Aprinde-te #1 (Seria Anonymous Society)

14. Mutarea perfecta

          Davis

          Drumul de la cafenea pana în GreeforBay a fost lung și tăcut. Nimeni n-a scos un sunet în acea ora petrecuta în mașina. Pun pariu ca toți trei ne gândeam același lucru: de ce e Easther în prim plan?
          Încă de când ajunsesem în LA, toate ghicitorile și toate misiunile fuseseră cu și despre ea. De-asta fusese Reece de acord să ne ajute în ziua aceea la depozit. Ne-a promis ca nimeni n-o să intervină în treburile noastre, ne-a promis protecție în caz ca avem nevoie de ea și ne-a promis ca ne pune la dispoziție oameni, arme și orice altceva am fi putut să avem nevoie. Totul ca să o puna pe Easther la adăpost.
          Aparent nici macar amenințarea lui Reece Da'Vierr care plana deasupra capetelor noastre ca un memento constant pentru toți cei din jur nu fusese suficienta ca să o scoată pe fiica lui din joc. Problema era ca nu mai înțelegeam ce fel de joc era ăla. De ce eu, Killian și Milan? De ce Easther? De ce așa?
          Când am intrat în cartierul privat în care-și avea resedinta familia ei, Easther s-a foit agitata pe bancheta din spate. A tras adânc aer în piept și și-a dres glasul.
          -Nu vreau ca tata să stie despre scrisoare, ne spuse ea cu vocea plata și seaca, frustrant de asemănătoare cu a lui Reece.
         I-am aruncat o privire în oglinda retrovizoare. Nu se uita la mine, ci intr-o parte, pe fereastra.
         -Ești sigura? Am întrebat-o intorcandu-mi privirea spre sosea. E posibil ca treaba asta să se imputa, Easther. Reece poate să îți ofere mult mai multa protecție decât putem noi.
          Oi fi fost eu un înfumurat al naibi de arogant, dar nu eram idiot. Nu mă puteam compara cu un colos, așa cum era Reece Da'Vierr. El era un Dumnezeu printre cei de teapa mea. Eu eram un pârlit care abia se aduna suficient cât să se ridice dimineața din pat.
          -Tocmai de-asta nu vreau să afle nimic, pufni ea.
          -În regula, am murmurat printre dinti.
          Dacă nu voia ca taica-su să afle, atunci taica-su n-o să afle. Era om în toată firea, putea să ia singura niște decizii pentru binele ei.
          Am parcat mașina în fata casei și am oprit motorul. Pentru o clipa, liniștea a fost a naibi de zgomotoasă. În mintea mea au răsunat ca din senin gemetele și icnetele ei, vocea răgușită și înnebunită de dorința și plăcere. Ma întrebam când ai dacă o sa le mai aud din nou. Am închis ochii și am tras adânc aer în piept exact când Easther a deschis portiera și a sărit din mașina.
          -Ești în regula? Mă întrebă Killian din senin.
          I-am aruncat o privire crucișă.
          -De când îți pasa tie dacă sunt în regula sau nu, Moriatis?
          -Suntem în aceeași barca, Black, fie ca ne place sau nu, spuse ridicând din umeri. Am pornit la drumul asta toți trei, eu, tu și Milan, și n-o să ajungem la destinație decât împreuna. În plus de asta, dobitocule, ar trebui să zici mersi ca m-am deranjat să te intreb. Defapt, știi ce? Du-te naibi!
          A coborât din mașina și a trântit portiera de parca încerca să o rupa, nu să o inchida. Aparent cineva era la ciclu și nu mă refer la Easther.
          Josephine era în cadrul usi. Vorbea cu Easther. Nu auzeam ce îi spune, dar Easther nu parea prea fericita. Când maica-sa a terminat de vorbit, Easther a clătinat din cap și i-a spus ceva. Josephine i-a zâmbit, dar nu parea prea convingătoare nici macar în ochii mei, și abia dacă o văzusem data trecuta când venisem aici.
