Alia

Capitolul 22

Capitolul 22

      — Acum poți să spui că m-ai sărutat tu. Șoptește în părul meu. 

      — Trebuie să te duc la spital. Mormăi.

      — Nu-i nevoie, în câteva ore îmi va trece tot. Cu zâmbetul pe buze mă informează. Sunt alergic la sucul de roși și, deși știu asta am ales să beau băutura preparată de tine. Ce nu fac eu pentru un sărut dulce de al tău? Îmi mângâie suav mâna și îmi face cu ochiul.

      — Adică... ai jucat teatru? Intreb mânioasă. 

Râde pe înfundate, apoi mă ridică de pe scaun în brațele lui. Verdele ochiilor săi este unul neobișnuit de frumos, buzele îi sunt al dracului de delicioase, parul negru ca abanosul... of.  Deși i-am făcut o groază de tâmpenii nici măcar odată nu s-a supărat, ba din contră mi-a făcut pe plac și chiar mai mult.

      — Era nevoie de puțin teatru, doar nu credeai că scapi așa ușor pentru rochia asta de pe mine și machiajul strident de pe față. Îmi aduce la cunoștință rânjind. 

Dacă toate nebuniile mele vor duce la un sărut, zic să mă pun pe treabă. Ne întoarcem acasă, iar când intrăm în living dăm peste tot familionul: bunica, Debra, Bella, Jessica, Caleb, Sid si... Nate. Ăsta ce căuta aici? 

      — Ce are? Nu se simte bine? Întreabă buni îngrijorată venind spre noi.

      — Are boala vacii nebune. Murmur mai mult pentru mine.

      — Nu am boala vacii nebune. Cu o privire încruntată se uită la mine Alex.

      — De unde știi, ai mai avut vreodată? Interoghez farfuza cu zâmbetul pe buze.

      — Deci... Gesticulând și cu sprâncenele arcuite așteaptă o explicație bunica.

Dacă îi spun că era cât pe aici să-l omor, o să fiu pedepsită aspru. Mai bine tac, îl las să se descurce.

      — Aia este rochia mea? Cere răspuns cu mâinile în șold Debra.

     — Voia să înceapă un nou an, într-o altă postură. S-a gândit că femeie i-ar sta cel mai bine, ar fi un bun început. Cu dantura la vedere anunț publicul.

      — Serios?! Exclamă Black și ma ciupe de fund.

      — Buni, adevărul este că am venit să-mi fac un control. Bebele din burtică...

Mă opresc din turuit când Debra se poziționează în fața mea.

      — Eu sunt... eu sunt însărcinată, nu Alia. Cu vocea tremurândă îi spune bunici. 

Fir-ar! Bunica Maria la început ofteza și dă din cap, apoi o îmbrățișează și îi dă un pupic pe obraz.

      — Nu sunt eu. Adică nu cu mine este... însărcinată. Blâbâindu-se rostește Lucifer.

Am pus ochii pe bâta de lângă ușă, daca îi dau una după ceafă îl adorm. 

      — Era și timpul să se oprească toată această mascaradă. Debra, puiule, o să avem o discuție lungă pe seama acestui subiect. Alia, mă așteptam de la tine să faci un asemenea gest, dar, Alex, tu m-ai surprins cel mai mult. Pe un ton calm ne spune băbuța.

       — Multumesc, Alia. Asta înseamnă că mă iubești?  Mă ștampilează cu un sărut pe frunte.

      — Sunt obligată să te iubesc, ești sora mea. Vociferez.