Aprinde-te #1 (Seria Anonymous Society)

15. O ceata de diavoli

          Easther

          A doua zi dimineața după cina de la părinții mei-singura persoana care a mâncat ceva in seara aia a fost Davis- a sosit un nou mesaj pe telefoanele primite ale lui Davis și Killian.
          Asteptati noi indicații.
          Aparent faptul ca plânsesem din cauza tatei fusese suficient ca misiunea lor sa fie completa. Cum naiba știuseră ei ca plânsesem? Nu-mi puteam explica. Atunci când le-am pus aceiași întrebare lui Killian și Davis amandoi au tăcut malc.
          În acea seara, când eu și Davis eram din nou în pat, cu el adânc în mine, m-am forțat să-mi amintesc ca el nu era în LA pentru mine, ca avea un scop pentru care venise și ca, îndată ce scopul avea să fie îndeplinit, el urma să plece înapoi la viața lui. Orice se întâmpla intre noi era temporar și-avea să dureze exact atât cât le lua lor să completeze sarcinile primite.
          Trecuseră trei zile de atunci. Milan revenise în LA cu o zi mai tarziu decât preconizase. Nu-l cunosteam prea bine, iar el nu era genul de om care să te lase să îl cunosti, dar de fiecare data când îl văzusem-în fiecare din cele doua dați mai precis- paruse abătut și căzut pe gânduri.
          Mă întorsesem în apartamentul meu a doua zi după cearta cu tata. A fost minunat să fiu din nou în casa mea, intre lucrurile mele și stătusem departe doar o zi! Davis devenise un musafir constant. Aproape ca nu plecase deloc de langa mine și când fusese nevoit să se întoarcă la hotel, mă târâse după el. Eram sigura ca tata știa despre prezenta aproape permanenta din ultimele zile a lui Davis în viața mea și spre surprinderea mea, încă îsi ținea gura.
          -Poate vrei să pui ceva pe tine, îmi sugera Davis jucându-se absent cu o șuvița din parul meu.
          -De ce? Credeam ca îți place mai mult de mine când sunt dezbracata, am chicotit eu.
         Stăteam amandoi lungiți pe canapeaua din sufrageria mea, ingramaditi unul în altul. Eram transpirați, dar respiratiile ni se liniștiseră. Încă îmi simteam picioarele moi și corpul greu. Mi se închideau ochii.
          -Îmi place de tine goala, mă asigura Davis. Și îmi place de tine în hainele tale de fite, elegante și nesimțit de scumpe, la fel cum îmi place de tine imbracata în blugi și cu bocanci în picioare.
          Mărturisirea lui era cel puțin surprinzătoare. Mi-am ridicat privirea banuitoare spre el. Davis era genul de bărbat care ti-ar fi zis abia aștept să te dezbrac în loc de arati bine.
Și-a aruncat privirea asupra mea apoi și-a dat ochii peste cap.
          -Killian mi-a dat un mesaj, îmi explica el. Vine încoace împreuna cu Milan. Habar n-am de ce, dar zicea ca e important și ca aduce mâncare chinezeasca. Oricât de mult mi-ar plăcea să mă holbez la fundul tau când te fatai prin toată casa, nu vreau să le scot lor ochii cu un cuțit de friptura din același motiv.
          Am incuviintat dand din cap și m-am ridicat intr-un cot. M-am răsucit pe jumătate spre el.
          -Ești un bărbat foarte teritorial, nu-i așa? L-am întrebat inclinandu-mi capul și cercetandu-i chipul superb cu atenție. Cum te-au suportat... femeile din trecutul tau?
          Fusesem cât pe ce să zic iubitele. Slava Domnului ca n-am făcut-o. În mod foarte surprinzător, îmi plăcea compania lui, îmi plăcea corpul lui și îmi plăcea felul în care mă făcea să mă simt atunci când nu era incredibil de enervant. Încă nu eram dispusa să renunț la lucrurile alea, așa ca nu voiam să-l pun pe fuga spunând cuvântul cu i.
          -Da, Easther, pufni el sec, să știi ca toată viața am fost așa. Du-te și imbraca-te.
          N-am înteles de unde venea amărăciunea din vocea lui și nici de ce îsi scosese tepii la mine, dar nu eram în măsura să-l iau la intrebari. M-am ridicat și am plecat după ce i-am mai aruncat o privire crucișă.
          Am făcut un dus și mi-am pus pe mine o pereche de pantaloni scurti și un tricou larg. Nu m-am obosit să-mi aranjez parul sau să mă aranjez. Când am coborât din nou în sufragerie, Killian îmi cerceta unul dintre tablourile de pe pereți și Milan admira priveliștea.
          -Chestia asta pare nesimțit de scumpa, declara Killian imediat ce m-a zărit cu coada ochiului.
          -Chiar este, am spus stramband din nas. Weston are un stil unic de a alege cadouri. Mi-a dat tabloul asta când am terminat facultatea.