          -Va aduc și doua scaune, baieti? Ne întrebă femeia mustacind.
          -Pentru ce? Întrebă Killian nedumerit.
          -Din moment ce ati rămas acolo, am presupus ca vreți să mancati în curte, îsi batu ea joc de noi cu un zâmbet amuzat pe buze.
          Am schimbat o privire rapida cu Killian. Idiotul m-a privit cu sprâncenele ridicate. Tu i-o tragi fiica-sii, nu eu, încerca el să îmi spună.
          Josephine ne-a condus pe mine și partenerul meu în sufragerie. Easther intrase deja și am găsit-o asezata la masa, langa un băiat care semăna izbitor cu Josephine. Nu am avut nici un dubiu ca e fratele ei mai mic, Oliver. Copilul avea bratele aruncate în jurul umerilor ei. Easther îl stragea tare, cu ochii închiși. Era o scena pe care nici macar n-ar fi trebuit să o privesc, dar nu-mi puteam lua ochii de la cei doi.
          -Black, am auzit apoi un marait jos și rece, venit parca din fundul iadului. Urmează-mă.
          Reece-care era undeva în spatele meu-a trecut pe langa mine fara să-mi arunce o cât de mica privire. Killian se holba la mine, Easther mă privea cu coada ochiului și pana și Josephine avea o expresie incordata pe chip. Dar Reece nu s-a deranjat să mă privească.
          L-am urmat pe un hol retras, pana intr-un birou. Nu era cine stie ce, un birou, doua scaune și o fereastra ce dădea în lateralul casei. Mirosea a soluții de curățenie și iarba. O combinație foarte surprinzătoare.
          -Ia loc, mormai în doi peri făcându-mi semn spre scaunul din fata biroului.
          M-am asezat, pentru ca la drept vorbind, ce șansă aveam să nu o fac? În fata tipului asta, nu erau mulți cei care chiar puteau riposta de la egal. Îmi plăcea să cred ca intr-o buna zi voi putea să o fac și eu.
          -O să începem discuția asta pornind de la premiza ca nu ești atât de prost încat să te atingi de fiica mea, mă anunță el.
          Inafara de aspectul impresionant și mimica inexpresiva, următorul lucru care te dezarma în fata lui era vocea. Era, pur și simplu, goala. Lipsita de viața, de flexibilitate, de emoții. Complet goala. Nu-mi puteam imagina cum ajunge un om să fie atât de controlat și stăpân pe fiecare aspect al sau. Eu, unul, nu eram sigur nici dacă am ambele șosete la fel.
          -Cred ca ai pus problema greșit, am pufnit eu, ca un impertinent, pentru ca uneori gura mea era mai mare decât frica de moarte. Pe mine nu mă cunosti, așa ca nu mai presupune lucruri despre mine. Pe fiica ta se presupune ca ar trebui să o cunosti. Deci, spune-mi tu: Easther ar lasa vreodată pe cineva ca mine să o atingă?
          Eram prea orgolios ca să îl mint în fata ca nu i-am pus gând rau prețioasei sale fiice. Și nu pusesem doar gândul pe ea, ci și scula. În ea. Mă rog.
          -A fost cu tine azi, mă informa el, de parca nu știam naibi asta. Oamenii mei m-au anuntat cand a ajuns la hotel și momentul în care a plecat. Intre timp prietenul tau a dat fuga la cumpărături. Pot să îți fac o lista cu ce a cumpărat, dar nu văd rostul. Ati plecat toți trei de la hotel în aceasta după-amiaza și v-ati dus la cafeneaua aia de doi bani.
          Mă uitam la el buimăcit. Aveam fata de idiot, de îmi amintea ce făcusem toată ziua?
          -Cu tot respectul, am început eu...
          -Nu ai așa ceva, Black. Treci peste! Îmi sugera la fel de calm și calculat precum un șarpe cu clopotei.
          Am scrasnit din dinti.
          -Unde vrei să ajungi? L-am întrebat încruntat. De ce îmi spui toate lucrurile astea?
