Strigă înainte de furtună

Durere și lacrimi

Anaisa pov

L-am lăsat acolo, întins pe podea, departe de ușă, ascuns după un scaun și o masă. Cand am ieșit alături de Tian, i-am mințit și pe soldati că Nandru mai doreste să se odihnească puțin. Nu au bănuit mare lucru, mai ales că Tian a fost precaut și le-a vorbit pe un ton deschis, de parcă era adevărul. 

Cu toate că doream să-l întreb multe, el mi-a spus că trebuie să ne grăbim, să nu apară Davos de care abia reușise să scape. L-am întrebat de ce se afla în relații rele cu ei, mi-a răspuns că a fost mințit și că și-a dat seama că se întampla ceva pe la spatele lui. Tian era furios pe aceștia, dar mai ales pe NANDRU. 

Avea un cal prin apropiere, pe care m-a ajutat să mă urc și după, am plecat înainte să fim prinsi încă o dată. 

Pe drum nu am deschis gura, doar stăteam cu ochii închisi, strangandu-l pe fratele meu mai tare de stomac. El nu părea să fie deranjat, însă mi-a spus din senin trist : 

-Mi-am dorit așa de mult să te revad, soră. Fără tine, s-a distrus totul. Boian pe unde e? 

Am tras aer în piept și i-am răspuns depășită : 

-Cred că alături de regele Zoltan. Se pare că i-a ajuns la inimă, Boian nu prea a stat cu mine, Tian. S-a îndepărtat de sora lui. 

-LA FEL CA GLAFIRA. Oare de ce mai întreb ori îmi fac griji? 

-Te rog să te aduni, Tian. Acum sunt cu tine, bine? Nu te mai las singur.

-Soră, cum ai nimerit în acea cabana? A fost dorinta ta, ori ai fost răpită de ei? 

-Am fost răpită de la palat și adusă cu forța. Adevărul este că am fost slăbită și a trebuit să mă recuperez. 

-Îmi pare așa de rău că Nandru este altul în realitate, soră. Pe langă faptul că te-a rănit, e sotul Glafirei și urmează să fie tată. 

-Am aflat, Tian. Din fericire, știu. Nu mă mai doare însă atat de tare. 

-Cum ai trăit soră în tot acest timp? Sunt foarte curios, Zoltan chiar nu poate să fie îmblanzit? 

Gandul mi se duse la Zoltan și am încercat să nu zambesc supărată : 

-Sunt sotie și eu, frate. Deși nu pare real, încă mi-e greu. 

Calul s-a oprit cu noi și Tian a aruncat o privire în jur încruntat : 

-E ceea ce ți-ai dorit însă? Nu crezi că e prea repede? Eu nu pot susține că iubesc pe cineva, dar tu? 

-A fost ca să scap de dorintele regelui. Sotul meu este un bărbat bun. 

-Deci, soră, sotul tău nu știe că nu ai sentimente pentru el? 

Am tăcut iar și Tian nu a mai întrebat altele. A schimbat traseul, din miscarile lui am inteles că învătase locurile din jur și că mereu trăise în modul acesta. Nu precum un fugar, dar ca un om care nu se simțea acasă. Un om care dorea să evadeze și care spera că o să fie bine, într-o zi. Mi-a adus aminte de mine, la palat. 

***

Am pășit în încăperi, alături de Tian, deși slujnicele se uitau la mine nedumerite. Nu am fost chestionati de nimeni, cu toate că atrăsesem toată atenția. Simțeam că aveau să vina dupa noi, dar trebuia să o văd pe Glafira. 

-Olivia, asta numesti tu ceai? În plus, am spus că îmi este foame mai întai, du-te cu ele de aici! Să fie caldute mai înainte de toate. 

Glafira se plange ca de obicei și Olivia se opreste cu tava în maini, cand ne remarcă :