25. Doua adevaruri și o minciuna

1K 108 24
                                    

          Davis

          Chicago e de rahat. Îmi plăcea mai mult în LA.

          Killian a fost bătut mar de o fata care pare subnutrita. Ai fi savurat momentul. Mi-aș fi dorit să fii aici, să putem rade împreuna de el.

          M-am imbatrat foarrtre tare, Eastherx, iubirr.

          Fir-aș al naibi. Mă simt ca un rahat cu ochi.

          Nu îl mai suport pe idiotul Moriatis. Stai puțin, nu îl MAI? Când vreodată l-am suportat?

          Milan a plecat în Washington pentru doua zile (probabil ca sa si-o tragă cu logodnica lui), deci avem doua zile de pauza. Aș vrea să fii aici, Easth.

          Știai ca un om are, în medie, cam 70.000 de gânduri intr-o zi? Jur ca 69.990 dintre gândurile mele sunt despre tine, Easth. Celelalte zece sunt despre cum îl omor pe Killian.

          Am dat-o în bara rau de tot, nu-i așa, Easther? Nu trebuia să îți spun ca zece gânduri sunt despre Killian.

          Easther, iubire, sunt din nou foarte beat și foste prost.

          Foste*.

          Fosre*.

          Rahat. Mă dau bătut.

          Mi-e dor de tine, Easth. Foarte tare.

          E dimineața, sunt complet treaz și încă mi-e dor de tine, Easther.

