Ángel

Capitolul 11

Rhys
O privesc cum îmi trântește portiera mașinii in față și realizez ca am fost un mare idiot. Adevarul e ca, atunci când i-am spus ca e speriata, m-am referit mai mult la Brenna. Asta doar pentru ca pe Ángel nu am apucat sa o cunosc încât sa diferențiez frica de reținere.
Înainte sa între in casa, se mai uita pentru o fracțiune de secunda la mine și doamne! Sper sa nu o fi supărat încât sa fuga de mine din nou. Oricât de mult îmi place fața ei de suparata, nu vreau sa fiu eu cel care i-o Creează.
Cum dispare in jurul ușii dure, dau sa var cheia in contact pentru a pleca naibii acasă. Însă ceva ma oprește. Ma uit spre garajul gol, ușor întredeschis și îmi dau rapid seama ca e singura acasă. Nu am cum sa o las singura. Mai ales după ce aproape a fost...
Afara continuă sa fie destul de cald iar eu ma pricep destul de bine sa rezist in frigul ce se putea așterne in curând. Asa ca tot ce fac este sa îmi vâr cheia mașinii in buzunar si pur si simplu sa aștept. Uitându-ma la camera ei, ce acum e iluminată. Îi pot vedea silueta etalându-se dintr-un colț al camerei in altul. Și tot ce pot spune este ca e incredibil de frumoasa. Nu contează ca nu ii văd vre-o trăsătura in momentul asta. Chipul ei este atent conturat in mintea mea. Adevarul e ca, nu cred ca a fost niciodată doar voința de a o salva. De a schimba situația între mine si ea. Cred doar ca asta a fost cea mai buna scuza pentru a ma minți pe mine. Si zic asta fiindcă, încă din prima zi in care s-a uitat la mine cu acea privire speriata, am simțit ceva. Si nu. Nu am simțit doar dorința de a o proteja cum ma mințeam altmiteri. Ci o căldură ce îmi înconjura inima ce abia ca a mai bătut de când s-a dus Brenna. Însă care, parca a reînviat de când am văzut-o prima data. Acum, decid sa nu ma mai mint. Ma îndrăgostesc de ea pe zi ce trece. Si sa ma comport ca un idiot întrebând-o ceva ce știu ca ar deranja-o chiar nu ajuta absolut deloc.
Îmi las scaunul pe spate si ma întind. Ma gândesc la ceea ce spusese. Doamne ea chiar credea ca o întreb ca sa am un motiv de a-mi schimba părerea despre ea? Îmi alung acest gând fiindcă aveam sa uit fiecare secunda din Conversația de mai devreme. Aveam sa o fac sa uite orice rahat am scos pe gura. Pornesc pentru o secunda motorul mașinii doar pentru a deschide panorama. Si uite-ma pe mine, stand întins pe spate in propria mașina, uitându-ma la stele. Lucru pe care îl făceam de obicei cu Brenna. Lucru pe care nu îl mai făcusem de când ea însăși devenise o stea. Ma gândesc, pentru o secundă dacă m-am uitat vreodată chiar la ea. La sora mea. Sau dacă ea e acolo sus și me veghează, cum spun toți ca fac oamenii ce ajung in ceruri.
         Îmi șterg o lacrima ce mi s-a prelins pe obrazul rece ca gheata. Îmi alung sentimentul de vinovăție  însă el nu vrea sa ajungă prea departe de mine, asa ca se întoarce rapid. Adevarul e ca este vina mea. Eu am fost cel ce a trăit cu ea. Cel ce trebuia sa ii monitorizeze timpul la care își ia pastilele. Dacă le ia. Însă eu am fost prea ocupat cu antrenamentele încât sa observ ca sora mea are nevoie de ajutor. Și nu o sa ma iert niciodată pentru asta. Fiindcă Brenna a vrut de multe ori sa discutam anul trecut iar eu mereu ii ziceam ca nu am timp si ca vom vorbi mai târziu. Iar când ii ziceam sa zică ce avea de zis, îmi trântea in față un " ah, nu e nimic. Era doar o prostie oricum"
    Fără sa îmi dau seama, am început sa plâng in hohote. Asta pana când, observ farurile unei mașini intrând pe strada. Îmi dau seama ca poate fi tatăl lui Ángel asa ca bag repede cheia in contact si ma mișc din fața casei. Aștept câteva secunde. Când văd ca mașina parchează in fata casei ca apoi sa între in garaj, ma simt oarecum ușurat. Măcar nu mai e singura in casa. Aștept ca mirificul garaj sa se încuie  iar apoi, pur si simplu îmi așez scaunul cum trebuie si pornesc motorul. Ar trebuii sa plec naibii acasă.
        Habar nu am cât este ceasul când ajung. Tot ce știu este ca ma simt stors de puteri. Mult prea multe îmi fugeau prin minte încât nu ma puteam concentra pe un singur lucru. Nu știu cum, însă nu ma aflu in camera mea ci in a Brennei. Zac in patul surorii mele
precum un copilaș speriat ce se ascunde sub pătura de anumiți monștrii. Dar diferența e ca eu ma ascund de mine. De vinovăție. De dor. De absolut toate astea. Ma acopăr cu adevărat cu pătura pufoasa pe care Brenna o lua cu ea chiar si când mergeam pana acasă la ai noștri si las mirosul ei sa îmi îmbibe nările.
-Rhys, e totul in regula.
          -E vina mea, Brenn. Numai vina mea. Dacă eram atent poate încă erai aici.
          -Ti se pare ca nu sunt, Rhys? Sunt chiar aici frățioare. Nu te las singur. Și doar ca sa știi, nu e vina ta. Eu am ales sa te mint. Eu am ales sa dispar de pe lumea asta. Fiindcă, sa fiu al naibi nu știi cât de greu mi-a fost sa rămân chiar si pana atunci.
            -Asta e problema. Ca nu știu.
             -Frățioare.. unii oameni, pur si simplu nu sunt construiți cu o asa putere, încât sa reziste pe întreaga durata a vieții. Unii pur si simplu cedează. Și nu e vina nimănui ca se întâmpla. Doar ca asa le-a fost scrisă povestea.
              -Îmi e dor de tine Brenn. Atât de dor!
              -Sunt chiar aici, Rhys. Sunt aici. Nu te las nici dacă ma obligi sa o fac,bine?
    Sora mea m-a cuprins in brațe si a început sa fredoneze una dintre melodiile noastre preferate de când eram mai mici. Fredonează deasupra urechii mele, intr-o surdină ce reușește sa îmi liniștească ușor bătăile inimii ce erau destul de accelerate.  Îmi mângâie parul abia spălat si îl învârte in jurul degetelor ei. Mereu spunea ca e geloasa pe parul meu drept încât, de fiecare data când prindea ocazia îl înfășura in jurul degetelor ei firave, tocmai ca sa nu mai fie drept. Niciodată nu reușea. Însă eu o lăsam, sa încerce si de o suta de ori. Asta fiindca, era ceva de-al nostru. Ceva ce nu putea fi furat de nimeni. Era al nostru. Al meu si al ei. Al fraților Davis. Si era o dependență pe care o creasem încă din primul moment in care si-a strecurat degetele mici si firave printre șuvițele mele de par, ce erau mereu lungi, însă nu atât de lungi încât sa ajungă, ce știu eu. Pana la umeri. Însă erau suficient de lungi încât Brenna sa aibă ce înfășura pe degetele ei. Tocmai de aceea, nu m-am tuns niciodată mai scurt decât sunt acum. Fiindcă dacă aveam sa ma tund, pierdeam acest ceva al nostru.

