Pasiuni trădătoare

Capitolul 24

Allison

-Incredibil! Nu pot să cred!

Aceste sunt cuvintele pe care și le tot repetă Allison în ultima oră parcurgând agitată și cu pași largi podeaua din apartamentul său sub privirile lui Cristian și Ilaria.

Aceștia își aruncară câteva privi scurte unuia altuia, care nu îi scăpă lui Allison din vedere, era mai mult ca sigură că între cei doi se întâmpla ceva, dar lăsă acest gest nesemnat pe altă dată căci în acel moment gândurile ei erau îndreptate cu totul în altă direcție.

Cristian muncea cu ele de un an și jumătate, era unul din cei mai buni fotografi pe care îi cunoscuseră Allison vreodată, printre numeroasele lui talente se afla și designul interior. L-au angajat imediat la firma lor, iar în scurt timp Cristian a devenit indispensabil. Dar chiar din prima clipă când acesta se întâlnise cu prietena ei Ilaria ceva se petrecuse între ei, căci de atunci se împăcau ca șoarecele cu pisica. Fiecare întâlnire a lor se termina scântei.

"Îl urăsc! Îl urăsc!"
Își tot zicea în gând Allison de câteva ore bune. După mesajul primit de la bancă, în care fusese anunțați că le-a fost respins împrumutul Allison nu își putea găsi liniștea. "De necrezut!" își tot zise ea, "Nemernicul! Cum își permise să acționeze astfel! "

Doar citind mesajul primit de la bancă, Allison înțelese de îndată cine a tras toate sfoarele, datorită căruia acum Allison era frântă și plină iarăși de griji. De acest împrumut depindeau foarte multe lucruri, viețile multor oameni se aflau acum în joc.
Cu acest împrumut firma lor va putea trece la alt nivel, astfel visul lor de a își face firma cunoscută pe piața internațională va deveni realizabil. În acel moment firma lor avea nevoie urgent de acest împrumut pentru a organiza nunta Alexandrei. Dar acum doar din cauza ei vor avea de suferit cu toții. Numai o singură persoană putea fi capabilă de astfel de gest, iar Allison îl cunoștea în persoană cât și fețele lui josnice pe care nu rataseră să i le arate cu trei în ani urmă, și se pare că prin gestul de azi va continua să o terorizeze necontenit pâna nu va obține ceea ce își dorește.

-Ar trebui să o anunțăm și pe Alexa, totuși este nunta ei, șopti Ilaria cu voce înceată de parcă se temea de fiecare gest al lui Allison.

Allison privi pe geam trecând-uși nervoasă mâinile prin părul său bogat, pufni dezgustată căci știa că era doar o singură cale de rezolvare a acestei probleme, va fi nevoită să vorbească cu el.

-Încă nu, zise Allison se întoarse și își privise prieteni, voi încerca să rezolv această problemă singură.

-Allison? Doar nu te gândești la ceea ce cred eu? întrebă Ilaria.

-Va trebui! Fără acești bani vom fi nevoiți să anulăm contractul cu Alexa. Voi vorbi cu el, sunt sigură că dorește ceva în schimb.

După plecarea prietenilor săi, Allison cu inima grea își călcase peste demnitate, cu greu își ținuse furia sub frână când a sunat-o pe Alexa sperând că aceasta avea numărul Lui. Poate fi considerat noroc sau nu dar Allison făcuse într-un sfârșit rost de numărul  lui.
La auzirea vocii lui la celălat capăt de telefon Allison respiră încet adânc încercând să își mențină calmul.

-Alo!

Totuși emoțiile o doborâră, toată suferința adunată răbufniră la suprafață:

- Tu? strigă ea furiosă. Cum poți fi așa nemernic? strigă isteric printre lacrimi. Te urăsc! Mă auzi ? Te urăsc! Dispari din viața mea! 

Furioasă pe el, cel mai tare furioasă pe ea însăși că căzuse iarăși în capcana lui trânti receptorul.
"Doamne nu! " zise ea plângând în hohote, cu corpul scuturat de lacrimi.
Nu putea lupta cu el, nu avea resursele necesare. Trebuia să îi țină piept și să reziste la atacurile lui, căci bărbatul nu vorbea niciodată în zadar, sigur că o va urmări și o va vâna până nu va cădea iarăși în plasa lui.
"Eva!" Trebuia să ascundă faptul că avea un copil cu el, căci nu se știa ce reacție va avea el când va afla de prezența unei fiice. Telefonul vibră în mâinile ei tremurânde, Allison cu ochi plini de lacrimi ridică telefonul și îl privi:
"Te aștept mâine, ora 10.00, Hotelul Aman."

