După ce am sunat acasă, de pe telefonul Anastasiei, am putut răsufla ușurate. Nici la ai mei, nici la Ela, nu se știa că am lipsit toată noaptea, până în momentul în care am sunat. Ela a scăpat foarte ușor, spre deosebire de mine, care am fost făcută cu ou și cu oțet, prin telefon. La fiecare ceartă, mi se spunea că mai bine muream și eu, odată cu părinții mei și multe alte reproșuri ce nu le vedeam rostul. Spre deosebire de ei, băiatul lor Mădălin, care era cu doi ani mai mic decât mine, se purta frumos cu și îmi lua apărarea de foarte multe ori pe, dar nu avea nici o autoritate înaintea lor.
Am plecat spre casă, lăsând-o pe Ela, în fața căminului, ea urmând să meargă în direcția casei ei.
După ce am mers aproximativ douăzeci de minute, în pas grăbit, am ajuns în cartierul unde locuiam. Când am intrat în casă, unchiul cu mătușa, erau în bucătărie, luau micul dejun. Abia atunci mi-am dat seama că îmi este foame, dar am dat bună dimineața și dacă am văzut că nu mi se răspunde, am plecat în camera mea. Nu am stat foarte mult, pentru că mi-am căutat repede niște schimburi, apoi am mers să fac duș. În maxim cinsprezece minute am fost gata. M-am reîntors în camera mea și deși îmi era foarte foame, m-am pus în pat și la cât de obosită eram, am adormit.
— Hei, verii! Meral!
Ca prin vis auzeam vocea vărului meu, Mădălin. Deschid puțin ochii și îl văd deasupra mea.
— Mmm.., ce e??? Lasă-mă să dorm! zic eu somnoroasă.
— E aproape seară! Hai să mâncăm și să ieșim pe-afară!
Am stat o clipă să mă gândesc, apoi m-am ridicat în șezut.
— Unde îți este telefonul, că ți-am dat mesaj?
— L-am pierdut sau mi-a fost furat, nu știu sigur!
— Aoleu și acum ce te faci de telefon?
— Nu știu! Tu nu ai nici un jaf pe-acolo?
— De unde? Toate sunt praf făcute, nici măcar nu se deschid!
— Atunci asta e! Trebuie să mă descurc fără!
— Nu ai cum să stai fără telefon! Dacă te sună de la facultate sau de la muncă?
— Ai dreptate, o să văd cum fac rost de un telefon cât mai ieftin!
— Păi hai, când ieșim, mergem pe la amanet și vedem ce găsim!
— Nu pot da mai mult de 200,250 RON pe el!
— Aoleu, nu știu dacă găsești așa ieftin!
— Mai mult nu pot! Tot ce am strâns până acum, trebuie să dau avans la chirie și să mai dau la taxele de la facultate!
— De ce nu mai amâni plecarea de la noi și îți iei un telefon bun?
— Mădălin, sincer acum, tu ai sta într-o casă ca asta, dacă ai fi în locul meu? Acum tu ai văzut cum sunt tratată aici, încă de mică! Eu nu am avut voie să pun mâna pe frigider, decât dacă mi se spunea, nu am avut voie să spun că îmi este foame, decât dacă eram chemată la masă! De exemplu azi dimineață, nici nu mi-au răspuns când am dat bună dimineața! Dacă îndrăzneam să rup un colț de pâine, eram bătută peste mâini că de ce nu așteptam să mi se ofere, sau de ce nu am cerut voie! Orice lucru folosesc, mi se scot ochii, că nu contribui cu nimic, dar consum și știi prea bine că eu nu am avut niciodată acces la propria alocație! După atâția ani aici, sunt tot o străină ce trebuie să stea într-un colț și să aștepte mila alor tăi!
— Știu, dar totuși, mie o să-mi fie dor de tine!
— Mă vei putea vizita oricând dorești!
— Abia aștept să fac optsprezece ani, să pot să plec și eu de aici!
— Pe tine te iubesc, de ce să pleci de lângă ei și să iei viața în piept așa de devreme?
— Uneori nici eu nu îi mai suport, dar nu am ce să fac!
— Sunt părinții tăi și îți vor binele! Cu mine e altceva, eu sunt doar copilul femeii ce nu au suportat-o mama și tatăl tău! Dacă ea nu mai e, ei se răzbună pe mine și probabil le aduc mereu aminte de ea, atunci când mă văd!
— Dar tu semeni leit cu unchiul!
— Știu, dar ai tăi probabil nu văd asta și mă mir cum de nu m-au lăsat la orfelinat, atunci când au murit ai mei! Pentru asta le sunt datoare și de aceea niciodată nu ripostez atunci când îmi aruncă vorbe grele și mă tratează ca pe un câine maidanez!
— Îmi pare rău și îmi cer scuze în numele lor!
— E hai, nu îți cere tu scuze, că tu nu ai nici o vină! Hai mai bine să ieșim!
— Hai să mâncăm întâi, tu azi nu ai mâncat nimic!
— Nu îmi este foame! zic eu mințind, deoarece știam că o să mănânc cu ghionturi dacă era mama sau tatăl lui în bucătărie.
— Stai liniștită că nu sunt acasă! zise Manuel care ghicise de ce am mințit că nu îmi este foame.
— Când o să mă mut cu chirie, promit să îți gătesc, de câte ori o să vii la mine! O să ai mereu dublura cheii mele și o să poți veni de câte ori vrei tu, chiar dacă eu nu sunt acasă! Dar cu condiția să nu dai petreceri la mine!
Am început amândoi să râdem, în timp ce ne îmbrânceam unul pe altul și mergeam spre bucătărie.
După ce am mâncat, am strâns masa, am spălat vasele și am făcut ordine în bucătărie, de nici un ziceai că am trecut pe-acolo. Ne-am îmbrăcat și am plecat în oraș.
După ce am colindat străzile și am vizitat mai multe amanet-uri, am găsit în sfârșit, ceva pe bugetul meu. Un telefon micuț, cu butoane, la 100 RON. Nu avea internet și alte funcții fistichii, dar puteam să sun și să fiu sunată. Îmi era de ajuns până îmi luam salariu întreg de la noua mea slujbă. Dacă mereu muncisem cu jumătate de normă, acum mi-am făcut curaj și am luat o slujbă cu normă întreagă, într-un depozit la așezat marfă. Lucram de aproximativ două luni și luasem salariu doar o singură dată, dar nu pe o lună întreagă. Următorul salariu urma să îl iau cât de curând și eram deja în căutarea unei locuințe acceptabile.
