Aprinde-te #1 (Seria Anonymous Society)

5. Easther, iubire

          Easther

          Ce mă face fericita?
          Când toată lumea îsi vede de treaba ei și nimeni nu interferează cu viața mea!

          Trecuse ceva timp de când nu mai clocotisem de furie. Pe cât era de revigorant să ies din amorțeala, pe-atât era de crasa impertinenta acestui oligofrenului nevertebrat.
          Am pasit in fata, încet și fara graba. Asta mai lipsea, să mă repezesc la oameni ca o sălbatica. M-am oprit intre Cain și Abel. Amandoi mi-au făcut loc să trec, dar am rămas pe loc.
          -Cum mi-ai spus?
          Furia ce-mi năvălise în vene ramasese acolo. Nu se ghicea nimic în vocea mea care să-mi dea de gol iritarea. Speram ca nici pe chipul meu nu se zarea nimic.
          -Am... spus ca ești estul și pacostea mea? Știi tu, de la Easther? Încercă el să îmi explice, dar suna mai mult ca o sugestie.
          Și nici macar nu mă refeream la asta.
          Știam ce trebuie să fac: să le cer lui Cain si Abel să-i dea afara pe cei trei musafiri foarte neinvitați și să mă întorc la treaba. Aveam foarte multa treaba. De-asta am fost atât de surprinsă când m-am auzit vorbind:
          -Veniți cu mine. Toți!
          M-am răsucit pe calcaie, în ciuda tocurilor amețitoare și a gravitației.
          -Nu, mulțumesc. Sunt bine aici, zise unul dintre însoțitorii domnului Black.
          -Mișca, lătră Cain. Dacă Easther a zis să mergi, o să mergi! Îl asigura fara loc de interpretări.
          Mi-a stat pe limba să-i spun să se ducă naibi, ca n-am nevoie să-mi poarte el bataliile, dar mi-am amintit ce am de pierdut dacă fac asta: totul! Tata fusese foarte clar și limpede când acceptase (după lupte seculare) să mă ocup eu de partea administrativă a hotelului: Cain și Abel vin la pachet.
          Toți cei cinci bărbați m-au urmat in spatele ușilor închise. M-am sprijinit de cantul biroului cu mâinile incrucisate peste piept și i-am lasat pe verii mei să-și facă treaba.
          -Mâine sus, îi spuse Cain unuia dintre ceilalți doi.
          -De ce? Pufni acesta. Vrei să mă pui la colt?
          -Nu, scumpule, vreau să te pipăi. Ridica naibi mâinile mai repede!
          Abel ofta lung și îsi freca fruntea cu degetele. Era la capatul răbdării.
          -Trebuie să va percheziționăm, explica el ca un diplomat innascut. În caz ca aveți arme sau droguri la voi, o să le luam pana plecați.
          -Băiete, ai idee cine sunt? Întrebă printre dinti cel de-al treilea.
          Cel mai probabil, nici Cain și nici Abel nu știau cine era el. Eu știam. Făcuse atâta valva când îsi anunțase candidatura în senat încat și câinii de pe strada l-ar fi recunoscut pe Milan Petrov.
          -Nu mai vorbi ca tata, pufni Cain. Fa ce ti-a spus dacă nu vrei să zbori prin ușile de la intrare.
          Resemnați, cei doi bărbați și-au ridicat mâinile în laterale și i-au lasat pe Cain și Abel să-i percheziționeze. Ultimul, care nu se mișcase de langa ușa, nu mă mai slăbea. Se uita la mine, mă cerceta din cap pana în picioare. I-am susținut privirea atunci când ochii ni s-au intersectat.
          -Pe mine cine o să mă percheziționeze? Tu? Ranji înfumurat, foarte sigur pe sine.
          Ar fi băgat mana în foc ca nu m-aș apropia în veci de el.
          Davis Black parea un bărbat căruia îi lipseau lucruri esentiale precum rațiunea, bunul simt și constiinta, dar avea ceva din plin: impertinenta. M-am desprins de marginea biroului și am pășit spre el sub atenta supraveghere a celorlalți patru bărbați. M-am apropiat lent, cântărindu-l din ochi.
          Era atragator. Foarte atrăgător. Puteam sa pun tot ce aveam la bătaie ca femeile se întindeau precum preșurile in fata lui si-l rugau sa le calce in picioare. Avea o privire agera si insistenta si un cinism pe care-l recunoșteam prea bine se oglinda in ochii verzi. Toate lucrurile astea făceau să para un vierme în ochii mei. Cunosteam prea bine specia aceea de bărbat, doar îmi impartisem viața cu unul la fel pana nu de mult.
