8 Martie. Ziua pe care o să o țin minte toată viața.
M-am trezit de dimineață să merg la muncă și speram ca și Gabriel să se trezească o dată cu mine și să îmi spună "La mulți ani", însă el dormea nepăsător. M-am îmbrăcat și am plecat, fără a da prea mare importanță,, gândindu-mă că mai e timp până seara. Am ajuns la magazin, am deschis, am mai făcut un pic de ordine pe acolo, până să apară clienții, apoi rutina zilnică. Pe la ora șase seara, vine patroana.
— Bună Meral! Cum merge treaba? zise ea după ce intră.
— Bună șefa! Merge bine!
— Bun! Hai, îmbracă-te și plecă acasă, că rămân eu aici! Azi e ziua femeii și îți dau drumul mai devreme! Trebuia să vin mult mai devreme, dar a intervenit ceva și abia acum am ajuns!
— Nu e nevoie șefa! Mai sunt patru ore, acum trec!
— Alea patru ore, te duci și te odihnești!
Nu am avut de ales și m-am pregătit de plecare. Când mi-am luat la revedere și am ieșit din magazin, mă sună Manuel.
— Da! îi răspund eu.
— Veri, ce faci, ești ocupată?
— Nu! Tocmai ce am ieșit de la muncă!
— Veri, am o rugăminte mare la tine!
— Ce rugăminte?
— Am o mare problemă și te rog să vii urgent!
— Unde să vin? Ce problemă?
— Îți trimit acum adresa! Am luat masa cu o fată la un restaurant și când să plătesc, m-am trezit că nu mai aveam portofelul și acum cei de aici, nu mă cred și spun că anunță poliția! Dacă află ai mei, mă omoară!
— Ok, trimite repede adresa! Iau un taxi și vin!
Închid, apoi primesc mesaj cu adresa. Caut repede un taxi și urc, apoi îl sun pe Gabriel să îl anunț și pe el unde sunt.
— Da iubita! răspunde el.
— Te-am sunat să îți spun că am ieșit mai devreme de la muncă și m-a sunat Manuel să merg la el că are o problemă!
— Bine iubita! Nici eu nu ajung acum acasă că mai am niște treabă în oraș cu un client! Ne vedem mai târziu acasă iubita!
— Bine!
— Te sărut!
— Și eu!
Am închis telefonul și am așteptat să ajungă taxiul la adresa dată de Manuel. Când am ajuns, mi s-a părut ciudat restaurantul. Înăuntru era semi întuneric, nicidecum lumină să poată vedea omul mâncarea de pe masă. Am crezut că am ajuns eu prea târziu și închisese deja. Am mers până lângă ușă și stând pe loc, priveam în toate părțile, crezând că Manuel este pe undeva prin apropiere. Dacă am văzut că nu este, am zis totuși să încerc ușa și să mă asigur că este închis sau deschis. Când am pus mâna pe clanță, surpriză, aceasta se deschise. Intru cam cu inima îndoită și pășesc înăuntru. În momentul când am făcut primul pas să intru, s-a aprins lumina și deodată am făcut ochii mari cât cepele. În mijlocul restaurantului, era Gabriel, îmbrăcat la patru ace, cu un buchet de trandafiri roșii, în mână. În dreapta lui, o masă aranjată super frumos și în stânga Manuel care filma.
Gabriel veni lângă mine și îmi dădu florile.
