Ángel

Capitolul 18

Diem
Îl privesc cu atenție venind. Are în mâna un latte macciato și, surprinzător băutura mea preferata. Pumpkin spice Latte. Se uita atent la mine și zâmbește in colțul gurii apoi se îndreaptă spre portiera. I-o deschid pentru a-l ajuta puțin apoi intra ținând in mâini ambele băuturi. Îmi întinde minunăția ce se afla in mâna stângă și îmi zâmbește frumos.
-Hai bea.
Îl ascult de parca mi-ar fi dat un ordin și sorb o gura din minunatul Pumpkin Spice Latte.
-Ador. Cum ai știut ca e preferata mea?
-Nu am știut. Era preferata Brennei. Tot ce am făcut a fost sa merg la risc. Și aparent am nimerit.
-Ai făcut-o. Mulțumesc.
-Nu e nevoie sa îmi mulțumești, Ángel.
-Poți sa spui asta de câte ori vrei. Tot o sa îți mulțumesc când simt nevoia sa o fac.
-Da sa Trăiți Majestate. Acum hai sa te duc acasă.
Îi las fraza sa plutească in aer in timp ce sorb bine mersi din cafeaua al cărei miros acoperea pana și mirosul odorizantului mașinii.

Mașina lui Rhys parchează in fata casei mele. Dau sa îmi deschid portiera și sa cobor însă el face ce face de fiecare data. Îmi așează mâna înapoi pe picior și iese el sa îmi deschidă portiera.
Îmi iau geanta de pe bancheta din spate și încep sa caut prin ea cheile. Cu setul de chei pe deget, ma ridic și ma îndrept spre ușa. O deschid in larg și Pășesc in casa ca apoi sa ma uit atent in spate la Rhys, ce stătea rezemat de propria-i mașina.
-Nu intri?-îl întreb într-un glas-
Te rog spune ca da. Te rog spune ca da! Haide, Rhys nu ma lăsa singura.
-Dacă insiști da.
-Insist.-rostesc in momentul in care deja ma aflu lângă el și îl trag de mâna in casă.-Scuze dezordinea de la parter. Unchiul meu e..cam dezordonat sa zicem.
-Mai rău ca la mine nu e deci sa știi ca nici nu as fi observat dacă nu îmi spuneai.
-Glumețule.
-Chiar sunt, nu-i asa?
-Nu ma face sa îmi retrag cuvintele. Văd ca ti se urca la cap.
-Chiar deloc.
-Mhm, bine.
-Camera ta e sus?
-Da, de ce?
-Pot s-o văd?
-Sigur. Haide.
Fără sa ma mai simt in stare sa scot vreun cuvânt pur și simplu o iau pe scări înspre camera mea, uitându-ma din când in când in spate pentru a ma asigura ca el este acolo. Ma opresc in fata ușii camerei mele, având o oarecare retragere sa îl las sa pătrundă acolo. Însă acea strângere de inima dispare și apăs clanța cu putere lăsând ușa sa se deschidă in larg.
-Cam asta e camera mea. Banala nu?
-La prima vedere da. Dar ascunde mai multe in spate. La fel ca a Brennei. La fel ca a mea. Fiecare camera a unei persoane, este singura de fapt care păstrează in amintirea ei orice. Orice lacrima trăită aici. Orice durere. Așa ca, aceasta profunzime bate banalitatea.
-De unde știi tu profunzimea?
-Știu sa citesc printre rânduri, Ángel. Nu ai nici măcar o poza de familie sau cu prietenii. Asta înseamnă ca ai avut o poveste grea in spate. Ca nu ai avut prieteni.
-Tu și Hazel.. sunteți primii mei prieteni.
-Putem vorbi despre asta. De ce nu ai avut prieteni, Ángel? Cum a putut cineva sa rateze asa ceva?-rosteste arătând circular spre mine-
-Am fost catalogata mereu. Mereu eram luată peste picior, exclusă din diferite grupuri. Maltratata de aproape orice persoana se afla in jurul meu.
-Definește "maltratata", frumoaso.
-La cantina, aproape in fiecare zi eram nevoită sa stau la acea masa plină de guma uscata. Ba chiar mi se punea intenționat guma pe scaun ca uniforma mea sa aibă de suferit. Odată Ba chiar mi s-a turnat și o porție de mâncare in cap..
Zic întreaga fraza dintr-o singura respirație. Fără ca măcar sa mai pot spune și despre Viol. Va exista un moment și pentru a spune asa ceva. Însă nu este acesta. In niciun caz.
-Oh, Ángel, îmi pare extrem de rău. Dacă as fi fost acolo... sa fiu al naibii dacă as fi fost acolo nu as fi permis nimănui sa îți facă asta.
-Dar nu ai fost. Și e in regula! Asta fiindcă m-am descurcat Singură. Am știut sa fac față singurătăți.
-Dar nu ai meritat asa ceva.
-Nici oamenii care suferă de boli nu merita sa o facă. Asa cum nici cei care mor nu merita asta. Nimeni nu merita ceea ce li se întâmpla in viața. Doar ca asta le este povestea. Una deja scrisă și pe care nu o pot schimba însă, din care au ce învăța.-îmi șterg o lacrima ce s-a prelins pe obrazul meu stâng.- Știi ceva? Eu trebuie sa ma apuc sa transcriu cursurile de la Hazel.
-Eu o sa îmi fac de lucru.-ma uit la el zâmbind, cu o privire derutata.-Uite! -arată spre o carte ce zăcea pe noptiera mea.-Știu toată cartea asta fără ca măcar sa o fi citit vreodată.
-Cum vine asta?-spun așezându-ma la birou-
-A fost preferata Brennei. Îmi povestise fiecare pagina pana la cel mai mic detaliu.
-Atunci se pare ca o sa o începi tu pentru mine. Citește.
Încep sa copiez scrisul caligrafic al lui Hazel in timp ce, în fundal răsuna vocea sumbra a lui Rhys ce îmi distrăgea puternic atenția de la cursurile pe care le scriam fără ca măcar sa le înțeleg. Mintea mea era intr-o cu totul alta parte. Gândindu-mă brusc, cum ar suna numele meu pronunțat de Rhys mai des. Gândindu-mă cum vocea lui suavă avea sa devină parte din mine. Din mintea mea. Cum vocea lui avea sa acopere vocile ascuțite ale lui Mall și Cindy.