Ángel

Caputolul 28

Diem

      Uneori, familia nu trebuie sa îți fie sânge. Asta am înțeles in urma cinei de ieri. Nu e nevoie ca niște picături de sânge  sa lege niște persoane ca ele sa fie considerate familie. Fiindcă nu gradele de rudenie genetica definesc cine face parte dintr-o familie și cine nu. Aseară am fost in centrul noii mele familii. Nu avem nici măcar o legătura de sânge însă între acei patru pereți ai casei familiei Carven, acolo m-am simțit in siguranța. Empatia cu care m-au tratat in momentul in care au aflat ce mi se întâmplase, ea a fost fix acea empatie pe care nu credeam ca o voi primi de la niște persoane ce ma cunosc in adevăratul sens al cuvântului pentru prima data.
        E o noua zi de luni. O luni nu atât de fericita fiindcă este ultima zi a mea la cincisprezece ani. Pe unele adolescente poate le-ar bucura asta. Fiindcă unele chiar vor sa crească. Și eu voiam. Pana sa fiu violata și sa îmi doresc ca timpul sa se oprească. Sa se oprească și sa nu trebuiască sa cresc cu amintirea asta idioata an de an, urmărindu-ma precum o fac vocile din capul meu. Însă diferența dintre anul asta și anii trecuți este ca acum, acum am o adevarata familie ce sa fie lângă mine. O familie ce sa încerce sa schimbe aceste amintiri sau măcar sa faca in asa fel încât sa se vadă diminuat. In ceata.
Ma pregătesc rapid de școala. Ma îmbrac intr-o fusta apretată in carouri albastre și in partea de sus un top ce se atinge ușor cu talia înaltă a fustei. Fiind Decembrie ma asigur ca dresurile de culoarea pielii nu lipsesc. Îmi iau un hanorac peste topul din partea de sus și abia apoi ma apuc de machiaj. Nu fac mare lucru. Ma dau cu puțin rimel, conciler, blush și Lip oil. Apoi pur și simplu ies din camera, in Bucătărie fiind întâmpinată de Rhys.
-Neața, iubita.
-Neața.
-Ángel, mírame!(Ángel, uita-te la mine!)-spune el venind lângă mine și ridicându-mi bărbia ușor cu doua degete pana in momentul in care privirea lui o găsește pe a mea.-Ce se întâmpla? Ești abătută.
-Mâine.. mâine fac șaisprezece ani și va fi alt an, alta vârsta in care voi intra cu...
-Și eu ti-am zis ca voi crea alte amintiri cu care sa intri in noua vârsta. Pentru ca la naiba, Ángel. Trecutul nu te va lăsa in pace dacă nu ii dai drumul. Încearcă sa nu te mai gândești la ce s-a întâmplat. Trecutul nu va înceta sa te urmărească dacă nu îl îngropi adânc și uiți unde ai săpat groapa. Asa merge viața, înțelegi?
-Asta te-a ajutat pe tine sa uiți de ai tai?
Gura mi-o ia pe dinainte și regret cuvintele ce mi-au părăsit buzele in secunda următoare. Însă nu mai pot da înapoi. Dau sa îmi cer scuze însă buzele lui le apasă pe ale mele și atunci știu ca nu vrea sa îmi cer scuze.
-Sa nu îndrăznești sa îți ceri scuze. Nu ai greșit cu nimic. Dar, ca să-ți răspund la intrebare...parțial. M-a ajutat parțial.
-Adică?
-Eu nu am uitat întreg drumul spre groapa. Și uneori, ma mai plimb pana la jumătatea lui. Și chiar și de la jumate pot auzi chemarea dureroasa a trecutului. Dar apoi, cum nu sunt răbdător de fel ma întorc și îmi văd de drum. Și pana și noi ar trebuii sa me vedem de drum dacă vrem sa ajungem la școala.
-Da sa trăiți.
Spun râzând ușor și gândindu-ma ca poate are dreptate. Ca poate, pur și simplu trebuie sa nu ma mai gândesc atât de mult și pur și simplu sa învăț sa trăiesc. Fiindcă eu nu am primit misiunea de a exista pe lumea asta ca sa o irosesc stand și făcându-mi griji pentru toate amintirile. Fiindcă niște amintiri ale trecutului nu ma definesc ca și persoana. Nu ma mai afectează. Și nu știu dacă gândesc asta doar pentru ca vreau sa ii dau dreptate lui Rhys sau, poate pentru ca eu chiar o cred.
El ia de pe canapea ambele genți și ieșim din apartament gata pentru o zi de luni ce nu avea sa fie rea, nu-i Asa?

