Ángel

Caputolul 26

Diem

Pășim din incinta apartamentului lui,(sau oare sa-i zic apartamentul nostru?) și ne îndreptam spre mașină. Rhys a fost extrem de tăcut de când ne-am întors de la meci. Stors de puteri, tot ce a făcut a fost sa pună scrisoarea de la sora lui in minunata cutie cu amintiri și sa se plimbe precum o fantoma prin casa. Iar acum, acum ca trebuie sa mergem la cina cu tata, ma gândesc dacă e bine pentru el sa vina. Fiindcă îl văd extenuat. Și asta ma doare enorm. Cu toate ca probabil este la pământ însă nu lasă asta sa se vadă, îmi deschide portiera mașinii adresându-mi un zâmbet scurt. Ma așez pe locul din dreapta in aceiași liniște crunta ce îmi face tot corpul sa se cutremure. Liniștea devine gălăgie.
Nu vezi ca îl distrugi și pe el, odată cu tine?
Las vocea lui Cindy sa se stingă precum un ecou intr-o peștera in capul meu și aștept ca Rhys sa intre in mașina. Cum o face, ma uit la el cu o privire ce nu știu in ce moment a devenit înlăcrimată.
-Putem vorbi?-spun cu o voce frântă- Te rog?
-Mhm.
-Vreau cuvinte, Rhys.
-Ce vrei sa zici cu asta?-rostește cu o voce profunda, uitându-se parca prin parbriz la parcarea întunecată.-
-Rhys, de la meci ai scos atâtea cuvinte, încât le pot număra pe degetele de la o mână. Vreau doar sa știi, ca dacă nu te simți in regula, nu e nevoie sa mergem.
-Trebuie.
-De când ce " trebuie" contează mai mult decât bunăstarea unuia dintre noi? -ma uit la el ce are lacrimi in ochi, dând întrebător din umeri.- Spune-mi ce ai pe suflet, Rhys. -ochii lui dispar din raza mea vizuala și se fixează iarăși pe parbriz.-Hei, uită-te la mine. Vorbește-mi!
-Sunt doar obosit, Ángel. O sa fiu bine.
-Nici tu nu te crezi când spui asta.
-Îmi e dor de Brenna, bine? Îmi e dor de momentele când in tribuna aia afurisita era cineva din familia mea acolo pentru mine.-spune in timp ce, începe sa plângă.-
-Rhys, de ce nu ai...
-Pentru ca nu puteai face nimic.-ma întrerupe el.- Nimeni nu poate. Nu e de parca o poți învia pe Brenna sau, le poți aduce mintea înapoi alor mei. Ce rost ar fi avut sa ma plâng ca un idiot dacă nimic nu avea sa se schimbe?
-Te plângi ca un om ce are sentimente. Nu ca un idiot. Crezi ca eu nu m-am plâns de o mie de ori ca mi-as fi dori sa nu fi fost violată? Crezi ca eu nu m-am plâns mereu, pentru simplul fapt ca îmi amintesc absolut tot din afurisita aia de seara?! Și deși știam ca nu se schimba nimic dacă pur și simplu ma plâng, sa ma descarc ca ajuta sa nu ma las prada vocilor. -spun, pe un ton răstit mutându-mi privirea de la el și susținându-mi capul de geamul mașinii.-Dacă chiar vrei sa mergi, e timpul sa pornești. Dacă nu, ne întoarcem amândoi in casa si gata.
Iar apoi pur si simplu pornește, strângând puternic din volan pana când asta aduce la albirea încheieturilor degetelor lui. Și as da orice ca orgoliul sa ma lase sa îl iau in brațe. As da orice sa nu ma fi rănit atât de tare faptul ca tine in el toate. As da orice sa nu ma fi rănit atât de tare, gândul ca poate va ajunge si el lângă Brenna dacă mai tine mult in el.

Rămânem tăcuți întregul drum. Și tăcerea aia ma omoară. Probabil si pe el la fel. Însă este o tăcere de care avem amândoi nevoie un moment. Și nu scoatem absolut niciun cuvânt, pana in momentul in care mașina lui parchează pe aleea casei mele. Ma dau jos din mașina fără a-i lăsa lui timp să îmi deschidă portiera și ma îndrept spre ușa, cu speranța ca ma va opri și ca pur și simplu v-a lăsa demonii aceia ce zac in el sa iasă la iveală.
-Ángel, stai!
-Da?
-Îmi pare rău.
-Nu vreau sa îți para rău, Rhys. Vreau sa înțelegi ca nu vreau sa te pierd precum...
-Brenna? Mda. Mereu m-am gândit ca probabil dacă vorbea mai mult cu mine sau cu oricine alt cineva, nu se ajungea aici. Așa ca,-spune într-un târziu-, voi încerca sa ma deschid câte puțin pe zi ce trece. Bine?
-Mai mult decât bine.
Apoi ma ia in brațe și își apasă buzele pe fruntea mea, oprindu-se apoi Adulmecându-mi parul.
-Te iubesc, Ángel.
-Și eu te iubesc, Rhys. Acum haide sa intram.
Cu o mâna in jurul taliei mele, ne îndreptam spre ușă si pumnul meu bate suav in aceasta. Ușa se deschide iar in momentul in care in ușă nu se află tata, pur si simplu rămân mai mult decât stupefiata.
-Diem, iubita mea, de când vreau sa te cunosc!-rosteste femeia blonda din fața mea, luându-ma in brațe de parca m-ar cunoaște de ani de zile-.
-Ămm, iartă-mă. Dar tu ești?
-Normal ca Josh nu ti-a spus. Tipic! Sunt..
-E iubita mea, dovlecel.-spune unchiul ce apare din spatele ușii si ma ia in brațe-Ea e Elizabeth. Îmi pare rău ca ați ajuns sa va cunoașteți Așa.
-Ai o iubita si nu te-ai gândit ca eu, fiica ta ar trebuii sa aflu? Interesant.
Rhys ma trage înspre el si își înfige ușor degetele in pielea taliei mele ca semn de a o lăsa mai ușor.
-Îmi pare rău, iubita. Dar sunt sigura ca ne putem înțelege chiar si dacă ne cunoaștem abia acum.
-Nici nu ma îndoiesc.-spun ușor sarcastic-
-Intrați, copii.-spune Elizabeth ce chiar pare drăguță-
Și fix asta facem. Rhys ma ia de mână si ma conduce in propria casa de parca era a lui mâna si atingerea lui in sine parca oferindu-mi putere.
Ne așezăm la masa întinsa si aranjata Așa cum o aranja odată mama si Elizabeth ne servește câte o cafea in timp ce tata nu îl lasă din priviri pe Rhys.
Aștept sa înceapă interogatoriul din ce in ce mai curând.
-A fost frumos meciul, puștiule. Te pricepi. De gând joci.
-De la 6 ani. Atunci am dat prima data cu piciorul intr-o minge si nu m-am mai putut opri.-
-Când ai intrat, ai arătat înspre tribune. De ce?
Îmi vine sa ma dau cu capul de masa din fata mea. Sa ma trântesc cu capul de ea si sa intru in pământ.
-Nu am arătat spre Diem dacă asta urma sa întrebați. O iubesc, da. Dar ei ii pot arată iubirea altfel.
Se vede ca este fiu de avocat. Chiar dacă tatăl lui nu a fost foarte înzestrat pe latura empatiei, măcar Rhys a moștenit de la el partea buna.
-Adică. Continua puștiule, ma faci extrem de curios.
-Tata... te rog!
-Dar ce am zis, puiule?
-Ce nu ai zis? Asta e întrebarea.
-Lăsați vorba căci a venit timpul mâncării!-striga Elizabeth venind de la Bucătărie cu un platou cu friptura si salata.-
-Eu zic sa îi apreciem mâncarea iubitei tale, tata. In liniște.