          Cam așa îmi petreceam zilele. Oscilăm intre furie și depresie, mă îmbătam și îi dădeam mesaje lui Easther. Nu răspundea niciodată la ele și banuiam ca îmi blocase numărul de telefon, dar asta nu mă oprea să continui să îi scriu și să stau cu inima în gat de fiecare data când auzeam telefonul bipaind, sperând ca era ea.
          Am bănuit ca pana și dementilor care ne dădeau mesaje li se făcuse mila de mine: nu ne puseseră un termen limita ca să intram în posesia primului indiciu, cel din biserica. La o saptamana după ce ajunsesem în Chicago, indiciul era tot acolo. Milan incercase să intre din nou în biserica imediat ce venise înapoi din Washington și inca o data cu o zi în urma. Prima data găsise biserica incuiata, a doua oară plină. Dobitocul nu-si dăduse seama ca duminica se tinea slujba.
         Nici macar n-aveam nevoie de un plan adevarat. Puteam intra și iesi din biserica în doi timpi și trei mișcări. Aveam mijoacele, dar n-aveam motivația. Pur și simplu nu reușeam să mă adun suficient de mult încat să nu mă mai simt ca și cum lumea se destrăma în jurul meu.
          În acea după-amiaza de luni, Killian a intrat în camera mea-chiar era cea mai mica- și mi-a șterpelit sticla pe jumătate goala de vodka ce-mi ramasese de noaptea trecuta. M-am holbat la el cum a vărsat tot conținutul în chiuveta. Eram contrariat.
          -Vrei să inghiti cioburi azi, Moriatis? L-am întrebat stand complet nemișcat în mijlocul camerei.
          -Singurul care o să și-o ia azi ești tu, Black, pufni el aruncând sticla goala în coșul de gunoi.
          -De la cine, mai precis? Am întrebat inclinandu-mi capul curios.
          -Pierdem timpul aici, Black, îmi spuse el sprijinindu-se relaxat cu umărul în ușa de la baie. Ne-am saturat să ne uitam la tine și să asteptam un miracol ca să începi să te implici. Te ramolesti, Davis. Iar noi avem de tine treaz și alert, ca să facem porcăriile pe care vor nebunii aia să le facem.
          M-am uitat la el cu o spranceana ridicata și mi-am încrucișat bratele peste piept. Milan apăruse și el în cadrul usii ce ducea spre camera de zi.
         -Recunoașteți ca nu sunteți buni de nimic fara mine și poate o să mă deranjez să intru în biserica la noapte.
          M-am uitat în ochii lui Killian asteptand. Maxilarul i s-a încordat și arata de parca urma să îi plesnească o vena la cap. Oare să am atâta noroc intr-o singura zi?
          -Avem nevoie de ajutorul tau, l-am auzit pe Milan spunând. Așa cum am mai spus, suntem o echipa. N-o să ajungem nicăieri dacă nu facem treaba asta împreuna.
          -Vorbești ca o nevasta la consiliere de cuplu, Milan, am oftat eu trantindu-mă înapoi în pat. Du-te și tine-le discursuri idioților care or să te voteze, i-am sugerat fluturând din mana intr-un gest expeditiv. Apropo, eu nu te votez, Petrov!
          Milan nu făcu decât să clatine dezamăgit din cap și să dispară din raza mea vizuala. Ce băiat deștept era Milan! Exact opusul lui Killian.
          -E valabil și pentru tine, Moriatis, i-am spus asezandu-mă mai comod pe perne. Dispari!
          Am închis ochii și am început să las unul din foarte multele scenarii cu Easther să mi se deruleze în fata ochilor. Era unul din preferatele mele, cel în care intra pe ușa și se uita la mine cu ochii ei superbi, apoi...
          Apoi, in exact o fracțiune de secunda, corpul meu s-a izbit de podea când Killian m-a tras cu toată puterea de picioare. Mi-au clănțănit dinții și suspectam ca unul dintre ei era rupt. Mă durea bărbia, un genunchi și sufletul! Am gemut și nu m-am grăbit să mă ridic.
          -Fugi, Killian. Fugi unde vezi cu ochii și ascunde-te sub o piatra, pentru ca dacă te prind, nu mai ramane nimic din tine!
          -Mă doare în cot de amenintarile tale de doi bani, Davis, mă anunță relaxat. Defapt, daca după ce mă bati o să încetezi să te comporți ca o păsărica plangacioasa, jur ca te las să mă lovești pana nu mai poți!
          Avea mare dreptate și eu chiar mă purtam absolut josnic. Eram perfect conștient de asta, dar n-aveam nevoie de mila lui. N-aveam nevoie de mila lui Milan. Rahat, n-aveam nevoie de nimic, inafara de Easther.
          M-am adunat de pe jos înghitind frustrarea, furia și orice mai stătea să erupă în mine. M-am tarat apoi ca un vierme-exact așa mă simteam- pana când mi-am sprijinit spatele de pat. Am bătut podeaua cu palma și i-am făcut semn lui Killian să se așeze langa mine.
          -Milan! Am strigat apoi. Vino și lasă-mă să plâng pe umărul tau și promit ca o să te votez!
          L-am auzit pufnind din sufragerie. A venit, în cele din urma.
          Iată-ne pe toți trei, ditamai bărbații, mari mahări în domeniile noastre de activitate, stand pe jos în boxeri/pantaloni/pijama de mătase și privind în gol.
          -Doua adevăruri și o minciuna? A propus Killian ca din senin.
          -Încep eu, m-am oferit oftând. Bine, să mă gândesc. M-am îndrăgostit de Easther. Cred ca e posibil ca ea să fie iubirea vieții mele. Sunt gata să o accept cu tot cu psihopatul de Reece.
          Killian și-a dres glasul după câteva secunde de liniște deplina.
          -Știi ca se numește doua adevăruri și o minciuna cu un motiv, nu-i așa! Mă întrebă cu jumătate de gura.
          -Ihim? Una dintre afirmații nu e adevarata.
          Milan a pufnit și el.
          -Și cică eu sunt ăla care mănâncă rahat, hohoti el sec. Bănuiesc ca cea despre Reece ar fi trebuit să fie afirmația falsa. Nu este, Davis! Ești atât de în limba după Easther încat ai fii în stare sa te muti în casa cu Reece și să dormi cu el în pat doar ca să fii aproape de fii-sa.
          Ei, acum ca zicea asta cu voce tare...
          -În fine, pufni Killian. Rândul meu. Hmm. Milan și Davis sunt prietenii mei cei mai buni. În secret, o detest pe sora mea. Pentru câteva zile la rând m-am masturbat gândindu-ma la Alice Da'Vierr.
          Era rândul meu să mă holbez la el năucit. Am repetat de câteva ori cele spuse de el și ceva nu se lega în capul meu.
          -Mie-mi suna toate ca fiind minciuni, am pufnit revoltat.
          -Exact asta voiam să zic și eu! M-a susținut Milan numaidecât. Încerci să mă tragi pe sfoara?
          Killian clatina solemn dand din cap.
          -Doar una din cele trei afirmații e o minciuna, ne asigura ridicând din umeri. Bine, Milan? E rândul tau.
          Milan ofta lung și smulse câteva fire de puf din cobor.
         -O iubesc pe Chloe. Iubesc să fiu politician. Am cunoscut pe cineva când am fost în Miami.
          -Pe cine? Întrebă Killian sărind ca ars.
          -Stai puțin, Moriatis! Poate ca asta e minciuna, nu?
          Mi-am întors privirea spre Milan. Nu spunea nimic și nici nu se uita la noi. N-avea logica, oameni buni! Milan Petrov se logodise cu bunăciunea aceea de buna voie și nesilit de nimeni, pe buna dreptate! Ce idiot ar rata așa o ocazie? Femeia era superba, deșteaptă, școlită la cele mai prestigioase instituții, fiica unor moguli, conducea o asociație caritabila și mai avea și țâțe mișto! Dacă nu cumva ești Davis Black și te-ai îndrăgostit de Easther, atunci Chloe Bouchell era un vis umed cu inelul tau pe deget, norocosul naibi!
          -Avem treaba, îsi drese Milan vocea. Mai stam mult aici să îți plângem de mila, Davis? Sau mergem să luam naibi o data indiciul din biserica?
          -Încă nu m-ati rugat frumos, am mustacit eu, țuguindu-mi buzele.
          -Du-te dracului, Black, îmi ură Killian sărind în picioare.
          -Ai cinci minute să fii gata, Davis, mă anunță Milan când se ridica și el.

