Aprinde-te #1 (Seria Anonymous Society)

30. Epilog. Zana și ingerul

          Easther

          Când eram mica, Jarred mi-a spus ca atunci când îmi doresc ceva foarte, foarte tare, ar trebui să mă rog. Dar nu la Dumnezeu. Ci la Lucy. Mi-a spus ca Lucy e o zana foarte buna și foarte amuzanta care îmi va îndeplini toate dorințele, așa cum face cu el. L-am crezut și am cerut să-mi spună mai multe lucruri despre zana Lucy, mai multe povesti, mai multe detalii.
Am crezut în zana Lucy mai ceva decât în Mos Craciun. Am aflat abia pe la zece ani ca Lucy era sora lui Luca și ca aceasta murise rapusa de cancer pe când eu eram foarte mica. Am fost extrem de suparata pe Jarred când am aflat adevarul și mi-a luat mult să înteleg ca tot ce a vrut el să facă a fost să-mi ofere o poveste în care fata bolnava era, defapt, o zana puternica și magica.
          Cu toate ca la douăzeci și patru de ani știam ca Lucy nu era o zana și nu îmi putea îndeplini dorințe dacă mă rugam la ea, de fiecare data când intram intr-o biserica aveam impresia ca intru în casa ei. Era un sentiment pe cât de liniștitor, pe tot atât de ciudat.
          Asta am simțit și când am intrat în biserica din Chicago în care Davis și baietii găsiseră primul indiciu. Mi-a plăcut senzația aceea bine cunoscuta care a apărut intr-un loc complet străin.
          Biserica nu era plină, dar nici goala. Preotul stătea pe un scaun, intr-un colț. Langa el, pe un alt scaun, stătea o femeie imbracata în negru și plângea ușor. Mai erau cateva femei și cativa bărbați, vreo doi copii și, spre surprinderea mea, un câine. Biserica preotului Adam Hearbell era un loc mic, sărăcăcios dar foarte primitor.
          -Credeți ca o să vorbească cu noi? Întrebă Killian privindu-l lung pe bărbatul care parea ca o consolează pe femeia în doliu.
          -Teoretic, nu facem parte din parohie, incepu Davis să explice. Practic, depinde de bunăvoința preotului. Nu e obligat să vorbească cu noi, dar un adevărat slujitor al Domnului nu ar intoarce spatele nimănui.
          L-am privit neîncrezătoare cât a vorbit.
          -De unde știi lucrurile astea, Davis, iubire?
          S-a uitat atât de surprins la mine, încat mi-am simțit obrajii încingându-se. Aia nu era o privire pe care să fie decent să mi-o arunce intr-un loc public, cu atât mai puțin intr-o biserica!
          -Am... fost la scoala de duminica. Sunt creștin ortodox, Easth.
          Gura mi s-a deschis intr-un o mut. Davis Black, creștin ortodox, dus la scoala de duminica! Cine ar fi crezut?
          -Se uita la noi, murmura Killian printre dinti.
          -Defapt se uita la Davis, îndruga imediat Milan.
          -Să vedem cât de dedicat este preotul nostru cauzei creștine, îsi drese Davis vocea. Să mergem, mai spuse înainte de a mă prinde de mana.
          M-a tras după el spre preotul care se ridicase de pe scaun și ne privea cu blândețe. Un zâmbet cald i-a înflorit pe buzele uscate când ne-a văzut mâinile împreunate.
          -Buna ziua, părinte Hearbell, spuse Davis politicos, dar precaut. Ne cerem scuze ca am dat buzna în biserica, dar trebuie să va vorbim.
          -Nu îți cere scuze, băiete, veni răspunsul preotului, învăluit intr-o voce blândă. Casa Domnului e deschisă oricând, pentru oricine. Cu ce va pot ajuta, copii?
           -Părinte, incepu Davis prin a ofta lung. Eu, iubita
mea și prietenii nostrii suntem noi în oraș. Am fugit din California după ce iubita mea a rămas insarcinata și familia ei nu a fost de acord cu relația noastră.
