Pasiuni trădătoare

Capitolul 18

Peste trei ani

Allison

-Mami! Mami!

Vocea copilăroasă a fiicei sale se auzea în tot apartamentul. Copila tropăia fericită, iar pașii ei micuți răsunau lovind podeaua în timp ce ea alerga spre biroul mamei sale.

Allison zâmbi și își lăsă filele din mână arănjându-le în dosar. Cu mișcări rapide închise dosarul și îl puse la marginea mesei, hotărând că pe astăzi a muncit îndeajuns. Este timpul pentru fetița sa. Nici nu așeză bine dosarele că ușa se și deschise.

-Mami!

Ușa fusese trântită de perete iar în prag își făcu apariția o mogâldeață de fetiță. Părul blond cârlionțat care de abia îi ajungea la umeri, ochi mari albaștri, gura mică iar pe năsucul ei își făcuse deja apariția câțiva pistrui. Inima lui Allison se umplu de exaltare când își văzu fiica, Eva avea doar doi ani dar pentru vârsta ei era foarte isteață.

Tânăra femeie lăsă totul baltă și sări în picioare, se îndreptă cu fericire spre fiica sa, se aplecă și își desfăcu larg brațele iar aceasta îi sări în brațe, Allison o trase spre ea și o îmbrățișă cu duioșie, ambele chicotiră vesele. Femeia își vâră fața în părul fiicei sale și inhală adânc mirosul ei de copil.

-Mami, zise Eva eliberându-se din îmbrățișarea mamei sale ca să o poată privi mai bine.

Fetița își ridică ochi mari albaștri și o privi cu inocența sa de copil.

-Mami, eu vleu țată dar Dea nu dă , zise ea pe un ton plângăreț.

Chiar în acel moment apăru și Dea pe ușă sau Andreea mai bine zis. Andreea avea doar 18 ani, era studentă, uneori avea grijă de Eva atunci când Allison avea vreun proiect nou și era prea ocupată. Era o fată înaltă slăbuță, chiar prea slăbuță, purta ochelari mari rotunzi care îi acopereau jumătate de față, iar părul ei șaten deschis mai mereu era strâns într-o coadă pe spate.
Allison era mulțumită de Andreea, căci aceasta o ajuta enorm având grijă de Eva, cât timp Allison muncea.

-Puiule! Dar ai mâncat astăzi deja înghețată, murmură Allison cu blândețe în timp ce o mângâia pe cap, răsfirând-ui buclele blonde. Mami a luat căpșuni. Poate dorești o căpșunică? întrebă ea.

-Vleu pșună! Strigă fetița entuziasmată, uitând momentan de înghețată.

-Să mergem atunci, zise Allison.

Se ridică în picioare și o lăsa pe fetiță pe propriile picioare. Privind în jos cu dragoste la copila ei întinse mâna așteptând-o, aceasta își puse palma ei micuță în palma mamei sale, ținându-se ambele de mână se porniră cu voioșie către bucătărie. Andreea le urmă în spatele lor, care în tot acest timp a fost martoră la acea scenă plină de gingășie și iubire.

După trei ani de griji și lipsuri, Allison în sfârșit se simțea împlinită, căci  acum nu ducea lipsă de nimic, permițând-uși să o întrețină singură pe fiica sa, oferind-ui acesteia toată atenția și dragostea sa. Spera că în viitorul apropiat își va cumpăra o casă unde va locui împreună cu fiica sa. Astfel va avea un loc pe care și-l va permite să-i zică "acasă".

Căci odată cu trecerea timpului, durerea din sufletul ei nu se diminuase nicicum. Încă avea în sufletul ei acel gol, care pesemne nu va dispărea de acolo niciodată, încă  se simțea străină și nedorită în această lume. Durerea trădării încă persista, chiar dacă a plecat la mii de kilometri, și a lăsat în trecut pe acele persoane care au rănit-o atât de grav.