În sfârșit a venit și ziua de Sâmbătă și puteam dormi și eu până mai târziu.
M-am trezit pe la nouă și ceva deși îmi propusesem să dorm până la doisprezece. Am încercat eu să mai adorm, dar degeaba. M-am ridicat din pat și după ce am mers la baie, am m-am gândit să pun de cafea. Rămăsesem în pijamale și nu mă gândeam să le dau jos prea curând, așa că am luat ibricul și l-am clătit puțin dar soneria de la ușă, mă făcu să îl las pe chiuvetă. În timp ce mergeam să deschid, mă gândeam cine poate fi Sâmbăta?!
— Bună dimineața! zise bărbatul de dincolo de prag.
Privesc nedumerită la el și nu îmi dădeam seama cine este și ce vrea de la mine,mai ales că arăta foarte bine îmbrăcat, în costum cu cravată și pe deasupra un pardesiu bej lung. Părul cenușiu, puțin ondulat, dat pe spate și nu îmi dădeam seama dacă așa stătea de obicei, sau era dat cu fixativ. Văzându-l așa impunător, mi se înmuie picioarele.
— Bună dimineața! zic eu cam cu jumătate de gură.
— Sunt procuror Sandu Adaman! Mai exact, tatăl lui Gabriel Adaman! Putem vorbi câteva minute?
Încercam să proceseze repede, ce vrea un procuror de la mine și cine este fiul lui, Gabriel Adaman, de a ținut să îl menționeze?
— Sigur că da! Intrați!
Bărbatul privi dincolo de mine și scană camera.
—Nu mulțumesc! Puteți veni veni cu mine până la mașină?
— Da! zic eu speriată.
Bărbatul s-a întors și a pornit spre ieșirea din bloc. Când a ajuns afară, a mers către o mașină neagră, nu știu ce marcă era, dar sigur nu și-o permitea oricine. Lângă mașină stătea un alt tip mult mai tânăr, în poziție de drepți și când l-a văzut pe procuror, a deschis repede portiera. Eu în pijamale, îl urmam ca un cățeluș și nu știam ce se întâmplă.
— Poftiți pe aici domnișoară! spuse tipul celalalt, destul de amabil și mă conduse pe partea cealaltă a mașinii și îmi deschise portiera.
După ce am urcat, când tipul a închis portiera după mine, pe sub haina descheiată, i-am putut vedea arma de la brâu. Au început să îmi tremure picioarele și cu greu încercam să nu mă dau de gol.
— Uite ce e domnișoară..., de data asta am venit să îți vorbesc cu frumosul, dar dacă nu mă asculți, data viitoare nu voi mai fi așa amabil!
— Dar..., nu am făcut nimic, nu știu despre ce este vorba și nu înțeleg ce se întâmplă!
— Ești proastă sau te faci?!
Mda, cică să vorbească cu frumosul. îmi zic în gând.
— Ți-am zis doar că sunt tatăl lui Gabriel Adaman!
— Cine este Gabriel Adaman?!
Bărbatul mă sfredeli cu privirea și deschise geamul mașinii, apoi făcu un semn, omului de afară, să se apropie.
— Ești sigur că ea este fata? întrebă el.
— Da, domnule procuror! răspunse tipul.
