Aprinde-te #1 (Seria Anonymous Society)

27. Bonnie&Clyde

          Davis

          Aș spune ca am fost surprins să o văd pe Easther în mijlocul camerei de zi din apartamentul în care stăteam în Chicago, dar dacă aș spune asta aș mânca rahat mai rau decât Milan în discursurile lui politice.
          Dacă s-ar fi dat premii pentru soc, le-aș fi luat pe toate. Dacă ar fi existat o plata în bani pentru neîncredere, aș fi devenit miliardar. Nu-mi puteam crede ochilor și urechilor. Nici corpul meu nu parea să mă mai asculte, caci atunci când am intrat și am închis ușa avea impresia ca sufletul și rațiunea mea se descotorosisera de carcasa din oase și mușchi.
Mă mișcam greoi. Nu cred ca respirasem de când dădusem cu ochii de ea și, la modul cel mai serios, începeam să-mi pun la îndoială sănătatea psihică. Îmi era atât de dor de ea, îmi intrase atât de adânc în sistem și devenisem intr-atât de obsedat încat să am halucinații? Nici macar nu băusem nimic și nu mă drogasem de... ore bune!
Am închis ochii strâns, pana am văzut lumini albe pe sub pleoape. Nu ești nebun, Davis, mi-am spus. Nu ești nebun, omule. Am tras adânc aer în piept și apoi am deschis ochii.
-Easther, am șopotit eliberând aerul din plămâni când am văzut-o tot acolo, stand în fata mea.
Zâmbetul îi dispăruse de pe buze. Parea agitata și încordată. M-am apropiat de ea mai mult din inertie. O vedeam acolo, urmărindu-mă cu o privire precauta, dar trebuia să mă conving ca e reala. M-am oprit la jumătate de metru de ea. Când am ridicat mana si i-am prins o șuviță de par, degetele îmi tremurau.
          -Chiar ești aici, am soptit uitându-mă la propriile mele degete care se mișcau peste șuvița ei.
          -Crede-mă, nici mie nu-mi vine să cred, răsufla ea prelung. Davis, dacă vrei să plec...
          Stomacul mi s-a strâns ghem. Voiam să îi spun ca e nebuna și voiam să o anunț ca n-o să o mai las să plece de langa mine nici dacă trebuia să o leg cu banda adezivă. Voiam să îi spun și ca, dacă singura metoda să mă asigur ca ramane lipita de mine e să îi pun un inel cu diamant pe deget, atunci naiba să mă ia dacă nu aveam să cumpăr inelul ăla. Gândurile alea erau prea haotice. Prea multe. Încă nu realizam ca ea chiar era în fata mea, așa ca tot ce am spus a fost:
          -Nu vreau să pleci, Easther.
           Umerii i s-au detensionat puțin și mimica i s-a imblanzit. Apoi s-a crispat și și-a asezat palma peste a mea. Îi frecam câteva fire de par intre degete.
          -Trebuie să vorbim, îmi spuse ea. În mod normal nu sunt genul de om cu care te trezești așa la ușa, pe nepusa masa, dar s-au intamplat multe în ultimul timp și... chiar trebuie să vorbim.
          Mi-a eliberat mana și s-a așezat agitata pe canapea. Și-a frecat coapsele cu palmele și privea agitata în jur. Am început sa pun lucrurile cap la cap: venise tot drumul din LA pana în Chicago, deși în zece zile nu-mi raspunsese nici macar la un mesaj. Era agitata și nervoasa și trebuia să vorbim. Probabil apelase la Milan sau, mai rau, la Killian ca să ajungă aici, caci altfel nu avea de unde să stie la ce hotel stăteam.
          Logic vorbind, de ce ar face o femeie asemenea lucruri?
          Atunci m-a lovit o revelație: era insarcinata.
          Să fiu al naibi dacă nu era insarcinata! Eram atât de sigur de asta încat, în aceeași clipa în care am realizat asta, ochii mei au privit în jos la abdomentul ei plat și, chiar acolo în fata mea, am avut impresia ca burta începe să îi crească precum o minge de basket. O clipa mai tarziu imaginația mea s-a calmat și abdomenul lui Easther a revenit la normal.
