Aprinde-te #1 (Seria Anonymous Society)

20. Vesti bune și vesti proaste

Easther

-Glumești! Pufni Amira. Ar fi trebuit să se trezească.
M-am crispat.
-Pai, n-a făcut-o! Am mormait.
Apoi panica m-a strâns de gat, atât de brusc și intens încat mi-au amortit mâinile.
-Amira, crezi ca e în coma? Am soptit gatuita. O să îsi mai revină?
Femeia s-a holbat la mine cu ochii cât cepele. Mă privea de parca o luasem razna.
-Nu e în coma, Easth! Mă duc să verific ceva, bine? Ramai aici!
-Vin cu tine.
Amira sari în picioare, cu Wes imediat pe urmele ei. N-am apucat nici macar să clipesc înainte ca cei doi să dispară pe scări.
-Ce mama dracului a fost în capul tau, Da'Vierr? Suiera Killian amenințător imediat ce am rămas singuri, aplecandu-se spre mine.
Nici macar n-a trebuit să specifice la ce anume se referă.
-M-am speriat, Moriatis! Am sasait și eu. Am auzit din somn zgomote pe acoperiș și mi-am dat seama ca cineva voia să intre în casa mea. Ce-ar fi trebuit să fac? Să aștept pana mă omoară?
-Davis nu voia să te omoare! Se burzului el.
-Nu știam ca e Davis! Era întuneric iar el a intrat prin efracție. L-am înjunghiat înainte de a apuca să-mi dau seama ca e el.
-Ai fost cât pe ce să îl omori! Tipa el gesticuland furios.
Se uita la mine de parca el plănuia să mă omoare pe mine.
-Se numește autoconservare, Killian. Eram în pericol...
-Nu erai în pericol!
-... așa ca m-am aparat. Încetează să te comporți de parca știam ca Davis a intrat în casa și l-am înjunghiat intenționat!
-Pentru binele tau, sper ca Davis n-o să pățească nimic, mă atentiona el sec.
Ambele mele sprâncene au decolat de surprindere.
-Mă ameninți, Killian?
-Da, Easther. Te ameninț, confirma el fara să clipească.
-Bine, oameni buni, interveni Milan, tare și răspicat. Propun să ne calmam putin...
-Propun să te duci dracului, Petrov, îi sugera Killian. Dacă Davis moare, ne luam adio de la Anonymous Society!
-Ihim, am mormait eu. De-asta ești tu atât de furios ca l-am înjunghiat. Nu pentru ca îți pasa de el, ci din cauza rahatului de club.
Killian mă privea încruntat.
-Bineînțeles ca despre club e vorba, Easther. Nu romantiza situația mai mult decât e cazul.
Am pufnit clătinand din cap. Dacă dormea mai bine noaptea spunându-și ca nu-i pasa de Davis, cine eram eu să îi stric omului echilibrul? Mai devreme sau mai tarziu, acești trei bărbați incredibil de incapatanati aveau să-și dea seama ca sunt, defapt, prieteni. Bineînțeles, eu n-o să mai fiu în preajma ca să văd cu ochii mei revolta. Gândul era... deprimant.
-Ati mai primit vreo ghicitoare?
Killian făcu pe îmbufnatul, privind încrâncenat pe fereastra. Milan ofta lung, resemnat.
-Nimic, ne spuse el. Davis a primit ceva de făcut în noaptea în care a venit aici. Avem impresia ca avea legătură cu tine, dar nu știm nimic sigur. Nu ne-a spus nimic.
Informația asta m-a băgat în priza. Mi-am îndreptat spatele și m-am gândit o clipa la asta.
-Telefoanele lui sunt aici, le-am spus eu. Le-am ascuns în seif și plănuiam să i le dau când avea să se trezească.
Milan mă privea deja și pana și Killian a renunțat la imbufnarea copilărească.
-Și ce mai astepti? Adu-le aici! Lătră impertinentul.
Voiam să mă cert cu el. Doamne, cât îmi doream să îi spun vreo doua! Dar în loc de asta am hotărât să mă ridic și să dau o fuga în birou. Am luat telefoanele lui Davis și m-am întors înapoi în sufragerie în mai puțin de un minut.
-Da-mi-l pe ăla, îmi ceru Killian desticuland spre cel din mana mea stânga.
I l-am întins și mi l-a smuls din mana. Milan s-a aplecat și el spre ecran și pentru câteva minute amandoi au privit concentrați. Aveam impresia ca nu mai respirau. Sau poate ca eu nu mai respiram.
-Futu-i, mormai Killian rasufland lung și apăsat.
-Rahat, pufni și Milan, trantindu-se pe spătarul canapelei.
-Ce e? Am întrebat precauta, caci aveam impresia ca n-o să îmi placa deloc ce avea să urmeze.
-Uita-te singura, îmi întinse Killian telefonul.
I l-am smuls dintre degete uitându-mă urat la el, apoi mi-am lasat privirea în jos, spre ecran.