-Notat.
Și începem sa mâncam o friptura extrem de buna, trebuie se recunosc. Însă o mâncam intr-o tensiune ce plătește in aer, deasupra noastră și nu are de gând sa plece prea curând.
-Deci, Rhys îmi explici te rog la ce te refereai mai devreme? -întreabă tata imediat cum înghite ultima gura de mâncare)
Ma uit la Rhys iar expresia lui nu zice absolut nimic. Nici nu știu dacă are sa îl ignore pe tata sau nu. Nu știu pana când îl văd deschizând gura.
-Am arătat spre sora mea. Spre locul unde stătea mereu pâna sa moara. Ei nu ii mai pot arăta iubire altfel deci fac asta. Mai aveți nelămuriri?
-Nu.
-Josh!
-Da iubire?
-Fii si tu mai empatic! Nu ți-a greșit cu nimic băiatul!
-Încerc.
-Dacă asa de încet te miști tu când încerci, o sa Reușești când o sa fim amândoi in mormânt, dragule.
Spune Elizabeth, (pe care încep sa o îndrăgesc din ce in ce mai mult) iar eu râd ușor. Apoi in timp ce tata începe sa vorbească cu Rhys despre fotbal, ea începe sa strângă masa Așa ca ma ridic ușor si o ajut.
-O, nu e nevoie iubita. Stai liniștita jos. Sunteți oaspeți pana la urma.
-Insist.
-Bine, fie.
Chicotește ușor si dispare in Bucătărie cu farfuriile tuturor. Strâng la rândul meu tacâmurile și dispar in urma blondei ce a lăsat in drumul spre Bucătărie cel mai frumos miros de parfum pe care l-am simțit pana acum.
-Nu te așteptai sa se înțeleagă, nu?-ma întreabă Elizabeth in secunda in care Pășesc in Bucătărie.-
-Sincer? Nu. Tata e..nu știu cum sa zic sa sune frumos. Mai ultra protectiv. Și asta doar pentru ca am fost rănită de nenumărate ori când eram ceva mai mica.
-Nu îmi vine sa cred ca tu ai doar cincisprezece ani. Pari atât de matura, dragă.
-Dacă ai fi trecut la vârsta mea prin ce am trecut eu acum trei ani ai fi devenit la fel.
-Mi-a povestit tatăl tău despre viol, Draga. Îmi pare atât de rău!
-E in regula. Acum a trecut.
-Sper ca Josh sa nu se comporte.. ca de obicei.. și sa strice întreaga situație. Te-ai făcut bine datorită Lui. Și chiar nu vreau ca tatăl tău sa îl sperie in vre-un fel. Sper ca el sa se simtă ca intr-o familie aici. Îmi place pustiul. Se vede te iubește si ca și-ar da și viața pentru tine.
-De iubit ma iubește, știu asta. Însă nu știu dacă ar merge chiar atât de departe.-zic eu ușor rușinată-
      -Crede-ma, sunt psiholog. Știu sa citesc gesturile și privirile unor persoane. Se uita la tine de parca tu ai fi oxigenul lui. Iar mâna lui de pe piciorul tău, o ținea acolo de parca i-ar fi frica ca dacă ți-ar da drumul ai fi in pericol.
                     -Nu știu de ce aveam dubii cum ca nu ne-am înțelege! Apropo, scuze pentru acea prima impresie, eram doar suparata pe tata ca nu mi-a spus nici măcar ca va mai fi o persoana la masa.
                  -Te-a luat prin surprindere. Înțeleg la perfecție, dragă. Eu credeam ca știi de mine. Fiindcă asta îmi tot spunea Josh.
                      -Îi era frica sa îmi spună. Pot înțelege de ce. Și nu o sa îl condamn absolut niciodată ca a ales sa iubească din nou fără sa îmi spună din prima secunda.
-Auzi? Nu crezi ca e prea liniște acolo ca totul sa fie bine?
