Ángel

Capitolul 19

Rhys

O pot vedea roșind prin ecranul telefonului. Și adevarul este ca iubesc faptul ca am reușit sa spun acele cuvinte in Așa fel încât sa fiu eu și doar eu cel ce se bucura de priveliștea din fata ochilor mei.
Buze pline, ce strălucesc in ușoara lumina adusă de ecranul telefonului. Obraji roșii ca focul și pistrui ce nu credeam ca se vor vedea atât de bine in întunericul nopții. Știu ca se preface ca doarme Așa ca tot ce pot face este sa rostesc.
-Noapte buna, Bella Durmiente.
Apoi îmi sprijin telefonul de perna alăturată și cum ar fi zis Brenna, "îmi bag Cornu'-n perna" pana in momentul in care pot observa ca a adormit cu adevărat. In acel moment, oricât de mult mi-ar fi plăcut sa continui sa o privesc, închid apelul și ma gândesc dacă oare mai are vreun rost sa dorm.
Decid destul de repede și ma ridic din patul moale, îndreptându-mă direct in Bucătărie. Îmi torn o cafea neagră și ma așez pe canapea. Insomnia își face simțită prezenta. Îmi ridic telefonul in mâinile ușor tremurânde și nu pot sa nu ma gândesc cum m-as simți dacă ar suna. Cum m-as simți dacă părinții mei și-ar aminti de mine. Însă lucrul asta nu se întâmpla. Și trebuie sa recunosc ca, după întoarcerea Brennei acasă, aveam nevoie de ei mai mult decât orice. Am tânjit după ei, un an întreg. Ca acum, pur și simplu sa ma întreb dacă as avea ce sa le spun in caz de ar suna. Dar îmi e clar ca nu ma ajut pe mine cu nimic făcându-mi filme despre ceva ce știam ca nu se va întâmpla.
Brusc, o amintire da năvală peste mine si nu are de gând sa ma lase in pace orice i-as fi făcut.
Pur și simplu stau pe canapeaua pe care odată stăteam cu sora mea și privesc cum părinții mei se ocupa cu strânsul lucrurilor de parca nici nu as fi in încăpere.
-Mama, ce naiba se întâmpla?
-Rhys, nu mai putem sta in casa in care a stat și sora ta. O văd peste tot. Nu pot accepta ca nu mai este. Îi vindem lucrurile și plecam. Am găsit un apartament pentru mine și tatăl tău care va fi o opțiune buna momentan.
-Și v-ați gândit sa mă abandonați?
-Oricum locuiești singur dragule nu e de parca am pleca și te-am lăsa in urma.
-Ba fix asta faceți. Plecați când am cea mai mare nevoie de voi.
-Nu ai habar ce simțim noi, băiete.-intervine vocea groasa a tatei-
-Poate ca nu știu fix prin ce treceți si ce simțiți însă știu prin ce trec si ce simt eu. Și la naiba ma simt abandonat pana si de voi!
-Fiule nu înțelegi.
-Cred ca, de fapt cei care nu înțeleg sunteți voi! Și eu am pierdut-o pe Brenna! Nu a fost doar pierderea voastră. EU. EU AM FOST CEL CE A VĂZUT-O CUM A VĂZUT-O!
-Tocmai asta e problema! TREBUIA SA AI GRIJA DE EA!
-AM. ÎNCERCAT!
Îmi șterg cu o ura puternica lacrimile ce îmi șiroiau pe față si pur si simplu smulg o cutie cu lucrurile Brennei din mâinile tatei si ies pe ușă.Ma urc in mașina veche a tatei si tot ce fac este sa plec. Fără ca măcar sa îmi pese ca nici nu mi-am ridicat carnetul. Pur si simplu plec naibii din locul ăsta. Intru , după ore de condus, in apartamentul in care am locuit un an cu sora mea si îmi este mai mult decât clar ca, in momentul de față am rămas doar eu. Eu si amintirea familiei fericite ce eram odată.
Îmi șterg lacrimile ce au venit odată cu acest val si îmi amintesc ca trebuie sa rezist. Fiindcă sunt complet singur. In ultimul an, am trăit doar dintr-o moștenire lăsată de bunicii mei și din fotbal. Iar moștenirea este una ce începe sa fie pe ducă. Ceea ce poate însemna un singur lucru. Dacă chiar vreau sa mai trăiesc trebuie sa îmi caut un job.
Las gândurile legate de ziua de mâine sa zăbovească nivel apoi le acopăr cu orice gând îmi vine in minte legat de prezent. Închid ochii pentru câteva secunde iar in fața mea se conturează chipul lui Diem. Cel mai bun gând legat de prezent este chiar ea. Fiindcă ea a ajuns sa fie lumina din prezentul meu.

