Aprinde-te #1 (Seria Anonymous Society)

24. Casa Domnului

Davis

Drumul din Los Angeles pana în Chicago a fost un fel de tortura pe care am primit-o cu bratele deschise, am savurat-o și am lasat-o să mă ucidă. Când am ajuns în al treilea cel mai mare oras din State, eram deja mort.
Primiserăm toți trei mesaje cu o zi în urma prin care ni se dădeau detaliile cazării. Hotelul The Langham era absolut impresionant, apartamentul de la ultimul etaj îți lua ochii și aveam chiar și ciocolata pe perne. Nu m-a interesat nimic inafara de sticla de sampanie din frapiera plină cu gheata. Am desfăcut-o și am băut, fara să mă mai obosesc să torn băutura intr-un pahar. Oricum Killian și Milan n-ar fi avut cum să bea. Nu ne permiteam să fim toți trei în coma alcoolica în același timp.
Eram atât de amortit încat aveam impresia ca nu mai exist în propriul meu corp. Lucrul ăla n-avea nici o legătura cu alcoolul. Imaginea lui Easther dormind singura în pat când am ieșit pe ușa avea să mă bântuie toată viața și pe lumea de dincolo. Fizic, ieșisem din camera aceea. Psihic și emoțional? Nu credeam ca o să o mai parasesc vreodată.
-Nu auzi telefonul, Black? Mă întrebă Killian, montandu-se în fata mea cu mâinile în solduri.
-Nu, am mormait ursuz. Ce e?
-Avem treaba, mă anunță aplecandu-se pentru a-mi smulge sticla din mana.
-Îți bati joc de mine? Am pufnit ferind sticla din calea lui. Doar ce am ajuns. Nici n-am despachetat.
Killian se holba la mine de parca exact acolo si atunci, sub ochii lui, îmi creșteau antene verzi.
-Davis, am ajuns aici acum aproape doua ore, mă anunță el. Și eu, și Milan ne-am asezat marea majoritate a lucrurilor.
Doua ore? M-am încruntat în gol. Dacă m-ai fi întrebat aș fi putut să jur ca ajunsesem cu doua minute în urma. Aruncând un ochi la sticla de sampanie am constat ca era goala.
-Apropo, mai spuse el, te-ai ales cu cel mai mic dormitor.
-Mă doare în cot, Moriatis, l-am asigurat sec. Când plecam?
-În cinci minute, îmi spuse intorcandu-se în camera lui.
Mă durea în cot și de noua misiune. Voiam să ies doar ca să dau iama intr-un bar sau intr-un magazin de băuturi. Aveam nevoie de o beție zdravănă ca să îmi resuscitez creierul făcut franjuri. Nu, defapt aveam nevoie de Easther, dar cum nu o puteam avea, mă mulțumeam cu alternativa.
Timp de ore întregi Killian și Milan m-au învârtit prin Chicago, de parca idioții aia doi aveau idee unde naiba ar trebui să ne ducem. Era aproape seara, soarele stătea să apună și domnul Google rezolvase ghicitoarea aia mai mult decât o facusera cei doi netoti. Eu nici macar nu știam despre ce e vorba.
-Am impresia ca o să îmi explodeze creierul, spuse Killian înfrânt la un momendat.
-Eu nu știu cum de nu s-a intamplat asta pana acum, am pufnit ursuz de pe bancheta din spate.
Niciunul dintre ei nu m-a luat în seama. Așa mă purtam de doua zile și jumătate, de când părăsisem LA-ul. Practic imploram o bătaie buna.
-Bine, deci știm ca suntem în zona corecta a orașului și putem doar să speram ca suntem și pe strada corecta, presupuse Milan gânditor. Ce vrea să însemne ultimul vers?
-Unde fiul și tatăl se țin de mana, recita Killian cu jumătate de gura. Nu știu, omule. Poate un parc?
-S-ar putea, dar nu sunt picturi sau tablouri în parc, ofta Milan trecându-și agitat mâinile prin par. O scoala sau o grădinița?
-Posibil, fu Killian de acord. Acolo sigur e vreun tablou sau o poza.