          Am crezut ca n-o să mai vorbească niciodată, cam atât de mult a durat pana s-a hotărât să o faca pana la urma. Și-a dres glasul, a tras de marginea de sus a cămășii pe care o purta și s-a încruntat spre lemnul lucios al biroului. Era agitat.
          -Easther... a spus ceva despre mine azi?
          Dacă mi-ar fi îndesat țeava unei arme pe gat n-aș fi fost atât de surprins cum am fost în clipa în care am înteles ce mă intreaba. Mi-a luat câteva secunde să mă adun și să închid gura, apoi am tușit sec.
          -Mi-a spus ca v-ati certat, am mormait eu cu băgare de seama. A spus ceva despre cum ești autoritar si incearci să o controlezi. A mai spus și ca și-a dat demisia din mai multe locuri și ca o tratati ca pe o bucata de mobila.
          Pe măsura ce repetam lucrurile alea simteam amărăciunea lui Easther atunci când mi le spusese în camera de hotel. Cât de diferiți eram noi doi, Easther și cu mine! În timp ce familia ei încerca să o inchida intr-o colivie de aur, tata-singura familie pe care am avut-o vreodată- nu ezitase nici o secunda să mă împingă în gura leului.
          Reece ofta lung și închise o clipa ochii. Am presupus ca așa îsi manifesta el suferința. Cel puțin asta voiam să cred, ca suferă cu adevărat în urma disputei cu Easther.
          -Cred ca am dat-o de gard, murmura apoi cu jumătate de gura și printre dinti.
          -Ce? Am întrebat mijind ochii și aplecandu-mă spre birou.
          Ochii lui au fulgerat în direcția mea. Spatele mi s-a îndreptat automat.
          -Nu-ti forța norocul cu mine, Davis. Poate ca ești un hot iscusit, poate ca ești suficient de inteligent încat să scapi neprins și poate ca ești puternic și nesăbuit, nu o să îți anulez aceste lucruri, dar nu-ti forța norocul cu mine!
          Era un avertisment, nu o amenințare. Plănuiam să îl iau în calcul. Plănuiam și să continui să i-o trag fiica-sii, dar cine mă putea invinovati pentru asta? Easther Da'Vierr era pachetul complet.
          -Tata? Rasuna vocea mărului discordiei pe hol, în apropiere. Davis? Mai e cineva viu aici?
          Reece a pufnit, eu am chicotit și ușa s-a deschis.
          Easther ne-a privit pe rând, cu băgare de seama. Ochii i-au poposit mai mult asupra mea, incercand să-și dea seama dacă sunt întreg, cu toate membrele la locul lor.
          -Mama a spus să va chem la cina, ne anunță ea, fara să se adreseze cuiva anume.
          -Chiar acum ne pregăteam să venim, sari Reece de pe scaun. Nu-i așa?
          Nu, defapt chiar acum îmi aminteai cine ești tu și cine sunt eu și ca nu e o idee buna să mă pun cu tine.
          -Așa-i, am spus ridicându-mă la rândul meu de pe scaun.
          Nimeni nu s-a mișcat, cu toate ca biroul ăla era mic și atmosfera tensionata. Reece a spart gheata când a ridicat o mana spre Easther, incercand să o prindă de încheietura. S-a ferit din calea lui și și-a dus mana la spate. Reece a pălit și jur-jur!- ca în ochii lui a licarit ceva ce semăna cu durerea.
          -Nu îmi intoarce spatele, Easth, îi ceru el, o unda de amărăciune strecurându-se în vocea lui.
          Aveam impresia sufocanta ca nu ar trebui să fiu acolo și ca n-ar fi trebuit să asist la discuția aceea, dar nici nu voiam să plec, nici n-aveam cum să o fac discret, așa ca am făcut ce știam cel mai bine sa fac: am observat, sperând ca eu să nu fiu observat, și-am furat un loc în primul rând la o discuție intimă intre un tata și fiica lui.
          -Nu mă atinge, îi ceru ea fara să îl privească.
