Ángel

Capitolul 13

Rhys

   Diem este in dreapta mea. Cu capul sprijinit de fereastra mașinii și cu mâinile la urechi privește cu atenție, fiecare clădire de care trecem. Nu pot scăpa de un afurisit de gol din stomac. Asta fiindcă a plâns in fata mea. In brațele mele. Nu cred ca poate înțelege cât de mult m-a durut sa o văd plângând. Dar oh, doamne sa îi aud respirația sacadata și sa simt  cum lacrimile ei îmi uda tricoul, aduceau cu ele atât dar atât de multe amintiri.
-Brenn, hai la masa! Ne-a adus mama mâncare. - observ ca sora mea nu Răspunde, așa ca fără sa bat, dau buzna in camera ei.-Brenna.
     Îmi evita privirea și își ascunde capul in spatele genunchilor proptiți pe salteaua moale.
         -Surioara, vorbește cu mine. Ce se întâmpla?
          -Sunt o greșeală, Rhys?- ma întreabă, cu glasul tremurat și cu privirea încețoșată de lacrimi ce, abia acum ma găsește.-
         -Brenn,nu! La naiba, nu! -ma apropii de ea și ma așez in pat. Pur și simplu o iau in brațe și o las sa plângă.- Sunt aici surioara. Nu te poate răni nimeni, bine? Și nu ești o greșeală, nu uita asta.
     Cu ea la pieptul meu, ma las pe spate ajungând sa privesc tavanul pictat de mine in nuanțe de albastru deschis chiar înainte ca ea sa se mute aici. Știam ca o liniștește.
       Îi iau între degete o șuvița ondulata de par șaten, și îl trag ușor, astfel încât sa arate drept la priva vedere. Ea își șterge nasul și râde ușor apoi îmi găsește șuvițele lungi de par și le învârte in jurul degetelor ei firave.
            -Te iubesc, Rhys. Dar te blestem pentru ca ai parul drept!
    Rad, apoi o iau in brațe și o tin strâns.
             -Și eu te iubesc, Brenn. Sa nu uiți asta.
             -Cum as putea când ești aici zilnic sa mi-o amintești?
     Îmi alung amintirea cu sora mea chiar cu o zi înainte sa devină o stea din minte. Reușesc sa nu ma mai gândesc la asta însă golul acela din stomac și, mai nou și din suflet, încă îmi acaparează întreaga ființă. Urăsc sa am in brațele mele femei plângând. Mai ales atunci când nu pot face nimic care sa le facă sa nu mai verse lacrimi amare.
          Parchez la intrarea parcului și ma grăbesc, pentru a-i deschide portiera lui Ángel.
          -Puteam sa o fac și singura.
          -De ce s-o faci tu, când o pot face eu?
          -Touchee.
  Intram cu adevărat in parc și ne îndreptam spre un stand cu înghețată. O las pe ea, sa meargă ușor in fața mea. Îi observ privirea cu atenție. Fixează cu ochii ei verzi de o nuanță ce ma înnebunește, înghețata cu caramel Sărat. Își întredeschide buzele pentru a pronunța ce dorește însă i-o iau înainte.
          -Doua cu caramel Sărat va rugam.
    Doamna respectiva da aprobator din cap și se apuca de treaba. Ángel însă, ma săgetează cu o privire derutata ce mai, mai ca ma face sa rad in hohote.
            -De unde ai știut ca voiam cu caramel Sărat?
     Doamna ne întinde înghețatele, iar eu, ca un nesimțit ce sunt, o las pe Diem in suspans pana când le plătesc și ne îndepărtăm Spre mijlocul parcului.
            -Deci? Ai de gând sa îmi răspunzi?
            -Am talentele mele Ángel. Iar magicienii nu își divulga secretele nu-i Asa?
      Îmi zâmbește și gusta din înghețată apoi se așează pe o banca, destul de retrasa. Caramelul i se întinde pe vârful nasului și in colțul gurii. Râd ușor iar ea observa asta și se uita la mine extrem de ciudat.
          -Ai ceva aici, -spun ștergându-i cu propia mână colțul gurii.-Și aici- rostesc apoi îi șterg nasul.
    Rușinată, lasă capul in pământ si se asigura ca nu mai are nimic pe nas, ștergând-ul excesiv. Se înroșește chiar sub privirea mea iar asta, asta ma face sa simt cum inima mai ca vrea sa îmi sara din piept.
           -Știi? Mulțumesc.
           -Pentru ce anume îmi mulțumesc, Ángel?
Spun, întorcându-ma cu fața spre ea.
            -Pentru tot. M-ai ascultat, chiar dacă nu am spus eu prea multe. M-ai lăsat sa plâng in brațele tale. Apropo scuze pentru tricoul ud.
              -Nu ma interesează un amărât de tricou. M-a durut sa te văd plângând. Părea ca nu ai mai făcut asta de mult iar acum, a existat ceva ce a umplut paharul. Dar vreau sa știi un lucru. Nu îți voi trage cuvintele din gura cu forța. Însă voi fi aici când vei vrea să vorbești cu cineva.
                -Mulțumesc. Chiar înseamnă mult pentru mine. -apoi ia o pauza de câteva secunde si, eu chiar cred ca nu va mai spune absolut nimic. Asta pana când sa rostească brusc.- Stau doar cu unchiul meu. Te-am văzut derutat atunci când ți-am zis ca sunt la tata la mormânt deci am considerat ca meriți o explicație.
      S-a deschis in fata mea. Ángel a zis ceva ce tine de viața ei persoana. Si mi-a zis mie aceasta informație prețioasa. Inima mai ca mi-o ia la plimbare iar un zâmbet, mi se așterne pe chip si chiar cred ca este un moment nepotrivit sa zâmbesc. Însă orice as face, nu ma pot opri. Sa o am aici, lângă mine, vorbind deschis cu mine, ma face extrem de fericit din toate punctele de vedere.
               -Sa știi doar ca, zâmbesc fiindcă ma simt onorat sa îmi împărtășești Asa ceva.
                -Nici măcar Hazel nu știe deci chiar ar trebuii sa te simți onorat,Rhys.
    Îmi rostește numele cu un accent ce îmi da lumea peste cap. Doamne o iubesc pe fata asta. Oricât de ciudat ar părea, pare ca o știu de o viața. Pare noua mea șansa.
         Simt o furnicătura ce mi se urca de pe Brat, pana in adâncul inimii. Si nu îmi ia mult, sa observ cum ea își împletește  degetele cu ale mele si își sprijină capul de umărul meu. Se apropie suficient de mine încât sa ii simt parfumul. Unul pe care nu avusesem cum sa ma concentrez mai devreme, in cimitir când aveam cum sa îl simt cu adevărat. Miroase a Chanel. Dar are si un miros aparte, ce parca e amprenta ei personală. Miroase a cafea. Cafea boabe. Doamne dacă nu eram dependent de ea pana in momentul de față, cu siguranța am devenit in ultimele cinci minute.
          -Știi? Nu ești cum ma așteptam sa fi.
          -Cum te așteptai sa fiu, Ángel?
          -Nu știu, poate mai dur. Sau ca restul băieților.
          -Adică un misogin?
          -Poți spune si Asa.
          -Nu sunt ca restul. Eu știu sa prețuiesc soarele, atât timp cât am parte de el.
          -Ce frumos ai spus-o.
   Da. Este foarte frumos. Însă nu sunt cuvintele mele. Brenna a rostit asta in prima zi in care am aflat ce are. A zis ca ea va prețuri soarele atât timp cât va avea parte de el. Cât va străluci pe cerul ei.
             -Am o latura secreta de poet. Doar ca sa știi Asa!
      Râde cu pofta si ma bucur, din tot sufletul meu ca eu sunt cel care ii aduce acest zâmbesc cât se poate de sincer pe față. Asta fiindcă știu ce are. Deși sunt arhiconștient ca  nu doar boala o bântuie. Sunt sigur ca are un trecut întunecat. Tocmai de aceea, vreau sa luminez acel trecut când va ieși la suprafața.
