Ángel

Capitolul 14

Diem

Intru in casă și îl zăresc pe unchiul Josh, stand pe canapea fixându-ma cu privirea.
-S-a întâmplat ceva?
-Vreau sa vorbim nițel, puiule.
-Sigur.-spun, așezându-mă lângă el pe canapea.- Ce s-a întâmplat?
-Nimic special. Vreau doar sa știu cum ti-a fost ziua, dovlecel. Nu mai am timp încât sa vorbesc normal cu tine.
-A fost ok. M-a ajutat mult sa ma duc la tata. A fost un fel de terapie.
Cum aude cuvântul " tata" pe buzele mele, devine ușor crispat pentru câteva secunde. Apoi își revine și pur și simplu îmi zâmbește, apoi Adaugă.
-Apropo. Micul dejun a fost extrem de bun, puiule.Îți mulțumesc. Dar, doar ca sa știi,nu trebuia sa îl faci.
-Unchiule, măcar atât am putut sa fac dat fiindcă tu îmi oferi atât de multe.
-Diem, nu îmi place ca ai impresia ca trebuie sa ma răsplătești pentru ca îți ofer tot ce îți trebuie. Eu fac absolut orice cu tot dragul. Asta fiindcă te iubesc.
-Știu, unchiule. Dar pur și simplu îmi place sa mai fac câte ceva.
Da aprobator din cap apoi schimba subiectul.
-Nu am apucat sa te întreb. Cum a fost petrecerea? Ai venit acasă singura?
-A fost minunat la petrecere și nu. Nu am venit singura. Un băiat a foat drăguț și m-a adus cu mașina. A zis ca nu avea de gând sa ma lase sa merg singura in întuneric.
Nu ii dau mai multe detalii, însă îmi e deja clar ca a intrat puțin la bănuieli legate de Rhys.
-Ma duc sa fac o baie, unchiule. Sunt transpirată toată.
Da aprobator din cap și începe sa râdă ușor. Apoi, când piciorul meu atinge prima treaptă, îmi spune.
-Să știi, dovlecel ca iubitul tău e primit oricând aici, sa îl cunosc și eu. Nu trebuie sa îl ascunzi de mine!
Încep sa rad și, din capul scării îi urlu un răspuns.
-Nu e iubitul meu!
Tu vrei sa fie. Dar oare el vrea? Oare el măcar te va mai iubi după ce va afla ce ai? Sau va face precum mama ta?
Vocile se opresc, imediat cum intru in baie. Le las cumva in spatele ușii, chiar dacă știu ca nu este posibil. Mâine, după școala chiar trebuia sa ajung la domnul Johnson. Pastilele mele, zăceau probabil pe fundul unui sac de gunoi.
Adevarul e ca, nu știu dacă vreau sa fie iubitul meu. Asta poate, pentru ca ar fi un adevărat vis. Fiindcă el este popular, arată bine și asa mai departe. In timp ce eu, sunt doar o boboacă ce este urmărită de niște afurisite de voci. Dar, ceva înăuntrul meu nu se poate opri din a se gândi la buzele lui pline. Și la posibilitatea, mica ce-i drept de a nu da bir cu fugiții imediat ce, sa zicem că ar afla.
Îmi alung gândul de la buzele lui, pentru ca nu e momentul și, pentru ca îmi pierd timpul degeaba întrebându-ma cum s-ar simți peste ale mele, având in vedere ca asta nu se va întâmpla niciodată.
Dau drumul apei fierbinți sa curgă in cada albă. Imediat cum se umple suficient in cât sa îmi cuprindă jumătate din corp, torn in ea niște spuma și dau drumul unei bombe cu cafea sa își facă magia. Scap de hainele transpirate si ma scufund in apa ce îmi încălzește frumos pielea rece ca de fiecare data.
Ies din cada după, cred ca mai bine de un ceas si ma schimb in pijamale. Îmi arunc pantalonii scurți in mașina de spălat însă ma opresc cu hanoracul in mână. Îl duc spre nas si absorb mirosul acela de care nu as vrea sa scap indiferent de ce ar fi. Îndoi hanoracul si îl azvârl pe umărul drept. Cu mirosul si mai aproape de mine, îmi defilează in fața ochilor absolut fiecare moment petrecut cu el astăzi.
