Alia

Prolog

Prolog

Cobor scările în grabă și după un ciocănit scurt în ușa camerei bunicii, bag capul:

             — Buni, trebuie să plec, ești în regulă?

             — Să nu vii ca data trecută la patru dimineața. Se auzi glasul blând.

Pe vremea asta câinoasă o mașină ar fi binevenită, sau mai bine o sanie. Ninge neîncetat de câteva zile și oricât aș adora zăpada și dansul fulgilor ce coboara lin pe pământ, frigul mă zăpăcește mai rau decât sunt.

Tura îmi începe în zece minute și cu chiu cu vai reușesc să ajung înainte ca sclifosita aia mica de Brenda să facă din nou figuri. Intru îmi dau jos pătura de pe mine; o geacă, căciula, fular și un pulover, trec pe lângă, Brenda și mă strâmb în spatele ei.

            — Era și timpul. Se aude Cal după tejghea.

            — Daca ai știi...

            — Știu, te corconești mai rau ca o babă.

Dau ochii peste cap și scot limba la el, îmi așez lucrurile în debaraua micuță din bar și revin în locul unde se află Cal.

             — Nu înțeleg de ce mai ține deschis barul ăsta. Afară e viscol, nu vine nici dracu' .

             — Barul ăsta cum îi spui tu ne plătește facturile. Serios și cu privirea în raftul cu alcool, îngană . Punem pariu că intră cineva până la urmă?

              — În primul rând, scoate capul și ai să vezi că nu spun eu, așa se numește ''Bar'' și in al doilea rând am fost obligată să lucrez aici, știi asta. Il anunț și iau o lavetă din sertar. Dacă câștig : o săruți cu patimă pe antipatica de Brenda. Îi fac cu ochiul și îmi văd în continuare de ștergerea meselor.

               — Și dacă pierzi... stă și se gândește... îl săruți pe primul care intră. Râde zgomotos, apoi dă drumul încet la muzică.

            — Nu... Nici nu termin de vorbit când pe ușă intră un tip înalt cu o șapcă neagră, un palton de aceiași culoare, și se așază la prima masă din ușă.

Mă duc spre bar unde de la tejghea, Cal râde pe înfundate, iar lucrul ăsta mă enervează la culme. Este prima dată când pierd un pariu în fața lui și nu îmi convine deloc.

                 — Cal. Îi pronunț numele și fac un botic de copii mici care se pun pe plâns.

                 — Pariul e pariu. Nu mă interesează, Dede. Înfumuratul zâmbește și îmi face semn din cap să mă duc spre necunoscut.

Îmi iau carnețelul cu pixul și pornesc în direcția străinului a cărui față nu o pot vedea din cauza cozorocului de pe cap. Dacă este un asasin platit să mă omoare?

Ajung în fața mesei și:

                 — Comanda dumneavoastră este? Întreb stăpână pe mine.

                 — O apă. Se auzi o voce răgușită.

Mă rotesc și mă îndrept spre Cal care din priviri mă întreabă ce am pățit, văzând stupoarea de pe fața mea.

                 — O apă?! Serios?! Bine că nu s-a dus în Alaska să ceară o apă. Afară sunt nămeți de un metru și el cere o apă. Ironică și enervată mai adaug: a comandat o apă fără să se uite la mine, cred că este un asasin sau mai rau o fi gay si vrea să te...

                 — La cum i se conturează mușchii prin puloverul ăla negru, eu nu mă supăr. Zâmbind îmi așază pe o tavă un pahar cu apă.

Sunt la nici un metru de masa tipului a cărui identitate nu o știu, când ușa de la intrare se deschide brusc și intră trei bărbați înarmați care țipă și gesticulează. Unul mă prinde de gât, iar ceilalți doi se îndreaptă spre Cal :

               — Scoate toți banii! Acum! Țipă unul dintre ei.

Străinul, se ridică ia paharul cu apă, îl dă peste cap, apoi aud cum glonțul ce provine din pistolul lui îmi trece razant de ureche. Imediat sunt eliberată de hoțul ale căror brațe aproape mă sufocau, acesta prabușindu-se. Localul este subit invadat de polițiști, iar cei doi răufăcători sunt incătușați.

Ajung în fața necunoscutului, acesta mă privește cu ochii lui albaștri fără interes. Mă ridic pe vârful  picioarelor, apoi îi trag un pum fix în nas.

              — Tu, mureai de sete și eu de spaimă! Începe să chicotească la auzul celor spuse de mine. Nervoasă îl împing și imediat sunt luată pe sus de doi polițiști.

              — Aidan, ce facem cu ea? Îl întreabă unul dintre polițiști.

Vine aproape de mine, mă privește intens apoi zâmbește.

              — Duceți-o la secție!

Aproape adormită mă așez pe masa ce era postată în mijlocul unei camere mici, când aud zăngănitul ușii care se deschide.

             — Trezirea!

Nici de-a naibii nu deschid ochii, să vedem ce îmi face. Aud pașii ce duc la ieșirea din mica celulă și râd fericită în interiorul meu.

Simt cum picături de apă îmi cad enervant pe frunte, iar când deschid ochii, străinul nesuferit lasă apa din sticla, ce o ținea deasupra capului meu să curgă toată. Sar ca arsă, de fapt ca udă de pe masă și încep să îl lovesc cu mâinile, dar nici nu se clintește de pe loc, ba mai mult mă ia pe sus și mă leagă de unul dintre scaunele ce se aflau in încăpere.

               — Dă-mi drumul! Mă zbat și trag de cătușe, însă în loc să am vreo rezolvare, mai rau îmi fac.

Fără să mă privească aruncă un dosar pe masă, apoi se așază pe celalalt scaun. Îmi întinde o coală albă de hârtie, un pix și:

                — Scrie! Ordonă el.

Ațintesc cu privirea o bucată din piciorul mesei ce ruginise și mă holbez de parcă întreg universul meu e acolo. Prin cap îmi trece fugitiv gândul să nu afle bunica, e bătrână suferă cu inima.

                — Scrie! Se auzi vocea răgușită de dincolo de masă.

Cu piciorul încerc să scobesc bucata de metal oxidat și tresar când pumnul tipului din fața mea face contact cu masa.

                — Ești cea mai enervantă persoană pe care am întalnit-o. Zice și își trece mâinile prin păr.

Încep să dau cu piciorul de piciorul mesei încet, încet până reușesc să o las cu trei picioare. Cu mâna la obraz, tipul se uită la mine. Încerc să lovesc din nou un alt picior, dar in secunda următoare văd cum masa zboară într-un colț al camerei de parcă avea cinci grame.

Imi desface picioarele și prinde cu mâna de scaun până mă aduce lângă el.

               — Dacă nu dai declarație...

               — Ce o să faci? O să mai bei un pahar cu apă? Încerc să stau cât de serioasă pot, dar mă bufnește râsul.

Îl văd cum pleacă și trec la acțiune:

Scot cu grijă o agrafă din păr și încep să scormonesc cu atenție pentru a deschide cătușele ce îmi răneau mâna, reușesc până la urmă să mă descătușez și încep să scriu mizeria aia de declarație.

''Subsemnata Alia născută în New York ... declar pe propria răspundere că i-aș mai da un pumn în față lui Aidan. Atât declar, susțin și semnez personal jos în partea dreapta pentru șansa unui nou croșeu'' Asez pe scaun faimoasa declarație, îmi iau haina pusă într-un cui, scot capul pe ușă, mă uit în stânga în dreapta, nu văd pe nimeni. Îmi pun gluga de la geacă în cap și cu privirea in pământ reușesc să ies afară din secție.