Știi care e momentul când îți dai seama ca nu îți mai e frica de ceva de care te credeai terifiată? Ei bine atunci când ai frica in față și tu stai dreapta ca la armata. Fără a tremura, fără a te mișcă măcar puțin. Asta simt eu in momentul de fața in care, am ieșit de la un curs alături de Rhys și Hazel și îl am in față pe omul ce mi-a distrus viața. Îl am chiar la câțiva metrii de mine însă nu îmi este frica. Pentru ca nu mai sunt acea Diem de doisprezece ani pe care a jucat-o pe degete. Nu mai trăiesc in corpul ei cum credeam ca o fac pana acum.
-Diem? De ce naiba te uiți asa la profesorul suplinitor?
Ma uit uimita la Hazel, ne știind ca ăsta este motivul pentru care el zace la mai puțin de trei metri de mine. Dau sa zic ceva însă el se întoarce cu fata spre mine, la auzul numelui meu și mi-o ia înainte.
-Mai mai mai, micuța Diem, nu? Nebuna care a sperat sa ma închidă pentru ce? Pentru o născocire de a ei?
Sângele îmi fierbea in vene. Însă nu exista nici măcar o picătura de frica. Ci doar nevoia crunta de răzbunare.
-Ángel, nu-mi zi ca idiotul ăsta e...
-Ba el e.-spun și ma uit la Rhys, spunându-i din ochi ca ma pot apăra singura de data asta. Păcat ca Hazel nu mi-a ascultat privirea insistenta și a sărit la gâtul lui.-Hazel! Nu fi nebuna! Lasă-l in pace?
-Sa-l las in pace? Pe omul care te-a violat? Ti-am zis ce as face cu el. De ce l-as lăsa in pace.
-Pentru ca nu suntem ca el, Hazel. -spun și o apuc de mâna întrucât sa se ridice de pe tipul ce a distrus o varianta veche a lui Diem.-
-Idiotul naibi! Tot o sa îți dai eu tot ce ai folosit pentru a o răni cândva.
-Nu, nu o va face.-spun eu extrem de sigura pe mine.- Dacă credeai ca vei apărea aici și ma vei da peste cap, îți zic ca te înșeli. M-ai violat și cândva, cândva voi demonstra asta doar pentru a nu le face asta și altor sărace fete. A expirat ordinul de restricție însă, dacă nu pleci voi chema poliția și le voi arată singura dovada pe care o dețin pe propriul cop. Singura dovada pe care mi-a fost frica sa o împărtășesc vreodată. Așa ca, din bun simt pentru părinții tai, nu pentru mine, ce te-au crescut asa cum au știut ei, te rog sa te retragi și sa renunți la postul de profesor suplinitor. Pentru ca, de data asta jocul se joaca in doi și am învățat și eu câteva mutări.
             -Ce dovada poate avea o nebuna, contra mea? Știi cine sunt eu?
             -Eu da. Un nimeni care a uitat ca s-a folosit de anumite instrumente, ca sa nu le zic altfel ce au lăsat leziuni asupra coapselor mele.-spun ridicând o parte a fustei încât sa se vadă marea cicatrice.-
              -Fie! Spălați-vă cu tot cu nebuna voastră pe cap! Nu mai are voie omul sa se distreze.
        Îl privesc plecând, fiind al naibii de mândra de mine pana in momentul in care am auzit din spatele meu.
             -O sa se distreze pumnul meu fix între picioarele tale!
             -Rhys, nu!
             -De ce nu? Ar fi mult mai puțin decât..
             -Decât merita? Da. Știu. Însă orice act de violenta îl va pitea folosi împotriva mea. Ma va putea da in judecată ca v-am pus sa îl bateți. Lăsați-l sa plece și gata.
       Și îl privim cum iese din biroul directorului cu tot cu lucrurile lui. De notat in calendar. Cea mai scurta durata a unui profesor suplinitor: fix 2 ore de curs.
            Cum îl văd ieșind cu adevărat din incinta școlii pur și simplu încep sa plâng la fericire zâmbind cum nu am făcut-o vreodată.
              -Ai reușit, iubito. Ai îngropat trecutul și ai uitat unde naibii e groapa.
              -Chiar am reușit. Chiar am..
              -Diem!!!-striga spre mine Hazel și Caroline ce aleargă spre mine și ma iau amândouă în brațe.-
              -Fată, nu as fi avut in veci puterea ta. Păreai atât de afectată de subiect ieri iar azi, azi ai strălucit.
             -Fiindcă ieri Trăiam in corpul fetiței de doisprezece ani ce a fost violata. Astăzi sunt in corpul lui Diem din prezent. Și el nu ma mai poate atinge.
                -Asa te vreau. Dar sa știi ca sunt suparata pe tine ca nu m-ai lăsat sa îl jumulesc puțin.
                -Te rog, Hazel. Ia-te de mână cu Rhys și dansați in cerc. Ar fi fost amuzant sa te văd omorându-l însă nu puteam sa îmi asum riscul. Nu îmi mai asum nici măcar un risc acum. Dacă aud ca a mai violat vreo fata ma voi duce ca martor suplinitor. Și voi arăta dovezile mele. In asa fel încât sa nu mai aibă ce sa zică.
                  -Diem, ești bine?-ma întreabă Zion, ce după fața se vedea mai emoționat și decât mine.-
                 -Se pare ca sunt. Nici eu nu m-as fi așteptat, Zion.
                 -Sper ca știi ca ai procedat bine. Idiotul ăla nu poate scăpa la nesfârșit. -rostește Tucker din spatele lui Rhys.-
                 -Da, mulțumesc băieți. Dar nu credeți ca ar trebui  sa ne retragem la cursuri?
                 -Are dreptate. Treci Zion!-zice Hazel.-Avem mate idiotule și am nevoie de creierul tău.
                 -Măcar asta înseamnă ca are creier de ai nevoie de el.
                  -Rhys! Nu fi rău și haide.-spun râzând și luându-l de mână.-
      Intram în sala de curs și ne așezăm intr-o banca dubla. Aveam desenul iar pentru prima data, am avut de făcut un portret. Eu am început pur și simplu sa schițez o persoana fictivă. Un băiat ce seamănă puțin cu Rhys însă mai mult doar cu imaginația mea. Haotica.. întrucât are un ochi de o culoare celălat de alta, parul nici drept nici creț și asa mai departe. In schimb Rhys, pare ca ma schițează pe mine însă intr-un fel mai diferit.
                 -Aia ar trebuii sa fiu eu? -întreb ușor amuzata.-
                 -E o contopire a celor doi îngeri păzitori ai mei. Tu și Brenna. Tu ești îngerul ce ma pășește pe pământ iar ea cel ce ma pășește din ceruri.
               -Te iubesc. 
               -Te iubesc. -îmi lasă un ușor sărut pe frunte apoi continua.-Ángel?
               -Da?
               -Să ști ca sunt mândru de tine. Și sunt sigur ca și "tatăl tău" ar fi fost mândru dacă era aici.
    Și știu, din momentul in care a folosit ghilimele ca se referea la omul pe care îl cunoscusem atâția ani drept tata. Și as fi dat orice ca el sa fi fost aici și sa fi fost mândru de mine fiindcă el ma învățase de mica sa discut cu încredere și argumente. Datorită lui am știut cum se gestionez situația.
                  -Mulțumesc.