          -Weston e o legenda vie, pufni Killian făcându-mă să mă incrunt. Ce e? Nu e colțișor în tot orașul asta care să nu-i stie isprăvile!
          Mi-am dat ochii peste cap și am plecat de langa el.
          -Buna, i-am spus lui Milan.
          -Buna, murmura fara să se uite la mine.
          Pe Davis l-am găsit în bucătărie. Nu m-a auzit când m-am oprit în cadrul usii și m-am sprijinit cu umărul în tocul acesteia. Cotrobăia în dulapuri, cauta ceva. Mi-am permis să-l admir câteva minute. Aproape fiecare centimetru din corpul lui era acoperit de tatuaje. Cu o seara în urma îmi povestise ca la un momendat fusese tentat să îsi facă unul pe fata. Mă bucuram ca n-o făcuse. Trasaturile lui erau mult prea superbe ca să le acopere cu cerneala. Dar restul corpului sau? Era o opera de arta, din mai multe puncte de vedere. Cum stătea cu spatele la mine îi vedeam muschii puternici flexandu-se pe sub pielea întinsa iar tatuajele se mișcau și ele, îsi modificau unghiurile în funcție de mișcarea pe care o făcea el.
          -Știu ca ești acolo, Easther, mă anunță din senin, făcându-mă să tresar.
          -Cum? Am pufnit eu. Nici macar nu te-ai uitat peste umar!
          -Știu, pur și simplu. Am știu exact când ai venit. În loc să stai în ușa și să te holbezi la fundul meu, mai bine m-ai ajuta să duc toată mâncarea asta în sufragerie.
          -Nu mă holbam la fundul tau, am murmurat cu jumătate de gura și am aruncat o privire spre fundul lui.
          Oh, da. Opera de arta.
          Am făcut doua drumuri ca să ducem toată mâncarea și încă unul pentru băuturi. Am asezat totul pe masuta joasa din sufragerie si ne-am tolănit în jurul ei. Din exterior parea o seara linistita, eu și iubitul meu împreuna cu prietenii lui petrecând timp de calitate împreuna.
          Doar ca Davis nu era iubitul meu, Killian și Milan nu erau prietenii lui și nimeni nu era acolo doar pentru compania placuta.
          -Milan a aflat ceva, ne anunță Killian înainte ca eu să apuc să înghit prima gura de mâncare.
          -Ce? Întrebă Davis brusc foarte alert.
          Killian ridica din umeri, indesandu-și în același timp mâncare în gura.
          -Habar n-am, n-a vrut să-mi zică nimic. A spus ca suntem toți trei în oala asta și ca o să vorbim împreuna.
          Trei perechi de ochi s-au ațintit asupra lui Milan.
          Trebuie să-i dau cezarului ce-i al cezarului: astia trei erau un grup foarte pestrit. În timp ce Davis era dur și nesăbuit, superb în angoasa lui, Killian era relaxat și degajat, amuzant și cu un zâmbet răpitor, tipic pentru un băiat de bani gata. Milan însă era cu totul altceva. Era tăcut și liniștit, politicos și prevăzător, dar ochii lui păreau ca ascund în permanenta ceva. De fiecare data când mă uitasem în ochii lui îmi dăduse senzația ca e hăituit de o ceata de diavoli.
          -Toarnă tot, îi ceru Davis inflexiv.
          Milan nu se grăbi să vorbească. Mesteca încet, inghiti și apoi bau câteva guri din berea lui.
           -Am amânat venirea înapoi încoace cu o zi pentru ca am trecut pe la Miami mai intai, ne spuse el. Am aflat întâmplator locul în care a avut loc prima întâlnire a Anonymous Society, acum aproape treizeci de ani. Pe vremea aceea, clădirea era declarată ca fiind sediul unei asociații filantropice. Ghiciți ce e azi în locul ăla?
          -Mi s-a luat de ghicitori, declara Davis sus și tare. Zi-ne odată!
          Milan îl privi câteva secunde apoi se uita spre Killian.
          -Un club pentru adulti, spuse el lent și apăsat.
          Ei, asta da reorientare profesională, mi-am spus. De la asociație filantropica și pana la club pentru adulti e cale a naibi de lunga!
          -Nu-mi zice ca ai și intrat acolo, pufni Killian neincrezator?
          -Ce? Bineînțeles ca am intrat, doar n-am bătut tot drumul ăla degeaba!
          -Easther, iubire, cheamă presa, strigă Davis ranjind. Micul Petrov și-a pierdut virginitatea! Cum a fost, Milan? Spune-ne tot, toate detaliile picante si scarboase!
           Singurul răspuns al lui Milan a fost degetul mijlociu ridicat intr-un gest de sfidare absoluta. Killian și Davis au izbucnit în hohote de ras. Pana și eu am zâmbit afectata în fata tachinarilor lor. Fiecare în parte urla sus și tare ca nu sunt prieteni, dar mie mi se parea ca se comporta de parca exact asta ar fi fost.
