Aprinde-te #1 (Seria Anonymous Society)

3. Invitatie la nunta... sau nu?

        Davis

          Ce-mi face inima să bata mai tare?
          Mirosul de tutun și gustul de alcool. Senzația acului care-mi străpunge pielea când îmi fac un nou tatuaj. Vanatoarea. Anticiparea.

          Încercam si tot încercam sa imi amintesc când m-am simțit ultima data atat de folosit, dar nu reușeam. Probabil niciodată. Era patetic, imi dau seama, dar nu ma puteam abține. Aveam impresia ca Victoria ma folosise pentru corpul meu de zeu si apoi imi dăduse flit, in special pentru ca m-a rugat sa aștept câteva minute inainte sa o urmez inapoi la petrecere, de parca nu văzuse deja toată lumea ca am ieșit de acolo împreuna.
Nu mă intelegeti greșit, nu voiam să mă însor cu ea și să-i trântesc o echipa de fotbal. Voiam ca eu să fiu cel care îi intoarce nepasator spatele. Ticaloasa mi-a luat-o înainte, ce să zic.
Ajuns înapoi in sala de sport, lucrurile nu mai pareau la fel de dramatice precum in vestiar. Nu doar ca am ignorat-o când am trecut pe langa ea, dar atunci când privirile ni s-au intersectat m-am prefăcut ca nu o cunosc.
-Unde naiba ai fost, Dav?
Am tresărit si m-am dat un pas in lateral. Garrett avea foarte enervantul obicei de a se furișa pe langa oameni. Uram când făcea asemenea rahaturi!
-Garrett, dacă mai faci o singura data chestia asta, jur ca o sa îți fac picioarele guler in jurul gatului! l-am atentionat împingandu-l din drumul meu.
-Te-am văzut plecând cu Victoria spre vestiare. ma anunța de parca ar fi fost vreun mare secret.
-Si?
-Si știi cine altcineva te-a mai văzut plecând cu Victoria? ma întreba ispititor.
I-am aruncat o privire peste umar. După ranjetul maniacal si ochii sticloși imi dădeam seama ca erau doua posibilitati: ori nu o sa imi placa răspunsul, ori o sa leșin de entuziasm.
-Dacă nu e vorba despre printesa de frate-su atunci nu cred ca ma interesează.
-Oh, ba eu cred ca te interesează. ma contrazise el imediat. Milan-micutul-Petrov care apropo de asta, nu mai e mic deloc.
M-am oprit o secunda si l-am privit curios. Nu eram sigur dacă vorbește serios sau face mișto de mine, dar dacă Milan Petrov era in sala aia, înseamnă ca eu eram un cretin si scăpasem din vedere cea mai mare prada a serii.
-Vorbești serios? am intrebat iscoditor. Idiotul ăla chiar e aici?
Garrett încuviință dand din cap si imi făcu semn spre un loc aflat undeva in spatele lui. Am cercetat zona cu privirea si...iată-l.
Dacă despre Killian Moriatis nu auzisem aproape nimic in ultimii ani, nu se putea spune același lucru despre Milan Petrov. Dacă as fi fost ultimul pustnic de pe ultimul munte din ultimul capăt de lume si tot as fi auzit de el. Tipul devenise o legenda in politica americană. Intrase in parlament direct de pe bancile facultății, probabil prin servicii si favoruri sexuale. Ocupase in foarte scurt timp un post important in echipa senatorului Van der Fritz. In numai cativa ani reusise sa-si atragă simpatizanți, sa învrăjbească membrii senatului unul împotriva celuilalt, fusese implicat in mai multe scandaluri si procese din care naiba stie cum reușise sa iasa bazma curata si începuse sa muste mana care l-a hrănit atâția ani: doar ce isi anunțase candidatura pentru scaunul pe care il ocupa in prezent senatorul Van der Fritz.
         -Sa vezi si sa nu crezi, marele politician s-a întors in umilul loc de baștina, am murmurat privindu-l pe sarlatan cum râdea si se amuza cu grupul de admiratori pe care il atrasese.
          -Ce ai de gând sa faci? vru Garrett sa stie, brusc foarte alert.
          -Ce te face sa crezi ca am de gând sa fac ceva? l-am întrebat pufnind sec si privindu-l cu ochii ingustati.
          -Faptul ca te cunosc e suficient, se grăbi sa ma asigure.
          Mi-am lasat privirea sa se plimbe prin sala. Atat de multe fețe cunoscute, atat de multe posibilitati si totuși nu ma tenta decat una si aceea prea puțin accesibila. Sa ajung la micul Petrov si sa ii întorc buzunarele pe dos era aproape imposibil cu tot grupul de admiratori in preajma lui.
          A zis cineva imposibil? Ha! Nu exista așa ceva.