          -Davis? Îsi drese ea vocea agitata. Ai de gând să stai jos, ca să vorbim?
          Țâțele ei erau mai mari, sau o luasem razna de-a binelea? Și era palida, de parca îi venea să vomite. Pentru o clipa m-au trecut toate răcorire, pentru ca Dumnezeu mi-e martor ca niciodată nu îmi dorisem copii, ba chiar mă înspăimântau. Eram cea mai nepotrivita persoana care să se reproducă. Apoi m-am liniștit când mi-am amintit ca un copil primește gene de la amandoi părinții. Poate aveam noroc, poate semăna cu Easther.
          Voiam un copil? Nu, dar dacă Easther era insarcinata atunci ăla era biletul meu spre ea, pentru totdeauna. Știu ca suna rau, dar eram disperat. Femeia aia n-avea nici un motiv logic pentru care să mă vrea inafara dormitorului, iar eu o voiam și pe Luna!
          -Davis! Mă strigă ea din nou. Te simți bine? Te comporți ciudat.
          Am clipit de câteva ori în direcția ei.
          Dacă mă simt bine? Eram încă șocat de prezenta ei în Chicago. Atât de șocat încat nici nu puteam să mă bucur cu adevărat în clipa aia. Și eram speriat de moarte la gândul ca era insarcinata. Nici nu mă puteam gândi la scula de care Reece avea să mă despartă pentru ceea ce făcusem.
          Dar, așa ca de fiecare data, aveam un plan!
          M-am repezit spre ea, dar nu pe canapea ci în genunchi, în fata ei. S-a holbat la mine sceptica și chiar s-a ferit când m-am intins ca să o prind de mana. Parea mai palida decât cu un minut în urma.
          -Ce faci? Mă întrebă precipitata.
          -Habar n-am, am recunoscut clipind ca să îmi alung toate fricile care-mi colcăiau ca niște viermi prin minte. Hai să ne căsătorim, Easther. În Vegas sau oriunde vrei tu. N-am nici un inel pentru ca nu mă asteptam la așa ceva, dar o să cumpăr unul imediat, i-am promis agitat.
          -Ce? Icni îngrozită. Davis, ce te-a apucat? Cum să ne căsătorim? La ce anume nu te așteptai? Vorbește clar!
          Am incuviintat dand din cap. Cu ce naiba eram de acord?
           -Nu mă gândeam ca lucrurile or să fie așa, am recunoscut ridicând din umeri. Adică, nu mă înțelege greșit, Easth. Ești cea mai minunata, incredibila, superba și mortala femeie pe care am avut onoarea de a o cunoaște vreodată și în noaptea în care ne-am întâlnit prima oară chiar m-am gândit ca, dacă o să mă însor vreodată, vreau să o fac cu o femeie exact așa ca tine. Nu mă gândeam ca o să se intample așa de repede, dar în situația asta...
          -Poți să te opresti o clipa și să respiri? M-a întrebat ea, iar eu am făcut exact asta. Ce situație? La ce naiba te referi, Davis? Ce s-a intamplat?
         Am privit-o buimac, clipind des.
          -Nu ești insarcinata? M-am auzit întrebând revoltat de-a dreptul.
          Acum ea parea cea buimacita.
          -Nu! Zise scurt și ascuțit. Cum... ce? Davis, de ce ai crede așa ceva?
          Și din nou, eu eram cel încurcat. Mă simteam ca intr-un meci de tenis, doar ca în loc de mingiuta aceea verde, pasam neîncrederea de la unul la altul.
          -E-eu... am presupus... ai venit pana aici și ai zis ca vrei să vorbim... și m-am gândit...
          Mi-am ținut gura când ochii ei mai ca m-au ucis cu săgeți otrăvitoare. O dădusem din nou de gard.
          -Nu sunt insarcinata, Davis, mă asigura din nou, cu vocea seaca și plata. Și dacă aș fi fost, crezi ca aș fi vrut să te insori cu mine de mila, Black?!