             -Pot sa te întreb ceva?
             -Întotdeauna.
             -Ce semnificație are tatuajul? -Spune atingându-mi firav antebrațul unde se aflau tatuate doua aripi de înger.-
              -Sora mea. Ea mereu spunea ca oamenii când se duc la cer, devin îngeri. Ea e îngerul meu.
               -Ce frumos...din ce motiv a devenit înger? A avut vreo problema de sănătate sau..
               -Sa zicem doar ca, este o întrebare pentru o alta data.
                -Cine a zis ca va exista o altă data?-apune, luându-ma peste picior cu un zâmbet sincer pe față.-
                 -Yo!
                 -Ce?
                 -Eu, in spaniola. Asta am zis.
  Ne ridicam de pe banca si începem sa vorbim. Discutam despre ziua de ieri. Adevarul e ca, un trecut mai îndepărtat decât ieri, cred ca ne sperie pe amândoi. Așa ca, ne rezumam doar pe atât. Ieri, astăzi și mâine. Așa mi se pare cel mai corect. Spre lăsarea serii o  iau de mâna și o conduc, parcă in pași de dans spre mașina. De data asta nu mai am in gând sa ii închid centura. Nu ca nu mi-as dori sa o fac. Ci pentru ca dacă ma voi mai afla atât de aproape de chipul ei, nu cred ca as rezista tentației de a nu o săruta. Și nu ăsta este scopul meu. Exista timp pentru asta mai târziu. Fiindcă, cu siguranța se va întâmpla. Însă nu astăzi, nu acum. Îi deschid totuși portiera și o las da urce liniștita. Ma așez apoi la volan, și ne îndreptam spre casa ei. Chiar dacă nu e întuneric total afara, tot nu aveam de când sa o las sa meargă singura acasă. Tocmai de aceea i-am zis cât se poate de clar din cimitir ca o voi duce acasă după aceea. Asta fiindcă, chiar nu aveam chef sa ma "cert" cu ea pe subiectul asta.
      Mașina parchează in fața casei ei. Da să deschidă portiera, însă se oprește. Se întoarce spre mine și îmi lasă in sărut ușor pe obraz. Unul ce ma face sa roșesc mai mult ca sigur fiindcă îmi simt fața parca luând foc. Norocul meu este ca, apusul soarelui mi-a adus puterea de a îmi ascunde roșeața din obraji in umbra ce se așterne asupra noastră.
          -Mulțumesc pentru tot, vorbesc serios. Ne vedem mâine la școala. Noapte buna!
         -Noapte buna, Ángel!-rostesc cu o voce sacadata, privindu-mi mâinile și picioarele ce îmi temură puternic in urma Sărutului lui Diem ce zace pe obrazul meu.-
O privesc cum intra in casa cu pași repezi. Tot ce pot face eu, este sa îmi strâng mâinile injurii volanului, fără a ști ce am in gând sa fac, măcar. Ma uit in oglinda retrovizoare și observ ca am pe obraz, o ușoară urma de gloss lipicios. Dar care însă, nu ma deranjează. Inima încă bate cu putere de zici ca participa la un maraton. Iar in fața mea, derulează doar imagini cu frumoasa roșcată ce tocmai și-a lăsat amprenta buzelor ei pe obrazul meu. Brusc, ma gândesc ce gust are. Cum se simte sa o sărut. Ma întreb dacă ar avea gust de cafea neagră, amara sau de un espresso îndulcit bine cum îi plăcea Brennei. Îmi alung aceste gânduri și îmi pun nițel pofta in cui. Trebuia sa mai am răbdare. Fiindcă planul meu era întâi sa o salvez. Abia apoi sa ii arat ca o iubesc. Sa ii arat ca o iubesc in atât de mult feluri. Sa ii arat ca am iubit-o mereu și ca, absolut niciun gest ce ca fi făcut in preajma ei nu va fi din mila. Ci din pura iubire. Tocmai de aceea, întâi o salvez, abia apoi sa îmi răspund la întrebare și sa aflu ce gust au săruturile ei.