Ángel

Capitolul 25

Rhys

Uneori, uneori e pur și simplu greu și obositor, al naibii de obositor sa te străduiești sa fi cea mai buna versiune a ta pentru ca mai apoi, nimeni sa nu te observe.
De când ai mei ai decis pur și simplu sa ma lase singur acum un an, la doar șaisprezece ani, am încercat sa ma obișnuiesc cu ideea. Fiindcă rezistam zi de zi si nu o făceam doar pentru mine. Ci pentru Brenna. Și am supraviețuit. Am rezistat. Ieri, azi. Însă mi-am dat seama ca îmi e dor sa trăiesc. Nu mai vreau doar sa rezist pe planeta asta. Și oricât de greu mi-ar fi sa accept, vreau ca părinții mei sa fie mândrii de mine. Vreau sa fie aici sa se bucure ca am note bune. Sa se bucure ca practic un sport din plăcere și ca? Ce sa vezi? Acest sport îmi oferă o bursa garantata pentru a intra peste doi ani la universitate. Însă pe mine, pe mine nu ma vede nimeni. Și am realizat cât de dor îmi e sa ma observe cineva tocmai astăzi. La cel mai important meci din liga. Când pur și simplu stau ca un laș in vestiare deși mai sunt câteva minute și meciul trebuie sa înceapă. Stau și ma uit in gol, la ceilalți coechipieri ai mei, cărora le este urat succes din partea întregii familii. Apoi îmi cobor privirea spre telefonul ce niciodată nu suna. Și as vrea, măcar azi sa lumineze cu numele unuia dintre părinții mei. Măcar azi. Dar știu ca nu se întâmpla.
-Omule, ce ai?
Vocea lui Zion ma aduce nițel cu picioarele pe pământ. El și Tucker, sunt singurii din echipa care îmi știu întreaga poveste. Zion a fost chiar prieten cu mine de când m-am înscris prima data la fotbal.
-Ma gândesc. Uneori poate prea mult.
-Total de acord cu tine. Zi-mi ce ai.
-Nimic.
-Rhys, te știu de unsprezece ani. Da-ti drumul la gura, la naiba!
-As vrea sa fie aici. Toți.-și prin toți? Prin toți ma refeream inclusiv la Brenn iar el știe mai bine ca oricine asta.-
-Omule, nu o am eu cu sentimentalismul dar o am cu raționalismul. Așa ca o sa îți zic clar. Adună-te. Nu lăsa o alegere făcută de ei sa îți riște viitorul. Ești un jucător bun, Rhys. Și un căpitan la fel de bun de care avem mare nevoie. Nu vrei sa dai tot ce poți pentru a-ți tine promisiunea făcută Brennei?
Brusc, ma teleportez in trecut, cu doua zile înainte ca Brenna sa decidă sa își ia zborul.
-Rhys, îmi poți promite ceva?
-Ce vrei, Brenn.
-Promite-mi ca o sa dai tot ce poți sa intri in Liga. Promite-mi ca vei duce numele liceului mai departe pana la internațională.
-E visul meu, Brenna. Normal ca o voi face.
-Atunci, promite-mi ca nu vei lăsa nimic sa te împiedice din a-ți duce acest vis la bun sfârșit.
-Promit. Dar ce e cu atât de multe promisiuni?
-Doar voiam sa ma asigur ca ești dedicat.-spune ea zâmbindu-mi ușor.-Noapte buna, te iubesc!
-Te iubesc.
Brenna a vrut sa se asigura ca îmi voi duce visul la bun sfârșit chiar și dacă ea nu avea sa mai fie aici sa vadă asta.
-Ai dreptate. I-am promis ceva Brennei, mi-am promis ceva mie. Și nu in ultimul rând, v-am promis vouă ca și căpitan ca voi da tot ce am mai bun.
-Așa te vreau. Hai sa mergem.
-Haide. Mulțumesc omule.
Îmi zâmbește ușor și o ia înainte. Ne așezăm in fata ușilor duble in ordine. Ca și căpitan, sunt primul jucător care va intra. In fata mea e antrenorul. Pot auzi majoretele cum încep sa cânte imnul liceului. Apoi, ușile se deschid și începem sa ieșim parca ca in armata, unul după altul. Cum ma văd pe teren și am in vizor tribuna, arat spre un loc special. Lucru pe care îl fac la fiecare meci. Căci acolo e locul Brennei. Are numele gravat pe el și e mereu rezervat. Însă pentru un moment, rămân stupefiat când văd pe scaunele de lângă, doua persoane ce chiar au venit pentru mine. Ángel. Și unchiul sau tatăl ei. Ochii mei îi întâlnesc pe ai mei și brusc, orice retragere pe care as fi avut-o, orice sentiment de neliniște dispare. Pentru ca de când o am in viața mea, trăiesc câte puțin in fiecare zi.

Prima repriza a trecut. Scorul e 1-0 pentru noi. Iar eu pot spune că am fost băgat in priza întreaga repriza. Antrenorul tocmai ne-a strâns pe toți in vestiare pentru câteva cuvinte însă eu nu ma pot gândi decât la faptul ca o voi face mândra pe Brenna.
-Băieți, ați fost buni. Foarte buni, la naiba. Dar tin sa mulțumesc pentru asta, in special domnului nostru căpitan. Davis, un pas in față.
-Da, domnule.
-Băiete, nu m-ai dezamăgit niciodată. Însă azi, azi am înțeles cu adevărat de ce te-am ales căpitan. Sunt mândru de tine. Sunt mândru de voi toți băieți. Toți ați făcut o treaba minunata. Trageți-va sufletul apoi, ieșiți și ii faceți praf. Înțeles?
-DA, DOMNULE!-strigam toți in cor-
Antrenorul iese din vestiare însă mie mi-au rămas in cap acele 4 cuvinte. Sunt mândru de tine. Nu am mai auzit cuvintele astea ieșite din gura cuiva real ce nu îmi apărea in vise, precum Brenna, de fix un an de zile. Și sa le aud din gura domnului Jasen, sincer era ca și cum ma aștept sa mi-o spună părinții mei. Nu l-am auzit in viața mea pe antrenorul Jasen sa fie mândru de cineva. Adică se vede ca e mândru de noi toți la fiecare meci. Însă azi, azi e prima data când a dat glas acestor sentimente. Și a nimeri ziua perfecta.
-Ti-ai intrat bine in priza, omule.
-Și nici nu vreau sa ies.
-Așa te vreau. Apropo,-spune dregându-și ușor glasul.- ai mei te-au invitat la cină.
Rachel și Louis mi-au fost mereu ca și părinții mei. Mai ales după moartea Brennei. După ce ai mei m-au lăsat, am stat ceva timp la ei. Chiar si in prezent, îmi mai trimit bani, pe care nu ma lasă sa îi refuz si ma invita frecvent la ei la cina. Pot spune ca dacă nu erau ei, probabil nu mai reușeam nici măcar sa supraviețuiesc.
-Oricât de mult mi-ar plăcea mâncarea lui Rachel, trebuie sa refuz. Am planuri in seara asta.
-Misteriosule. Ce planuri ai.
-Sa câștigăm meciul. Nu toți avem asta in plan?
-Eu te-am întrebat serios.-spune dându-mi una puternic in braț-
-Bine, fie. In seara asta ma duc la cina la Ángel.
-Nu o cheamă Diem?
-Pentru voi, da. Pentru mine nu. Oricum tatăl ei a insistat sa ma prezint la cină astăzi deci mna. Spune-i lui Rachel ca voi veni in Weekend dacă nu e o problema.
-Sigur. Dar sa îți aduci si iubițica. Mama ar fi încântată.
-Rămâne de văzut. Acum avem un meci de câștigat. Discutam detaliile "tehnice" mai târziu.
-Cum zici tu, căpitane.
Și am ieșit toți pe teren, precum niște soldați pe front gata de lupta.