Ángel

Capitolul 8

Diem

Vinerea a trecut repede iar eu, am avut marele noroc de a nu ma intersecta cu domnul Argentinian. Eram atât de diferiți și totuși, îmi era atât de greu sa îl tin departe de mine. Asta fiindcă, opusese se atrag. Însă nu rămân împreuna și atracția dispare. Fiindcă aici, nu e loc de alt ceva Inafara de atracție.
Astăzi este petrecerea prietenei mele. Doamne cât de greu îmi e și sa gândesc acest cuvânt. Prima mea prietena, ce m-a invitat la petrecerea ei, unde vor fi, in mare parte doar elevi mai mari. Fiindcă Hazel e cu un an mai mare decât mine.
Stau in fața oglinzii și îmi pieptăn claia de par roșcat ce mi se întinde pe tot spatele. Parul buclat îmi depășea fundul, asta pentru ca nu l-am tuns sau vopsit niciodată. Parul, era singura amintire de la tata, ce continua sa trăiască prin mine. Îmi prind câteva Șuvițe din parul lung la spate, si ascund elasticul negru de par, cu o Panglica albă, din care formez o fundița frumoasa. Apoi, trec la machiaj. Îmi dau genele lungi cu rimel, apoi imi fac o mica codița de tuș. La ten, nu fac absolut nimic, astfel încât îmi
Las pistruii la vedere. Ma dau cu puțin blush si iluminator, apoi trec la buze. Ma gândeam sa compensez întregul machiaj, cu un ruj roșu, destul de puternic, ce îmi pune trăsăturile in evidență.
Ma dau cu câteva pufuri de parfum, apoi ma ridic si ma îmbrac, cu o rochie albă, vaporoasa de vara, lunga pana deasupra genunchilor. Rochie cumpărată de o prietena a unchiului Josh.
Ma uit câteva secunde la întregul meu corp si imi admir formele subtile, puse ușor in evidenta de rochia de un alb imaculat.
Ma încalț cu o pereche de balerini si imi iau o geanta albă, destul de mare încât sa încapă in ea, cutia de pastile pe care mi-o dăduse domnul doctor in urma cu doua zile.
Cobor scările si îl văd pe unchiul Josh, gătind ceva.
-Buna scumpo.Ce frumoasa ești.
-Mulțumesc unchiule. Ce gătești acolo?
-Paste. O sa le găsești in frigider pentru când te întorci de la petrecere. Plec in garda de noapte peste o ora.
-Suna bine. Mulțumesc. Trebuie sa plec.
-Pa,scumpo! Distracție plăcută!
-Mulțumesc!
Închid ușa in urma mea si o iau la pas. Casa lui Hazel nu este tocmai departe de casa unchiului Josh, deci ajung destul de repede. Ma opresc in fata casei si bat ușor la ușa, din pura politețe. Îmi deschide ușa, prietena mea, plină de viața.
-Iubito! Haide, intra!
Ma trage de mână pana in interiorul casei. Sunt prima. Îmi face turul casei, apoi ne oprim in Bucătărie.
-Vrei ceva de băut?
Întrebarea îmi aduce amintiri dureroase de când aveam, doar doisprezece ani.
Isabell, tocmai îmi întinde un pahar de cola. Dau pe gât o gura, apoi alta si tot asa, pana termin paharul. Ii mai cer încă unul, si încă unul, bucuroasa fiindcă in final am fost acceptata intr-un grup. Pentru prima data, fusesem invitata la ziua cuiva. La ziua unei fete ce deja este la liceu.Dar se pare ca m-am înșelat. Dintr-o data, o durere puternica de cap a pus stăpânire pe mine. M-am trezit legănându-mă de pe un picior pe altul. Asta pana când, filmul mi s-a rupt. Nu mai vedeam absolut nimic. In fata ochilor mi s-a așternut un văl negru ce mi-a încețoșat întreaga privire, lasându-ma astfel, fără unul dintre simțurile primare. Puteam doar da aud râsete din ce in ce mai puternice in jurul meu. Asta pana când, am simțit o durere groaznică in zona coapselor. Și ceva cald, ce presupun ca este sânge, a început sa mi se prelingă ușor de pe coapsa in jos. Am rămas, fără sa pot scoate vreun sunet, întinsa pe jos in continuare, simțind doar durerea groaznica ce îmi zvâcnea in întregul corp și lacrimile fierbinți ce îmi curgeau pe chipul de copil.Iar din momentul ăla, nimic nu a mai fost la fel. Fusesem drogată. Apoi violata. Și o sa urăsc mereu drogurile pe care mi le-au administrat. Fiindcă puteau măcar sa ma adoarmă detot la naiba!