          Despre ce naiba vorbește?! M-am crispat din cap pana în picioare. Speram ca preotul să nu fie prea atent la mine.
          -Îmi pare foarte rau să aud asta, spuse el gânditor. Părinții ar trebui să călăuzească pașii copiilor, nu să îi comande.
          Un zâmbet firav mi s-a intins pe buze. Mi-ar fi plăcut la nebunie să-l văd spunându-le asta părinților mei, în special tatei! Apropo de tata, îmi dăduse un mesaj în acea dimineața. Îmi spusese ca, dacă Davis mă scoate din minți și decid să îl omor, o să mă ajute bucuros să scap de cadavru. I-am spus ca nu e cazul, dar îi mulțumesc pentru susținerea necondiționată.
          -Prietenii mei, continua Davis făcând semn cu mana spre Killian și Milan care ramasesera în spatele nostru, au decis să vina cu noi și să înceapă și ei o viață noua, departe de privirile răutăcioase. Vor doar să-și traiasca liniștiți relația.
          În interior, am avut o criza isterica de ras. În exterior, am reușit să îmi păstrez mimica serioasa. Aveam o presimțire ca lui Davis o să îi para rau ca spusese așa ceva. Puteam simți cum furia celor doi ne lovea în spate, aruncând săgeți otrăvitoare.
          Preotul nu făcu decât să arunce o privire scurta în spate.
          -Oricine e binevenit în aceasta biserica, repeta preotul blând, indiferent de persoana pe care alege să o iubească. Dumnezeu ne-a spus să ne iubim, asta a fost porunca lui.
          -Exact, ofta Davis lung. În fine, părinte, exista alt motiv pentru care am venit azi aici. Am fost crescut în spirit creștin. Când iubita mea a rămas insarcinata, plănuiam să o iau de nevasta și să ne întemeiem o familie în fata lui Dumnezeu. Din păcate, a pierdut sarcina zilele trecute.
          Durerea din vocea lui parea atât de reala încat pentru câteva clipe m-a durut inima după o sarcina care nu existase niciodată. L-am strâns mai tare de mana. Preotului nu i-a scăpat gestul meu.
          -Îmi pare rau pentru pierderea voastră. Sper ca Dumnezeu să va călăuzească în aceste vremuri tulburi pentru voi. Cu ce pot să va ajut să treceti mai ușor peste aceasta suferința?
          Parea atât de sincer și milos. Atât de empatic în fata suferinței unor străini și atât de dispus să îsi ofere ajutorul. M-am simțit îngrozitor ca luam parte la minciuna aceea, dar eram sigura ca Davis are un plan. Aveam încredere în el.
          -Vrem să dam ceva de pomana cuiva, părinte, spuse Davis. Și știu ca Dumnezeu ne iubește la fel pe toți, dar vrem să dam ceva, să facem ceva pentru cineva pe nume Julie. Așa trebuia să o cheme pe fiica noastră.
          Tăcerea din jur era absolut solemna, de parca în locul ăla se înfăptuia un miracol.
          -Un gest foarte frumos din partea voastră, copii, ne spuse el zâmbind cald. Când văd tineri ca voi, care în ciuda greutăților vieții încă pot să fie milostivi, îmi dau seama cât de mare e Dumnezeu!
          -Mulțumim, Părinte, murmura Davis.
          -Sunt trei Julia în parohia mea si o Julie, ne spuse el.
          -Julie, sari Davis puțin prea nerăbdător. Vrem neaparat să fie o Julie, Părinte.
          Bărbatul încuviință dand din cap intelegator.
          -Luați loc cât mă duc afara, să o caut, ne ruga el facand semn cu mana spre scaune.
          Preotul trecu pe langa noi și le arunca lui Milan și Killian un zâmbet la fel de blând. Imediat ce bărbatul nu mai putea auzi, Killian s-a repezit la Davis și l-a împuns cu un deget în piept.
