Aprinde-te #1 (Seria Anonymous Society)

1. Un joint și-un caine de la antidrog

         Davis
Cu noua ani in urma

          Exista multe forte care guvernează universul. Cel putin asta este ceea ce obișnuia sa imi spună mama. Dacă e sau nu adevarat, încă nu am aflat.
          Ce am aflat insa, e faptul ca fetele au țâțe.
          Dacă ma intrebi pe mine, țâțele ar trebui sa guverneze universul. Ele si Victoria Moriatis, sa fiu al naibi. Habar n-am ce hormoni de creștere isi îndesase pe gat si-n vene peste vara, dar zău ca tipa crescuse peste tot. Devenise atracția principala de la ora de științe. Nimeni nu putea spune același lucru despre fratele ei geamăn, Killian. Tipul era mai anost decat profesorul Harris si omul ăla purta cravata pe sub pulover.
          -Domnule Black, mai ești printre noi?
          Am ridicat privirea spre mai sus numitul profesor. Se uita la mine, la fel ca mulți alți ochi din jur.
          -Din nefericire, am murmurat si mi-am îndreptat pozitia.
          -Minunat! Atunci ce spui dacă ne povestesti ceva despre procesul de polenizare al plantelor? propuse boșorogul.
          Mai bine îți povestesc despre cum am înghesuit-o pe prețioasa de fii-ta intre vestiare zilele trecute. Nu i-am spus asta, din mai multe motive evidente. Pun pariu ca tipul asta m-ar fi spânzurat de picioare cu capul in jos in mijlocul cantinei chiar si fara sa stie ca scumpa lui fetița de numai cincisprezece ani isi lua limba in gura cu mine pe la orice colt.
          -Nu știu nimic despre procesul de polenizare al plantelor. am recunoscut plictisit si deloc afectat de acea cruda realitate.
          Batranul Harris ma privea lung. Eu ii întorceam privirea. Era un joc al voințelor acolo si nu intentionam sa il pierd.
          -Domnule Black, îți dai seama ca ești intr-o situație prăpăstioasă pentru promovarea in următorul an școlar? m-a întrebat încrucișându-si bratele peste pieptul osos.
          -Sunt sigur ca situația nu e chiar atat de grava.
          -Sunt sigur ca este, dat fiind ca eu îți corectez testele si evaluările. ma contrazise imediat din ce in ce mai indignat.
          -Tocmai de-asta am banuiala ca nu e chiar așa tragic, el profesor. am murmurat abia inteligibil făcându-i pe cei mai apropiați de mine sa chicoteasca.
          Harris deschise gura sa vorbească. Harris închise gura, pentru ca exact atunci suna clopoțelul care anunta pauza. I-am aruncat un zambet arogant si m-am ridicat in picioare fara sa stau pe ganduri. Am ieșit din clasa lui blestemata.  Mergeam pe holuri de parca le dețineam. Probabil aroganta era o trăsătura moștenită genetic pe linie paternă, caci altfel nu-mi explic cum o căpătasem. In realitate nu parea sa fie nimic de capul meu.
          Nu eram cel mai frumușel pusti din scoala. Nu eram cel mai deștept-cu toate ca uneori aveam impresia ca sunt inconjurat numai de prosti. Nu eram nici cel mai bogat-nici pe departe chiar, cu toate ca planuiam sa schimb asta intr-o zi. Nu eram diferit cu nimic de ceilalti, dar nu eram nici ca ei. Chiar dacă as fi vrut, tot n-aveam cum sa ma încadrez in decorul lor. Asta, gândul ca nimeni nu ma putea dubla, imi oferea suficienta încredere in mine incat sa nu imi mai incap in piele. Tata spunea adesea ca eram inconstient si ca o sa intru in necazuri. Daca e așa atunci ar fi trebuit sa ma boteze Necazul Black, nu Davis Black.
          -Ai auzit ultimele bârfe? Micul Petrov a invitat-o la balul de Craciun pe Victoria. ma anunta Garrett Alistar, unicul si de-altfel singurul meu prieten.
          -Balul de Craciun e in decembrie. Suntem abia in  septembrie. De ce ti-ai alege de acum o partenera? m-am intrebat mirat.
          -Habar n-am, Dav. Ce știu e ca a invitat-o si nimeni nu a auzit răspunsul ei.
          -Si trăiește cu senzația ca Victoria chiar o sa meargă cu el? am pufnit amuzat si am chicotit.
          -Crezi ca nu ar accepta? Familia lui e putreda de bani, omule! spuse Garrett si ridica din umeri de parca asta era un motiv indeajuns de bun.
          -Omule, e la fel de desirat ca acum cinci ani. Si la fel de urat, dacă ma intrebi pe mine. Banii chiar nu sunt suficienti uneori si unii sunt cazuri pierdute.
          M-am oprit la dulapiorul meu si l-am deschis. Habar n-aveam ce curs urmează, nu-mi aminteam dacă e matematica sau fizica, așa ca m-am uitat in stanga si dreapta după cineva care ar putea știi. Garrett nu era o optiune in primul rând pentru ca abia dacă stia cum il cheamă si oricum nu aveam decat doua clase comune. Tocmai atunci Victoria si umbra de frate-sau se apropiau cu capetele apropiate, susotind.
