Ángel

Capitolul 12

Diem

Ma trezesc parca sufocata de claia de par roșcat ce s-a năpustit asupra chipului meu pe tot parcursul nopții. Dormisem surprinzător de bine. Mai ales, având in vedere ca nu pot dormi niciodată când unchiul Josh e in garda de noapte. Însă aseară, ceva a fost diferit. Cumva, nu m-am simțit singura. Și nu știu dacă e de vina Iepurașul cu care am dormit in brațe, sau este orice alt ceva.
In orice caz, îmi ridic corpul greu din pat, trag pe mine un hanorac larg și niște pantaloni scurți, apoi îmi prind parul lung intr-un coc răvășit. Ma strecor cu cea mai mare liniște in dormitorul unchiului meu și, observând-ul cum doarme, îl învelesc mai bine și cobor la parter.
Pregătesc micul dejun și cafea pentru amândoi iar pe al lui, îl acopăr cu o farfurie ca sa rămână cald. Nu puteam sta acasă astăzi. Nu după Conversația de ieri cu Rhys. Nu eram speriata.
Tu? Nu ești speriata? Ce gluma buna Draga! Te băgăm in sperieți,Draga mea.
Fără sa stau pe gânduri dau pe gât o pastila pentru a le Închide Gurile alea afurisite. Aveam nevoie sa stau de vorba cu tata. Ceea ce nu mai făcusem de mult timp. Dau pe gât o ultimă gură de cafea și iau un pix și o foaie și scriu
Unchiule, am plecat la cimitir. Am nevoie de câteva momente singura cu tata. Ti-am lăsat de mâncare. Te iubesc, ne vedem mai târziu!
    Așez bilețelul pe farfuria ce e menită sa ii țină micul dejun cald apoi urc înapoi la mine in camera. Îmi prind parul ceva mai strâns și îmi iau cu mine o geanta, in care îmi arunc jurnalul meu de toate zilele și un pix. Ma încalț apoi ies pe ușă in cea mai mare liniște. Un nod în gât nu îmi da pace. Este pentru prima oară când merg la mormântul tatei. Pana ca mama sa își ia viața, nu m-a lăsat sa ma duc la tata. Iar după asta, nu am avut curajul sa o fac. Pur și simplu simțeam ca nu pot păși in cimitirul ăla. Însă acum, acum chiar aveam nevoie de asta.
Intru cu greu in cimitir și caut mormântul tatei. Adevarul e ca, nici nu știu cum de ma simt atât de comod sa fiu aici singura. Locul de odihna al tatei este destul de "izolat" de celelalte fiind singurul lângă un copac. Mă târăsc la propiu pana la el și ma rezem de copacul ce ziceam ca este lângă el. Dar nu înainte de a ma uita la poza tatei de la mormânt. Avea parul blond. Iar asta, asta îmi da de gândit fiindcă nu credeam ca tata s-ar fi vopsit vreodată.
Nu dau foarte multe importantă afurisitei ăleia de poze ci doar îmi las corpul sa alunece de-a lungul scoarței copacului masiv. Îmi scot jurnalul din geanta și pur și simplu încep sa scriu.

Draga tata,

Poate ca ești dezamăgit de mine ca te vizitez abia acum, sau poate ca ești mândru ca mi-am găsit puterea sa o fac.
Tati, de când ai plecat totul s-a schimbat. Viața mea a devenit un calvar. Și nu pot înțelege ce am făcut sa merit asta. Ce am făcut sa merit tot ce mi se întâmpla.
Știi? Uneori, stau și ma gândesc, oare cum ar fi fost viața mea dacă rămâneai lângă mine. Oare aveam o viața normala? Oare nu mai apăreau vocile? Dar de cele mai multe ori, ma întreb fix degeaba. Fiindcă acestea? Acestea sunt întrebări fără răspuns. Însă întrebări care mă vor măcina la nesfârșit.
Tati, vreau sa știi, ca ma doare sufletul ca încep sa nu îți mai tin minte timbrul vocii cu care odată îmi cântai. Ma doare ca uit tot ce tine de tine. Iar singurul lucru care mi-a mai rămas de la tine, este parul. Și Doamne, nu pot explica cât de mult iubesc ca mi-a mai rămas ceva ce era cândva al tău.
Când ai murit, vocea ta mi-a rămas întipărita in cap. Spuneai ca vei fi mereu aici sa ma protejezi. Asta pana când nu ai mai fost. M-ai lăsat singura și mereu, m-am tot întrebat de ce. De ce ai murit. De ce m-ai mințit ca vei fi mereu alături de mine. Dar sincer, pana și acestea sunt întrebări fără răspuns. Fiindcă nimeni nu știe răspunsul la ele Inafara de tine. Iar tu continui sa nu fi aici.
In orice caz, te iubesc tati. Și de acum? De acum o sa vin mai des la tine.
Diem.