Anaisa pov
După cearta cu Nandru, Davos mă aștepta în apropiere. M-am uitat lung spre el și am încercat să nu trădez vreo emotie :
-Nu pari bine.
Îmi spune Davos, dar păstrez distanța față de el :
-Nandru bea. ÎN PRIMA ZI. SE IMBATA.
-Voi vorbi cu el.
-Crezi că o să se schimbe?
-Anaisa,trebuie să ai grijă de viața ta. Nu ești mama lui. Nici sotia. Nandru o să suporte consecintele.
Trag aer în piept și îmi prind rochia cu mainile :
-Mă întorc la mine în încăperi. Trebuie să discut și cu Iurie.
Vreau să fiu cat mai departe de Davos, dar el îmi spune înainte să mai fac vreun pas :
-Eu sunt aici, Anaisa. Poate nu mă vrei, dar sunt pregătit să te ajut. CU ORICE.
Îi arunc o privire și îi spun pe un ton slab :
-Mulțumesc. În timp, o să văd, dacă minti sau nu.
O iau înainte, fără să am habar că Davos nu mă scapă din priviri și că inima lui, bate pentru mine. Nu îmi trece prin minte. Nu sunt păzită de nimeni, nu încă. Poate că Iurie o să îmi ofere o garda de corp.
Privesc în jur, la Lahia în care mă aflu și încerc să nu plang. AM VRUT O VIAȚĂ DEPARTE DE REGAT. Dar tot în regat am ajuns.
Trec pe unde se obisnuia candva să se faca ritualuri, dar nu se mai află nimic. Tot ce a fost construit, a fost distrus, fiindcă așa a poruncit Zoltan. Mă opresc din mers, cu mana la inimă. Lantisorul nu mai este la gatul meu și totusi. Îmi aduc aminte de acel barbat. Îmi aduc aminte de Zoltan, care a părut că mă crede.
ZOLTAN.
Îmi mușc buza și tresar cand Boian apare în spatele meu și mă atinge. Vreau să-i trag una, dar mă prinde de brat încruntat :
-SORĂ.
Îmi spune serios, iar eu înghet și mă fac roșie la chip :
-MI-A FOST DOR DE TINE!
Îl iau în brate și Boian face la fel. Mă atinge cu mana pe păr și îmi spune în continuare :
-Regele ZOLTAN a căzut după ce a cerut să dăm foc locului acesta. UNDE AI FOST, SORĂ ? CE ESTE CU NANDRU ACELA?
-Mai încet, să nu audă cineva. Am fost răpită de ei, am fost ținută în pădure.
-Soră, e nevoie de tine aici. ZOLTAN și-a pierdut mintile cand ai dispărut. Te căuta.
-Boian, dar tu? I-am găsit pe Tian și pe Glafira.
-Am auzit, de noua regina. DAR CUM POATE SĂ FIE GLAFIRA REGINA ÎN LAHIA? NOI NU SUNTEM NOBILI. IAR EI ÎNCĂ NU ȘTIU DE STATUTUL GLAFIREI.
-Boian, ce tot spui?
-Sunt dezamăgit, soră. Glafira s-a legat fix de NANDRU, SERIOS? MAI ARE ȘI COPIL CU EL. Tian tot singur a rămas. CE O SĂ FACEM? Nu trebuia să se întample asta.
-E sora ta, BOIAN. EȘTI PREA DUR.
-În fine, soră. Eu îl consider rege doar pe ZOLTAN. NU MĂ VOI SUPUNE LUI NANDRU. TU CE FACI LA EL ÎN ÎNCĂPERI? TE-AM SPIONAT.
CITEȘTI
Strigă înainte de furtună
Historical FictionRegatul Lahia se afla pe mâini bune, până cand tensiunile din familie să ia mintile tuturor. Vărsarea de sânge se produce și haosul amenință să înghită pe fiecare, de la mic la mare. Setea de control a regelui nu se domolește, familii întregi avand...