    Habar nu am când sau dacă am adormit. Nu știu dacă am fost intr-o transă încât nu am simțit trecerea timpului sau dacă pur și simplu m-am lăsat prada somnului. Devin conștient abia in momentul in care razele soarelui pătrund printre draperiile groase ale ferestrelor din living.
     Ma ridic cu greu de pe canapeaua din stofa și ma îndrept direct spre baie. Ma uit in oglinda. Arat de parca m-as fi bătut cu cineva. Când de fapt, m-am bătut cu mine însumi.   
      Dau drumul dușului iar in timp ce scot de pe mine tricoul boțit privirea îmi cade asupra suportului de periuțe de Dinți. Acolo unde se afla doua. Una a mea, iar una pe care cândva ar fi folosit-o Brenna. Oi fi ciudat însă de fiecare data când ajung la super Market, ajung de fiecare data sa cumpăr doua periute de Dinți uitând pur și simplu ca Brenna nu mai e pentru a o folosi. Însă niciodată nu am puterea sa arunc acea periuța ce sta zi și noapte acolo nefolosita.
       Ma bag sub dus in aburii fierbinți și îi las sa ma calmeze. Sa calmeze fiecare nerv ce se încordează sub pielea mea tare și bătătorită. Îmi trec mâinile prin parul lung și ud și încerc, cu greu sa îmi dau seama dacă plâng sau nu.
      Ies din dus după extrem de mult timp și ma îmbrac cu primele haine pe care le gasesc. Un tricou negru ușor larg și cu o pereche de pantaloni de trening gri. Îmi frec parul cu prosopul și îmi scutur capul in nestire precum un cățeluș plouat. Nu e de parca nu m-as simți ca unul.

    Îmi ridic geanta ce e aruncată undeva prin dormitorul meu, îmi iau cheile de la mașina si pur si  simplu părăsesc apartamentul ce nu se va mai simți niciodată ca acasă fără sora mea in interiorul sau.
     Cum Pășesc in lift, îmi comand un Espresso mare de la primul Starbuks. Apoi îmi vâr telefonul in buzunarul pantalonilor de trening și, uitându-ma in oglinda murdara a liftului îmi aranjez nițel parul încă umed.
     Liftul ajunge in parcarea subterana. Deschid mașina si ma urc in ea lăsând in afara ei orice sentiment de nostalgie si de vulnerabilitate pe care l-as fi avut pana acum. Fiindcă cum Pășesc pe teritoriul liceului nu mai am voie sa am probleme. Trebuie sa discut cu Ángel si trebuie sa îmi dau sufletul pentru fotbal. Fiindcă in momentul de față, mini cariera mea in fotbal este cam singura ce reușește sa îmi întrețină traiul cât de cât decent.

