Pasiuni trădătoare

Capitolul 31

Allison

"Doamne, ce a obligat-o el să facă! Cu inima rece a impus-o să aleagă între fiica sa care era lumina sufletului ei sau să se vândă lui, renunțând la demnitate, singurul lucrul ce îl avea de preț."

Se oprise pe coridorul întunecat, lipindu-și spatele de peretele rece. Tremura din toate încheieturile, paralizată fiind de groaza care pătrunse în stomac, răsucindu-l dureros, provocându-i o stare de greață.

"Dezbracă-te!"

Allison își aminti încă șocată și cu neîncredere cuvintele lui, la auzul acelei porunci.
Da! Era o porunca!
Își aminti de noaptea violului de acum trei ani. Noaptea cu pricina îi apăruse imediat în fața ochilor, simți spaima și neputința de atunci. Doar cu un cuvânt acest bărbat o aruncase în tumultul amintirilor pe care ea încercase cu disperare să le uite dar iată că el fusese capabil să le dezgroape iarăși.

Nu își mai văzu fiica în acea zi, pesemne el astfel o pedepsise pentru ultimele ei cuvinte. Victoria o instalase în vechea ei cameră, în care timp de trei ani nu se schimbă nimic în afară de lenjeria patului, care acum era de o culoare bej. Allison nu se împotrivi când Victoria o petrecu în acea cameră, doar îi mulțumi politicoasă, căci deja nu simțea nimic.
Era prea distrusă, prea obosită.

A doua zi când ieșise din cameră pentru a lua micul dejun, avusese parte de o surpriză uimitoare.

-Eva!

Strigă Allison, fetița râse în hohote în timp ce mama sa izbucni în plâns.
Cu fața plină de lacrimi Allison merse și se așeză în genunchi în fața Evei.

-Eva! Prințesa mea! zise ea șoptind.

Cu mâinele începuse să o mângâie pe piept și pe brațe apoi întinse mâinele și o trase la pieptul ei într-o îmbrățișare strânsă.
Strângând-o la pieptul său îi tot rostea numele ca pe o rugăciune: Eva, Eva.

Fetița se eliberă din brațele ei și o privi cu ochi ei mari și inocenți:
-Mami! Unde ai fost? Blaen a spus că vei veni. Mami, de ce tu ai lipsit așa de mult?

Allison își înghiți cuvintele cu greu la auzirea numelui lui.
Își ridică ochi și o privi pe Victoria, care doar ridică din umeri. "Deci nu o anunțase pe fetiță că este tatăl ei."

-Prințesă, ai luat micul dejun? întrebă ea, nu știa cum să o descoase pe fetiță ce a făcut în lipsa ei în aceste săptămâni, avea nevoie de timp.

-Nu? Mergi cu mama acum, apoi mai târziu plecăm la plimbare. Bine!

Fetița a dat din cap afirmativ cu zâmbetul pînă la urechi.
Privind-o Allison se umpluse de liniște sufletească, pentru a se simți mai bine avea nevoie să știe că fiica ei este bine, și după zâmbetul afișat fetița ei era bine.

În următoarele clipe se auziră pași pe pardoseală:

-Blaen! strigă fetița și o luă la fugă spre bărbatul care apăruse în cadrul ușii.

Allison îngheță, se întoarse și privi cum fetița sa se aruncă în brațele tatălui său, acesta se lăsă pe genunchi și întinse brațele, așteptând-o. Fetița se aruncă și îl cuprinse cu brațele după gât.

Atunci privirile lor se întâlniseră, bărbatul îi aruncă lui Allison o privire stranie, încă ținând fetița în brațe. Se priviseră câteva minute în liniște, pînă când fetița strigă atrăgând toată atenția asupra sa: