Alia

Capitolul 20

Capitolul 20 

Mă uit cruciș atunci când bătrânul întinde două chei spre noi. 

             — Am spus trei camere! Vociferez din brațele lui Black.

             — Îmi pare rău, domnișoară doar două sunt libere. Mă anunță cu zâmbetul pe buze.

Alex rânjeste satisfăcut de parcă cine știe ce a câștigat. Dacă el crede că va dormi cu mine se înșală amarnic. Îmi înfig mâinile în părul său și încep să mă zbat ca o apucată până ajung cu picioarele pe pamant, apoi iau una dintre chei și îi fac semn lui Jacob să mă urmeze. Când intru în interiorul odaiei mai că nu îmi dau două palme la imaginea din fața mea: un pat aruncat lângă peretele scorojit, o măsuță pe care e asezat un televizor din al doilea război mondial și un fotoliu fără picioare trântit într-un colț. 

               — Oare baia cum arată? Se minunează băiatul din pragul ușii. 

               — Du-te și vezi! Pronunț apoi îi fac brânci.

Nu sunt o persoană pretențioasă, dar casa asta îmi provoacă fiori reci pe spinare. Temătoare mă lungesc pe pat, închid ochii, apoi aud niște voci și la foc automat îi deschid. Sar ca arsă și încep să îmi fac rugăciuni: Înger îngerașul meu... 

               — Are cadă! Urlă maimuțoiul. Ce ai pățit? Întreabă văzând cât sunt de speriată. 

                — Cred că este cineva acolo. Șoptesc indicând cu degetul spre pat.

 Se uită la mine cu sprâncenele arcuite, apoi se deplasează încet spre locul desemnat. Dintr-o dată răsună în încăpere râsul lui colorat. Fir-ar! Sunt fantome, sigur l-au dominat. Cristoșelule, te implor promit că o să fiu mai cuminte, ajută-mă. Îl urmăresc cum vine spre mine și ma chircesc pe podea. 

               — Ce faci? Cere răspuns.

               — Vezi că știu karate, atât îți spun. Bâigui cu mâinile puse la ochi.

Mă sucesc cu fața spre geam în genunchi, îmi fac cruce cu limba în cerul gurii, dar și cu mâna dreaptă, apoi mă rog tuturor Sfinților cunoscuți. Încremenesc la propriu când moroiul ce îl posedează îmi atinge umărul. Doamne  Dumnezeule, Iisuse, Cristoșelule, Sfântă Fecioară...

               — Tu înnebunit de-a binelea? Se interesează.

 Nastrafia este agramată? Cred că vrea să-mi soarbă creierul. 

               — Pereți sunt din carton, vocile de le-ai auzit sunt ale căpcăunilor ce au camera lângă noi. Mă lămurește. Dar, ce ai gândit? Adaugă pe un glas amuzant.

Îmi dau ochii peste cap și respir ușurată în urma celor spuse de el. Doamne, tâmpită sunt! Auzi moroi care posedează și pe deasupra și inculți. 

 Cretinozaurii au o discuție foarte aprinsă și îmi vine să mă strâng de gât că nu înțeleg ce vorbesc. Iau paharul uitat pe comodina de lângă pat, apoi îl așez pe perete să aud.

            — O să afle adevărul și atunci să vezi. Îl dojenește Aidan pe Black.

Cine, ce, care adevăr? 

           — Frate, nu fi pagubă! Replică farfuza.

 Nici nu ma sinchisesc să știu mai multe, tot ce trebuie să fac este să fug dracului de aici cât mai repede. Urlu ca disperata când pantalonul mi se prinde în geam, asta după ce mai că l-am omorat pe Jacob când i-am făcut vânt, apoi aproape fac infarct când tărtăcuta lui Black își face prezența prin peretele fragil.