          Să intru și să ies în și din biserica a fost joaca de copii.
          Să găsesc indiciul intr-un tablou sau pictura a fost tortura.
          După doua ore și jumătate, când am ieșit din Casa Domnului injurand și scrasnind din dinti, aveam impresia ca îmi petrecusem acolo jumătate din blestemata de viața! Milan și Killian mă așteptau amandoi în mașina parcata ceva mai jos pe strada. Când i-am văzut stand relaxați, unul pe telefon și celălalt pe laptop, aratand de-a dreptul plictisiți în timp ce eu eram murdar, plin de praf, transpirat și mă simteam execrabil... să zicem doar ca era bine ca nu conduceam eu în acea seara.
          Am sărit le bancheta din spate și i-am aruncat lui Milan în poala noul invidiciu. Era un plic subțire.
          -Nu l-ai deschis? Mă întrebă Killian privindu-mă încruntat în oglinda retrovizoare.
          -Scuza-mă, Killian, am spus ducându-mi o mana la piept. Nu m-am gândit ca e un efort uriaș pentru voi doi să faceți asta, dat fiind ca eu am intrat prin efracție intr-un locaș de cult, eu am cotrobăit prin altar, eu mi-am petrecut ore întregi din viața mea ca să găsesc indiciul în timp ce voi stăteati aici ca doi trântori ordinari!
          -Omule, cred ca e cazul să ti-o tragi, pufni el. Te porți ca o jigodie.
          -Mersi de sfat, am marait printre dinti. Poate o să îți fac o vizita la noapte!
          Să mi-o trag, auzi! Existau mai multe șanse să mi-o tai! Mai devreme, când mă gândisem la cum Chloe era o tipa trăsnet, mă simțisem apoi atât se vinovat fata de Easther încat numai nu mă smiorcaisem în baie, la dus. Defapt, e foarte posibil să mă fi smiorcait puțin. Cam atât eram de varza.
          -Trebuie să o găsim pe Julie, ne anunță Milan din senin.
          -Cine mama dracu e Julie ? Am întrebat nervos.
          -De unde să știu eu? Se ratoi Milan intorcandu-se spre mine și băgându-mi hârtia în ochi. Asa scrie aici, Black! Și te asigur ca nu eu scriu porcăriile astea!
           I-am aruncat lui Killian o privire în oglinda.
          -Și eu eram ăla care trebuia să și-o tragă! Am pufnit dându-mi ochii peste cap.

          -Nu urcați? Am întrebat cand amandoi idioții au rămas în mașina.
          -Nu, îmi răspunse Killian. Milan vrea să mănânce, iar eu chiar trebuie să fac și altceva inafara de a va dadacii pe voi doi.
          -Și eu ce ar trebui să fac singur? Am pufnit aruncându-mi mâinile în aer.
          -N-o să fii singur, îmi făcu Killian cu ochiul. Te asteapta o sticla cu ceva tare sus. Dacă vomiți sau faci pe tine pe covorul din camera de zi, Davis, te omor!
          I-am arătat degetul mijlociu peste umar când mă îndreptam deja spre intrarea în hotel.
          -Distracție plăcută, Davis! Strigă Milan în urma mea. Să nu i-o tragi sticlei!
          Nu doar portarul s-a uitat crucis la mine, dar și toți oamenii de pe strada.
          -Are probleme, i-am explicat bărbatului care îmi deschidea ușa. Maica-să nu l-a iubit când a fost mic sau cam așa ceva.
          În lift i-am scris un mesaj lui Easther.

          A fost o seara de rahat, iubire. Nu am băut nimic azi, ceea ce e o performanța în ultimul timp. Am realizat câteva lucruri despre tine azi. Sper să apuc ziua în care să ti le spun.

          Am apăsat butonul de trimitere înainte ca liftul să ajungă la etajul la care stăteam, am ignorat-o pe blonda siliconata care-și flutura genele spre mine și aproape ca am ieșit din lift fugind de parca mă urmarea o legiune de diavoli. Încă înjuram providența când am deschis ușa apartamentului. Serios, era cliseic! Toată viața fugisem după femei cu țâțe mari și acum, când una cu balcoane pana în gat numai nu mă invita să o pipăi, fugeam mâncând pământul.
          Să-mi mai spună cineva ca nu exista... justiție. Divina.
          Am rămas cu mana pe clanța și un picior în aer când am deschis ușa. Aveam halucinații. Asta trebuia să fie. Îmi dorisem atât de mult ca Easther să fie acolo încat mintea mea o proiecta peste tot. O luam razna de-a binelea, naiba să mă ia!
          -Buna. Am auzit ca ti-e dor de mine, îmi zice zâmbind.

Aprinde-te #1 (Seria Anonymous Society)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum