ne dorim noi. Cel puțin, nu întotdeauna aceasta urmează cursul impus. Se ramifică în mii și mii de alegeri, care mai de care mai grele.

Nu le poți intui pe toate. Pe unele nici măcar nu le faci voluntar. Pentru anumite persoane este o pură coincidență să se întâmple asta, dar pentru mine nu. Țintele sunt alese de dinainte.

Discuți cu ele, le vizualizezi mecanismul, modul în care reacționează. Este un proces îndelungat. În acest context, lui Nicolas i-a luat ani de zile să-și bată joc de familia mea și de întreg clanul Adrianni. Nu este un om, căci sufletul îl are plin cu ură, de dorința neîncetată de a obține putere.

Manipulează.

Se folosește de alții ca să-i resolve treburile murdare. Cel puțin acum, căci în trecut, avea tupeul să-și distrugă victimile cu propriile sale mâini. A avut tupeul să-mi distrugă mie viața, pe când eram doar un copil. Nu mai țin minte vârsta la care s-a întâmplat totul, dar îmi amintesc cu exactitate durerea, lacrimile și tensiunea.

Această pierdere m-a marcat enorm. Nu mai iubesc cu aceeași intensitate. Nu mai sunt copilul inocent pe care-l știau cu toții. Am crescut și am conștientizat pe zi ce trecea gravitatea situației. Să trăiești printre mafioți înseamnă să te zbați pentru propria ta viață. Ajungi să semeni cu un monstru. Ajungi să-ți urăști fiecare zi trăită, să te urăști cu vârf și-ndesat.

Urăști tot ceea ce te înconjoară. Părinții mei au purtat mereu o iubire puternică unul pentru celălalt. Chiar dacă tata era rece ca gheață, iar mama era focul care îl topea. Se completau perfect unul pe celălalt. Din câte mai țin minte, mama m-a luat în grabă de la școală. Simțeam că este tensionată, că nu e în apele ei. Nu știu dacă toți avem aceste legături părinți-copii, dar vă asigur că-s cele mai puternice.

Tata se afla la firma mamei, punând la punct niște documente legate de organizare. Am intrat în clădire, iar primul lucru care m-a lovit a fost un miros puternic de spirt. Mă simțeam ca într-un spital, atât de curat și îngrijit era tot. Am rămas pe coridor, sprijinit de spătarul scaunului, înfulecând cu poftă niște bomboane așezate pe masa alăturată. Le plăcea să-și întâmpine clienții într-un mod primitiv și amabil.

Sunetul apăsat al tălpii încălțămintei pe scările dure, acoperite cu o gresie simplă, în ton cu nuanțele de alb și maron ce ne înconjurau se auzea. Cu toții am părăsit clădirea, adierea vântului de afară trezindu-mi corpul amorțit și distinzându-mi simțurile. Tata a condus către casă, fără prea multă pălăvrăgeală. De obicei, mă mai saluta și mai dădea noroc cu mine, vorba aia, ca între bărbaţi. Acesta a oprit brusc în fața porții și mama, alături de el, m-au condus în casă. Tăcerea și-a lăsat amprenta asupra noastră. Nu-mi spuneau nimic, iar eu priveam confuz. Parcă mă aflam printre străini, oamenii de altădată nu părea că se mai aflau în fața mea. Strigăte se auzeau de afară, iar mama m-a luat strâns în brațe și m-a dus la etaj, în camera mea. M-a obligat să rămân acolo, să nu ies indiferent de ce s-ar întâmpla. Desigur că, am ascultat-o și am rămas în cameră, până când un sunet puternic m-a deșteptat, determinându-mă să mă clatin pe picioare. Totodată, am simțit un junghi puternic în inimă. Durea îngrozitor de tare.

Asta a pus capac la tot.

Când m-am convins că era momentul să cobor la parter, am fost întâmpinat de niște bărbați înalți și solizi. Ambii mei părinți erau întinși la podea, într-o baltă de sânge. Lacrimile mi-au alunecat pe obraji, iar urletele nu mi le-am mai putut stăpâni. Am sărit la picioarele lor, în timp ce unul dintre acești criminali mă scruta, rânjind. Privirile noastre s-au întrepătruns, apoi m-am repezit spre el, dar era prea puternic că să-l dobor. M-a snopit în bătaie până ce mi-am înghițit sângele și urina. Până când coastele mă dureau, până când n-am mai putut respira.

Nicolas.

Așa cum ai apărut ca să curmi viețile altora, așa vei dispărea, iar nimeni nu-și va mai aminti de tine. Pentru că mă voi răzbuna. Iadul te va înghiți, iar eu te voi privi în ochii speriați, cu superioritate.

Și am să-ți ascult strigătul neajutorat.

Cu satisfacție.