Ángel

Prolog

Diem Prescott-în vârstă de 8 ani

Mama e agitată. Pot vedea asta datorită felului în care se mișcă de-a lungul holului spitalului în care ne aflam cu degetele încruțișate. Nu știu ce se întâmplă însă, știu doar că tata a plecat la muncă și nu s-a întors și ar fi trebuit să se întoarcă cu mult timp în urmă.

      -Mami?-rostesc eu cu o voce tremurândă.-Unde e tati?

      -Tati,tati iubita,-trage adânc aer în piept.-tati a pășit printre îngeri.

      -Ce?Nu!Nu se poate!-lacrimile pun stăpânire pe mine și parcă mă sugrumă. Mă acaparează o durere pe care nici nu știam că o poate simți cineva. Simțeam ca și cum, mâna care mă ținea, tocmai mi-a dat drumul. Iar acum, cad în gol.-

    În următoarele secunde, pe ușă intră unchiul Josh, sau cel mai bun prieten al tati,ce e medic în spitalul în care ne aflăm, iar pe o targă, se află trupul neînsuflețit al tatălui meu. Cu lacrimi în ochi privesc cum uchiul se aproprie de mine odată cu tata. Iar în momentul ăsta, ceva înăuntrul meu s-a rupt. S-a făcut praf.

        -Tati!-strig cu o voce gâtuită, încercând să mă năpustesc asupra lui însă, sunt prinsă de umeri de către mama.-

     -Fii civilizata fata mea! Stai locului! -rostește fraza fără pic de suferință. În ochi sau în suflet. Totul e rece. Împietrit.-

Îmi ridic ochii din pământ vrând să mă uit la mama însă dau în fața ochilor de tata, stând în picioare în fața mea.

      -Tati!-trag aer în piept-Mami, uite!

      -La ce să mă uit draga mea?-se uita la mine cu o privire derutată-.

       -Cum...-privirea mi-a căzut înapoi spre targa unde se afla tata iar corpul lui încă este acolo. Dar în continuare se află și în fața mea.-

     Privesc cum își întinde mâna spre fața mea și îmi mângâie ușor obrazul. Dau să-l ating însă mana îmi cade în gol.

       -Fetița mea, asta rămâne secretul nostru. Doar tu mă poți vedea.

Dau să-i răspund însă îmi înghit cuvintele. Daca voia să rămână secretul nostru nu ar fi trebuit ca mama să știe că îl pot vedea.

Revin cu picioarele pe pământ, îmi șterg lacrimile iar apoi, când deschid ochii tata nu mai e nici în fața mea, nici altundeva prezent în picioare. Ci doar pe targă, galben și stors de puteri.

       -Ce s-a întâmplat cu tati?

   Unchiul Josh se uită la mama, ea da aprobator din cap iar el se apleacă în fața mea. Îngenunchează, în așa fel încât să fie la aceiași înnălțime cu mine și îmi ia mâinile în ale lui.
     -Puiule..știi că te iubesc cum te-a iubit tati, nu?

   Dau aprobator din cap.

    -Vreau să știi că voi fi lângă tine. Mai ales acum că tati nu mai e.

    -Ce s-a întâmplat cu el? Asta e tot ce vreau să știu!

    -Tati a avut un accident. O mașină a intrat în motocicleta lui în trafic. Și din păcate, impactul a fost mult prea puternic pentru a mai fi salvat. A murit pe loc puiule..

     Mă ia în brațe iar eu, eu dau drumul unei dureri pe care nici nu credeam că o dețin înăuntrul meu. Unei dureri care nici nu se putea compara cu cea simțită în momentul în care aflasem de tata. Cu fiecare moment care trece, realizez că mereu există o durere mai mare decât cea cu care ai fost obișnuit. Mereu se poate mai rău. Urletele ce-mi ieșeau pe gură păreau de nerecunoscut .Vocea mea a devenit brusc diferită. Îngreunată. Îndurerată.

    O doamna drăguță îl ia pe tata și îl duce departe de noi, spre necunoscut. Îi fac cu mana apoi, mă urc pe bancheta din spate a  mașinii unchiului Josh și pornim spre casă.

Mă uit pe fereastră cum luminile ce odinioară ne încojurau rămân acum, în spate,cumva în trecut. Îmi mut privirea de la fereastră spre oglindă, unde îl văd pe unchiul Josh plângând ,în timp ce conducea ca apoi, cum îmi mut privirea înspre mama, să o văd zâmbind ușor în colțul gurii. De ce zâmbea?

      Nu înțeleg multe lucruri. De ce zâmbește mama, de ce nu mai plâng eu.Înțeleg doar că, pur și simplu nu mai pot s-o fac. L-am privit pe tata plecând, fiind dus spre necunoscut însă cumva, eu încă îl simțeam cu mine. Brusc, o voce extrem de cunoscută  îmi distrage ușor atenția.

      Așa draga mea, să nu plângi. Sunt lângă tine să te apar de orice e rău.

      Cum glasul vocii se stinge în capul meu precum un ecou într-o peșteră, mă întreb dacă sunt singura care l-a auzit. Tata a zis că rămâne secretul nostru deci probabil nici mami, nici unchiul Josh nu îl aud. Probabil pe ei i-a lăsat singuri.

Intrăm pe ușă și cum ajung în bucătărie, o ajut pe mama să pregătească masa, gata să luam cina cu unchiul Josh înainte ca el să plece din nou la muncă. Atât mama cât și unchiul încep să mănânce însă eu mă pierd în gânduri, jucându-mă cu mâncarea-n farfurie.

         -Puiule, nu mănânci?-vocea ușor aspra a unchiului mă trezește la realitate-.

         -Ba da, doar mă gândesc.

         -La ce te gândești fata mea?

         - La tati.Îmi e dor de el, atât. Nici nu-mi mai e foame. Mă duc la somn.

         -Nu ai uitat ceva, prințesă mică?

        -Ah, da!-mă întorc și îl iau în brațe pe unchiul Josh, sărutând-ul ușor pe obraz-Noapte bună, unchiule.

        -Te iubesc gândăcel.

        -Și eu, unchiule. Noapte bună mami! Te iubesc.

        -Noapte bună.

     Răceala din vocea mamei îmi lasă un gust amar și îmi provoacă un gol enorm în stomac. Îmi târăsc corpul greoi pe scări până în camera mea roz, ce avea pe tavan steluțe lipite de tata. Mă ghemuiesc sub pătura caldă și încerc să adorm. Simt o ușoară furnicătură pe mână, apoi aceiași voce caldă ce mi-a răsunat și în mașină.

Noapte bună, prințesă mea.

   Îl vedeam pe tata stând în întuneric lângă patul meu. Dau să îl ating însă mana îmi cade iarăși în gol. Nu e real. Nu are cum să fie real. Îmi acopăr cu perna urechile încercând să ignor și alte voci ce se aud în surdină pe lângă a tatei. Era clar. Înnebuneam.

     Iar daca aș fi știut că din ziua asta mi se v-a schimba tot viitorul, nu m-aș mai fi dus cu mama la spital.