Strigă înainte de furtună

Renunț la noi

Nandru pov

Noaptea trecută am visat-o pe Anaisa, de parcă era în aceeasi încăpere cu mine. Părea că vrea să îmi vorbească, dar am alergat spre ea și dorind să o iau în brațe, a dispărut. 

Sunt nervos și mă întreb cum îl pot convinge pe vărul meu, Zoltan, să înceteze cu această ură a lui, dacă nu ai o părere la fel cu acesta, ești dusmanul său. Știu că nu am vreo șansă să apar la curtea lui, pentru că m-ar ucide, mi-a zis-o clar, ultima dată cand l-am văzut. 

În plus, ai lui părinti au pierit, iar mama încă îmi este alături. Știu că este furios pe mine, știu că este invidios, că poate, nu vrea să mă ierte. Dacă am dorit să fiu bun cu el, am fost luat la rost de apropiati. Mama nu vrea să plece capul, în fața unui tiran. Ea vrea să scape de acesta, deși eram o familie. Nu am idee cum să accept toate aceste schimbari. Iar inima mea încă plange după ea, nu o voi uita în viața mea pe Anaisa. Mai ales că am fost la un pas să o fac a mea, dar am pierdut-o. 

-Pot intra, vă rog? 

Se aude vocea Oliviei și tresar, nu înainte să mă întorc spre ușă cu trupul și să îmi pun masca de tip rece : 

-Intră. 

Spun și mă uit iritat spre fata din calea mea. Uneori cand o zăresc, inima îmi tresare în piept. Dar știu că nu o iubesc, e din cauza faptului că îmi aduce aminte de ce am pierdut. Iar eu nu m-am dat bătut, nu renunț să o caut, să sper că este în viață. Poate că sunt puțin nebun, dar nu așa te porti cand iubești? Cine oare, poate să dea drumul cuiva atat de repede? Nu, nu e ca și cum aș trimite la plimbare un necunoscut, e vorba de ea. Cea pe care am ales-o să îmi fie alături, cea de la care am dorit să primesc sfaturi, să îmi lumineze viața. 

-Îmi pare rău că vă deranjez, dar am vesti. 

Se fâstaceste ea, mă întreb de ce se comportă de parcă e pentru prima dată, cand îmi vorbeste : 

-Ce fel de vesti? 

-Glafira nu pare că vrea să accepte viața de slujnică. Iar Tian s-a certat cu ea, nu am dorit să-i aud, pur și simplu eram în trecere. Mai este și Davos, se pare că a dispărut de aici după ce a fost chemat de mama dumneavoastră. 

-STAI, VREI SĂ SPUI CĂ MAMA A FĂCUT O MIȘCARE, IAR EU HABAR NU AM ?! 

-Nu sunt sigură, am dorit să vă anunt. Știti că îmi pasă mult de modul în care o să ne conduceti, eu văd în dvs un viitor rege, sunteti încă la început, e nevoie de multă răbdare. Vă rog să nu ne abandonati, pentru că Zoltan este nemilos, știți deja. Oamenii se tem de acesta, deși nu o spun în gura mare. 

-Olivia, crede-mă că mă simt neputincios. De fapt, nu am habar dacă sunt pregătit. Da, am actionat, e prea tarziu să mă razgandesc, dar se pare că mă tem. Ori poate, regret. Nu știu dacă am făcut ce trebuia. Nu știu ce să mai cred, m-am cufundat în întuneric. 

Îmi feresc privirea, pentru că îmi vine să plang, iar acest gest ar fi criticat de multă lume, dacă m-ar auzi. OARE AR VREA SĂ FIE CONDUSI DE UN TIP SLAB? 

-Ce s-a întamplat oare, cu credinta dvs? Poate ar trebui să mergeti la biserică, să vă rugati. Eu nu consider că s-a gresit, dar nu vă pot face să vedeti lucrurile ca mine. Simt însă, că puteti primi un semn, dacă sunteti atat de disperat. 

Olivia stă vitează la un pas de mine și mă uit iar, spre ea. CUM POATE AVEA ATATA SIGURANȚĂ OARE? PARCĂ ESTE UN BĂRBAT. O ADMIR ÎN MOD SECRET, ÎNSĂ VORBELE SALE MĂ AJUTĂ SĂ PRIND CURAJ. Doar că fizic nu seamănă deloc, cu Anaisa din amintirile mele. Poate doar la caracter au multe în comun.