          Si uite-o pe Easther Da'Vierr, doamnelor și domnilor! M-a plesnit peste mana și și-a încrucișat bratele peste piept. Se uita atât de urat la mine încat, pentru scurt timp, mi-a fost frica pentru viața mea.
          -În regula, am oftat eu lung. Bine. Nu ești insarcinata, am murmurat simțindu-mă ca un dobitoc. Nu mă refer ca e bine ca nu ești insarcinata, era la fel de bine și dacă erai. Rahat!
          M-am ridicat pe canapea langa ea și mi-am frecat fata cu palmele. Stomacul si inima mea se întreceau în tumbe, simteam ca o să îmi explodeze o vena la cap și Easther se uita din ce în ce mai frustrata la mine.
          Aduna-te, Davis. Ai jelit ca după mort de când ai plecat din LA, ai vizualizat momentul asta de un milion de ori, universul ti-a răspuns și tu te porți ca un handicapat!
          -Easther... am început eu, în aceeași clipa în care ea a spus:
          -Davis...
          Ne-am oprit amandoi și ne-am holbat unul la altul. Mă furnicau palmele de nerăbdare să o ating și știam ca dacă avea să spună nu, eu urma să mor. Mi se uscase gura cu ochii la buzele ei. Boxerii și pantalonii mei erau noua metoda de tortura. Aveam impresia ca îmi crescuse temperatura cu câteva grade.
          -Spune tu prima, am indemnat-o eu.
Parea chiar recunoscătoare. Mi-a aruncat un zâmbet fugar. Și-a ferit imediat privirea și a început să-și frângă degetele în poala.
-Am primit toate mesajele tale, incepu ea. Le-am citit pe toate, de mai multe ori.
-Nu mi-ai răspuns nici macar la unul!
Aș fi vrut ca amărăciunea și reproșul să nu fie atât de evidente în vocea mea. Din păcate, au fost. Eram un tip ranchiunos chiar și cu femeia care-mi făcea sângele să clocotească în vene.
-Am vrut să o fac, se grăbi Easther să îmi spună. Dar m-am răzgândit de fiecare data. Am fost dărâmată când ai plecat, chiar dacă nu aveam nici un drept să fiu așa, pentru ca știam ca o să se intample și nu m-ai mințit niciodată incercand să îndulcești realitatea. Am fost foarte suparata si furioasa, Davis.
-Știu, am pufnit privind în gol, scârbit de mine.
Când am ieșit din camera aia de hotel știam în adâncul sufletului meu ca sunt îndrăgostit de ea. Asta nu m-a oprit să-mi iau bagajele și să plec. Nu m-a oprit să-mi doresc să fac parte din Anonymous Society, să fiu acceptat în club alături de Killian și Milan. Să-mi țin promisiunea fata de Killian și Milan! Plecasem deci, din mai multe motive, dar oare cântarea vreunul mai mult decât Easther?
-Zilele trecute, în urma unei discuții cu mama, am realizat ceva, mă informa ea după câteva clipe de liniște incarcata. N-aveam nici un motiv pentru care să fiu suparata pe tine. Nu m-ai mințit niciodata, nu mi-ai făcut promisiuni deșarte, nu ai făcut nimic care să merite să te urăsc. Tot ce ai făcut a fost să pleci și am fost atât de surprinsă de modul în care m-a afectat asta încat nu am realizat ca... voiam de la tine ceva ce eu nu eram dispusa să ofer, concluziona ridicând din umeri.
N-o scăpam din ochi nici macar o fracțiune de secunda. Mi-era frica să nu întorc capul și să dispară.
-Ce anume? Am întrebat curios.
-Voiam să rămâi în LA, să îți abandonezi prietenii, misiunea și ambițiile. Știu ca nu m-ai întrebat niciodată, dar nici eu nu eram dispusa să îmi abandonez hotelul, responsabilitățile și familia.