          Am alungat toate gândurile legate de Darren undeva foarte, foarte adânc în străfundurile minții mele. N-aveam timp nici de el, nici să-mi amintesc toate rahaturile pe care mi le făcuse.
          -Ridica mâinile, i-am ordonat impertinentului. Și să nu dea dracu să te miști, pentru ca Abel și Cain n-or sa ezite.
          Nu am specificat cu ce anume n-or să ezite sa facă. Unele lucruri era mai bine să rămână nespuse.
          Davis Black mi-a acceptat provocarea, numai ca nu era o provocare. Era o demonstrație de forța pe care o puneam în scena dintr-un singur motiv: să-mi dovedesc ca tipii ca el, ca Darren, nu mă pot impresiona. Să-i dovedesc lui Davis Black ca muschii, tatuajele, inaltimea si tot pachetul periculos pe care il reprezenta lui nu mă impresionează.
          Și-a ridicat mâinile în laterale. Mușchii i s-au flexat pe sub pielea acoperita de cerneala. Tricoul negru pe care îl purta i s-a ridicat, dezvăluind câțiva centimetrii de piele, deasupra beteliei chiloților care se vedeau de sub marginea pantalonilor. Eram o persoana atenta la detalii, de-asta supravietuisem atâția ani în propria mea viața.
          Percheziția aia era un rahat, de-asta Abel și Cain nu i-au cerut și lui să ia poziție de drepți. Prietenii lui aveau haine sub care puteau fi ascunse arme. Măscăriciul purta un tricou negru simplu, o pereche de blugi și adidași. Ar fi trebuit să-și ascundă o arma în rect ca să nu fie la vedere. Exact cum am spus, era vorba doar despre putere: cine pe cine domina.
          Imi plăcea sa cred ca eu conduceam detașat.
          Mi-am trecut palmele la repezeala peste pieptul și abdomenul lui, peste solduri și coapse. Pielea lui era fierbinte si muschii tari ca piatra. Refuzam să ingenunchiez în fata lui ca să îi verific gambele. I-am făcut semn să se întoarcă și am urmat același traseu peste umerii, spatele și mijlocul lui. La fel de fierbinte, la fel de tare.
          -Bine, am spus intorcandu-mă și așezându-mă în spatele biroului. Aia doi sunt curați? L-am întrebat pe Abel facand semn cu capul spre ceilalți musafiri.
          Geamănul malefic numărul unu a incuviintat dand din cap.
          Mi-am întors atenția spre cei trei intruși.
          -Ce căutați în hotelul meu?
          Milan Petrov și celălalt bărbat s-au uitat amandoi la Davis Black, care se așezase intre ei. Filfizonul ăla era șeful? Greu de crezut.
          -Așa cum deja ti-am spus, avem o ghicitoare.
          -Zău? Spune-mi ghicitoarea, i-am cerut așezându-mi coatele pe birou și privindu-l fix. Sunt foarte curioasa să o aud.
          Bine, poate ca porcăria aia de poezioara de gimnaziu chiar încerca să indice hotelul meu.
          -Mai devreme mi-ai spus ca sunt estul și pacostea, mi-am amintit mijind ochii.
          Bine, în realitate spusese ca sunt estul și pacostea lui, dar detaliul ăla intra în categoria rahaturilor care nu trebuiesc amintite. Davis incuviinta solemn din cap.
          -E prima oară când aud despre așa ceva, oameni buni, i-am anuntat sprijinindu-mi spatele de scaunul biroului. Cine v-a dat ghicitoarea asta?
          -Nu, scrasni printre dinti bărbatul din stânga lui Black.
          Mi-am concentrat întreaga atenție asupra lui. Par închis la culoare, ochi negrii, o fata draguta cu obraji acoperiți de tuleie și un maxilar puternic. Înalt și vânjos. Hainele scumpe și foarte bine asortate. Tipul duhnea a bani, îl puteam adulmeca de la kilometrii distanta.
          -Scuza-mă, dar tu cine mama dracului mai ești? L-am întrebat fara să clipesc.
          -Presupun ca vrei să știi cum mă cheamă.
          -Presupui bine!
          -Killian Moriatis, îmi spuse și parea ca asteapta.
          Ce aștepta? Să mă trăznească o revelație probabil.
          -N-am auzit niciodată despre tine, domnule Moriatis, l-am anuntat sec. Nici despre tine, domnule Black. Singura persoana despre care am auzit este domnul Petrov și, la drept vorbind, nu-mi pasa de politica nici cât negru sub unghie. Am pus o întrebare: cine v-a dat ghicitoarea aia?