Dimineață, Allison cu inima împietrită de teamă și de necunoscut, reuși totuși să își întipărească un zâmbet slab pe față și își sărută și cuprinse strâns fetița în brațe.
Pentru întâlnirea cu el își alese cu grijă ținuta: un costum  de  lână verde care îi punea în valoare trupul său. Părul și îl lăsă liber căzând pe umeri, iar pentru a părea mai înaltă își puse și pantofi cu tocuri. Spera că această ținută îi va oferi încrederea în sine când se va întâlni cu el. Bryan va avea în fața lui o femeie în toată firea nu o puștoaică care roșea și se bâlbâia ca acum trei ani.

Peste treizeci de minute se afla în fața hotelului unde era cazat el, ajunsese la ora stabilită. De cum intră pe ușă se îndreptase spre recepție, la recepție se afla un bărbat în floarea vârstei, Allison  numai se prezentase că și fusese invitată să urce în lift. Cu fiecare etaj urcat de lift inima ei se îngreuna mai mult. 

Cum intrase, îngheță când îl văzuse, bărbatul se afla în spatele unui birou enorm. Pesemne auzise ușa că își ridică ochi și o privi alene. Sub privirea lui, Allison simți cum tremurul o cuprinse cu fiecare părticica a corpului care era urmărită de privirea lui. La vederea lui creierul ei se opri din funcțiune, iar corpul înțepeni fără să îi îndeplinească comenzile.

-Allison! zise el răgușit, se ridică în picioare, privirea ei îi urmă mișcarea lui.

Bărbatul cu privirea fixă spre ea înconjură biroul și se îndreptă spre ea.  Cu fiecare pas pe care el îl făcea inima femeii tresărea dureros, stătea acolo înțepenită locului și îl privea. Dumnezeule! La doar doi pași distanță de ea el se opri și o privi lung. Cămașa  lui albă avea mânecile suflecate, la gât avea o cravată neagră care la acel moment era desfăcută și atârna nonșalant pe pieptul lui.
Allison roși violent în doar câteva secunde, iar respirația ei încetini. Nu își putea deschide gura, doar înghiți nodul dureros din gât.

-Îmi place cum îți stă în acest costum, șopti el privind-o intens. Verdele este culoarea ta, zise el.

-Mulțumesc, doar atâta reuși să îngăime ea.

-Ia loc. Dorești ceva de băut? întrebă el.

-Nu, mulțumesc, spuse Allison clătinând și din cap în același timp.

-Cred că eu voi voi bea ceva totuși, zicând aceste își luă privirea de la ea, se întoarse și plecă spre barul din birou.

Allison îi privi spatele și umerii lați, mersul lui de panteră, simți cum o lasă puterile, își strânse puternic degetele în pumni încât o dureau și palmele, durerea fusese singurul lucru care o aduse de îndată cu picioarele pe pământ, făcând-o să își amintească scopul vizitei sale. Cu cât mai repede afla ce dorește el cu atât mai repede va pleca de aici.

-Spune ce dorești? întrebă ea cu un glas tremurat.

El nu zise nimic doar zâmbi în timp ce își turnă un pahar de alcool.

-Mă bucur că nu ți-ai pierdut tenacitatea, spuse el zâmbind.

-Bryan! strigă Allison nervoasă.

-Bine! Bine! zise el împăciuitor. Dacă mă ascultai aseară ce aveam de zis nu ne aflam azi aici.

Allison îl ignoră, simțea cum își pierde răbdarea.

-Ce dorești?

-Știi bine ce doresc!

-Bryan! Nu știu ce jocuri murdare joci, dar eu nu am de gând să particip, zicând acestea Allison se porni spre ușă, "Destul"își zise ea, va găsi o cale să facă rost de bani.

- În momentul în care părăsești biroul meu uită de firma ta. Doar cu un apel, voi face astfel încât nici o bancă nu îți va accepta vreodată vreun împrumut, se auzi vocea lui în spatele ei.

Allison se opri locului, se întoarse și îl privi cu ochi mari și plini de durere.

-Ce dorești? îl întrebă ea secătuită de puteri. Spune odată! șopti învinsă, cu tristețe în glas.

- Simplu! zise el. Pe tine te doresc! răspunse el cu ochi ațintiți asupra ei, urmărindu-i fiecare emoție întipărită pe fața ei.

La auzirea răspunsului lui, Allison nu reacționă nici într-un fel, doar îl privi tăcută. Reacția ei o speria și pe ea, dar pesemne era din cauza că știa deja ce o va aștepta. Cunoștea pe propria piele cât de nemilos poate fi acest bărbat. Acest bărbat pe care îl iubise cu trei ani în urmă cu toată ființa ei, iar acum era și tatăl copilului ei era capabil de cele mai mari atrocități posibile pentru împlinirea scopului său.