-Nu te-am întrebat? Am pufnit exasperat. Bine, da, poate ca nu am spus exact cuvintele astea, dar dacă îți amintești bine, Easther, n-ai vrut nici macar să te uiți la mine zile întregi înainte să plec din LA. În fiecare noapte stăteam în Recepția de la Havens Piramide sperând ca o să îmi arunci o privire și o să îmi dai ocazia să îți vorbesc. Voiam să îți cer să vii cu mine aici sau oriunde naiba aveam să fim trimiși. Voiam ca după ce termin cu jocul asta bolnav să ne întoarcem împreuna în LA. Plănuiam să... raman acolo!
-În noaptea aia nu ai spus nimic, îmi aminti ea frustrata. De ce, Davis? De ce nu m-ai întrebat atunci?
-Pentru ca ai venit acolo în noaptea aia ca să facem sex, Easther. Erai furioasa, nervoasa și frustrata. Voiai să îți verși nervii pe mine și să mi-o tragi pana-mi ies ochii din cap. Crede-mă, ăla ar fi fost exact cel mai prost moment în care să-ti cer să pleci din orașul, viața și familia ta pentru cineva ca mine! Am clătinat hotărât din cap.
Aveam dreptate. Ca recunoștea asta sau nu, știam ca am dreptate!
-Bine, spuse ea. În regula, Davis. Nu m-ai întrebat atunci din cauza stării în care eram, pot să înteleg asta. Dar înainte de asta? Acasă la mine, când n-ai vrut sa ma vezi si ziua în care mi-ai spus ca te bucuri ca m-ai cunoscut?
Am oftat resemnat. Știam ca rahatul ăla o să se întoarcă împotriva mea la un momendat, așa ca i-am povestit tot. Cum m-am trezit când Amira m-a înțepat, discuția pe care am auzit-o, concluziile pe care le-am tras. La sfârșit, era ganditoare și liniștită.
-Tata e un tip concret, îmi zise ea. Dacă pune o întrebare, vrea un răspuns. În momentul ăla, Davis, după ce se întâmplase la hotel și zilele de după, nu știam ce răspuns aș fi putut să îi ofer. Crede-mă, e mai ușor să îi spui tatei s-o lase balta decât să îl convingi ca lucrurile incerte sunt, totuși, reale și palpabile. Pentru el e ori alba, ori neagra iar eu, în momentul ăla, eram intr-o zona foarte gri.
-Și-acum? Am întrebat-o sorbindu-i din priviri chipul superb pe care nu crezusem ca o să îl mai văd vreodată. În ce zona ești acum?
-Depinde, îsi musca ea buza. Ai fost serios când ai spus ca îți e dor de mine?
Am incuviintat hotărât dand din cap.
-Foarte!
-Și ai vorbit serios când ai spus ca ai vrea să fiu aici?
-Mai serios ca moartea!
-Mai tii minte noaptea în care m-ai întrebat de ce lucruri sunt dispusa să mă lepăd? Îmi aminti ea acea noapte în care ne-am jucat de-a Bonnie&Clyde.
Am dat din nou din cap, incapabil să mai vorbesc. Mi se inclestase gâtul și degetele mele strângeau atât de tare materialul canapelei, încat am fost sigur ca o să se sfărâme. Pe măsura ce vorbea, se apropia din ce în ce mai tare de mine. La sfârșit, ochii ei erau la cativa centimetrii distanta de ai mei. Respira scurt și precipitat printre buzele date cu ruj roșu. Eram sigur ca dacă mă atinge în clipa aceea, o să ejaculez precoce.
-Da, am îndrugat dregându-mi vocea strangulata. Îmi amintesc.
-Intreaba-mă din nou, a murmurat ajungând cu buzele la nici un centimetru distanta de ale mele.
Încă ne primeam în ochi. Degetele mele au început să se miste automat de-a lungul brațului ei sprijinit pe canapea, langa coapsa mea. Toată pielea i s-a înfiorat sub degetele mele.
-De ce ești dispusa să te mai lepezi, Easther Da'Vierr?
-De mine, șopti înainte de a-mi curma suferința și de a-și lipi buzele de ale mele.