Imi alung amintirea ce mi-a făcut tot corpul sa se cutremure chinuindu-ma sa o fac sa dispară. Fiindcă amintirea aceea, ma face vulnerabilă. Asta,poate pentru ca este încă o rana deschisă. Singura rana, pe care timpul, mi-a demonstrat ca nu o poate vindeca oricât de mult ar încerca.Ma chinui sa ii răspund, evitându-i privirea.
-Nu,mulțumesc. E in regula.
Se uita ciudat la mine, apoi își toarnă ei, un pahar cu suc de portocale. Pierdem timpul vorbind, astfel încât, nici nu bag de seama când a ajuns casa sa fie plină de elevi ai liceului nostru.
Hazel, parca simțind ca nu ma simt in largul meu, s-a asigurat ca nu ma lasă singura si a stat cu mine, aproape tot timpul. Acum, stam pe canapeaua din living, discutand despre Copilăria ei.Probabil se așteaptă ca, după ce termina ea sa încep si eu. Însă nu se va întâmpla. Dintr-o data, o melodie ușor lenta răsuna in întreaga casa. Simt, un parfum îmbietor, destul de cunoscut in dreapta mea. Nu apuc sa ma gândesc cine ar putea fi, căci o voce bine cunoscuta rostește o poreclă ce are un anumit impact asupra mea.
-Ángel?
Ma întorc in dreptul opusului de care sunt inevitabil atrasa.
-Da?
Răspund cu o voce timida.
-Dansăm?
-Sigur. -rostesc după câteva secunde de stat pe gânduri-
Parca nu căutai milă.
Alung vocea lui Mall din cap si ma las condusă de mâna puternică a domnului Argentinian pana in mijlocul încăperii, ce era transformat in ring de dans.
Ambele mâini ale lui se așează pe talia mea, iar eu îmi agat mâinile de după gâtul lui. Ne ondulam soldurile pe ritmul muzicii, fără sa rostim niciun cuvânt. Asta pana când, el sparge gheata.
- Ești frumoasa.
Doua cuvinte ce mi-au pus capac. Doua cuvinte ce mi-au făcut obrajii sa ia foc.
-Ti-am mai zis ca atunci când roșești pistruii îți ies in evidență?
Vai doamne. Brusc, se făcuse extrem de cald. Dau afirmativ din cap, iar el chicotește ușor si doamne, ma agat de sunetul scos de Chicotul lui precum ma agat de pastilele ce tin gălăgia la distanță. Îmi lipește corpul mai tare de al lui iar capul meu, se aseaza pe pieptul lui masiv si rămâne acolo, ascultându-i bătăile inimii ce bat, Spre deosebire de ale mele, regulat.
Melodia ia sfârșit. Ma îndepărtez ușor de el, apoi imi ia mâna in a lui, o duce spre buze si săruta podul palmei. Un sărut dulce, ce ma face sa roșesc mult tare decât orice cuvânt pe care l-ar fi putut scoate pe gura.
-Așa se tratează o prințesă, ce mi-a oferit onoarea unui dans.
-Mulțumesc. -habar nu am pentru ce ii mulțumesc, însă cuvintele imi ies pe buze si nu regret absolut nimic.-Pentru dans,-Adaug eu apoi-
-Ma scuzi, Draga!
Se aude vocea lui Hazel.
-Da?-Răspunde domnul Argentinian.-
-Îmi vreau prietena înapoi, Draga!
Apoi, fără sa ii dea timp sa răspundă, ma ia de
Mâna si ma trage in centrul atenției. In mijlocul "ringului de dans",unde încep sa dau tot ce am mai bun, alături de prietena mea. Iar pentru prima și, probabil ultima data, las amintirea ce încă ma arde pe dinăuntru sa rămână in trecut iar eu, ma bucur de prezent. Fiindcă Diem de acum, ce dansează din toate puterile pe un ring de dans improvizat, nu mai este micuța Diem ce fusese violată la doisprezece ani. Nu îmi mai este frica. Nu ma mai afectează