-Sunteți prosti amandoi, am chicotit eu de pe bancheta din spate. Tatăl și fiul nu merg împreuna la scoala, baieti! Defapt, tata pe mine nici macar nu mă ducea la scoala când eram copil!
-Ai o idee mai buna? Lătră Killian rasucindu-se în scaun ca să se uite urat la mine. De doua zile zaci acolo, beat și prost. Spune-ne tu despre ce e vorba, Black, dacă ai impresia ca ești atât de deștept!
Mi-am dat ochii peste cap și am încercat să mă ridic din pozitia incomoda în care stăteam. Mana mi-a alunecat și am căzut cu capul de portiera. M-am ridicat injurand. Amandoi se uitau la mine stramband din nas.
-O biserica, dobitocilor! I-am anuntat eu. În biserica tatăl, adică Dumnezeu și fiul lui, adică Iisus se țin de mana. Acolo sunt și tablouri și picturi!
Am văzut consternarea în ochii lor.
-S-ar putea să aibă dreptate, murmura Milan surprins.
-Cauta bisericile de pe strada asta, îl inghionti Killian numaidecât. Nu-mi vine să cred ca spun asta, Davis, dar se pare ca ești bun și la altceva decât la a fii un alcoolic.
-Chiar și beat mort sunt mai bun decât tine în orice domeniu, scumpule, am ranjit eu impertinent și i-am făcut cu ochiul.
-Am găsit, ne anunță Milan oftând ușurat. Porneste mașina, Killian. E o singura biserica pe strada asta și e ceva mai jos pe strada.
Am ajuns la biserica în mai puțin de un minut. Killian a parcat masina-masina mea- și toți trei am coborât, eu mai impleticit decât ceilalți doi. Ne-am oprit umar la umar în fata treptelor de duceau spre intrarea în micul hol.
-E o biserica ortodoxa, se minuna Milan cu gura cascata.
-N-ati fost niciodată intr-una? Am pufnit eu.
-Suntem catolici, Davis, pufni Killian. Ce naiba să căutăm intr-o biserica ortodoxa?
Am ridicat nepasator din umeri și le-am făcut semn să intram.
Soarele apusese de scurt timp, cerul încă era colorat în nuanțe de portocaliu, dar biserica era scufundata în întuneric. Singurele surse de lumina erau lumanarile aprinse peste tot. Era liniște deplina când am intrat în micul hol dinaintea bisericii propriu zice. N-a mai fost liniște după ce am intrat. M-am impiedicat de covor și m-am impleticit peste Killian care s-a izbit în ușa.
-Ce dracului e în neregula cu tine?! Se răsti impingandu-mă în umar.
-Vorbește frumos în Casa Domnului, handicapatule! Am șuierat la rândul meu.
-Terminati naibi odată! Interveni Milan, așezându-se intre noi. Tu, taci din gura, îmi spuse printre dinti și apoi se întoarse spre Killian. Și tu mergi!
Killian s-a mai uitat o data urat la mine. I-am arătat degetul mijlociu rânjind. A mormait îmbufnat, dar s-a întors și a deschis ușa ce ne ducea în biserica.
-Ce tot ai, Davis? Mă întrebă Milan, ramanand la doi pasi în spatele lui Killian.
-Nimic, idiotul asta...
Nu am apucat să termin acea propoziție niciodată. Am văzut exact momentul în care creatura aceea s-a năpustit asupra lui Killian și a început să îl lovească cu un bat în spate.
-Ce mama dra... au!
Atât a mai apucat Killian să strige înainte ca ultima lovitura, direct în cap, să îl facă să se chirceasca la podea, ferindu-și capul cu mâinile. Milan s-a năpustit în biserica, prinzând batul din zbor exact înainte să-i sfărâme oasele lui Killian.
-Hei! Tipa el imbrancind acel copil. Ce-i în neregula cu tine?! De ce îl lovești?!
-Cine sunteți?! Sasai creatura cu voce de femeie. Ce căutați aici? Ati venit să furați din nou?