Roșesc când îmi amintesc ca îl saturasem pe obraz pentru ca ma adusese acasă. Lăsând asupra lui, amprenta buzelor mele date cu un Lip Oli de la Dior. Eu chiar făcusem asta. Vechea Diem ar fi mândra de mine. Extrem de mândra.
Ies din baie după ce îmi termin rutina de seara, și ma pregătesc pentru a doua zi. Începe o noua săptămâna iar eu, am ajuns sa ma bucur de aceste începuturi. Deși in anii trecuți, uram lunea fiindcă urma o noua săptămâna de calvar, am ajuns sa o aștept cu nerăbdare. Asta pentru ca, deși pana și la liceu sunt luată peste picior in unele momente, am persoane care ma fac sa ma simt specială. Opusul a ceea ce se întâmpla in gimnaziu. Aici totul e diferit. Deși doar doua persoane ma fac sa ma simt bine, acele persoane fac cât zece pentru mine. Experiența asta, m-a făcut sa înțeleg, pentru prima data o vorba pe care mi-o tot zicea unchiul Josh "Calitate nu cantitate"
Ma așez in fata oglinzii și îmi desprind parul. Apoi, trec prin el paria cu peri din par natural și îl descâlcesc cu grijă, in timp ce in mintea mea, vocile șușotesc între ele, nu suficient de tare încât sa le
Pot auzi. Pur și simplu timbrul lor vocal îmi răsuna in minte, și pot sa spun ca ma bucur ca nu vorbesc suficient de tare încât sa le aud nebuniile.
Ma bag in pat, acoperită de o pătura pufoasa și îmi deschid telefonul. Intru pe Instagram și, mare îmi e mirarea in momentul in care văd, ca nu Hazel este singura ce a început sa ma urmărească. Ci și Rhys.
    Nu ii dau imediat follow back. Întâi ma uit la pozele lui. Majoritatea sunt de la antrenamente sau meciuri, acele poze fiind de grup. Dar doamne, și in acelea îl pot recunoaște fără ca macat sa ma chinui.
       Din greșeală, realizez ca i-am apreciat o poza. Dau sa îmi retrag greșeala însă e prea târziu. Observase. Și, cel mai rău este ca nu i-am apreciat o postare cu coechipierii lui. Cu una doar cu el, la bustul Gol de la sala.
        Un mesaj se  ivește  in bara mea de notificări.
      rhys.davis: Ma urmărești cumva,Ángel?
      diem._.p.: Eu? Tu ești cel ce mi-a dat follow primul.
Răspunsul meu vine instant încât, sa nu ii dau timp sa gândească.
        rhys.davis: foarte adevărat. Dar eu nu ti-am dat like la poze. Tu ești cea care a făcut-o. Deci, măcar zi. Îți place ce vezi?
         diem._.p: Te urăsc!
         rhys.davis:Nu,nu o faci. Nu mai fi fetița rea și nu mai minți. Apropo, trebuie sa recunosc ca și eu m-am uitat pe profilul tau(doar ca eu am avut talentul de a nu-mi scăpa degetul pe apreciere) și vreau sa zic ca îmi place la Nebunie poza pe care o ai postată in Feed. Păcat ca e singura.
     Zâmbesc in colțul gurii și ma uit la poza despre care vorbește. Eu, pe malul marii in vara ce tocmai se terminase, lăsându-mi buclele roșcate sa strălucească in nuanțele aurii ale apusului. Brusc, o alta notificare îmi apare. Apoi alta și alta.
            rhys.davis:Aștept mulțumiri pentru asta,Ángel.
    Îmi re postase postarea la el pe story și brusc, de la a avea 5 urmăritori, am ajuns la 658. Puterea popularități cuiva.
             diem._.p:Dar cine a zis ca voiam sa ma cunoască lumea?
            rhys.davis: ar trebuii sa îți fi dorit. Ar trebuii sa fie ilegal ca o prințesa sa stea ascunsa de ochii lumii. Noapte buna,  Bella Durmeinte.
