Ángel

Capitolul 17

Rhys

    Obrazul ud i se lipește de pielea rece a spatelui meu și încremenesc. Ma uit câteva secunde in gol apoi, las spatula pe blat și ma întorc ușor spre ea. Îi prind obrajii între palme și pur și simplu ma uit in ochii ei înlăcrimați iar inima mi se rupe in bucăți cu fiecare secunda care trece pe ceas.
       -Nu plânge pentru mine, Ángel. Sunt bine. -ma trezesc rostind cu o voce frântă.-
   Apoi pur și simplu îi șterg lacrimile cu buricele degetelor mari și o strâng in brațe iar ea își ascunde capul in scobitura gâtului meu și rămâne acolo. Fără ca vreunul dintre noi sa zică ceva, ma întorc la un moment dat ca sa am grija de creveți ce zac pe foc iar ea, continua sa își mențină capul sprijinit de mine. Ma tine strâns in brațe precum un copilaș. Unul speriat ca, dacă îmi va da drumul voi dispărea.
            -Îmi pare rău.
O aud rostind in momentul in care se desprinde de mine.
           -Pentru?
           -Ca te-am făcut sa treci prin sperieții prin care ai trecut și cu sora ta. Rhys,-îmi rostește numele cu o suferința ce îmi sfărâmă sufletul- nu am știut ca de asta S-a dus sora ta....Îmi pare rău ca a trebuit sa ma vezi asa.
           -Nu e vina ta, frumoaso. Hai sa mâncam. Asta daca vrem sa mai prindem măcar ultimul curs.
   Da aprobator din cap și sa chinuie sa zâmbească ușor. Zâmbesc la rândul meu, apoi îi pun o porție de paste cu creveți cu care se îndreaptă spre insula din mijlocul bucătăriei.Se așează cu greu pe scaunul înalt de bar și chicotesc când observ ce distanță este între pământ și vârfurile picioarelor ei. Ma trezesc cu un ghiont in piciorul drept, imediat cum ma așez la rândul meu pe scaun.
           Ma uit drept la ea și o privesc cum zâmbește al naibi de sincer, începând sa râdă cu o pofta pe care nici unul nu cred ca știam ca o poate avea in momentul asta.
              -Mănâncă, Ángel.
      Își da ochii peste cap și scoate ușor limba la mine continuând sa rada. Apoi, o privesc atent cum ia o prima înghițitură apoi, parca se luminează la față.
               -Te Iubesc!
Ma uit la ea abținându-mă sa nu izbucnesc in râs.
               -Ce faci?
               -Pastele. Le iubesc. Sunt foarte bune!
Las un Hohot de ras sa sa îmi părăsească ființa. Nu rad de ce ar fi scos pe gura pentru ca, sa fiu al naibii daca chiar ar simți asta as înnebuni! Rad pentru felul in care a roșit in doar câteva secunde.
                -Pistruii, Ángel. Pistruii o sa ma omoare odată și odată.
                -I-ați un scut.
  Încep sa rad și o privesc atent, cum mănâncă cu o pofta imensa. Seamănă cu Brenna ce îmi înfuleca mâncarea in secunda doi.
          Mâncam in liniște pana in momentul in care îi suna telefonul continuu. Diem, se uita ușor rușinată la mine.
              -Răspunde. Dacă vrei intimitate te poți duce in camera de unde ai ieșit mai devreme sau oriunde vrei.
              -Mulțumesc.

Diem

Ma îndepărtez și intru intr-o camera. Dar nu este a surorii lui. Cel mai probabil tocmai am intrat in camera lui. Sunt "geniala"! Însă nu mai stau sa ma tot plimb prin casa și răspund la telefon.
-Da, unchiule?
-Gandacel, nu mai pot veni sa te iau. De fapt, am fost chemat urgent la spital. Trebuie sa asist la o naștere iar asta va dura ceva. Mai ales ca sunt și de garda in noaptea asta. Te poți duce singura acasă, da?
-Da, unchiule ma descurc.
-Bine. Te iubesc! Sa îmi dai un mesaj când ajungi acasă.
-Și eu te iubesc, unchiule. Paaa!
Închid telefonul și îl var in buzunarul blugilor apoi, am de gând sa ies, cu coada între picioare din camera. Însă, nu înainte de a o admira nițel. Stand cu spatele lipit de ușă, analizez puțin încăperea spațioasă. Camera este simpla însă am înțeles repede ca este a lui datorită trofeelor și medaliilor ce atârnau pe un perete. Fără a-mi putea stăpâni curiozitatea ma apropii. Iar una dintre medalii îmi atrage atenția, fiind mai aurie decât celelalte și fiind plasata separat, agățată de un alt cui, la o distanță semnificativă. O iau ușor in mâna, și citesc ce este gravat pe ea, cu ochii in lacrimi.