   Apoi cursurile au zburat. Am fost acasă și i-am povestiți tatei tot iar el a început sa plângă in momentul in care a văzut ca m-am putut descurca și singura. Și cumva, după toate astea ne-am teleportat înapoi in apartament, amândoi sub pătura patului lui Rhys, uitându-ne la un serial pe laptopul ce  zăcea între corpurile noastre contopite.
      In ultimele minute ale episodului, Rhys îmi muta chipul spre al al lui și pur și simplu ne lasă buzele sa se contopească in lumina și muzica  genericului ce rula pe fundal ca apoi pur și simplu sa zică.
           -Mi-ai luat-o înainte.
           -Adică?
           -Ti-ai creat singura o amintire cu care sa intri in noua vârsta. -apoi tace. Tace câteva secunde pana in momentul in care se ridica din pat și ma ia in brațe, învârtindu-ma prin camera.-La mulți ani!!
   Și ora 00:00 s-a arătat pe ceas in momentul in care buzele lui le-au acaparat pe ale mele aducând cu ele o amintire mai frumoasa decât ar putea aduce cineva. Căci pentru prima data, intru într-un nou an, împlinesc o noua vârsta împreuna cu o persoană ce ma iubește cu adevărat. O persoana ce mi-a dărâmat multe bariere puse chiar de mine in jurul celor din jur. O persoana alături de care ca pare ciudat sau nu ma văd azi, mâine, pentru totdeauna!