Aprinde-te #1 (Seria Anonymous Society)

2. Gemete, tipete, durere, placere

Davis

Ce îmi face inima să bata mai tare?
Gemetele unei femei în extaz. Țipetele unei femei moarta de frica. Durerea. Plăcerea.

Eram obosit. Epuizat as putea spune. Nu ar fi trebuit sa fiu de acord cu Garrett pentru ca știam ca e o idee proasta si totuși iată-ma din nou in Freylan, pregătindu-ma pentru reuniune. De ce făceam asta, in ciuda voinței mele? Pentru ca idiotul avea un stil unic si imbatabil de manipulare la nivel înalt. Eu știam ca așa e, știam ca ma joaca pe degete si totuși il lăsam sa o facă.
Ajunsesem in oras seara trecuta tarziu si ne-am oprit direct acasă la el. Maica-sa ne aștepta cu masa plină de mâncare de parca eram doi eroi de război, nu un hot si un trântor. Nu am vrut sa ii stric seara si sa o refuz cu toate ca nu voiam nimic mai mult decat sa dorm cel puțin doișpe' ore.
-Chiar ai de gând sa mergi îmbrăcat așa? ma intreaba Garrett privindu-ma din cadrul usii camerei de oaspeți.
El arata de parca pleca la propria lui inmormantare.
-Definește așa.
-Așa, de parca nu dai doi bani pe ce cred ceilalți.
-Chiar nu dau doi bani pe ce cred ceilalți, deci presupun ca așa o sa merg. m-am grăbit sa il asigur trecându-mi degetele prin par si sărind in picioare.
-Dav, serios, omule. Toti or sa fie aranjați la patru ace, ca scoși din cutie. se lamenta când am trecut pe langa el.
-Niciodată nu m-am integrat aici, Garr. Nici macar arunci cand chiar am vrut sa fiu acceptat. De ce naiba m-as da peste cap acum? Sa mergem odată, pana nu ma razgandesc si dau fuga in cel mai apropiat bar, ma îmbăt si la plecare iau la pachet doua blonde cu mine.
-Apropo de asta! Crezi ca Victoria Moriatis are tatele la fel de mari ca in liceu? ma întreba pe un ton insinuant.
-Habar n-am, dar mult succes sa afli dacă ești interesat. i-am răspuns nepasator ridicând din umeri.
-Ești prea dușmănos, prietene. Doar pentru ca te-a refuzat la paișpe' ani nu înseamnă ca o sa o facă si acum, la douașcinci'. mi-a atras atenția sărind peste ultimele trei trepte.
-Unu: aveam saispe', nu paișpe'. Doi: ce te face sa crezi ca as mai vrea-o eu acum? Trei: unde e maica-ta? Dacă imi zici ca vrea sa ne facă si o poza ca inainte de baluri, o sa ma arunc peste balustrada!
Garrett clatina din mana.
-Unu: detalii! Doi: daca are tatele la fel de mișto si e doritoare, ar trebui sa suferi de sculament ca sa nu o vrei. Trei: nu-i aici, are seara de bridge. Mergem? ma invita deschizând usa.
Pentru o clipa am fost tentat sa spun nu. M-am răzgândit rapid. Nu mai eram un adolescent ușor de intimidat, nu mai eram un puști frustrat ca nu e acceptat in societatea lor de snobi.
-După tine. i-am spus si l-am urmat spre ceea ce promitea a fi o seara dezastruoasa.

Nimic nu se schimbase in spelunca asta uitata de Dumnezeu in ultimii opt ani. Totul era exact așa cum imi aminteam, mai puțin unele masini noi si luxoase. Toți oamenii păreau a fi la fel cum fuseseră odinioară, doar ca imbracati după ultimele tendințe. Sa fiu al naibi, dacă cineva ar bombarda orașul asta nimeni nu ar încerca sa isi salveze viața. Toată lumea si-ar face prea multe griji despre cum arata ultimul outfit inainte de moarte.
-Ce e cu tine, Dav? Nu pari in apele tale. imi atrase Garrett atenția când coboram din mașina maica-sii in parcarea liceului.
Am trântit portiera de parca încercam sa o scot din țâțâni.
-Altceva inafara de faptul ca sunt un idiot ca te-am lasat sa ma convingi sa vin aici, vrei sa spui? am pufnit printre dinti.
Pășeam umar la umar. Parcarea era împânzita de masini. Recunoșteam doua sau trei fețe, dar nu vedeam pe nimeni pe care sa-l fi simpatizat in liceu.
