Strigă înainte de furtună

Să mai lupt?

Tian pov

Glafira pare că a trecut deja peste pierderea noastră, dar eu nu pot. Abia pot să dorm noptile și tot îmi văd familia, unită, nu dezbinată cum am ajuns. 

O săptămană s-a scurs, fără să știu cand a început și cum s-a terminat. Acelasi sentiment îl am, mă simt pustiit și parcă am căzut într-un gol din care nu pot să ies, nu singur. 

Faptul că ne-am întors de la biserică și după, s-a ivit nenorocirea, îmi produce și mai multă suferință. Până de curand eram sigur că o să fim bine, nu am făcut rău cuiva, eram niste oameni la locul lor, dar se pare că în prezent, mă clatin. 

Mă îndoiesc, deși Anaisa nu ar dori asta. Nu vreau să dezamăgesc pe nimeni, dar Glafira nu mă înțelege și nu mă ajută, cu nimic. 

-Scuze, nu prea ai mancat mare lucru. 

Aud o voce blandă și mă uit bantuit spre fata din fața mea. Slujnica Olivia, care pare de acelasi statut cu noi, deși am putut observa că e prețuită de multi : 

-Nu am poftă. 

-Ești sigur că vrei să continui așa? Te rog, nu o face. 

I se rupe vocea la final și mă încrunt, fără să am idee ce vrea de la mine : 

-Noi nu am vrut să fim aici, Olivia. Nu am crezut că vom trăi asta. Mi-e dor de ai mei, de trecutul acela. 

-Dar nu pot permite să ajungi la pat, trebuie să te hrănesti. Ca și oameni, tot vom avea pierderi, însă trebuie să mergem înainte. 

-Parcă o spui prea lejer, tu pe cine ai pierdut? 

Mă apucă să mă cert cu ea și Olivia se uită spre mancarea pe care am refuzat-o : 

-Familia mea a fost ucisă în fața mea. Eu am fost luată, am fost adusă cu forța, sunt produsul lor. Nu m-am simțit niciodată o persoană, de atunci. 

Mi se frange inima cand o aud și vreau să-mi cer scuze, însă Olivia dispare din încăpere. 

Îmi trag una peste gură și mă îndrept de spate, tulburat. 

Îmi aranjez hainele primite de la aceștia, după care smucesc de ușă, dorind să ies. Dar mă izbesc de Glafira spre uimirea mea : 

-Ți-ai adus aminte de mine? Ori vrei ceva? 

-Frate, de ce te porti așa? Parcă ești supărat fiindcă ai picat, cu mine. Mă rănești. 

-Sunt rănit și furios, nu știu dacă simtim la fel. 

-Frate, nici eu nu am uitat nimic. DAR NE VOI RIDICA, DIN CENUSĂ, AI SĂ VEZI. AM UN PLAN. 

-Asta și spun, nu vreau să văd nimic, soră. VREAU DOAR SĂ MĂ ÎNTORC ÎN TRECUT. 

-Parcă ești un copil, ce ar zice părintii nostri? Mama mereu ne sfătuia să trecem peste obstacole cu răbdare și tata ne încuraja la fel. 

-Ei bine, sunt mai slab. Nu pot. 

-DAR MĂ AI PE MINE, FRATE. SUNTEM FRATI ȘI O SĂ AM GRIJĂ DE TINE. EȘTI TOT CE MAI AM. 

Ce bărbat sunt oare? 

Să o pun pe sora mai mică, să fie bărbatul din casă? 

NORMAL CĂ NU IMI CONVINE. 

-Soră, ce ai de gand? 

-Nu am șanse cu Nandru, mai ales că este bine păzit de mămica lui ciudată. DAR PE DAVOS, ACEL FRUMUSEL, ÎL POT CUCERI. 

-Vrei să seduci un bărbat cu bani, ca să o ducem mai frumos? ACESTA E PLANUL?