-Să furam?! Răcni Killian ridicându-se ca un munte uriaș, spumegand de furie.
Femeia-care la drept vorbind avea dimensiunile unui copil- a sasait din nou spre el și a ridicat matura. Killian a sărit un pas înapoi maraind. Pentru prima data în ultimele zile creierul meu se oprise din a se gândi la metode de auto-distrugere și doar mă delectam cu spectacolul. M-am sprijinit cu umărul în ușa. Aveam o presimțire ca o să fie distractiv.
-Biserica a fost sparta noaptea trecuta, mormai fata îndepărtându-se cativa pasi. De unde să știu ca n-ati fost voi și acum doar v-ati întors la locul faptei?
Lumina din tavan a inundat incaperea, făcându-ne pe toți să mijim ochii. La început n-am putut vedea nimic.
-Oh, e simplu, spuse Killian binevoitor, apoi vocea lui a răcnit, lovind peretii bisericii. Pentru ca nici macar nu eram în orașul asta blestemat noaptea trecuta!
Fata se repezi din nou cu matura asupra lui. Nu am văzut decât o sclipire blonda a parului ei înainte ca Moriatis să șuiere din nou și să se ferească, nu suficient de repede. Fata l-a lovit cu ceea ce am realizat ca era o coada de matura direct peste umar.
-Ești nebuna sau care dracului e problema ta?! Urla el ținându-se cu mana dreapta de cea stângă, a cărei degete erau, probabil, rupte.
-Vorbește frumos, păcătosule! Suiera fata, sărind din nou cu matura ridicata spre el.
Milan a intervenit înainte ca bietul nostru companion să ajungă un morman de oase sfaramate.
-Da-mi aia! Se răsti în timp ce îi smulse matura fetei din mâini. Încetează să îl lovești. Nu suntem aici ca să furam și nici nu am fost aici noaptea trecuta! Și cine ești, pana la urma?
-Nu e treaba ta! Suiera fata încă o data.
M-am întrebat în treacăt dacă stie să vorbească normal.
-Ieșiți afara! Mai spuse gesticuland cu degetul spre ușa, acolo unde stăteam eu.
Ranjeam ca un dobitoc. Killian mi-a aruncat o privire rapida și apoi s-a încruntat.
-Te distrezi, handicapatule? Mă întrebă ofticat.
-E cel mai bun moment din viața mea, inafara de timpul petrecut cu Easther, am chicotit eu.
Apoi am avut impresia ca biserica aia tocmai s-a daramat pe mine și nu mai puteam să respir sub molozul care defapt era viața mea. Am perceput în treacăt privirea fetei îndreptându-se asupra mea și felul absolut îngrozit în care se uita la mine cu ochii cât cepele.
Bineînțeles. Eram tatuat din cap pana în picioare, aveam un pearcing în ureche și duhneam a alcool și droguri. În ochii ei arătam probabil ca diavolul în persoana.
-Uite ce e, incepu Milan să îi explice, nu suntem aici nici ca să furam, nici ca să îți facem rau, bine? Suntem intr-o misiune și...
-Sunteți polițiști? Întrebă fata mijind ochii.
Am pufnit zgomotos.
-Nu, îi răspunse Milan. Nu genul ăla de misiune. Trebuie să găsim ceva în biserica asta, bine? Lasă-ne doar câteva minute și apoi...
-Aveți exact cinci secunde să plecați de aici înainte să sun la poliție! Ne anunță ea, scoțându-și telefonul din buzunarul fustei care-i ajungea pana la genunchi.
Privind retrospectiv, hainele ei erau lungi și largi, purta o pereche de tenesi jerpeliti și mai de graba ea arata ca un hot, nu eu. Dar în clipa aceea nu o vedeam. Nu vedeam pe nimeni, în special nici o femeie. Mă simteam de parca Easther îmi modificase ceva vital în creier și nu mai percepeam alte creaturi de sex feminin. N-avea nici o importanta, oricum n-aș fi vrut pe nimeni. În clipa aia abia daca mă suportam pe mine. Să-mi bag scula în altcineva parea de domeniul fantasticului.
