Ángel

Capitolul 10

Diem
    Mânerul ușii se răsucește și aceiași amintire mi se arată in fata ochilor. Evitasem petrecerile atât de mult timp, tocmai pentru a nu mai fixa cu privirea mânerul ușii de fiecare data când pătrund intr-o baie.
     Pe ușa, intra un student clar, beat. Urletul meu e aude răsunând in toată încăperea. Nu se putea întâmpla din nou asta. Nu aveam sa permit asta. Fiindcă între mine cea de doisprezece ani și mine cea de acum, exista diferențe. Nu mai sunt un copil speriat care tace. Asta e diferența ce ma interesează.
Se apropie de mine și ma face sa tresar. Fapt ce duce la răsturnarea borcanului meu cu pastile. Mâna lui se întinde spre corpul meu iar eu urlu și atac. Ripostez, lovindu-l sub centura.
-I-ați mâna de pe mine idiotule!
-Ce ai, iubire? Doar ma distram puțin!
-Al dracu distracție nu?
Adevarul e ca încercam sa par tare deși mâinile îmi tremurau vizibil și eram cât pe ci sa izbucnesc in plâns. Tipul respectiv mai întinde odată mâna spre mine. Ma prinde de braț si ma trage înspre el. Dau sa ripostez însă nu apuc căci fata tipului este mutată in părți de către cineva. Tot ce văd este o mână ce are tatuată pe antebraț, niște aripi de înger.
-Omule!-exclama tipul ce se afla acum la podea- Doar ma distram!
-Ti-a zis sa iei mâna de pe ea si tu ai continuat. Asta se întâmpla când nu Asculți, Erick.
Vocea argentinianului răsuna in fata mea si, abia atunci văd clar ca se afla chiar la un pas de mine.
-Haide Ángel. Cred ca ți-a ajuns petrecerea asta. Te duc acasă.
Nu zic nimic. Nu ripostez, ci doar ma las trasa de el ca si un cățeluș plouat.
Ieșim din baie si brusc,se oprește in capul scărilor. Se întoarce înspre mine si ma săgetează cu ochii lui cenușii ca reușesc sa ma vrăjească.
-A apucat sa îți facă ceva?
Este tot ce întreabă. De ce ii pasa lui atât de tare de mine? N-o sa pot sa înțeleg vreodată asta.
-Răspunde-mi!
Se răstește la mine lucru ce ma face sa tresar vizibil.
-Ángel, nu am vrut sa tip. Dar te rog sa îmi răspunzi. Pentru ca dacă ti-a făcut ceva, ma întorc si îl bat măr. Dacă ti-a făcut ceva nu va scapă doar cu un pumn in maxilar. Dacă ți-a făcut ceva, ma jur ca intru înapoi acolo și dezlănțui iadul.
-Nu mi-a făcut nimic. Am reușit sa ripostez odată. A doua oară nu cred ca mai reușeam asa ca mulțumesc ca ai apărut.
-Pentru nimic. Acum hai sa te duc acasă.
-Nu ma duc acasă cu necunoscuți- îl iau eu peste picior-
-Nu sunt un necunoscut. Ma Cunoști, Ángel.
-Nici măcar nu îți știu numele. Eu zic ca asta nu înseamnă ca te cunosc.
-Rhys. Rhys Davis. Încântat, Ángel.
-Diem Prescott.
-Eu știu cum te cheamă, Ángel.
-Atunci de ce îmi tot spui asa?
-Ti se potrivește. Acum ca ma Cunoști,haide.
Ma ia de mână iar eu iarăși, ma las condusă de el fără ca măcar sa ripostez sau mai știu eu ce.
Ma conduce pana la mașina lui. Dau sa deschid portiera mașinii însă îmi ia mâna de pe mâner si îmi deschide el ușa. Urc, ca apoi sa devin realista si sa discut puțin cu el înainte de ai da adresa mea.
-Nu e nevoie sa ma duci pana acasă. Mi-e de ajuns ca m-ai salvat. Iar.
-Și ce ai vrea sa fac?
-Sa ma lași sa ma duc singura acasă. Stau aproape.
-Și sa las eu, o fata care ar fi putut fi violată chiar acum câteva minute, sa meargă singura pe strada in miez de noapte? Exclus.
-Mereu ești asa încăpățânat?
-Ție mereu îți place sa îți pui viața in pericol?
Îmi dau ochii peste cap si încep sa rad usor.
-Touchee.
-Ai de gând sa îți bagi adresa?
-Da, acum.
