Allison
-Scapă de toate, porunci el cu o voce din care răzbătea furia, răsunând în încăpere.
-Lasă-ți părul pe spate!
Allison tresări îngrozită, apoi se supuse, fiindcă știa că nu are nici o șansă de scăpare, se afla la mila acestui bărbat crud. El nu o credea că nu avuse nici o relație până atunci, nu avea ce face doar să se supună, astfel va demonstra și nevinovăția sa.
Cu mâinele tremurânde, cu fața udă de lacrimi își desfăcu părul din coama care se eliberă și îl lăsă într-o perdea pe umerii ei, care îi înconjura fața din ambele părți. Fără să îndrăznească să privească în direcția aflării lui, pentru a nu își pierde și ultima brumă de curaj, scăpă de lingerie, primul fusese sutienul, apoi urmară și chiloți. Cu chipul palid înconjurat de părul său bogat, tânăra rămase goală în fața lui.
Era pentru prima data când stătea goală în fața unui bărbat, dar straniu nu simțea nimic, îngheță toate sentimentele în ea, ridicându-și un zid de protecție in jurul inimii ele.După câteva minute, goală și înspăimântată îl privi într-un final, destinul ei se afla în mâinele lui. Bryan își turnă un încă un pahar de alcool. Fără să o privească îl dădu peste cap, trânti paharul pe masă care o făcu pe Allison să sară în sus. Apoi se porni spre ea cu pași mari, cu fiecare pas făcut de el, inima ei se făcea mai mică, frica o paraliză, nici nu respiră, doar îl privea paralizată cum înainta spre ea. Soarta ei fiind pecetluită în acel moment. El ajungând în dreptul ei nu se învrednici să îi arunce măcar o privire, demonstrând încă odată cât de inuman poate fii, doar se aplecă și o luă în brațele sale.
Allison cuprinsă de spaimă, privi doar în față, în brațele lui, lipită de pieptul lui se simțea ca într-o capcană fără scăpare. Cu ea în brațele sale el se îndreptă spre o ușa din partea stângă a încăperii, o împinse cu piciorul și pătrunse într-o încăpere mare. În mijlocul căruia trona un pat enorm, acoperit cu o cuvertură de culoarea sângelui. La vederea patului gigantic, Allison se scutură speriată. Dar el o strânse mai tare în brațele sale apoi ajungând lângă pat o aruncă pe pat. Allison gemu când trupul ei gol atinse materialul rece al cuverturii, trase cu mâini tremurânde de un colț al cuverturii încercând să se acopere dar nu prea reuși. În tot acest timp el nu o scăpă din priviri, debarasând-use de hainele de pe el. Doar o minută, și era gol în fața ei. Allison îndrăzni să îl privească, bărbatul era frumos. Avea un corp frumos cu mușchi bine lucrați, piele era netedă si bronzată.
Cu chipul sculptat în piatră bărbatul se apleca deasupra ei, se uită la ea în ochi apoi puse un genunchi pe pat, se sprijini într-o mână.-Astă noapte am să ți-o trag până ai să uiți complet de James și de toți neghiobi cu care ți-ai tras-o înainte.
Allison își înghiți lacrimile, goală și neputincioasă în fața lui, paralizată de frică, nu zise nimic, nu îl contrazise pentru că nu dorea să îl provoace mai tare, el era sigur că ea se culcaseră cu James și cu alții. Era conștientă că în această seară nu avea scăpare, vedea în ochi lui ură dar și foametea cu care îi privea corpul ei gol. El credea că a fost și cu alți barbati, fiindcă o văzuse sărutându-se cu James. Urma să se folosească de corpul ei, dorea ea sau nu dorea acest lucru, lui puțin îi păsa, acum doar partea animalică din el gândea.
Bărbatul s-a aplecat asupra ei și a tras-o sub el, Allison a gemut. Fără prea multe angajamente a apucat-o de picioare și le-a desfăcut situându-se între ele. Allison își închise ochi, strângând pleoapele strâns, simțea cum mâinele lui începură să o mângâie, cum mâna lui coborî spre sâni și apucă cu forța de fiecare, Allison tresări de durere, dar nu își deschise ochi. El continuă să îi maseze puternic sâni, apoi simți răsuflarea lui pe pielea ei, după care urmă o mușcătură de un sfârc care se ridică instataneu.-Nu am să fiu blând, nu te aștepta la tandrețe sau cuvinte drăgăstoase, șopti el, privind-ui corpul gol.
Allison nici nu putea respira, deschise ochi și doar îl privea. Inima ei bătea foarte tare și cu putere, încercă din răsputeri să nu se piardă cu firea și să o ia la fugă, chiar dacă nu avea unde și cum. Lacrimile șiroiau pe fața ei, dar bărbatul era inmun la lacrimile ei, el avea in gând doar foamea de a o supune lui.