    Îmi trimite acel mesaj apoi, pur și simplu iese din aplicație. Iar eu? Eu rămân ca o prostuță, cu spatele lipit de salteaua rece, roșind din cap pana in picioare.
     Somnul m-a luat, intr-un târziu, asta numai după ce notificările Instagramului au încetat in final. Și am pășit pe lumea viselor, unde era surprinzător de liniște față de alte dați. O lume unde am putut sta liniștita, fără ca Cindy sau Mall sa îmi dea bătăi de cap.

-Te urăsc! Mi-ai distrus viața, pușlama mica! De ce nu te omori și gata? Ar fi mult mai simplu nu crezi?
O priveam pe mama cum urla la mine fără a avea măcar vreo expresie pe chip. Fără lacrimi sau suspine ci doar niște ochi sticloși ce nu exprimau nimic.
Mama ta are dreptate. Ce rost mai ai tu sa trăiești? Nu te iubește nimeni
Da, Cindy are dreptate. Cine te-ar putea iubi pe tine?
-Nu e asa eu nu sunt o nebuna.
Oh, Ba ieșit. Omoară-te și totul va fi mai simplu
-Eu zic sa le Asculți, Draga mea. E mult mai simplu de aici, de unde sunt eu.
NU NU NU
-Nu, nu, Nu!
Ma trezesc urlând in camera goală și întunecată
-Diem? Puiule, ce s-a întâmplat?
Vocea unchiului Josh răsuna in încăpere și acum am realizat ca fusese un vis. Un vis ce se tot repeta. Un vis ce cândva, chiar îmi dădea de gândit referitor la existența mea.
Îmi ridic privirea spre unchiul Josh, și îmi dau seama ca plâng. Plâng in hohote. Ma uit la mâinile mele tremurânde și nu pot înțelege cu ce greșesc. Pur și simplu m-am saturat sa fiu numita nebuna, chiar și de propriul subconștient.
-Diem, spune-mi ce s-a întâmplat.
-Am visat urat. Era mama, spunandu-mi toate alea. Apoi vocile încercând sa zică ca e mai bine sa dispar iar eu..eu..
-Sa nu le Asculți niciodată,bine? Asta este și scopul lor însă tu? Tu sa nu le dai satisfacția ca și-ai Dis scopul la bun sfârșit, bine?
Dau aprobator din cap iar asta, asta este singurul lucru pe care îl pot face. Ma întorc pe o parte și îmi ud perna de lacrimi. Unchiul Josh, îmi întinde Iepurașul de la tata, pe care îl strâng la piept încât, dacă era viu probabil ar fi murit in secunda asta. Apoi, simt cum salteaua se lasă ușor in partea strângă. Unchiul Josh se urca lângă mine in pat și îmi mângâie buclele roșcate ce se răsfirau pe întreabă perna. Se joaca in parul meu, fredonând o anumită melodie in surdina. Melodie care, imi calmează bătăile rapizi ale inimii și imi oprește tremuratul vizibil al corpului.
-Te iubesc, gandacel. Sa nu uiți asta, bine? Avum dormi. Cât timp vei fi sub acoperișul asta, nimeni și nimic nu te va putea răni.
Apoi se face nevăzut in spatele ușii dure de lemn masiv, ce blochează orice raza de lumina ar mai fi putut intra de pe holul iluminat complet. Strâng și mai tare jucăria la piept și ma chinui sa adorm, gândindu-ma ca eu nu mai sunt acea Diem ce își dorește sa dispară din propria-i viața. Eu nu mai sunt acea Diem ce lupta cu vocile dar mai presus, lupta cu ea însăși. Acum sunt bine. Sunt destul de puternica încât sa nu las vocile sa îmi decidă viitorul. Oamenii au ce iubi la mine. Nu sunt o nebuna.
Și adorm, repetând in cap fiecare afirmație spusa mai devreme sperând ca, intr-o zi aveam sa le și cred.