          -Hei, Moriatis! Avem mate sau fizica ora urmatoare? am întrebat sprijinindu-ma neglijent de metalul rece intr-un umar.
          -Du-te si intreaba la secretariat, Black. murmura pricajitul Killian exact când trecea pe langa mine.
          -Oh, ce drăguț ești, scumpete. Credeai ca vorbesc cu tine? l-am întrebat clipind inocent. Fii serios, omule. Vorbeam cu sora-ta! am pufnit in cele din urma.
          După ce m-am asigurat ca geamănul urat a inteles cat de tare il disprețuiesc, mi-am intors privirea asupra gemenei si a gemenelor ei.
          -Nu vorbi așa cu el, Davis. plescai fata nemulțumita si isi arunca parul peste umar.
          Sa fiu al naibi dacă nu făcea intenționat. Ii plăcea sa ma vada salivand la țâțele ei. V-am zis ca mingiile alea de basket ar trebui sa conducă lumea? Inghitind in sec, m-am forțat sa ma uit in ochii ei.
          -Dacă imi promiți ca mergi la balul de Crăciun cu mine, atunci promit si eu ca o sa il tratez pe micuțul tau frate ca pe Regina Angliei. i-am propus aruncând chiar si un rânjet pentru efect.
          Victoria isi musca buzele, dar amuzamentul ii juca in ochi ca la el acasă. Așa e, frumusico. Sunt foarte amuzant, foarte inteligent si foarte charismatic. Probabil nu dintr-o familie suficient de importanta pentru tine si sigur nu îndeajuns de bun pentru o Moriatis, dar cu siguranța e ceva special la mine. Uita-te putin, sunt singurul pusti din liceu cu tatuaje!
          -Imi pare rau, dar am deja un partener. spuse ea, frangandu-mi speranțele ca o sa ma lase sa o pipăi intre dansuri peste materialul rochiei.
          Nu chiar, o puteam pipăi si dacă nu mergea cu mine la bal.
          Am clipit de câteva ori in direcția ei. Imi veni in minte ceea ce spusese Garrett puțin mai devreme. Privirea mi s-a îngustat si am scurtat holul numaidecât. L-am găsit pe limbricul Petrov langa dulăpiorul lui, cu ochii pironiti in ecranul telefonului. Probabil imprastia din nou bârfe de rahat despre copii populari din liceu. Ochelarii ii alunecau pe nas, avea umerii aduși si parul ciufulit si uleios. Nici eu nu eram scos din reviste, dar Milan Petrov arata ca o revista ieftina după ce a fost mototolita, aruncata la gunoi si s-a urinat o turma de elefanți pe ea.
          -Preferi sa mergi cu măscăriciul ala in loc sa mergi cu mine? m-am auzit maraind printre dinti, simțind cum un monstru verde si infiorator pe care nu il mai cunoscusem pana atunci isi făcea apariția din spatele inimii mele intunecate.
          Privirea Victoriei o urmări pe a mea si imediat ce a inteles la cine ma uitam, izbucni in hohote de ras. Ma holbam la ea, fatis de-acum.
          -Cine? Milan? Crezi ca merg la balul de Crăciun cu Milan Petrov? intreaba fata si noi chicote isi făcură apariția.
          M-am uitat la ea pentru încă câteva clipe, apoi la micul Petrov care si-a auzit numele si privea nedumerit toată scena. Ce mama naibi?
          -Vrei sa spui ca nu mergi cu el la bal? Atunci cu cine?
          -Nu e treaba ta, Black. sasai nefericitul ei frate. Si chiar dacă nu ar avea un partener, tot nu ar merge cu tine!
          -Nu mai spune! Vrei sa punem pariu? l-am provocat facand un pas spre el.
          Spre marea mea surprindere nu a dat înapoi, ba chiar isi indreapta spatele si se puse in fata surorii sale. Din păcate pentru el-si pentru mulți alții din aceasta scoala- diferențele dintre mine si ei nu erau numai la nivel financiar, social si moral. Viețile noastre erau la poli opuși.
          In timp ce ei se scaldau si se balaceau in munții de bani din vilele lor de milioane, eu împărțeam o casuta dărăpănată cu tata. In timp ce ei învățau sa meargă pe biciclete de mii de dolari, eu invatam sa ma strecor in casele oamenilor fara sa fiu prins si sa imi dau seama unde sunt ascunse cele mai de valoare obiecte. In timp ce ei se gândeai la ce cadouri scumpe sa le mai ceara părinților de Crăciun si de zilele lor de naștere, eu ma gândeam cum sa dau următoarea lovitura.
          -Stai departe de sora mea. Nu ești de nasul ei. ma anunța privindu-ma in ochi.
          Mi-am promis atunci ca o sa il fac sa isi inghita fiecare cuvânt. Poate nu azi, poate nu mâine, dar cândva in viața asta, lui Killian Moriatis avea sa ii para foarte rau de ziua in care s-a luat in coarne cu mine. Nu aveam multe atuuri morale pentru ca nu am avut de la cine sa le invat, dar un lucru il știam sigur despre mine: întodeauna imi tin  promisiunile!
          -Sigur, omule. N-o sa ma apropi de sora-ta. i-am răspuns monoton in timp ce in mintea mea deja prindea contur un plan.