Sau sa-l fi urat.
-Sunt sigur ca doamna Smith o sa se bucure sa te vada. imi spuse Garret împăciuitor.
-Sunt sigur ca nu. I-am distrus orele de engleză in toți cei patru ani in care mi-a fost profesoara. i-am amintit sec.
-Poate, dar aveai farmecul tau chiar si pe vremea aia. chicoti Garrett si imi dădu un pumn in umar.
Nu m-am obosit sa fac vreun gest care sa ii dea de inteles ca as fi de acord cu el vreo clipa. Pana si bunăvoința mea in ce il privea pe Garrett avea o limita. Am intrat in sala de sport si o senzație de greata si dezgust imi cuprindea încet măruntaiele.
Prea multe mirosuri imi invadaseră nările făcându-mi parul de pe ceafa sa se zburleasca. Prea multe voci, prea multe râsete fortate. M-am oprit in mijlocul mulțimii privind debusolat in stânga si in dreapta. Garrett nu mai era langa mine, iar eu recunoșteam ca prin ceata din ce in ce mai mulți oameni. Clipeam des incercand sa ma orientez.
Apoi, chiar când eram pe cale sa ma răsucesc pe calcaie si sa fug mancand pamantul, s-a întâmplat ceva cu mine: am început sa văd. Vedeam ceasul tipului burtos din stânga, inelul cu diamant al femeii însărcinate din fata mea si buzunarul umflat din cauza portofelului doldora al bărbatului cu parul dat pe spate. Mi-am venit in fire. Mi-am amintit din nou cine sunt si ce pot sa fac, care era superputerea mea.
Jumatate de ora mai tarziu aveam in buzunare un colier, un inel si câteva mii de euro. Ma simteam mult mai bine cu greutatea prăzii atarnand in interiorul jachetei, așa ca m-am oprit langa standul cu băuturi. Nu ma asteptam sa găsesc in locul ăla șampanie scumpa, dar punci? Nici macar nu adusesem cu mine o sticluța cu vodka, așa cum faceam in liceu. Mi-am pus băutura cu polonicul intr-un pahar de plastic si am mirosit. Mi s-a încrețit nasul. Aveam impresia ca am călătorit in timp și am greșit secolul.
-Poftim, o sa-ti prindă bine. spuse o voce venind din dreapta mea si m-am trezit cu o butelcuta metalică in fata.
Am luat-o fara sa stau pe gânduri si am turnat o cantitate considerabila in pahar.
-Mersi. Nu m-am gândit ca o sa fim tratati tot ca niște liceeni. am murmurat inapoindu-i tipului băutura si sorbind din a mea cu lăcomie.
M-am întors spre binefăcătorul meu si stomacul imi fu cuprind de o nevoie absolut crunta sa vomit. Se holba la mine in același fel in care ma holbam si eu la el: cu surprindere, dezgust si resentimente.
-Tu? pufni dându-se o jumatate de pas in spate de parca tocmai călcase intr-un rahat.
-In persoana. i-am răspuns in aceeași maniera.
-Dacă știam ca tu ești, nu ti-as fi dat nici macar praful de pe tălpile pantofilor mei.
-Dacă eu știam cine ești, ti-as fi turnat vodka aia in ochi.
Nu auzisem multe despre Killian Moriatis in ultimii ani. Știam de la Garrett care știa de la mama lui ca avea o foarte mare companie de investiții de mare risc si ca era unul din cei mai tineri milionari din lume. Chiar si așa erau prea multe informații despre un nimeni.
-Nu ma asteptam sa te văd aici. Cum de ti-ai făcut curaj sa-ti arati fata? ma întreba arogant din costumul lui de mii de dolari.
-Si sa ratez ocazia sa te văd vomitând pe la colturi ca o virgina la prima petrecere? Fugi de-aici, amice. am chicotit amuzat. Ce mai face sora-ta? Are țâțele la fel de mari?
Sclipirea din privirea lui Moriatis nu putea sa prevesteasca nimic bun. Dacă m-as fi uitat mai atent în ochii lui as fi văzut exact modul in care ma omoară in mintea lui, cat de încet si cat de dureros.
-Sora mea te-a refuzat o data. Crede-ma, o sa se intample din nou dacă ești îndeajuns de idiot incat sa încerci ceva.
-Suntem in regula, omule. Nu-ti face griji. l-am asigurat rânjind si făcându-i cu ochiul inainte sa ma indepartez.