          -Îți bati joc de mine?! Suiera acesta printre dinti. De ce mama dracului i-ai spus așa ceva?
          -Unu: vorbește, naibi, frumos! Doi: voiam să îi testez virtutea. N-a clipit în fata tatuajelor mele, n-a clipit în fata sexului înainte de căsătorie. Homosexualitatea e greu acceptata în comunitatea creștina. A fost doar un mod de a-mi da seama ce fel de om e parintele nostru.
          -Sper ca ti-ai primit răspunsul și mai sper să merite pumnul în gura pe care o să ti-l dau când plecam de aici!
          Davis a ranjit și i-a făcut cu ochiul.
          -Ia-ti iubitul și stați jos, Killian. Suntem pe care să o cunoaștem pe Julie!
          Killian s-a crispat și Milan s-a strâmbat îngrozit. S-au așezat pe doua scaune alăturate, dar erau amandoi încordați și tensionați. Davis m-a tras puțin mai la stânga, spre altar. Ne-am așezat unul langa altul. Foarte aproape.
          -Intr-o zi, după ce se termina toată nebunia cu Anonymous Society, o să te duc intr-o biserica în calitate de mireasa, îmi promise Davis mieros aproape de ureche.
          -Cum ramane cu nunta la Vegas? Am întrebat chicotind.
          -O facem, dacă vrei, îmi spuse urmărindu-mi expresia cu o privire hămesită. Taica-tu o să mă omoare și maica-ta o să-mi transeze leșul, dar dacă asta vrei, asta facem.
          Am chicotit și mi-am sprijinit capul pe umărul lui.
          -Știi, Davis, e posibil ca și eu să te iubesc, i-am spus zâmbind în gol.
          Corpul i s-a tensionat o clipa, apoi s-a relaxat și m-a tras mai aproape. Am stat așa, în tăcere, contemplând liniștea din biserica și mirosul de tămâie. Lumânările palpaiau și mă simteam ciudat de liniștita și impacata. Pentru prima oară după mult timp, eram multumita cu deciziile mele, cu viața mea, cu felul în care se mișcau lucrurile.
          Ușa bisericii s-a deschis când preotul a revenit. Ne-a căutat cu privirea și când ne-a văzut a zâmbit larg. S-a apropiat de noi, lasand ușa deschisă. O clipa mai tarziu a apărut în cadul ei o silueta subțire, nu prea înaltă. Nu reușeam să disting nimic din cauza soarelui care strălucea puternic în spatele ei. Pentru o clipa, mintea mea a asociat-o cu un înger sau cu o zana, așa cum mi-o imaginam mereu pe Lucy când eram copil.
          -Copii, aceasta este singura Julie din parohia mea, ne informa preotul.
          Davis m-a tras după el când s-a ridicat in picioare. Milan s-a ridicat și el. Fata a pasit în biserica și am putut în sfârșit să o văd. Purta haine modeste, aproape sărăcăcioase, avea parul prins intr-o coada împletită aruncata peste umar și mâinile îi erau acoperite de mănuși uriașe de grădinărit. Pe obrazul stâng și pe frunte avea pete de noroi. Când s-a uitat la mine, ochii ei albaștrii ca cerul senin au părut binevoitori. Când a dat cu ochii de Davis, privirea i s-a îngustat.
          -Vino, Jules, ii spuse preotul fetei.
          Aceasta a făcut ce i s-a cerut, dar felul în care s-a uitat spre Milan și Killian când a trecut prin dreptul lor? Doamne Sfinte, eram intr-o biserica dar fata aia era gata să-i înmormânteze!
          Apoi mi-a picat fisa. M-am uitat la Killian. Stătea încă jos, se ținea cu ambele mâini de mânerele scaunelor, avea maxilarul atât de încordat ca stătea să îi pocneasca și o urmarea cu privirea unui criminal în serie care îsi găsise noua victima.
          -Ei sunt cei despre care ti-am povestit, îi explica preotul. Ea este fiica mea, Julie Hearbell.