Îmi bag adresa și rămânem in tăcere, cât el pur și simplu conduce. Muzica este pornita. Începe sa urce din surdina o melodie pe care o sa o urăsc toată viața mea. Una dintre melodiile preferate ale mamei. Când eram mica, iubeam melodia asta. Fiindcă nu înțelegeam versurile. Însă când le-am înțeles, am început sa o urăsc. Fiindcă versurile ziceau fix ce mi-a zis mie mama in momentul in care și-a luat viața.
Întind mâna și schimb melodia.Aveam ori varianta asta, ori varianta de a începe sa plâng de fața cu el. Și eu nu plâng. Nu plâng in fata nimănui. Nici măcar in fata unchiului Josh.
Se uita brusc, la mine cu o privire derutata apoi ma întreabă brusc.
-Ce s-a întâmplat in trecut pe piesa asta de o urăști atât de tare?
Urăsc ca zici ca îmi poate citi mințile. Îmi vine sa nu ma mai gândesc la absolut nimic in preajma lui, de frica sa nu îmi citească cumva gândurile.
-Ángel. Ce trecut te bântuie?-insista el când observa ca nu am de gând sa dau vreun răspuns-
Brusc, gâtul parca îmi este strâns cu sarma ghimpata. Respirația mi s-a tăiat iar brusc, orice gând aveam ducea in trecut. Un trecut pe care îl lăsasem in spate și pe care nu mai am de gând sa îl aduc in prezent. Și asta fiindcă, acea Diem din trecut, nu se mai regăsește in cea din prezent.
-Nu contează.Sa vorbesc despre un trecut nu ar trebuii sa schimbe o părere pe care, presupun ca deja o ai despre mine.
-Sa vorbești despre trecut m-ar ajuta sa aflu ce te-a făcut sa fii asa.
-Asa cum,Rhys?-intreb punând accent pe numele lui-
-Speriata.
-Nu o sa scot nici măcar o vorba despre un trecut care nu ma mai definește deci, te rog, nu mai insista.-Îmi ridic privirea și observ ca tocmai parcase in fata casei mele- Mulțumesc ca m-ai adus. Noapte buna!
Rostesc fraza apoi pur și simplu ies din mașina, trântind ușor portiera și îl las in spate. Intru in casa și brusc, ma lipesc de ușa de la intrare și cad in jos rezemata de ea. Respirația încă greoaie îmi da bătăi de cap. De ce ma simt asa? M-am mai gândit și pana acum, inevitabil la trecut și nu a fost asa. Doar ca de data asta, a fost prima data când am făcut-o in fata cuiva. Prima data când am auzit melodia mamei de când aflasem ce înseamnă versurile.
Îmi regăsesc calmul și ma ridic de pe gresia rece. Îmi culeg geanta de pe jos. Îmi caut prin ea pastilele ce, sa fiu al naibii, rămăseseră împrăștiate in baie lui Hazel.
"PERFECT."
Îmi calmez nervii și urc cu greu, la etaj. Scormonesc prin biroul unchiului Josh și dau de cutia mea de rezerva cu pastile. Îmi iau una pentru a calma zarva din capul meu, apoi ma îndrept spre dormitorul meu. Pătrund in camera și scap de rochia albă, ce ma făcea sa arat ca un copil vulnerabil. Iar eu nu mai sunt asa ceva, nu? Trag pe mine o pijama din satin și ma trântesc in patul rece. Ma opresc cu ochii la stele ce seamănă cu cele din fosta mea camera. Cele puse de tata. Doar ca astea nu erau puse de tata. Ci de unchiul Josh. Nimic, înafară de mine nu mai avea legătura cu tata. Și, sa fiu al naibii uram asta. Ma ridic și ma îndrept spre șifonier. Îl deschid si caut prin el. Dau de un iepuraș de jucărie pe care mi-l luase tata când ma născusem. Nu puteam decât traii cu speranța că unchiul Josh îl păstrase și aparent, speranța moare ultima. Strânge Iepurașul in brațe, deși ajung sa inhalez fiecare particula de praf din el, sunt fericita. Fiindcă am in brațe o amintire de la tata. Ma așez înapoi in pat si, de data asta,stau suficient de mult in el încât sa îl încălzesc si sa pot adormi. Nu înainte de a porni un playlist pentru a răsuna in surdina prin toată camera. Asta fiindcă, dacă nu aveam muzica, vocile aveau prea multă liniște de tulburat. Ma las condusă de muzica calma, pe lumea viselor. Acolo unde nu mai exista trecut. Exista doar prezent. Ziua de azi, de mâine si asa mai departe. In vise, ziua de ieri e ștearsa. Fix de asta iubesc sa visez.