Aveam un singur gând in minte: sa o găsesc pe sora-sa, sa o ademenesc in vestiare si sa fac ce plănuiam sa-i fac încă de la saispe' ani.
-Oh, scuza-ma! Ești in regula? am spus susținându-i greutatea câteva minute mai tarziu, după ce am intrat accidental in ea.
-Nu-i nimic, sunt bine. Rochia mea, nu. murmura ofticata incercand sa isi indeparteze restul de băutura pe care materialul rochiei nu a reușise încă sa il absoarbă.
-Victoria? am întrebat mimând perfect șocul. Nu-mi vine sa cred! Era cat pe ce sa nu te recunosc.
Femeia ridica ochii si ma privi incruntata pentru o clipa, apoi recunoașterea ii facu ochii sa se mărească. Isi îndrepta spatele si uita cu totul de rochia murdara.
-Davis. chitai cu respirația intretaiata analizându-mi trasaturile. Doamne, cati ani au trecut! Ai dispărut imediat după absolvire.
-Nu mai era nimic pentru mine aici. am spus simplu si, in mod surprinzător, sincer. Nu aveam de ce sa raman. Ma bucur ca te-am văzut, Victoria. Imi cer scuze pentru rochia ta. i-am aruncat un zambet de efect si am dat sa trec pe langa ea.
Nu am apucat sa fac decat un pas inainte ca femeia sa ma prindă de mana. I-am aruncat o privire intrebatoare, cu toate ca in sinea mea ma balaceam in propria-mi mocirla. Ma asteptam sa fie ușor, dar nu chiar atat de ușor.
-Ei, haide, nu pleca atat de repede. Povestește-mi ce ai mai făcut in ultimii ani. Cum e viața ta? Unde locuiești? se interesa clipind lent din gene si aruncându-si parul pe spate.
-Locuiesc in New York momentan, dar nu sunt sigur dacă imi mai place la fel de mult ca inainte.
-New York, zici? Am fost de câteva ori acolo in ultimul an. ma anunța punându-si o mana pe antebrațul meu.
-Nu mai spune. Acolo locuiește iubitul tau? am întrebat-o ridicând o spranceana.
Victoria chicoti si se apleacă puțin, la fix cat sa am o vedere perfecta asupra decolteului ei.
-Nu, prostutule. Nu e vorba de nici un iubit, sunt complet singura. ma anunța privindu-ma fix in ochi.
Lansând o invitație si poate o provocare.
I-am zâmbit iar ea imi întoarse gestul.
Știam al naibi de bine sa citesc limbajul trupului unei femei si al Victoriei ma asigura ca abia asteapta sa sara pe mine.
-Știi, chiar cred ca ar trebui sa ne mai vedem zilele astea, cat mai sunt prin oras. i-am spus continuând sa zâmbesc prostește.
Ce nu i-am spus era faptul ca plănuiam sa plec din spelunca asta imediat ce ma trezeam a doua zi dimineața si nici macar idiotul de Garrett nu putea sa ma mai tina pe loc de data asta.
-De ce nu acum? propuse femeia incercand si esuand sa-si ascundă un zâmbet nerăbdător. Sunt sigura ca îți mai amintești toate cotloanele retrase din vestiare, nu-i așa?
M-am prefăcut ca ma gândesc pentru o clipa la asta.
-Nu sunt sigur, dar as putea încerca de dragul tau.
N-a avut nevoie de mai mult de atat ca sa pornească din loc si sa ma tragă si pe mine după ea. In drumul spre usa ce ducea catre holurile in forma de labirint, am observat ca mai multe perechi de ochi ne urmăreau. Știam ca majoritatea celor prezenți ma recunoscusera si mai știam si ca cei care nu ma recunoscusera încă aveau sa o facă in cele din urma. Iată, deci, intriga serii: fiul unui hot fuge de la petrecere cu fiica unui mare magnat. Cat de ironica e viața uneori.
Inainte de a iesi pe ușile duble, privirea mi se intersecta cu cea a lui Killian. Ranjeam ca un ticălos. Am ridicat doua degete la frunte intr-un salut milităresc. Idiotul parea atat de furios incat m-am gândit pentru o clipa ca poate nu e o idee buna sa mi-o pun cu sora-sa, dar apoi Victoria a împins ușile si m-a tras după ea. Mi-am amintit de țâțele ei si orice ar fi putut face Killian a devenit mult prea puțin important.
-Dreapta sau stânga? ma intreaba când am ajuns la capatul unui hol care se ramifica.