          Reece îsi arunca mâinile în aer, exasperat.
          -Cum naiba am ajuns în situația asta, Easth? Din ziua în care te-ai născut ai fost jumătatea mea, sufletul meu pereche! Când am devenit inamicul numărul unu?
          Frustrarea dădea pe-afara din bărbatul puternic și calculat. Îmi aminteam ca citisem undeva, la un momendat, ca nici un om sănătos psihic și emoțional, nu poate rezista în fata propriului copil. Reece m-a făcut în acel moment să înteleg proverbul care zice crede și nu cerceta.
          -Când? Intreba ea hohotind sec, dureros de distant. Habar n-am, tata. Poate atunci când ai crezut ca sunt în siguranța doar pentru ca eram cu Darren? Sau poate după ce ne-am despărțit și ai plantat paznici la ușa mea? Ah, sau poate când n-ai avut încredere în mine ca mă pot descurca singura și i-ai trimis pe Cain și Abel să se joace de-a câinii de paza cu mine? Când mi-ai încălcat intimitatea? Alege tu un moment care ti se pare mai potrivit, îi sugera ridicând nepasatoare din umeri.
          -Ești copilul meu, Easther! E o crima ca vreau să te știu în siguranța? Se lamenta Reece, holbandu-se la ea cu ochii cât cepele.
          -M-ai învățat să trag cu arma ca să fiu în siguranța! M-ai învățat tehnici de autoapărare ca să fiu în siguranța! M-ai învățat unde să lovesc cu cuțitul ca să fiu în siguranța! Sunt fiica ta, tata. Adică, rase ea din nou sec si isi arunca mainile in aer, uita-te puțin la mine! Ma transform in tine in fiecare zi, puțin câte putin. Dar nu sunt un copil. N-am nevoie de paznici. N-am nevoie să mă dădăciți. N-am nevoie să mă incuiati în turn.
          Reece era înnebunit de frustrate, oameni buni. Doamne, de-aș fi putut face o poza, să-l vedeți și voi! Pe cât de rau îmi parea de Easther, pe-atât de tare savuram neputința lui. Era revigorant să-mi amintesc ca pana și cineva ca el putea să fie rănit.
          -De ce trebuie să fii atât de complicata, Easth? Întrebă el înfrânt. De ce vrei să fii împotriva curentului? Victoria se mărita  peste câteva săptămâni și e foarte fericita. Tu vrei independenta, putere, control. De ce?!
          -Pentru ca eu nu sunt Victoria! Tipa Easther în cele din urma, uitându-se în ochii tatălui ei de parca urma să-l stânga de gat. Nu sunt Victoria, auzi? Nu vreau să mă mărit cu un plicticos cu care nu nimic in comun, nu vreau o nunta de prințese, nu vreau ca toți invitații să plângă în batiste la fericitul eveniment. Nu vreau să îmi urăsc soțul toată viața pentru ca e un scorțos de doi bani, să aflu ca mă inseala cu cine stie cine și să devin o soție trofeu pentru cineva care se mărita cu mine pentru banii și puterea tatălui meu!
          -Easther...
          -Nu! Nici macar nu vreau să te mai ascult, tata, spuse ea facand un pas în spate. Dacă ești atât de mândru de Victoria atunci... n-ai decât! Dar nu încerca să mă transformi pe mine în ea. Nici macar nu știi ce vreau de la blestemata asta de viața!
          Dădu să mai spună ceva, dar renunța la idee și îsi strânse buzele cu putere. Clatina din cap, se răsuci pe calcaie și pleca mai ceva ca o furtuna.
          -Easther! Rasuna vocea lui Reece pe tot holul când făcu primul pas după ea.
          L-am prins de brat si l-am ținut pe loc. Când și-a întors privirea surprinsă spre mine aveam maxilarul atât de încordat încat mă durea. S-a uitat la mana mea pe brațul lui și apoi în ochii mei.
          -Lasă-mă să vorbesc eu cu ea, i-am cerut fara să clipesc. Nu vrea să te vadă în clipa asta, dacă o forțezi n-o să faci decât să inrautatesti lucrurile.