-Nu înțelegi, încercă Milan din nou să vorbească, scoțând la iveala diplomatul din el. Chiar trebuie...
-Ieșiți afara! Tipa fata gesticuland spre ușa.
-Doamne, poți să taci naibi din gura?! Urla Killian repezindu-se spre ea. Care-i problema ...
Timpul, spațiul și întregul univers a încremenit când fata l-a plesnit direct peste fata. Sunetul a răsunat cu ecou și pana și flacarile lumânărilor au tremurat. O clipa a părut pana și ea puțin surprinsă de gestul ei, dar și-a revenit rapid. Killian a reacționat mult mai greu. Au trecut secunde bune pana când a fost capabil să nu se mai uite în gol ca un idiot. Și-a întors încet privirea spre ea.
-Tu tocmai m-ai plesnit? Întrebă el neincrezator, de parca totul ar fi putut să se intample doar în mintea lui.
-Afara! Tipa fata indicând din nou ușa cu degetul. Ieșiți. Afara!
Văzând ca nimeni nu se mișca, fata scoase un sunet de frustrare. L-a împins pe Killian spre ușa. Probabil era mult prea surprins ca să riposteze, caci s-a lasat împins pana la ușa.
-Iesi. Iesi, iesi! Și tu, spuse apoi impingandu-l pe Milan în umar.
Și-a întors apoi privirea spre mine. I-am ranjit, ridicând o spranceana. S-a strâmbat la mine, dar n-a indraznit să se apropie.
-Plecați și nu va mai intoarceti niciodată! Nu sunteți bineveniți aici!
-Oricine e binevenit în Casa Domnului, am spus taraganind cuvintele. Sunt ortodox, scumpo. Am fost la scoala de duminica pana la paișpe' ani. Nu poți să ne dai afara pur și simplu.
Maxilarul fetei se incorda.
-Nu pot, așa-i? Scrasni ea printre dinti.
S-a răsucit pe calcaie și s-a repezit spre o masa din apropiere. O clipa mai tarziu ținea în mâini un sfeșnic care parea mai greu decât ea. Îl ținea ridicat deasupra capului, pregatita să lovească.
-E ultimul avertisment pe care vi-l dau, ne informa ea. Ieșiți. Afara. Din biserica. Mea!
Am deschid gura ca să îi spun ca nu e biserica ei, dar mimica înfricoșată a lui Killian mi-a distras atenția. Am pufnit și m-am impleticit un pas în spate când m-a umflat rasul.
-Să plecam naibi de aici, mormai Killian venind spre mine.
Când a trecut pe langa ea, fata a smucit sfeșnicul de parca urma să i-l tranteasca în cap. Killian s-a ferit instinctiv, sărind direct pe picioarele lui Milan care a înjurat îngrozitor și l-a împins. N-am mai reușit să mă controlez: am început să rad isteric, necontrolat, și n-am mai putut să mă opresc nici când am ajuns înapoi în strada, fara indiciul pe care ar fi trebuit să îl luam din biserica.
Pe sub criza mea de ras domnea un singur gând: Easther s-ar fi prapadit de ras să-l vadă pe Killian bătut de o fata. Buna dispoziție mi s-a evaporat intr-o secunda.
-Să mergem, am mormait pornind spre mașina.
-Nu pot să conduc, spuse Killian. Cred ca nebuna aia mi-a rupt degetele.
Milan îi smulse cheile din mana vorbind singur. A deschis mașina și toți trei am urcat.
-Unde mergem? Întrebă Milan. Ce mama dracului facem acum?
-Am un plan, i-am anuntat eu. Dar nu mișc un deget pana când voi doi, idioților, nu îmi faceți rost de o sticla de Bourbon!
Milan pufni și clatina din cap, pornind mașina.
-Singurul lucru care te-ar aduce la viață a rămas în LA, mormai Killian abia inteligibil.
-Ce-ai spus? Am șuierat lovind cu piciorul în scaunul lui.
-Nimic, ofta el exasperat. Să mergem să cumpărăm alcool. Cred ca o să ne îmbătam amandoi în noaptea asta, Black.