          I-am aruncat din nou o privire curioasa. Și ea făcea același lucru în privința mea. Diferențele dintre noi doua erau ca de la cer la pământ! Parul ei era blond ca al unui înger și ochii albaștrii ca cerul senin în mijlocul verii. Avea pielea alba, buzele roșii de la natura și obrajii rumeni de la soare. Era mica și slaba, purta haine largi și modeste. Mai era și fiica unui preot! Eram exact opusul ei, din toate punctele de vedere, începând cu faptul ca eu eram fiica unui păcătos.
          -Mulțumesc ca ai fost de acord să vorbești cu noi, domnisoara Hearbell, îi spuse Davis politicos. Eu și iubita mea îți suntem recunoscători.
          Fata nu scoase un sunet, dar felul in care se uita la Davis era mai mult decât grăitor.
          -Va las să vorbiți, îsi drese tatăl ei vocea. Doamna Brown are nevoie de ajutor cu o ușa stricata. Ne vedem diseară acasă, Jules.
          Fata îi arunca un zâmbet fugar. Bărbatul ne mai privi o data înainte să se îndepărteze și să iasă din biserica. Imediat ce parintele a pasit peste prag, Julie și-a întors privirea spre Davis. Milan și Killian s-au apropiat și ei, flancandu-ne pe mine și Davis din stânga și dreapta.
          -Parca v-am spus să nu mai puneți piciorul aici, suiera fata printre dinti.
           -Iar eu ti-am spus ca asta e Casa Domnului, nu a ta! Îi răspunse Davis cu tonul lui arogant și sec.
          -Ce mai vreți? Suiera fata. Și nu-mi spune mie povesti despre pomana! Poate tata înghite porcăria asta, dar eu sigur nu!
          -Nu ti se pare ca ești cam nesimțită, pentru cineva al cărei tata e preot? Întrebă Killian printre dinti.
          Fata îsi întoarse privirea spre el și îl analiza din cap pana un picioare. Dezgustul din ochii ei era aproape o entitate vie.
          -Nu. Vorbi. Cu mine! Scrasni ea printre dinti.
          Trei bipăituri simultane au umplut biserica. Davis, Killian și Milan și-au scos toți trei telefoanele. M-am aplecat spre Davis, ca să citesc mesajul.

          Plecați din biserica acum si așteptați noi instrucțiuni.

          Davis și baietii au schimbat o privire rapida. Toți trei erau încordați și frustrați. Davis a pornit primul spre ieșire, tragandu-mă după el. Milan ne-a urmat îndeaproape și Killian imediat după.
          -Să nu va mai intoarceti aici! Strigă fata după noi.
          Nimeni nu i-a răspuns, dar i-am aruncat o privire peste umar. Aveam o presimțire ca aia nu era ultima data când ne vedem.
          Am ieșit din biserica cu Davis de mana și ne-am îndreptat agale spre mașina. Vremea era calduroasa, aerul tensionat și mana lui o strângea pe a mea cu blandete. Mi-am ridicat privirea și m-am uitat la el.
          -Ce e, Davis, iubire?
          A zâmbit larg și ochii i-au sclipit.
          -Îmi place când îmi spui așa.
          -Atunci o să îți spun mai des, i-am promis eu.
          -Perfect, murmura rânjind. Sper să o faci și când...
          -Te rog, taci, am scrâșnit printre dinti.
          Davis a chicotit amuzat.
          Mi-am dat ochii peste cap, dar zâmbeam. Am urcat toți patru în mașina și am pornit la întâmplare pe străzi. Cu câteva luni în urma, viața mea era atât de organizata și stabilă. Acum mă plimbam cu mașina intr-un oraș complet străin, cu iubitul meu tâlhar, un milionar și un politician, în căutarea indiciilor care să-i ducă în Anonymous Society.
          Dar eram fericita. Davis mă făcea fericita. Aveam impresia ca așa o să fiu... toată viața.