     Îmi ridic cafeaua de la cafenea apoi intru înapoi in mașina si nici măcar nu observ când parcurg drumul către liceu. Ma trezesc pur si simplu in fata liceului, căutând in disperare un loc de parcare. Norocul meu e ca am venit ceva mai devreme.
    Parchez mașina si intru in liceu croit sa fac doua lucruri pana la începerea cursurilor. Sa discut cu Ángel si sa fac o vizita vestiarului Majoretelor.
    Încep cu a doua varianta. Sorb si ultima gura de cafea fix înainte de a intra in vestiar. De când Brenna s-a dus, m-am chinuit enorm ca, o data pe luna sa am permisiunea de a intra in vestiarul majoretelor. Directorul mi-a permis sa fac ce am eu in gând atâta vreme cât este înainte de începerea cursurilor și nu sunt majorete prezente.
       Intru cu pași ce abia se pot auzi pe podeaua ceruită. Ma uit la toate vestiarele și ma opresc la unul singur. Al surorii mele. Ce este pictat in roz, modul in care vedea ea viața. Și are pe el, lipita o poza cu sora mea, căreia eu i-am desenat niște aripi de înger. Caut prin geanta și găsesc cheile vestiarului. Îl deschid și, pentru câteva secunde ma uit la florile artificiale pe care le tot pun de când s-a dus. Flori artificiale de cireș. Flori pe care le pun in vestiar in fiecare lună in data in care a decis ca numai poate îndură viața. 28. In fiecare luna, pe data de 28 ma strecor aici și adaug încă o Floare artificiala de cireș pentru sora mea. Și o sa fac asta pana când dulapul va da pe afara de flori artificiale. Flori ce semnifica Frumusețea vieții Brennei dar și durata scurta a acesteia. Însă ce sunt artificiale pentru a-i demonstra Brennei ca ea va trăi mereu pentru mine.
       Îmi șterg o lacrima ce a curs între timp apoi închid dulapul și dau sa ies din vestiarul majoretelor fiindcă aveau sa apăra. Însă, când sa ies sunt întâmpinată de una pe care o știam, cândva destul de bine.
-Rhys, ce faci?
-Buna Monica. Am venit doar sa îi las ceva Brennei.
-Frumos gest, Rhys. Însă eu cred ca ar trebuii sa treci peste. A trecut mai bine de un an.
-Cine ești tu sa îmi dictezi când sa fac următorul pas. -o privesc cu răceala, undeva, in interiorul meu judecând-o ca a trecut atât de repede peste plecarea Brennei. La fel fa toată lumea ce ma înconjoară.-
-Rhys, și eu am ținut la sora ta. A fost cea mai buna prietena a mea, la naiba! Însă crezi ca îți faci bine sa vi aici in fiecare luna și sa îi lași mici cadouri de parca le-ar primi vreodată?
-Ție crezi ca îți face bine sa te bagi unde NU îți fierbe oala? Uite, eu nu pot trece peste. Poate problema e la mine, poate la voi. Nu am de unde sa știu. Tot ce știu este ca eu pur și simplu nu pot trai fără ea. Sora mea m-a lăsat singur și oricât ai spune ca înțelegi prin ce simți, îți eu eu ca nu ai nici măcar habar. Nu ai habar cum e sa îți pierzi sora mai mica. Nu ai habar cum e sa pierzi acea persoana iar apoi, odată cu ea sa pierzi tu toată lumea. Așa ca, Monica, nu mai încerca sa îmi dictezi ce sa fac.
-Încercam doar sa te ajut, Rhys. Nu e bine ce...
-Nu te privește pe tine ce e bine si ce nu!-ma răstesc la ea- Zi frumoasa, Monica. Spor la competiție.
Apoi, pur și simplu o las in spate si plec, simțindu-i privirea ațintită asupra mea. Însă oricât de nesimțit poate ca m-am purtat nu suport sa o privesc cum îmi spune ce sa fac. Nu o sa accept niciodată sa primesc sfaturi psihologie de la o persoana care nici măcar nu a vărsat o lacrima la înmormântarea așa-zisei sale cele mai bune prietene.
O zăresc pe Ángel vorbind cu Hazel la ușa cursului pe care ele îl au împreuna. O salut pe Ángel iar ea se uita derutata la mine apoi îi face semn lui Hazel si pur si simplu se ascunde in spatele ușii dure a clasei.
O, nu nu. Nu vrea sa jucam Așa. Dacă are se gând sa ma ignore nu are decât sa își piardă timpul încercând. Nu o sa permit sa ma ignore după ce i-am spus ce i-am spus. Nu o sa îi permit sa ma îndepărteze de ea când sunt atât de aproape de a-mi duce planul la bun sfârșit. Și, cel mai important nu ii voi permite sa ajungă ca Brenna.
Deschid in nestire ușa sălii de curs in care nici măcar nu am ora. Ma uit cu atenție la ea însă privirea aceea frumoasa se muta imediat cum o zărește pe a mea. Ies din clasa și las ușa sa se trântească in urma mea. Ma lipesc de peretele din dreapta ușii și îmi închid ochii lăsându-mi pe chip un zâmbet sincer.
Stai liniștita Ángel. Jocul ăsta se joacă doar in doi iar tu încă nu ai partener.