S-a poziționat mai bine la ea între picioare și-a luat avânt și a penetrat-o adânc dintr-o singură mișcare. Atunci, Allison se încordă, durerea străpunse întregul ei corp, practic o rupse în două jumătăți, gemu de durere și își mușcă obrazul din interior ca să nu țipe, Încercă să se calmeze, dar durerea era îngrozitoare, răsuflă încetișor. Bărbatul se încordă, își aplecă capul și o privi în ochi uluit și confuz, conștientizând ce a făcut, dar era prea târziu, faptul deja era comis.
-Doamne, erai virgină! De ce nu mi-ai spus? o întrebă el cu maxilarul încleștat, privind-o cu ochi arzători.
-Am încercat, rosti Allison, dar nu ai vrut să mă asculți, șopti ea cu vocea îndurerată.
- Îmi pare rău dar acum deja este prea târziu ca să mă opresc, zise el privind-o cu uimire.
Apoi își puse capul între umărul și capul ei și începu să o penetreze la început încet, apoi tot mai repede, pînă cînd un șuvoi fierbinte se revarsă în corpul femei. În acel moment Allison încerca să se gândească la altceva, că de altfel ar face o criză de isterie chiar atunci, cu el deasupra ei.
Dupa ce a terminat, bărbatul se ridică aruncându-i o ultima privire confuză, își strânse hainele de pe jos și se îndreptă spre baie.Allison nemișcată, cu trupul plin de durere, urmări doar cu privirea spatele lui musculos cum intră în baie. Când ușa se închise, ea se sculă gemând de durere. Ajungând în picioare, fugi in biroul lui, își strânse hainele la repezeală, se îmbracă și plecă repede la adăpostul dormitorului ei. Cum închise ușa dormitorului său, se duse în baie, încuie ușa, își lăsă toate hainele pe jos la nimereală. Goală, se vârî sub duș, spera că apa va spăla mirosul lui impregnat în pielea ei, se simțea murdară și folosită. Cu mișcări puternice se frecă cu săpun câteva minute bune. După aceea, istovită se sprijini cu spatele de perete, cazând jos pe podea dușului, izbucni în plâns cu lacrimi amare. Jetul fierbinte al dușului curgea peste ea, astupând și hohotele ei de plâns. Suferința era prea mare. După o oră se ridică și ieși din duș, își acoperi trupul gol într-un prosop, cu ultimele puteri se târî până în pat unde plânse până dimineață.
Bryan
Confuz, Bryan intră în baie, închise ușa, apoi se sprijini cu mâinile de chiuvetă și se privi in oglindă. " La naiba! Ce am făcut? Acum și violul se numără printre păcatele mele. Doamne, este atât de frumoasă, gingașă și inocentă și eu ce am făcut? I-am luat inocența cu forța. Sunt un nemernic!" își zise Bryan.
Regretele îl măcinau, ceea ce făcuse era îngrozitor. Dar când l-a văzut cum idiotul ăla de James o săruta, a crezut
că înnebunește.
A plecat din țară ca să încerce să o uite, fiindcă văzând-o zi de zi era un chin pentru el. Căci când era prin preajma lui vroia să o ia în brațe, să o cuprindă și să se delecteze cu nectarul buzelor ei senzuale. Femeia avea niște buze care de abiau așteptau să fie sărutate. Din prima clipă când a văzut-o a visat să pătrundă în ea , să-i ofere cât mai multe orgasme și să o privească când își dă drumul strigând-ui numele. Dar pe când el era plecat ca să o uite, nemernicul de James dădea târcoale la ce îmi aparținea lui.Vina îl macină pe dinăuntru, se uită in oglindă și îi era scârbă de chipul pe care îl vedea din oglindă. Ce va face în continuare? Trebuia să facă ceva pentru a fii iertat. O dorea iarăși, o dorea cum numai dorise pe altcineva. Acum era prea târziu să îndrepte răul pe care l-a pricinuit, dar poate încerca să obțină iertarea ei. Dorința pentru ea era prea mare, îl va sufoca dacă nu o va face a lui din nou. Îl speria această nevoie de ea, dar și îl atrăgea spre ea. Simțea ca trăia pentru prima dată din ultimii ani, datorită ei.
CITEȘTI
Pasiuni trădătoare
RomanceTatăl lui Allison, un jucător înrăit s-a încumetat să îl tragă pe sfoară pe cel mai bogat și nemilos bărbat din țară, pe Bryan Mackay. Astfel, tânăra ajunge să locuiască împotriva voinței sale în casa unui om crud timp de șase luni. Bryan Makcay...