Ángel

Capitolul 16

Rhys

Privirea rece îmi cade asupra ei. Lama cuțitului argintui zace pe încheietura ei și îi masează ușor venele. Brusc, nu mă mai interesează deloc coada la care mă aflu pentru a-mi lua mâncare. În fața ochilor, îmi zace doar imaginea cu sora mea, ce zăcea pe podea, într-o baltă de sânge cu un ciob de oglindă odihnindui-se în mână. Las tava de unde am luat-o și pur și simplu merg în pași repezi spre ea. Mă așez pur și simplu lângă ea și, pe sub masă, îi cuprind mâna tremurândă, lăsând cuțitul să se audă răsunând pe podeaua rece. Ángel se uită la mine cu privirea înlăcrimată și parcă îmi mulțumește fără a fi necesar să rostească vre-un cuvânt

-Ce s-a întâmplat?-spune Hazel, ieșind din transă și auzind un ultim zgomot creat de cuțitul argintiu-

-L-am scăpat din greșeală.-zic eu, ne putând să îmi iau privirea de la Ángel ce nu este în stare să scoată nici măcar un cuvânt.-

-A, păi și tu nu mănânci?

-Am luat suplimente alimentare. Oricum azi e zi de antrenament iar mâncarea nu ar face decât să îmi îngreuneze corpul.-mint eu.-

Adevărul este că, înainte de a vedea ceea ce am văzut, înainte ca sângele să îmi înghețe în vene, pot spune că foamea îmi stătea drept în glandă. Însă eu nu o mai las singură pe Diem după ce o văzusem atât de aproape să lase vocile să câștige.

Îmi ia mult timp, să realizez că eu nici măcar nu îi dădusem drumul mâinii firave a lui Ángel. Mână ce zăcea în gheara mea încleștată lăsându-se moale sub atingerea mea ca de gheață.

Soneria răsună în întreaga cantină. Mâna lui Diem încă se află în a mea și chiar nu am de gând să îi dau drumul indiferent de circumstanțe.

-Vă las copii! Am matematică.-spune Hazel, dându-și ochii peste cap-.

-Succes!-vocea lui Diem se aude răsunând pe lângă urechile mele și mă trezește la realitate, amintindu-mi că nu este Brenna.-

Chiar și pentru câteva secunde, creierul meu spera că cea pe care o salvasem era Brenna. Ceva din mine spera, pur și simplu spera cu o inocență ce mai că mă face să râd, că reușisem să o salvez pe sora mea. Că ea nu plecase printre îngeri.

Însă, chiar dacă nu e Brenna, am reușit să salvez pe cineva ce putea fi o următoare victimă a unor voci nenorocite.

O privim amândoi pe Hazel cum se ridică și se face nevăzută în spatele ușilor duble. Mă uit înspre Diem și pur și simplu îmi strecor o mână după umerii ei și o trag mai aproape de mine. O iau in brațe iar ea își așază capul pe umărul meu și rămânem așa, în tăcere în timp ce întreaga cantină începe să se golească ușor ușor în jurul nostru.

-Ángel, ar trebui să mergem la oră.

Spun, regretând imediat cuvintele rostite. Deși aveam ora comună și totuși puteam fi alături de ea să mă asigur că este bine, nu era ca în momentul ăsta când corpul meu stătea lipit de al ei. Nu avea să fie ca în momentul de față, în care îi simt inima bătând lipită de pieptul meu.

-Ai dreptate. Și așa am întârziat.-rostește cu o voce frântă ce îmi face respirația să se oprească drept în gât-

Ne ridicăm, îi iau și geanta ei și o las să meargă în fața mea, putând să o admir în toată splendoarea. Este atât dar atât de frumoasă. Atât de frumoasă încât întregul meu corp reacționează. Atât de frumoasă încât nu pot înțelege cum a putut cineva să o judece vreodată pentru ceva ce se află în capul ei.