   Îmi deschid ochii brusc, si nu mare îmi este mirarea in momentul in care conștientizez ca nu e aici. Ca a fost doar un vis. Era prea frumos sa fie adevărat încât, deși am știut din prima secunda ca e un vis, speram doar sa nu ma trezesc atât de repede.
     Ma ridic din pat și ajung in Bucătărie. Îmi tron o cana de cafea fiindcă îmi simt capul atât de greoi, încât am vaga impresie ca îmi va cădea de pe umeri. Ma așez pe canapea cu cana zăcând in fața mea, chiar pe măsuță joasa.  Îmi sprijin coatele de genunchi și îmi vâr mâna printre șuvițele ce erau deranjate de la somnul ce m-ai mult m-a agitat decât m-a liniștit. Asta fiindcă mie chiar îmi era dor de Brenna. Al naibii de dor. Însă acum, acum aveam o noua șansa și o sa ma asigur ca Ángel nu va sfârși la fel ca sora mea. Dau pe gât ultima gura de cafea și ma îndrept, de data asta spre camera mea. Însă in drum, ma opresc și încui naibii ușa aia. Deoarece așa este cel și cel mai bine. Fiindcă dacă aveam sa ma mai strecor in camera surorii mele, aveam sa ma distrug și mai tare decât poate sunt deja.
       Încui camera și ascund cheia intr-un sertar ponosit apoi intru la mine in camera și, tot ce pot face este sa ma trântesc chiar in mijlocul patului. Rămânând cu fața orientata spre tavan. Sperând un singur lucru. Sa adorm, doar pentru a o mai revedea pe Brenna.