          Trebuia sa aștept un moment in care rămânea singur. Nu credea ca are cine stie ce mare avere la el, dar simplul fapt ca luam ceva ce ii aparține era suficient pentru egoul meu nesătulă.
          -Vrei sa plecam de aici? ma întreba Garrett privind in stânga si in dreapta. Cred ca nu trebuia...ce mama dracului?
          Pentru o clipa am avut impresia ca am orbit, dar apoi mi-am dat seama ca agitația din jur nu putea însemna decat ca se luase curentul. Am fost izbit in stânga, apoi in dreapta. Il auzeam pe Garrett țipând după mine din ce in ce mai departe. In loc sa ma îndrept spre ieșire, in aceeași directie cu oamenii care treceau agitati pe langa mine, eram împins cumva in direcția opusa. Cum năravul e boala grea, m-am deplasat greoi înșfăcând doua lănțișoare si un inel din mers. L-am îndesat in buzunarele jachetei.
Tot haosul a durat mai puțin de trei minute. Liniștea a fost atat de deplina odată ce ușile s-au trântit in urma ultimilor ieșiți incat eram sigur ca nu mai eram decat eu in sala de sport. Am rămas pe loc. Imi tineam respirația in încercarea de a auzi ceva, orice. Nu reușeam sa imi aud decat propriul puls in urechi.
          Un reflector se aprinse brusc si ma orbi. Mi-am dus mana la ochii care lăcrimasera instant si am înjurat îngrozitor. M-am impleticit un pas inapoi. Un nou sunet de reflector aprinzând-se s-a auzit de deasupra, apoi un altul, dar nu puteam vedea nimic.
          -Ce mama dracului? am auzit vocea inconfundabila a geamănului prost si urat Moriatis.
          Mai ca am luat-o razna.
          -Dacă ai impresia ca asta e o gluma buna atunci ești un handicapat, Moriatis! am țipat furios, incercand sa deschid ochii care incepeau sa se obișnuiască cu lumina puternica.
          -Ce înseamnă toate astea? rasuna o alte voce, una pe care o recunoșteam de asemenea.
          Am privit buimac in jurul meu, clipind des. Killian era luminat de un reflector, la fel ca mine si la fel ca Milan Petrov. Nu se vedea nimeni altcineva prin preajma si nu se auzea nimic. Atmosfera era ciudata si tensionata si puteam sa văd pe chipurile celorlalți doi aceeași încordare pe care o simteam si eu.
          -Asta e mana ta, puscariasul? Ce încerci sa faci? se burzului Moriatis punându-si mainile in solduri precum o țață care se târguiește in piața.
          -N-am idee despre ce vorbești, omule. Singurul loc in care a fost mana mea recent e vaginul sora-tii.
          Nu am mai auzit înjuratura pe care distinsul idiot mi-o închină, caci am luat-o la goana razand când a sprintat cu viteza. In liceu nu era atat de rapid si cu siguranța nu era la fel de înalt ca mine, dar aparent lucrurile se schimbaseră.
          -Stai pe loc, parazitule. O sa te prind oricum! tipa nefericitul in urma mea.
          -Stai la rând, plete in vant. Sunt mulți alții înaintea ta care abia asteapta ocazia.
          Poate ca aroganta mea mergea puțin prea departe, caci într-un moment de neatenție idiotul reuși sa ma ajungă din urma si chiar sa ma prindă de marginea jachetei. M-am eschivat la timp, dar nu fara sa ma impleticesc.
          -Davis, Killian? striga micul Petrov care era ignorat din toate partile. Cred ca e ceva in neregula aici. Care dintre voi doi a aranjat mascarada asta si ce legătură are cu mine?
          -Taci dracului! am țipat eu, in același timp in care Killian urla:
          -Nu mai vorbi, Petrov!
          Intr-un acces de dementa, am cotit stânga si m-am ascuns in spatele lui Milan, tragandu-l in fata mea si ținându-l ca pe un scut intre mine si psihopatul Moriatis.
          -Vino încoace, lepra ordinata, ma indemna el rânjind. De când aștept sa pun mana pe tine!
-Dacă n-ai fi fost un tocilar sfrijit in liceu, n-ar fi trebuit sa astepti atat de mult! am șuierat eu pe langa capul lui Petrov.
-Ia-ti naibi mainile de pe mine! tipa Milan lovindu-ma peste antebrațe. Si tu, dispari din fata mea! Ce dracului e in neregula cu voi doi? Sunteți oameni in toată firea, nu va mai purtați ca niște adolescenți idioți!
Surprinderea era vie in ochii mei, o simteam. Aceeași surprindere o vedeam pe chipul lui Killian, atunci când privirile ni s-au intersectat. Pentru o clipa am părut al dracului de asemănători, gândindu-ne la același lucru: micuțul Milan Petrov știa sa tipe si sa înjure.
