Aprinde-te #1 (Seria Anonymous Society)

6. O ultima dorinta?

Davis

-Jocul asta e de rahat! Am țipat frustrat
Doamne, fie-ti mila de mine!
Nu eram un tip pretentios. Dacă dormeam câteva ore, îmi dădeai ceva de mâncare și-mi făceai un sex oral, n-aveai să ma auzi ca mă plâng. Puteam să supraviețuiesc cu minimum și tot nu m-aș fi plâns. Viața mea n-a fost niciodată usoara, așa ca eram obișnuit să trăiesc în orice condiții.
Dar să mă trezească Moriatis la opt dimineața după ce dormisem trei blestemate de ore?
-Lasa-mă dracului în pace, handicapatule! Am țipat incercand să îl lovesc cu piciorul când mi-a tras cearșaful de pe mine.
-Haide, frumoasa din pădurea adormita! Urla și batu din palme. N-auzi c-avem treaba?
M-am ridicat în coate și l-am ucis cu privirea mea carpita de somn.
-Sper să îți cada un asteroid în cap, i-am urat eu. Sper să mori în chinuri cumplite! Mă doare în cot de treaba ta, Moriatis. Baga-ti-o în cur!
M-am aruncat din nou intre perne și-am închis ochii strâns. Dacă mă prefaceam ca nu e acolo, avea să dispară pana la urma?
Mi-am auzit respirația suierand zgomotos în plămâni și icnetul îngrozitor, dar mi-a luat mult să înteleg ce se întâmplase. Abia când usturimea mi-a făcut pielea să ardă am priceput.
Killian mă lovise.
Mă plesnise cu palma peste fund.
Și pentru câteva clipe am avut impresia ca-mi luase foc posteriorul. Îmi era frica pentru integritatea mea, dacă e să fiu sincer.
Handicapatul se prapadea de ras.
-Ti s-a mai spus ca ești extraordinar de prost, Killian? L-am întrebat ridicându-mă în capul oaselor.
-Sunt milionar, Davis. Mă doare-n cot despre părerea ta! Îmi rase în fata.
-Vreti să fim dați afara din hotel?
Milan apăru în cadrul usii dormitorului meu.
Hai să va spun un lucru despre mine, oameni buni. Eu eram un om mai apropiat de mama natura. Dormeam ori dezbracat, ori maxim în boxeri. Pana și Killian avea pe el o pereche de pantaloni scurti și isi etala cu mândrie pieptul bronzat în Hawaii sau Bali sau dracu mai stie pe unde merg ignorantii plini de bani ca el.
Milan nu era ca noi și ca restul populației acestei încântătoare planete. Nu, Milan Petrov apăruse în dormitorul meu purtând pijamale lungi din ceva ce semăna al dracului de tare cu mătasea. Erau bleumarin și aveau detalii aurii la tivuri.
-Davis, cine a adus-o pe Regina Angliei aici? Hohoti Killian amuzat.
Mi-am frecat fata cu palmele și mi-am trecut mâinile prin par. Am coborât din pat impleticindu-mă. Vedeam dublu.
-Sunteți doi ciudați! Am bolborosit în timp ce mergeam spre baie. Habar n-am ce dracu am făcut greșit în... mă rog. Defapt, știu. Las-o balta.
Am trântit ușa în urma mea.

Găsiți ziua în care Easther Da'Vierr n-a mai fost copil.

Acesta era mesajul care trona pe ecranul luminos al telefonului primit prin posta. Mă zgaria pe ochi din mai multe puncte de vedere.
-Nu doar ca nu înteleg la ce se referă când spune ca n-a mai fost copil, dar cum naiba ar trebui să aflam noi asta? M-am lamentat frustrat de pe bancheta din spate a propriei mele masini.
Killian îmi furase cheile și declarase fara drept de apel ca o să conducă el. M-am tolănit pe bancheta din spate sperând ca o să pot să trag un pui de somn. Nu reușisem nici să închid ochii.
-Când îsi pierd copii inocenta? Intreba Milan gânditor.
-Când le moare unul din părinți? Am sugerat cu jumatate de gura.
Vorbeam din experienta. Mama murise când aveam trei ani. Practic nu fusesem niciodată copil cu adevarat. De la patru ani tata mă introdusese în tainele furtișagurilor mărunte la început și din ce în ce mai ambițioase cu trecerea anilor.
-Părinții ei sunt teferi și nevătămați, spuse Killian. Voi chiar nu știți nimic despre familia Da'Vierr?
Parea revoltat.
-Nu, am spus hohotind sec. Ar trebui?
-Defapt, da! Uite, nu am făcut cercetări în privința lor, dar am auzit o grămadă de povesti în jurul numelui asta. Se speculează ca majoritatea afacerilor lor sunt ilegale, cu toate ca nimeni n-a reușit să-i prindă cu nimic.
-Probabil mituiesc autoritățile din zona ca să îi lase în pace, murmura Milan numai pe jumătate atent la discutie.
-Tu sigur știi cum e cu mita, am chicotit amuzat.
-Iar tu ești departe de a fi moral, așa ca taci naibi din gura, Black! Mi-o trânti el.
Avea dreptate.
-În fine, oameni buni! Pufni Killian în timp ce conducea ca șoferul iadului, facand slalom prin trafic. Bunica-su, Declan Da'Vierr, este foarte batran acum dar omul e o legenda în California și nu numai. Nimeni nu stie exact la ce sume se ridica averea familiei dar se presupune ca a depășit pragul de zece miliarde încă de pe vremea când Declan era șeful.
-Babalâcul s-a pensionat? Am întrebat amuzat. Îsi face viața pe vreo insula pustie cu câteva minore în timp ce alții încasează gloanțe pentru el?
-Nu, Davis. Babalâcul locuiește în casa familiei, alături de soția lui care nu e minora. Îsi primește nepoții în vizita, participa la acțiuni caritabile și în principiu duce un trai liniștit de suburbii.
-Și tu de unde știi toate astea? Se interesa Milan fara să arunce vreo privire în jur.
-Știu totul despre oamenii importanți din țara, îl informa el. Și nu mă refer la cei importanți așa ca tine, mă refer la cei cu adevărat importanți, Petrov!
-Bine, am intervenit înainte ca idiotii să se ia la bătaie. Deci Declan Da'Vierr s-a pensionat, am reluat eu discutia. Cine conduce toată șandramaua?
-Mai mulți oameni, dar persoana pe care mergem să o vedem acum orchestrează totul, mă informa el.
-Și cine e aceasta persoana?
-Dac-ar fi să mă iau după felul în care te uitai tu la Easther aseară, aș zice ca e viitorul tau socru, rase el amuzat. Dac-ar fi să mă iau după felul în care se uita ea la tine, aș zice ca e tipul care-o să-ti perforeze craniul cu un glonț. Mergem să-l vedem pe Reece Da'Vierr.
Nu auzisem în viața mea numele ăla, dar dintr-un motiv care mie îmi scăpa, am simțit cum mi se zburlește parul pe ceafa. Probabil era felul universului de a-mi transmite un mesaj: ca e cazul să mă pun la adăpost.