Singur

34 3 1
                                    

Nandru pov

Întoarcerea noastră în regat se pare că avea să cuprinda și lovituri din prima seară, pentru care nu eram însă pregătit. În vreme ce îmi vărsam amarul în băutură, se pare că mama își dădea ultima suflare, singură, fără să îl mai vada o singură dată pe nepotul său. Nu am simțit mare lucru, deși m-a durut în piept. 

A doua zi, am fost anunțat de servitori că mama nu mai era în viață și că fusese o mișcare de moment, tot ce se petrecuse. Una politică se pare. CINEVA ȘTIA CAT ÎNSEMNA MAMA PENTRU MINE ȘI CĂ EA SE AFLA ÎN SPATELE A TOT ȘI A DORIT SĂ SCAPE DE EA. 

Iar eu, m-am trezit singur în lupta pentru tron. 

AM SUFERIT UN ȘOC, ABIA MĂ PUTEAM ȚINE PE PICIOARE ȘI AM ÎNCEPUT SĂ URLU. NU DOREAM SĂ CRED CĂ ESTE ADEVĂRAT. 

TOATĂ LUMEA DIN JUR S-A SPERIAT MAI TARE ȘI AU CHEMAT DE URGENTĂ MEDICUL. 

După ce am stat o jumatate de zi în pat, primind un calmant, l-am chemat pe Davos la mine : 

-Vreau să iasă la iveală adevărul cu ancheta începută, DAVOS. 

-Nu o să fie ușor, din cate am înțeles, persoana care i-a adus mancarea de la bucatarie, a reușit să fugă de la palat. SIGUR A FOST AJUTATĂ DE CINEVA DIN INTERIOR. ÎN REST, NIMENI NU ȘTIE MAI NIMIC. 

-Trebuie să afli cine a dat ordinul, DAVOS. SUNT SIGUR CĂ AI O PARERE. 

-În același timp, am început să ne pregatim pentru înmormantare, asta dacă ești de acord, rege. 

-MAMA A PIERIT ÎN FELUL ACESTA, DAVOS? DIN CAUZA MEA, NU MAI ESTE. 

-Nu, te înseli. Mama ta a pierit fiindcă lumea știe că te ajuta din spate, mama ta era ținta, după care tu urmezi, rege. Trebuie să te aduni, să nu te mai creadă palatul nebun ca pe ZOLTAN, ori betiv. Mai mult, Glafira și fiul tău vor ajunge în curand, ai nevoie să ieși din încăperi. 

Cobor din pat și în vreme ce Davos mă ajuta să mă îmbrac, avand haine noi și colorate, mintea îmi fuge la dusmani din nou : 

-Crezi că a fost Noris, ori poate, IURIE? Amandoi nu sunt de încredere. 

-Nu avem dovezi, nu poti acuza fără unele. DOAR FAPTUL CĂ I-AU PUS ÎN MANCARE CEVA. 

-Adică mama să nu fie razbunata, Davos, asta zici?

-Nu, spun doar să ai rabdare, nu e momentul să sari la atac. E limpede că se vor apăra, trebuie să te porti ca un conducător cu cap, nu unul doar de formă. 

-DAVOS, VREAU SĂ ÎI CHEMI PE BOIAN ȘI PE TIAN LA MINE. TREBUIE SĂ LE VORBESC ȘI LOR. 

-Are legătura cu Anaisa ori cu Glafira? 

-Ce întrebari mai pui și tu! Doar fă ce îți cer, e atat de greu, DAVOS? Poate sunt instabil dar nu sunt prost. Și ei sunt impotriva mea, pun pariu. DUPĂ CEI DOI, VREAU SĂ AM O ÎNTALNIRE, CU NORIS ȘI CU IURIE. A SOSIT CLIPA SĂ SCAP DE UNUL DINTRE EI. DACĂ NU GĂSIM UN VINOVAT, VOI FACE UNUL. 

Davos dă din cap și după ce pleacă, mă pun să mananc pe fugă ce am pe masă, mancare de care nu prea m-am atins. DOAR NU AU OTRAVIT ȘI BUCATELE MELE ! 

Vreau să ies, dar usile sunt deschise și dau cu privirea de slujnica Olivia, care se pleacă în fața mea și care a plans. Probabil s-a atasat de mama, ori e o fată prea sensibilă, încerc să fiu rece de fațada : 

-Ce s-a mai întamplat? 

O întreb, iar ea îmi răspunde cu privirea în podea : 

-Trupul mamei dvs a fost pregătit cum se cuvine, așteptam porunca doar. Am dorit să vă anunț. Iar încăperile încă sunt cercetate, deși nu s-a găsit mare lucru. Îmi pare rău pentru pierderea suferită, rege! Nici măcar nu ne-a trecut prin minte una ca asta, în plus, mancarea era adusă de aceleasi persoane. NU AM CREZUT CĂ UNA DINTRE ELE O SĂ NE TRADEZE. 

Strigă înainte de furtunăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum