Ángel

Capitolul 27

Diem

     Uneori, timpul zboară mai repede decât ar putea crede cineva. Mai ales in momentul in care ai lângă tine persoana iubită. Și iată ca săptămâna a trecut. Iar eu, ma aflu in camera Brennei și ma pregătesc. Asta pentru ca urmează sa mergem la o cina cu singura Așa-zisa familie pe care o percepe Rhys.
      Port o rochie lunga și neagră, cu un șliț pana sus pe coapsa,  ce mă duce ușor cu gândul la ceea ce s-a întâmplat acum trei ani. Și la naiba ca îmi vine sa șterg trauma aceea și sa uit de existența  ei. Însă nu pot iar asta ma omoară pe interior.
Nu ai cum sa scapi de amintirea aia. La fel cum nu ai cum sa scapi nici de noi.
    Îmi alung gândul acesta, sperând ca odată cu el sa dispară și vocile. Însă nu o fac. Doar încep sa se audă intr-o ușoară șoaptă. Îmi șterg o lacrima ce mi s-a prelins pe obraz și încep sa ma machiez. Îmi dau genele lungi cu rimel apoi îmi aplic pe buze un ruj roșu, ce se completează minunat cu parul meu.
     Îmi pieptăn buclele strânse apoi dau sa ma încalț cu o pereche de tocuri joase însă Rhys, parca dă buzna peste mine.
          -Ești gata, frumoaso?
          -Mă încalț, Rhys.
          -Te încalț!
          -Ce?
    Întreb însă răspunsul întrebării mele vine imediat. Se așează in genunchi in fata mea și îmi ridica piciorul, in Așa fel încât sa fie pe pieptul sau. Și îmi Închide închizătoarea pantofului, uitându-se drept
In ochii mei. După ce mă încalță, îmi întinde o mână și mă ajuta sa ma ridic.
          -Ești frumoasa.-spune lăsându-mi un sărut ușor pe frunte.- Și ai emoții. De ce?
          -Nu știu! O sa îți cunosc, "familia"?
          -Ángel, hai sa fin serioși. Rachel deja te iubește. Pe Zion îl știi. O vei cunoaște in schimb pe Caroline. Nu e mare lucru.
           -Zici tu?
           -Mhm. Acum haide sa mergem.
           -Bine.
    Îl las sa o ia înainte iar eu pur si simplu îl urmez ieșind din apartament si coborând direct in parcare. Ne urcam in mașina iar eu rămân tăcută aproape tot drumul, fiind cuprinsă de emoții.
            -Știi?-sparge Rhys liniștea dintre noi.- De când am rămas singur, doar Rachel si Louis s-au mai preocupat de mine. Deci chiar am impresia ca îi consider familia mea mai ceva decât pe părinții mei. Fiindcă ai mei nu au făcut decât sa îmi dea viață si apoi, după apariția Brennei sa uite de mine.
             -Adică sa uite de tine?
             -Brenna a fost mereu preferata lor. Fiindcă mereu si-au dorit o fata. Și pentru ca, ei bine? Brenna făcea mereu totul perfect.
             -Și totuși, ai iubito atât de mult..
              -Da, pentru ca ea observa diferențele pe care le făceau au noștri si mereu mă băga in seama. Dacă mama îi dădea ei ceva de mâncare zicea ca nu poate sa mănânce tot singura doar pentru a-mi oferi si mie. Asta după ce s-a prins ca dacă îmi oferă întreaga mâncare mama m-ar fi acuzat ca i-o fur si ca o las flămândă.
                 -Ce frumos din partea ei.
                 -Da. Mereu voia sa îmi arate ca ea ma poate iubi cât pentru mama si tata la un loc. Ba chiar, când am crescut, îmi spunea ca ei sigur ma iubesc doar ca o fac diferit. Îmi vorbea de parca ea era cea mai mare decât mine, nu invers.  Îmi e asa dor de ea, Àngel. Dar sa știi ca a ajutat sa ma descarc.
                 -Ma bucur ca ai făcut-o. Te-ai plâns ca îți este dor de ea. Da, asta nu o va aduce înapoi, însă ii va tine amintirea vie in interiorul tău.
                 -Poetica ești, Ángel.
                 -Da! Dar sunt de părere ca, oamenii dragi ce au devenit stele nu au sa te viziteze in vise dacă nu îi chemi. Și dacă nu te vizitează, sunt șanse sa ii uiți oricât de mult ți-ai dori tu sa îi menții in inima.
                  -Ce frumos ai spus-o! Acum haide sa intram.-spune el și merge sa îmi deschidă portiera însă eu nici măcar nu știu când am ajuns.-
          Ma ajuta sa ies din mașina apoi iau buchetul de flori de pe bancheta din spate a mașinii, cumpărat pentru Rachel apoi pur și simplu îl iau pe Rhys de mână și intram, in impunătoarea casă a familiei Carven.
               -Copii, ați ajuns!
               -După cum ți-am promis, Rachel.
               -Poftiți doamnă Carven.-spun întinzându-i buchetul de flori-
                -Vai, mulțumesc dragă. Dar te rog, spune-mi Rachel.
                -In regula, Rachel.
                -Așa, prințesică! Ma duc sa pun astea in apă. Rhys, găsiți-va un loc la masă ca aduc imediat mâncarea.
                 -Bine. Haide, Ángel.
    Ma ia de mână și ne îndreptam spre masa mare, unde sunt prezenți toți. Zion, Louis și Caroline pe care, deși am mai văzut-o și la meci, abia acum o pot observa întrutotul. Este atât de frumoasa! Parul blond deschis îi curge drept pe umeri pana pe pa jumătatea spatelui. Ochii ei verzi de aceiași nuanța cu ai mei se completează atât de bine cu cei ai lui Zion. Brunetul impunător cu ochii albaștrii ce stă lângă ea, parca protejând-o.
-Zion!
-Rhys, ați venit! Iubita, pe Rhys îl știi deja. Însă ea, ea este iubita lui, Diem. Caroline, Diem, Diem, Caroline.
-Incantata!-spunem amândouă in cor, ca apoi sa izbucnim deodată in ras.-
-Ești Așa frumoasa! -îmi spune ea, zâmbindu-mi larg.-Îți iubesc parul! E natural?
-Da, e moștenit de la tata. Și tu ești frumoasa! Doar ca să știi, așa.
-Mulțumesc! Dar eu sunt ca orice blonda! Tu ești asa unica. As da orice sa arat ca tine.
-Crede-ma ca și tu ești unica, nu ai vrea sa fi ca mine.-spun eu, deja Referindu-ma la cu totul și cu totul alt ceva.-
Mâna lui Rhys se strânge ușor in jurul genunchiului meu. Rachel se întoarce la noi cu mâncarea apoi băieții încep sa discute între ei despre naționala iar eu și Caroline continuam sa discutam. Și trebuie sa recunosc ca o iubesc. O iubesc din toată inima mea și îmi place la Nebunie cum ma face sa ma simt. La fel cum îmi place și unde mi se duce viața. De la a nu avea nici măcar o persoana care sa ma agreeze, am ajuns in aproape trei luni de zile, căci este aproape Decembrie sa am un iubit, doua prietene și, doi prieteni asta in caz de îi pot considera pe Zion și Tucker prietenii mei.
-Ma scuzați. Unde e baia?-intreb la masa, pe nimeni in special.-
-La etaj, prima ușă pe stânga, Diem.-îmi spune Zion zâmbind.-
-Mulțumesc. Ma scuzați, revin imediat.
Și ma ridic apoi urc la etaj și ma închid in baia spațioasă. Ma uit in oglinda la mine, și nu ma recunosc. In final, nu mai văd in reflexie o fetița speriata. In final văd o adolescenta puternica. Una ce nu mai are de gând sa se lase călcată in picioare. Îmi iau pastilele pentru a diminua șoaptele vocilor din capul meu air apoi, pur și simplu ies din baie și ma întorc la ceilalți. Rămân ușor stupefiata in momentul in care ma întorc, iar privirea lui Caroline este ațintită asupra coapsei mele.
-Diem? Ce ai pățit acolo?-ma întreabă ea ușor rușinată, arătând spre coapsa mea.-
Brusc toată lumea se uita la mine iar eu pur si simplu îmi acopăr acea cicatrice, ce aduce cu ea o amintire oribila.
După privirea lui Rhys, îmi dau seama ca nici el nu știe ce e cu aia. Asta pentru ca este pentru prima oară când, ceva ce port o lasă la vedere.
Ma uit atenta la Rhys, apoi ii confirm ceea ce sigur gândește.
-Da, e de atunci.
-Ămm, ne spune-ti și noua ce se petrece?-intreaba Louis.-
Rhys se uită la mine, cumva cerându-mi voie sa rostească următoarele cuvinte. Ma uit in ochii lui, cu lacrimile zăcându-mi la baza genelor și dau aprobator din cap.
-Ea a..a fost violată. Acum trei ani.
-Stai ce?!-Caroline întreabă, începând instant sa lăcrimeze-
-Da. E adevărat. Iar asta, e de atunci. Nu știu cum am căpătat-o,-spun uitându-ma la cicatricea de pe coapsa mea.-știu doar ca o am de atunci.
-Stați asa. Noi chiar discutam despre ceva real?-întreabă Zion.-
-Din păcate da.-Răspunde Rhys, in locul meu-
-Iubita mea, îmi pare atât de rău!-spune Rachel.-
-Apreciez empatia, Rachel. Dar a trecut. Nu se mai poate schimba nimic.
-Te rog sa ne spui ca omul acela e in închisoare.
-S-a ales doar cu un ordin de restricție. Unul pe 2 ani.
-Deci dacă apare, din senin are voie sa se apropie de tine?
-Bingo.
-De ce nu l-ai dat in judecată?
-Am făcut-o. Și am ajuns la proces. Însă am pierdut. Fiindcă era băiat de bani gata. Și-a plătit prietenii ca sa protesteze împotriva mea. Toți, cu același Argument.
-Și anume?
-Ca sunt nebuna și inventez asta doar ca sa ma răzbun pe el. Pentru ca m-a ignorat.
-De ce te-ar Acuza ca ediție nebuna?
-Pentru ca sunt!-recunosc eu, mai multe decât aveam de gând sa recunosc.- Am schizofrenie paranoidă. Iar el, el s-a folosit de asta.
-Stai. Ai ce avea..
-Brenna?Da!
-Deci de aia Rhys a spus ca ești mai specială decât ne putem noi imagina.
-Ai zis asta?
-Mhm.
Apoi pur si simplu își pune mâna după umărul meu și, se mai vorbește puțin despre subiect apoi pur și simplu, se discuta cu mine despre orice subiect, ca și cum as fi normala. Ma tratează ca și cum sunt normală. Ca și cum nu am fost violata. Stricata. Ca și cum nu sunt nebuna. Și nu in ultimul rând, ma tratează ca și cum as fi parte din familia lor.
-Cred ca a venit vremea sa mergem acasă, Ángel.-spune Rhys, ridicându-se de la masă și luându-mi poșeta.-
-Bine.-spun ridicându-ma la rândul meu.-A fost o plăcere sa va cunosc. Pe voi toți. Și îmi
Pare rău ca ați fost siliți sa aflați toate astea despre mine.
-Draga, ce ți s-a întâmplat nu schimba cu nimic faptul ca ești o drăguța.
-Mulțumesc, Rachel.
-Sa știi ca, cicatricile sunt medalii pentru luptele in care ai fi putut pierde dar tu ai câștigat. Așa îmi spunea mie tata când eram mai mica și ma
Loveam.-îmi spune Caroline luându-ma in brațe.- Ne vedem mâine la liceu.
Dau aprobator din cap apoi, îl iau pe Rhys de mână și ne îndreptăm spre mașină. Îmi deschide portiera apoi se urca și el și pornim Spre casa.
-Ma bucur ca ai reușit sa le spui.
-M-am simțit in siguranța sa le spun.
-Ma bucur. -spune, apoi urmează o pauza lunga de tăcere între noi pana ca el sa continue.-De ce nu mi-ai zis ca a avut un ordin de restricție care nici măcar nu mai e valabil?
-Pentru ca nu voiam sa mai deschid subiectul pana când as fi fost nevoită sa o fac.
-Adică?
-Vine ziua mea. In câteva zile.Și va fi alt an in care va trebuii da intru cu amintirea asta.
-Oh. Ma voi asigura ca vei avea alte amintiri cu care sa o înlocuiești pe aceasta.
Liniștea se așterne iarăși între noi. Rhys a dat drumul la muzica iar aceasta anima drumul destul de lung pana acasă. Asta pana când, inima rănită ce a prins curaj mi-o ia înainte și zice.
-Rhys?
-Da, Ángel?
-Sa nu mă lași singura in vre-o camera de ziua mea. Nu vreau sa ajung ca Brenna.
-N-o sa te las nici dacă ma vei obliga sa o fac.
-Promiți?
-Promit.
Și îl cred. Pentru ca îl iubesc și pentru ca se tine de promisiuni. Mi-a promis ca nu o sa mai pot fi rănită și încă se tine de promisiunea asta minunata. Și am vaga impresie ca se va tine mereu de ea.