          -Bine, zi-ne ce ai găsit acolo, îi ceru Killian dregandu-și vocea.
          -In regula, fiti atenți aici, spuse Milan însuflețit. Locul ăla nu seamana cu nimic din ce am văzut pana acum, e la cu totul alt nivel. N-am reușit să...
          Telefonul a început să îi sune în buzunar exact atunci. S-a oprit în mijlocul propozitiei, a oftat frustrat și și-a scos telefonul bolborosind printre dinti.
          -Mama, am treaba. Pot să te sun mai tarziu? Spuse el imediat ce duse telefonul la ureche.
          Habar n-am ce îi spunea femeia, dar cu fiecare secunda ce trecea chipul lui devenea din ce în ce mai palid, expresia din ce în ce mai panicata și ochii albaștrii din ce în ce mai bântuiți. După câteva secunde arata de parca ochii urmau să-i sara din orbite.
          -Futu-i! Pufni aruncând telefonul la întâmplate pe jos. Porneste televizorul! Acum, porneste-l acum! Îmi spuse gesticuland înnebunit în timp ce se ridica în picioare.
          Dacă știam ceva despre oameni în general atunci acel ceva era faptul ca nu e bine să le pui răbdarea la încercare când sunt pe cale să-și piardă mințile. Am sărit de pe canapea, am luat telecomanda și am pornit televizorul.
          -Pe ce canal? Am întrebat butonand la întâmplare.
          -Orice canal de știri, îmi spuse stand în mijlocul camerei cu mâinile în solduri și privirea fixa.
          -Ce se întâmpla, Milan? Întrebă Killian și zău ca mi s-a părut pentru o clipa ca îsi face griji.
          Milan l-a ignorat. Ne-a ignorat pe toți. La primul canal de știri pe care l-am găsit trona o imagine mare cu o poza oficiala a lui Milan. Am dat volumul mai tare exact când mai multe imagini cu el au început să se succeadă cu rapiditate.
          -... surse sigure. Cel ce a lasat informația în presa este cineva din cercul apropiat al lui Milan Petrov, candidat în cursa pentru un scaun mult râvnit în senat. Chloe Bardot este, fara doar și poate, o față bine cunoscute în presa Americană, în special după ultimele acțiuni la care a luat parte în cadrul asociației din care face parte familia să ca membra fondatoare. Căsătoria dintre cei doi...
          -Fir-ar să fie, gemu Milan prinzandu-se cu mâinile de par.
          -Ce dracului e porcaria asta? Pufni Davis neincrezator.
          -Frate, dar știu ca le place să mănânce rahat! Spuse și Killian imediat. Inchide porcăria aia, Easther.
          M-am uitat la Milan pentru confirmare. Acesta incuviinta dand din cap absent și se întoarse spre canapea. Și-a asezat coatele pe genunchi și fruntea în palme. Pentru cateva clipe liniștea a fost deplina.
          -Ar trebui să îi dai în judecata pentru stiri false, îi sugera Killian aruncându-și în gura un sushi. Eu asta aș face, dacă aș fi în locul tau.
          -Nu pot să fac asta, pentru ca stirea e adevarata, murmura Milan, nu prea convins. Eu și Chloe chiar ne-am logodit.
          Davis s-a încruntat îngrozit. Killian s-a înecat cu mâncarea. Eu m-am asezat pe canapea langa Milan, la o distanta e bun simt și l-am privit cu atenție.
          -Deci, stirea e adevarata, am spus eu gânditoare. Atunci care e problema? De ce te deranjează atât de tare ca informatia a apărut în spațiul public?
           -Pentru ca nu așa trebuia să se afle despre logodna! Spuse el exasperat. În plus, am cerut-o de nevasta acum cateva zile! E clar ca cineva din echipa mea lasa informații să se scurga în presa.
          Milan se opri, îsi îndrepta spatele și trase adânc aer în piept. Se ridica de pe canapea, îsi lua telefonul și se întoarse spre mine.
          -Trebuie să sun câteva persoane, îmi spuse el uitându-se în ochii mei.
          Am incuviintat dand din cap.
          -Mergi sus, oriunde vrei. N-o să te deranjeze nimeni acolo, i-am promis eu.
          -Mulțumesc, Easther, murmura intorcandu-ne deja spatele.
          Eu, Davis și Killian l-am petrecut cu privirea pana când a ieșit din raza noastră vizuala. Tăcerea ce-a urmat a fost solemna, de parca toată lumea empatiza cu suferința lui. Ce nu înțelegeam eu era ce fel de suferință era aia? De ce reacționase atât de urat?
           -Mai, să fiu al naibi, expira Killian lung.
           -Cine-ar fi crezut ca micul Petrov e atât de plin de surprize? Murmura și Davis.
           Davis a întins mana in spate și mi-a prins glezna. Mi-a mângâiat absent pielea.
          Seara relaxanta tocmai se transformase intr-o cursa contra cronometru, asa aveam impresia. Tare aș fi vrut să știu ce-aveam să gasesc la linia de finish.