-Dreapta, apoi stânga si tot inainte pana la capătul holului. i-am spus din memorie drumul spre vestiarele baietilor, locul in care se petrecuseră pe vremuri toate ororile imaginabile și inimaginabile din incinta prestigiosului liceu din Freylan.
-Credeam ca nu mai știi drumul. imi atrase atenția aruncându-mi o privire peste umar.
-Am mințit. i-am spus simplu, rânjind.
Victoria isi musca buza de jos si mai ca o lua la goana.
Cu greu am apucat sa fac in pas in vestiare inainte ca femeia sa ma tragă de mana si apoi sa ma împingă cu spatele in usa pe care doar ce o trântise. Se năpusti asupra mea cu buzele si limba in același timp in care imi trăgea jacheta de pe umeri. Am trecut peste soc si surprindere, caci știusem mereu ca Victoria are o slăbiciune pentru mine cu toate ca nu a recunoscut asta decat o data, când era deja prea tarziu. I-am prins talia cu mainile si am strâns-o. Ii răspundeam la sărut la fel de energic si nestăvilit precum il conducea ea si o lăsam sa creadă ca ea e cea care m-a incoltit pe mine si nu invers. Iluzia puterii e foarte importanta pentru unele femei, iar eu nu aveam nici un motiv sa ii iau asta.
I-am tras capul pe spate si mi-am îngropat fata in decolteul ei. La naiba, țâțele astea ar fi trebuit sa fie ilegale. Ii simteam mainile luptându-se cu pantalonii mei si o pala de aer răcoros când reuși sa ii tragă peste soldurile mele.
-Davis! icni surprinsă. Nu porți lenjerie?
-Nu. am murmurat fara sa-mi desprind buzele de pe sfârcurile ei întărite pe care abia reușisem sa le eliberez din strânsoarea rochiei. De ce? E vreo problema?
Nu mi-a răspuns, dar m-a împins si se dădu un pas inapoi. Eram pe cale sa tip la ea, insa apoi am înțeles ce face. Isi strânse parul intr-un coc improvizat la ceafa si se așeza in genunchi.
-Lasa-ti parul desprins. i-am cerut inainte sa ma sprijin de usa si sa închid ochii.
Nu eram prost-nu fusesem niciodată. Nu o sa spun nu unei aventuri trecătoare cu tipa după care toți baietii salivau in liceu. Ce idiot ar face-o? Așa ca am stat acolo si m-am bucurat de senzațiile pe care reușea sa mi le provoace Victoria pentru câteva minute, ascult sunetele ritmice, constante si umede pe care le face gura ei in jurul sculei mele. Nu m-am obosit sa impun un alt ritm cu toate ca as fi vrut mai repede si mai dur.
-Ridica-te. i-am cerut in cele din urma si am prins-o de par.
Nu ezita nici o secunda inainte de a sari in picioare. I-am ridicat rochia pana deasupra soldurilor si am rupt elasticul subțire al lenjeriei. Se ridica pe vârfuri pentru un alt sărut, dar nu mai voiam asta. Sa o sărut in timp ce i-o trăgeam ar fi dus lucrurile la un nivel de intimitate pe care nu il voiam cu ea.
-Aseaza-te peste ea, cu spatele. i-am ordonat facand semn spre băncuța lunga si îngusta.
Victoria era deja pregatita si foarte nerabdatoare cand m-am apropiat de ea si m-am asezat in spatele ei. Am lasat ambajaleje prezervativului pe jos si o parte foarte cinică din mine spera ca frate-su o sa vina si o sa vada bucata rupta de plastic si atunci o sa stie cu certitudine ca i-am tras-o prețioasei lui surioare.
-Haide, Davis. Te rog. se tângui cu vocea răgușită si respirația intretaiata.
Mi-am scos cele trei degete cu care i-o trageam si am apucat-o de solduri cu ambele maini. M-am poziționat la intrarea in ea si nu fu nevoie decat de o mișcare brusca si smucita ca sa intru complet, pana la capăt, facand-o sa geamă atat de tare incat era foarte posibil ca frate-su sa nu mai fie nevoit sa vina pana aici ca sa afle ce naiba se întâmpla.
-Mai încet? am intrebat-o pierzându-mi ritmul.
-Mai repede. imi ceru gafaind si ținându-se cu ambele maini de marginea băncii.
-Cu plăcere. am mormait rânjind si abia apoi am început sa ma mișc cu adevărat.