          Cei trei și-au ținut gurile foarte bine închise. Mereu fusesem o persoana răbdătoare. Puteam sta acolo pana dimineața, în tăcere, asteptand un răspuns. Ba chiar îmi făcea plăcere să-mi pun determinarea la încercare astfel. Jocul de sah cu Serena, negocierile cu tata și ciondanelile cu Jarred incepusera să devină mult prea simple.
          -Va sfătuiesc să faceți ce va spune, îi atentiona Cain amuzat.
          -Ihim, pufni Killian Moriatis. Uite ce e, baieti, chiar nu voiam să am de-a face cu voi, dar încep să mă satur de atitudinea asta. Nu incercati să ne intimidați. În special nu pe Davis, omul e absolut imun la orice forma de amenintare. Va spun din experienta!
          În lumea mea, a fii imun la amenințări și intimidări era sinonim cu a fi cineva foarte periculos și foarte puternic. Am aruncat o privire lunga și cercetătoare asupra domnului Black. Oare siguranța aceea imbatabila izvora din altceva decât impertinenta? Nu auzisem în viața mea de el. Dacă era cineva atât de puternic încat numele Da'Vierr îl lasa rece, atunci ar fi trebuit să aud de el. Aveam impresia ca fusesem prinsa pe picior greșit, cu temele nefăcute.
          -N-o să îmi spuneți ce vreau să știu și n-o să va ajut, i-am atentionat eu.
          Davis a început să scotoceasca în buzunar în timp ce a mormait:
          -Am o bănuiala ca n-o să ne ajuți oricum și ca ai hotărât deja asta dinainte să deschid gura.
          Avea dreptate.
          Și-a coborât ochii în telefon. Ceilalți doi s-au aplecat ca să citească. Eu și gemenii priveam cruciș scena. Unii oameni n-au auzit in viața lor de lucruri precum intimitatea și spațiul personal. Hei, ce coincidenta, nici familia mea n-a auzit despre așa ceva!
          -Trebuie să plecam, spuse Davis brusc foarte alert.
          -Pardon? Am pufnit incruntata. Nu plecați de aici pana nu vorbiți!
           -Mi-ar plăcea la nebunie să stam la taclale, iubire, îmi făcu el cu ochiul. Promit ca mâine trec pe-aici să te caut, dar acum chiar trebuie să plecam.
           M-am holbat inmarmurita cum deschide ușa și paraseste biroul. Killian Moriatis a ieșit imediat după el, fara să arunce vreo privire peste umar.
           -Să aveți o seara buna! Ne ură Milan Petrov înainte de a închide ușa în urma lui.
           Ce. A fost. Asta?!
           -Îi lăsăm să plece sau mergem după ei? Ceru Abel instructiunile în continuare.
           Aș fi putut să cer să fie aduși înapoi, dar ce s-ar fi intamplat? Totul ar fi degenerat mai devreme sau mai tarziu intr-o baie de sânge. Nu, aveam alte planuri.
           -Lasa-i să plece, dar trimite pe cineva să stea cu ochii pe ei. Ocupa-te de asta repede.
            Abel a luat-o din loc în mai puțin de o secunda. Odată rămași singuri, Cain a oftat lung și s-a trântit pe fotoliul din fata biroului.
            -Frate, am impresia ca noaptea asta nu se mai termina naibi odata! Ofta el frecandu-și fata cu palmele.
           Exact asta credeam și eu.
            -Suna-l pe Collins, i-am cerut lovind lemnul biroului cu unghiile, căzută pe ganduri. Are timp pana mâine la prânz să-mi gaseasca tot ce poate despre Davis Black, Killian Moriatis și Milan Petrov.
           -Da un search pe google, pufni geamănul malefic numărul doi. Serios, Easth, chiar mă pui să îl contactez pe Collins pentru glumele alea de oameni?
           M-am holbat inexpresiva la el. Știam ca îl sperie de moarte privirea aia și chiar l-am văzut crispandu-se și stramband nasul în direcția mea.
            -Iesi, am scrasnit printre dinți. Dacă mâine dimineața nu am un raport detaliat despre cei trei, o să te consider pe tine vinovat.
            Noaptea aia era compromisa. Nu mă mai puteam concentra la nimic, așa ca puțin după ora doua am hotărât să plec acasă. Meritam o pauza. Meritam o baie fierbinte, un pahar de vin și să respir în voie.
            Am urcat în mașina și i-am dat tatei un mesaj înainte să plec din parcare.
          Plec. Suna-i pe Cain sau Abel dacă aveti nevoie de ceva.
          Am pornit mașina și am condus într-o liniste binevenita pana acasă.