          Am văzut rezistența din ochii lui. Am văzut și când a cedat. Nu a spus nimic, nu a făcut nici un gest, dar umerii i s-au detensionat și privirea i-a devenit obosita și încrâncenata.
          Am trecut pe langa el fara să-i mai arunc o a doua privire. Nu îmi era mila de el. Se purtase execrabil cu ea, naiba stie de cât timp. N-aveam eu nici un drept să judec, dar din punctul meu de vedere merita tot ce i se întâmpla cu vârf și îndesat.
          -Unde e Easther? Am întrebat din mers când am ajuns în sufragerie.
          -A spus ca urca în camera ei, îmi răspuns Josephine facand un pas spre mine. Ce se întâmpla? Unde e Reece?
          Am zbughit-o pe scări fara să îi răspund femeii.
          Nu știam care e camera lui Easther, așa ca le-am luat pe toate la rând. Pentru prima data în viața mea instinctele ce-mi fuseseră băgate în sistem cu forța au tăcut malc. Eram in casa unora dintre cei mai bogați oameni din America și singurul lucru pe care voiam să-l fur de acolo era inima lui Easther. Asta numesc eu schimbare radicala!
          Am găsit-o la etajul al doilea, intr-o camera spațioasă și luminoasa, decorata în nuanțe neutre de alb, negru și gri. Semăna mai mult cu o camera de hotel decât cu dormitorul adolescentei ce fusese cândva. Stătea pe marginea saltelei și se juca cu tivul rochiei pe care i-o cumpărase Killian.
          -Să nu îți fie mila de mine, Davis, îmi ceru fara să-și ridice ochii spre mine.
          -Nu îmi e mila de tine, Easther.
          Chiar nu îmi era! Eram furios pe Reece, da. Eram furios chiar și pe ea, pentru ca se consuma atât de tare. Voiam să fac ceva ca să se simtă mai bine, voiam să depășească mai repede momentul ăla trist și tensionat. Dar mila? Easther Da'Vierr îmi inspira multe lucruri, dar nici un pic de mila!
           -Pot să stau langa tine? Am întrebat-o oprindu-mă la o distanta cuviincioasă de ea.
          -Acum mă intrebi? Pufni ea clătinand din cap.
          Am luat asta cum am vrut, și anume ca pe o confirmare. M-am asezat langa ea, suficient de aproape încat coapsele noastre să se atingă. Mi-am privit lung tatuajele de pe mâini și degete. Paruse o idee buna să le fac la optsprezece ani. Acum erau o corvoada, caci pentru cineva cu meserie mea, semnele distinctive sunt sinucidere curata.
          Easther îsi trase nasul și suspina adânc.
          Am încremenit și mi-a luat rușinos de mult timp ca să îmi adun curajul să mă uit la ea. Am privit-o exact când o lacrima i se desprindea de pe gene și cădea pe materialul rochiei. Erau... multe lacrimi pe rochia aia. Mi s-a strâns stomacul.
          Easther Da'Vierr trebuie să plângă.
          Și nici macar nu o făcusem eu să plângă! Erau multe sentimente în mine în acel moment. Furie, ca Easther plângea. Frustrare. Usurare, ca nu fusesem nevoit să o fac eu să plângă. Și o nevoie care mă strângea de gat și mă lasa fara aer.
          -Lasă-mă să te fac să te simți mai bine, i-am cerut gâtuit, intinzand mana mea plină de cerneala spre mana ei alba ca laptele.
          -Cum? Întrebă suspinând încă o data. Dacă îi poți face tatei lobotomie sau dacă mă poți face să seman mai mult cu Victoria...
          -Habar n-am cine e Victoria asta, dar te asigur ca ești de un milion de ori mai buna decât ea, am pufnit clătinand din cap.
          -Tocmai ai spus ca nu o cunosti, îmi aminti ea, ridicându-și privirea incruntata spre a mea.
          Am înlemnit, la propriu și la figurat. Ochii ei... Doamne Sfinte, n-ar fi trebuit să gândesc asta, dar poate ca merita să o faci pe Easther să plângă, doar ca să îi vezi ochii în acele momente. Am avut impresia ca o să mi se despice pieptul, ca să poata vedea tot ce zăcea mai rau în mine.
          M-am aplecat spre ea împins de o forța mult mai puternica decât mine. Nu mă puteam controla. Mi-am lipit buzele de ale ei, le-am supt și lins ușor pana când s-a îndurat și a deschis gura, lăsându-mă să o sărut adânc și apăsat.
          Am sărutat-o și i-am mangaiat coapsa pana când suspinele ei n-au mai fost din cauza plânsului, pana când coapsele i s-au încordat și degetele ei s-au încleștat în materialul tricoului meu.
          -Lasă-mă. Să te fac. Să te simți mai bine, i-am cerut din nou fara să mă indepartez vreo clipa de ea.
          -Da, murmura cu respirația întretăiată, tragandu-mi mana de pe coapsa ei intre picioare. Fa-mă să mă simt mai bine, Davis.
          De atât aveam nevoie.
          Am împins-o încet pe pat, pana când a fost întinsa complet, cu picioarele atârnate peste marginea saltelei. Era mult prea riscant să fac sex cu ea acolo, așa ca am făcut ce n-aș fi crezut ca o să fac vreodată în toată viata mea: am îngenunchiat în fata unei femei. Poate nu pare mare lucru, dar pe mine momentul ăla m-a zdruncinat din temelii și m-a făcut să-mi chestionez întreaga viața, alegerile și propriile principii sau, mă rog, așa-zisele principii pe care încercam să le am.
          I-am depărtat picioarele, i-am ridicat rochia in talie și i-am tras deoparte chiloții. I-am sărutat coapsele pe rând, apoi soldurile. Când am ajuns cu buzele intre picioarele ei, am sărutat-o și crede-mă, n-a fost nimic sexual în sarutul ăla, în ciuda aparentelor. Chiar voiam să se simtă bine. Mai bine.
          Și-a trecut degetele prin parul meu, mi-a zgâriat ușor tampla și maxilarul cu unghiile.
          Apoi am început să o ling ca pe o inghetata, să o sug ca pe o acadea și să o mușc ca pe o bucata de tort. Lingeam și mușcăm și frecam și sugeam și o luam de la capăt.
          Jucam un joc foarte periculos, și nu mă refer la faptul ca-i făceam sex oral lui Easther în casa tatălui sau. Nu, în privința asta eram liniștit. Cel mai rau lucru care se putea întâmpla era să-mi pierd viața. Jocul adevărat, cel periculos, era cu un oponent invizibil care mă trăsese în cursa aia nebuna fluturându-mi faima, bogăția și succesul prin fata ochilor.
          Doar ca eu n-aveam idee cu cine mă joc.
          Însă știam ca Easther e o piesa importanta pe tabla aia uriaș de sah.
          Eram un jucator bun, pentru ca rezistasem atâția ani fata să fiu prins, eram mârșav si lipsit de scrupule. Killian era în jucator bun, care făcuse imposibilul să devină posibil, care facuse banii sa cada din cer aproape la propriu. Milan era un jucator bun, un manipulator de prima clasa, o legenda despre care avea să se predea în facultățile de politica. Toți trei aveam un singur lucru în comun, inafara se orașul natal: eram al dracului de inteligenți.
          Easther și-a dat drumul în liniște, mușcându-mi latul palmei ca să nu facă galagie. Când m-am tras înapoi și am aruncat o privire asupra ei, am văzut un zâmbet leneș pe buzele sale superbe.
          În clipa aia... mi s-a făcut al dracului de frica.
          Voiam tot. Voiam să fac parte din Anonymous Society, voiam respect, voiam putere.
          Dar o voiam și pe Easther, cu disperare. Trebuia sa-mi aleg cu grijă mutările, pentru ca nu voiam să sacrific nimic în cursa finala.