-Eu zic sa mergem sa verificăm!-zic râzând și zâmbind cum nu am mai făcut-o de mult lângă o persoana pe care deja o simt ca pe o figura maternă.-
Ieșim din Bucătărie și Îi auzim șușotind Așa ca ne oprim fix după colț chinuindu-ne sa distingem ce zic in acea șoaptă liniștitoare.
                 -Domnule, normal ca o iubesc. Tin la ea mai mult decât tin la mine, dacă va vine sa credeți. Atât de tare încât dacă as putea, mi-as da viața doar ca ea sa fie bine. Ea, este cumva a doua mea șansa de a nu pierde pe cineva ce e străbătut de voci. Ea e a doua mea Brenna. Și o sa am grija sa nu sfârșească ca ea. -rămân socata in momentul in care îl aud menționând-o pe Brenna. Cât naiba au vorbit ei?-
              -Ar fi bine da fie asa. Pentru ca dacă i se întâmpla ceva, sau dacă o atingi intr-un anume fel, știi la ce ma refer, ma jur ca îți tai organele genitale și le donez pentru cei ce au nevoie de ele. Înțeles?
             -Josh rămâne mereu Josh, presupun. Amenințări legate de spital. -se aude râzând vocea lui Elizabeth de lângă mine.-
              -Tată, ew! -spun eu mergând spre ei.-
              -Ce e, dovlecel. Doar discutam. 
              -Despre..Știți ceva? Lăsați-o balta. Sper doar ca nu l-ai băgat in sperieți.
               -Cine, eu?
               -Nu, tată, eu. Normal ca tu!-spun uitându-ma la Rhys ce râde la mine cu o pofta imensa.-Și tu de ce râzi, ma rog?
              -Roșești.-îmi spune la ureche.-Și nu știu dacă  roșești datorită a ceea ce a spus tatăl tău, sau datorită a ceea ce am spus eu. Sper însă, ca sunt singurul care te face sa roșești Așa.
Apoi pur și simplu ma ia in brațe continuând sa râdă cu pofta, văzând ca roșesc din ce in ce mai tare. Al naibii obraji ce se fac mai roșii cu fiecare cuvânt pe care îl scoate pe gura.

După încă câteva momente de râsete pana la lacrimi, întunericul din ce in ce mai profund ne zice clar ca este vremea ca noi sa plecam acasă Asa ca ne luam la revedere de la tata și noua lui iubita ( pe care o iubesc din ce in ce mai mult)și ne urcam in mașină, fără sa scoatem un sunet întregul drum.
Asta până in momentul in care pășim in apartament. Moment in care, Rhys ma lipește de ușa închisă din lemn masiv și, cu fruntea lipita de a mea, se uita drept in ochii mei fără sa spune absolut nimic.
-Ce faci?-îl întreb eu vrând sa sparg gheata.-
-Ma gândesc dacă sa te sărut sau sa îți cer voie pentru asta. Nu știu de tine dar eu nu îmi risc organele Așa, fără sa îmi fie puțin teama.
        Râd Apoi fac primul pad și îmi lipesc gura de a lui și uite Așa, devenim un singur corp. O singura inima bătând la puterea a doua. Un singur corp ce strălucește in lumina lunii ce se reflecta prin ferestrele mari ale apartamentului. Un singur corp ce trăiește cât pentru doi. Unul ce a trecu de mult de faza de supraviețuire.
          -Deci asta înseamnă ca nu o sa îmi fie donate organele?
           -Asta înseamnă sa nu mai Asculți orice baliverne medicale scoate tata pe gura ca sa te amenințe.
         -Notat.-spune apoi își apasă gura mai puternic peste a mea și ma ia in brațe, calăuzindu-ne pe amândoi pana in dormitor. Acolo unde ma îmbracă cu un tricou de al lui și ma strecoară sub pătura pufoasa. Ma ia in brațe și, umplându-mi creștetul de sărutări dulci, Pășesc pe lumea viselor, simțindu-ma mai normala ca niciodată.