Ángel

Capitolul 29

Rhys

    Uneori, sa vezi persoanele de lângă tine cum rezista și tot rezista, asta te face și pe tine sa te gândești, chiar și in momentele in care ai vrea sa renunți ca, poate mai poți rezista puțin. Și uite Așa ajungi sa reziști si sa tot reziști fără ca măcar sa îți mai aduci aminte de ce voiai sa renunți. Tocmai de aceea poate ca am fost intr-o anumită măsura vinovat pentru moartea Brennei. Poate ca dacă ii arătam eu ca rezist, ajungea sa reziste și ea.
       Cam astea sunt gândurile mele in timp ce o privesc pe Ángel dormind ca un adevărat înger pe pieptul meu. Azi, de ziua ei mai puternica și mai frumoasa ca niciodată. Îmi amintesc rapid că îi spusesem ei sa lase trecutul in spate și încerc, chiar încerc sa o fac și eu. Însă cumva, continui sa ma întreb.
Ce dracu ma fac, Brenna?
   Uneori mai vorbesc cu ea, in mintea mea și nu ma surprinde absolut deloc ca nu Răspunde. Însă ma chinui sa îmi amintesc ca ea este îngerul din ceruri. Și ca eu, am îngerul meu personal aici pe pământ și sta chiar in brațele mele. Doarme atât de adânc și de frumos încât ma întreb cum naiba și-a găsit ea liniștea fix in haosul meu. Cum naiba a ajuns sa ma iubească. De ce naiba m-a ales pe mine. Însă sa ma întreb nu ajuta cu nimic. Fiindcă nici dacă ar auzi ce întrebări se ascund in capul meu nu ar sti ce sa răspundă. La fel cum nici eu nu as sti sa zic de ce m-am îndrăgostit vreodată de ea. Fiindcă iubirea e ceva ce nici nu sti când apare. Un Sentiment ce se ascunde undeva înăuntrul tău și iese la iveală in momentul in care da de persoana potrivită.
       Tocmai ăsta e motivul pentru care după moartea Brennei am crezut mult timp ca nu voi avea iubire de oferit. Fiindcă simțisem ca întreaga mea iubire plecase printre stele odată cu sora mea. Asta pana sa apară Ángel iar iubirea sa iasă din ascunzătoare și sa îmi confirme faptul ca nu a plecat niciodată. Ci doar s-a ascuns in așteptarea persoanei potrivite.
        Alarma telefonului meu îmi alunga întreaga tăcere. Alunga întregul maldăr de gânduri ce s-au ascuns in mintea mea. Iar cum Ángel începe sa se miște in brațele mele, cum începe sa se trezească și sa îmi zâmbească, simt ca trăiesc ci nu rezist. Trăiesc in final. Fiindcă dacă ea e aici si îmi zâmbește eu pur si simplu uit ca intr-o perioada abia supraviețuiam si pur si simplu trăiesc ca si cum nu am uitat vreodată cum sa fac asta.
          -Neața iubito.-spun zâmbindu-i-
          -Neața!-se uita la mine câteva secunde apoi îmi detectează rapid umbrele rămase de la gândurile de mai devreme și ma întreabă-Ce ai pățit?
          -Nimic, iubito. Nimic. Doar ma gândeam.
          -La?
           -La cum o sa întârziem la cursuri chiar de ziua ta. E timpul sa te Pregătești domniță. Eu ma duc sa îți fac un mic dejun demn de o sărbătorită.
           -Vai dar mulțumesc. -dau sa ma ridic însă ea ma ia de mâna și se uita la mine zâmbind cu gura pana la urechi lăsând sa iasă din ascunzătoare o gropița frumoasa.-Stai!
             -Ce e, Ángel?
             -Te iubesc. La naiba, te iubesc și mulțumesc ca faci parte din viața mea mai ales astăzi.
              -Astăzi, mâine, pentru totdeauna.
    O sărut pe frunte apoi ies din camera lăsându-i intimitatea necesară. Ma strecor in camera Brennei și ma uit la micul meu cadou pentru Ángel pe care îl va primi in seara asta. Îl iau și îl strecor in buzunar apoi, in Bucătărie îl ascund in geanta și ma apuc de micul dejun. Avocado Toast. Preferatele mele și ale Brennei pentru micul dejun. Scot Ingredientele și pur și simplu fac ceea ce ma pricep eu mai bine așteptând ca propriul meu înger sa se pregătească.

         A ieșit mai repede decât credeam. Îmbrăcată intr-o rochie albă in care mai mult ca sigur va muri de frig, deasupra căreia are un palton Lung. In picioare niște cizme cu toc înalt ce o face sa aibă maximum 175 de cm. Contrastul dintre culoarea aprinsa a parului ei și nuanțele liniștirea ale îmbrăcămintei ma dau peste cap.
          -Ce zici?
          -Ești superba. Nu ca nu ai sti deja asta.
Ne așezăm la masa și decoram amândoi  micul dejun făcut pe graba. Apoi ma îmbrac și eu ceva mai "elegant" și ieșim pe ușă îmbarcându-ne in mașina și fiind gata de plecare.
            -Ști?-intreb in momentul in care mașina iese din parcare.-Sper ca ești comoda pe tocurile alea căci diseară se aduna tot tribul la vila familiei Carven.
             -Serios? Rhys! Nu vreau sa se facă mare tam tam doar pentru ca e ziua mea.
             -Eu vreau. Pentru ca vreau sa te simți al naibii de specială. Vreau sa ști ca ne ai alături pe noi toți, la naiba.
             -Știu deja asta, Rhys. O simt.
             -Dar vreau sa îți arat. Am nevoie de asta.