Strigă înainte de furtună

Furtuna II

Nandru pov

Am plecat din Lahia, înainte să fiu prins împreuna cu micutul și să fim ucisi, nu aș fi putut suporta să-mi pierd băiatul. Davos cunostea un drum mai sigur, departe de curiosi, unul pe care îl știau și restul, din echipa lui Zoltan. Dar nu am dat peste nimeni și restul asasinilor săi, s-au despărtit de noi cand le-am cerut. Davos a dispărut cu aceștia, nu înainte să-mi spună o locatie unde să ne vedem. 

Glafira, sotia mea, nu m-a ales. Nu a dorit să mă prindă de mana, nici măcar pentru Matei. 

Am lăsat-o în urmă, cu familia sa, pe care nu o poate uita. Nu am fost să fim, nu am reușit, eu am încercat, dar ea??

Mă uraste, nu poate să treacă peste, deși nici ea nu este inocenta. 

Matei a fost calm la început, fiindcă dormea, dar spre final, a început să planga. Nu puteam să risc să mai atrag atenția, așa că am grăbit pasul disperat. Și da, am fost purtat spre singurul loc unde am crezut că voi găsi un sprijin. BISERICA. DEȘI AM AVUT GANDURI SĂ O DARAM, O PARTE DIN MINE NU A FOST DE ACORD. POATE NU AM CE CĂUTA AICI, DAR PENTRU MATEI, VOI SUPORTA ORICE. 

Spre uimirea mea, preotul se pare că mă aștepta, iar alti oameni nu prea erau. Se făcea tarziu, așa că era de înțeles. Mi-am dat seama că este prezent, fiindcă am auzit miscare în Sf Altar. 

Am privit spre sfinti cu lacrimi în ochi, după mi-am sărutat fiul pe frunte, fără să îmi pierd ultima fărama de curaj : 

-Părinte, sunteti acolo, nu? Vă rog, trebuie să vă las pe cineva în grija. 

Zic în șoapta, iar Matei se opreste din scancit și se uită curios în jur, nu vede prea multe, dar simte și el. Se pare că îi place în biserica, îmi aduce aminte de mine, înainte să cad. 

Vreau să mai fac pasi, dar ușa se deschide și preotul se uită spre noi serios, fără să îmi vorbească : 

-Dusmanii mei vor să-mi ucidă fiul, l-am adus aici, vă rog să rămana la dv ! 

-Ești sigur Nandru, că te pot ajuta? Crezi tu oare, că o să fie bine pentru Matei ? 

Sunt întrebat și tac din gură. 

Deși mă irită să recunosc, îmi plec privirea în podea : 

-DA, PĂRINTE, CRED. EU ȘI GLAFIRA NU PUTEM SĂ FIM O FAMILIE, MATEI VA SUFERI CU NOI. NU E VORBA DE ATAT. AM ÎNCREDERE MAI MULTĂ ÎN DV, DECAT ÎN NOI DOI, PĂRINTII LUI. MATEI ESTE UN COPIL SENSIBIL, PARE FIRAV, DAR E PUTERNIC. 

-Mama lui nu e de acord cu tine, însă. Nu regreti? Unde este mama sa? 

-Nu a vrut să vina cu noi, parinte! A preferat să stea cu fratii ei. 

-Oare de ce, Nandru? Nu ești de vina, pentru suferinta ei? Ai uitat ce am vorbit cu tine? 

-Îmi pare rău, am căzut, parinte! Dar Matei, nu vreau să plăteasca din cauza mea. ABIA A FOST NĂSCUT, ARE O VIAȚĂ ÎNAINTE! VĂ ROG, NU MĂ LĂSATI SINGUR ! 

Rup distanta dintre noi, după care îmi întind băiatul spre preotul din fața mea, pe care l-am ascultat cand eram mai tanar și pe care am dorit mereu, să-l urmez, ori poate, o buna parte din viața mea. NU AM REUȘIT. 

VREAU CA MATEI, SĂ NU ALEAGA GRESIT CA MINE, POATE MATEI O SĂ FIE ÎNȚELEPT, O SĂ ÎȘI PĂSTREZE DRUMUL. 

-Matei este un copilas dulce. 

Îl aud pe preot, după ce îl ia în brate și nu mă refuza, iar eu încerc să nu plang : 

-NIMENI NU ȘTIE DESPRE VIZITA MEA, PARINTE. NU AM SPUS NIMANUI. O SĂ MĂ ROG SĂ NU AVETI PROBLEME DIN CAUZA MEA.