Alia

Capitolul 4

Capitolul 4

Trebuie să fie o greșeală, el nu are de unde să știe de Dede, adică nimeni nu mai știe nimic de ea de aproape doi ani. Cal este singurul care îmi mai spune așa din când în când.

              — Ai auzit ce am zis? Întreabă Aidan și ridică o sprânceană.

              — A... a... Clipind des și fâstacindu-mă reușesc să îngân.

Oftează și își trece mâna prin părul șaten, apoi:

              — Îmi stai pe geacă. Se apleacă și șoptește aproape de urechea mea, și găsesc o senzație ușoară de frig însoțită de tremur, care mă năucește. Te ridici astăzi? continuă și îi simt respirația pe gâtul meu.

Mă ridic ca la armată, dreaptă și îl aud în spatele meu cum chicotește, demonstrându-mi că mi-a observat reacția de mai devreme. La dracu'! Doi ochi albaștri senini mă urmăresc și un râs abia schițat îi apare Bellei pe buze. O privesc și scot limba, apoi mă așez pe scaun.

              — Îți place de Aidan? Percep cu ajutorul auzului întrebarea pusă de puștoaică.

Cei prezenți la masă stau cu gura deschisă, de parcă pe acolo ar auzi răspunsul meu, iar din spate râsul înfundat al lui Aidan îmi provoacă nervozitate. Înghit în sec și când vreau să îi dau o replică usturătoare micuței băgăcioase:

             — Nici mie nu îmi place de el, deși este fratele meu. Rostește și își dă ochii peste cap. Este posesiv, meticulos și habar nu are să se distreze, plus că, umblă cu tot felul de tipe înțepate. Completează Bella zeflemitor.

Mă pufnește râsul la cele auzite și mă întorc brusc cu fața spre Aidan care se uită încurcat spre sora sa.

             — Bella! Mârâie el. Cred că este timpul să mergem. Adaugă și o ridică de la masă.

Am făcut curat în living după ce au plecat cei trei musafiri, singură pentru că atunci când vine vorba de muncă Jacob dispare ca prin magie, iar pe bunica încerc să o menajez atât cât pot. Până la urmă ea face mâncare în casă, cu restul mă descurc eu. Așezată pe blatul din bucătărie aproape adormită, șterg un pahar și când îmi văd reflexia în el, tresar și îl arunc pe jos. Am uitat că sunt albastră din cauza nenorocitului ăluia de albastru de metilen, eram ferm convinsă că este ulei esențial de lavandă.

            — Alia, ai pățit ceva? Intră bunica speriată. Ești bine pufarină? Intreaba și mă mângâie pe spate.

           — Mi-am văzut reflexia în vasul de sticlă și era să fac infarct. O anunț apoi oftez. Buni, de ce i-ai chemat aici pe Sid și nepotul , detectivu' lu' pește'? Ii cer informații.

           — Având în vedere dezastrul ce l-ai făcut la petrecerea lui Sid... Dă din cap și scoate un suspin.

           — Cine, eu?! Exclam ca și cum habar nu am despre ce vorbește.

După ce mi-a explicat că nu a fost deloc frumos ce am făcut și, cică trebuia să îmi cer scuze pentru cele întâmplate, am plecat la somn, fiind extrem de obosite amândouă.

Deschid ochii și în fața mea cu limba scoasă stă Max care începe să latre când mă vede că mă ridic în șezut.

              — Puricosule, taci dacă nu vrei să te fac salam. Bâigui și arunc cu perna în el.

Cade din pat apoi cu mini-piciorușele lui încearcă să urce iar lângă mine, rânjesc și când mă vede începe din nou să latre. Săracul de el, are nevoie afară și eu stau ca o tâmpită și îl chinui. În pijamalele mele cu oi, capre, vaci, ce să mai,toată ferma, îi ordon trupului să se ridice și ies pe ușă cu teroristul. Casc de parcă nu am dormit de luni întregi și încerc să fiu atentă când cobor scările, nu de alta, dar era să-mi rup gâtul de mai multe ori pe ele.