-Am rămas singuri aici, numai noi trei dintre atâția oameni, e bezna si dracu' stie cine altcineva mai e prin preajma, caci reflectoarele astea nu se aprindeau singure! se lamenta si tipa Milan gesticuland febril. Iar voi doi va certați ca prostii pentru ca n-ați reușit sa treceti de resentimentele din liceu. E jalnic!
Bine, dacă o spuneai așa, cu voce tare, chiar parea jalnic.
-Calmează-te, omule, murmura Killian incruntat. O sa faci un atac de cord.
-Macar n-o sa mor prost, așa ca voi doi! veni numaidecât răspunsul șuierat.
-Bine, nu-mi vine sa cred ca trebuie sa ii dau dreptate ăstuia! Ce dracului se întâmpla aici? m-am trezit întrebând si privind curios întunericul din jur.
Acum ca Petrov atrasese atenția asupra acelor detalii aveam impresia ca totul ma zgârie pe ochi. Reuniunea de zece ani facuta cu doi ani mai devreme. Pana de curent apărută din senin. Cum, din atâta puhoi de lume, numai noi trei rămăseserăm blocați aici. Reflectoarele. Faptul ca toată situația aceea parea planuita la secunda. Totul ma zgaria pe retina.
-Cine-ti poarta sâmbetele si ce legătură are cu mine? marai Killian printre dinti, aratand de parca era gata sa-mi sara la beregata si sa le dea dracului de urmări.
-Mie?! am pufnit arogant, perfect conștient ca jucam un teatru ieftin. De ce crezi ca ambuscada asta e pentru mine si nu pentru Petrov? Nu eu mănânc rahat cu doua maini la televiziunea națională!
-Nu ma baga in porcariile voastre, Black! se rățoi idiotul printre dinti (inca nu reușeam sa trec peste faptul ca Petrov știa sa riposteze). Cine stie cui a tras Moriatis tepe de s-a îmbogățit peste noapte, si-acum oamenii ii vor capul?
Iata un moment pe care nu crezusem ca o sa il trăiesc vreodată: in sinea mea, pentru a doua oară in prea scurt timp, l-am aprobat din nou pe Milan Petrov, doamnelor si domnilor. Venea. Sfarsitul. Lunii!
-Se pare ca nu mananci rahat numai la televiziunea națională. chicoti Killian o clipa, apoi amuzamentul a dispărut ca o naluca de pe fata lui. M-am îmbogățit pentru ca am muncit zi si noapte, fara oprire, idiotilor. Minciunile si înșelătoria sunt specialitățile voastre, ale amândurora! Sunt sigur ca unul dintre voi e vinovat pentru...orice mama dracului se întâmpla aici!
-Cred ca prima oară ar trebui sa ne dam seama ce anume...
Cuvintele mi s-au oprit in gât când luminile s-au aprins. Am clipit buimac, caci schimbarea era radicala. Peste tot in jur domnea haosul: pahare cu punci aruncate pe jos, șervețele călcate in picioare, o masa răsturnată si doua poșete abandonate pe podeaua jegoasa. Ma mâncau tălpile sa ma reped la ele.
-Ce mama dracului...? rasuna vocea socata a lui Killian.
Mi-am aruncat privirea spre el. Se holba cu gura cascată la peretele din spatele meu. Si eu si Petrov ne-am răsucit in același timp.
Verifica-ti buzunarul.
Asta scria pe perete, cu o vopsea roșie care se scurgea incet spre podea.
Sa imi verific buzunarul? Mi-a luat cateva clipe bune sa ma pun in mișcare. Aveam multe rahaturi in buzunare si nu voiam sa le desert in fata celor doi. Ma considerau deja demn de dispreț, iar sa ma vadă cu buzunarele pline de bijuterii si bani, toate furate de la foști colegi de liceu, n-avea sa ma propulseze la rangul de om in ochii lor. Nu ca dădeam doua cepe degerate de părerea lor, dar imi plăcea libertatea mea. Lor nu le plăcea libertatea mea!
Am fost ultimul care a scos hârtia aceea groasa si lucioasa. Semăna cu o invitație la o nunta de fițe. Aveam o bănuială ca nu asta e defapt.

Domnului Davis Black,

Avem deosebita plăcere ce a va anunța in mod oficial ca numele dumneavoastră a ajuns pe lista foarte scurta si foarte exclusivistă a potențialilor noi membrii in Clubul Anonymous Society.
Prin aceasta invitație va oferim posibilitatea unui refuz, astfel ca dacă aderarea nu va surâde, trebuie doar sa dați foc scrisorii.
Dacă, însă, sunteți interesat sa intrați in cronicile celui mai exclusivist și elitist club din lume, asteptati următoarele vesti de la noi și urmați toate instructiunile.

Cu stima, A.H., președinte si cofondator al Anonymous Society.