— Bună Manu! Ce faci? zic eu, după ce am auzit că îmi răspunse la apel.
— Bună veri! Stau la televizor!
— Ai fost acasă? Ți-ai luat lucrurile?
— Am fost și mi le-am luat dar a fost iar un scandal... Tata a sărit la mine să mă bată, noroc că m-am ferit și am fugit! Am apucat de mi-am luat alea de școală și câteva lucruri mai importante! Nu voiau să îmi dea nimic, că sunt luate din banii lor și că să mă duc dracului de la ușa lor, că lor nu le trebuie un poponar la ușă să râdă lumea de ei și câte și mai câte!
— Știu că stai la mine?
— Nu le-am spus!
— Mai bine! Vezi că eu merg la celălalt job și vin târziu ca azi noapte! Te descurci cu ce ai prin frigider? Ai luat pâine?
— Da, am luat pâine, am luat două cutii de lapte și am luat și trei conserve de pește! Am venit cu un taxi acasă, dar l-am plătit din niște bani care îi aveam acasă!
— Bravo! Hai că te las, ne vedem diseară!
— Ok! Spor la muncă!
— Mulțumesc!
Am închis telefonul și l-am băgat în geanta ce o purtam tot timpul pe umăr. După câteva minute de mers, am ajuns și la celalalt job unde de data asta speram să nu fie Gabriel înăuntru. Spre ușurarea mea, nu era și nici clienți nu prea erau. Probabil datorită vremii de afară. Era o vreme mohorâtă de credeam că dintr-un moment în altul, va începe să plouă torențial.
Când să mă apuc de treabă, telefonul începu să sune. Mă uit pe ecran și văd numele lui Gabriel. Îi dau sonorul la minim și îl las să sune. Dacă nu m-a căutat până acum, nu avea rost să mă mai caute. Mi-am văzut de treabă în continuare, doar că am terminat repede, că afară chiar începuse să plouă și clienții nu se îngrămădeau să vină.
— Meral, dacă tot nu sunt clienți acum, ia-ți ceva și așează-te să mănânci! zise patronul.
— Mulțumesc șefu!
M-am dus la bucătar și am cerut o porție de ciorbă de burtă. Nu m-am dus în sală, am rămas în bucătărie, unde și celelalte colege, își luau câte ceva de mâncare și mâncau.
— Copii, astăzi cred că închidem la pe la ora douăzeci, douăzeci și unu! zise patronul care venise în bucătărie.
— Păcat șefu, am făcut o groază de mâncare, degeaba! zise o colegă ce era ajutor de bucătar.
— Asta e! Eu ce să fac, cu cine să mă cert? Oprim și noi ce se poate refolosi și mâine, restul împărțiți, aruncați!
Șeful plecă să mai vadă dacă au apărut clienți, iar noi am rămas în bucătărie mâncând.
Se făcu seară și abia dacă ne călcase pragul, cinci clienți. Afară, vremea nu dădea semne să se liniștească. Ploaia parcă mai rău se întețea.
— Gata copii! Pregătiți-vă de plecare! Băgați la rece ce e de băgat, făceți-vă pachetele și hai acasă că nu mai vine nimeni pe vremea asta! Meral, să vino să te plătesc!
Mă duc aproape de el.
— Șefu, azi nu am făcut mai nimic, nu îmi dați nici un ban!
— Nu se poate, ți-ai pierdut timpul aici, lasă că îți trebuie acolo pentru facultate!
— Șefu, poate altă dată, dar azi nu! Pentru azi îmi este de ajuns porția de mâncare care am mâncat-o și plus ce voi lua la pachet!
— Ești sigură?
— Sunt foarte sigură!
— Vino cu încoace! Viorel! Încarcă-i sacoșa și ce mai are ea acolo, cu ce vrea ea! Să nu te zgârcesti la nimic! zise el, către bucătarul șef.
— Meral, vino și ia-ți ce vrei! Ai caserole, nu?
— Da șefu! zic eu către Viorel bucătarul. Tot șefu îi spuneam și lui.
— Hai fetelor și voi, spuse el către cele trei colege. Una era ajutor de bucătar, una picolo și una debarasatoare ca și mine, dar ea era angajată cu acte.
Am început să ne punem toate, câte ceva prin caserole, prin pungi, până ne-am făcut plinul, apoi am pus cu toții mâna și am băgat tot la rece, am aruncat ce era de aruncat, am spălat lună vasele și ustensilele de bucătărie. Se făcuse ora douăzeci și unu când am terminat și am ieșit pe ușă. Am început să alerg repede prin ploaie și să mă îndrept către stația de autobuz. Când am ajuns, nu era nimeni în stație. Am pus sacoșa ce era încărcată până la torți, pe canapea că și așa îmi era teamă că se va rupe la cât de grea era și eu stăteam în picioare bătând pasul pe loc, deoarece mă luase frigul.
D
upă câteva minute de stat în stație, autobuzul întârzia să apară și nici pe jos nu aveam cum să merg, deoarece ploua foarte tare. La un moment dat în depărtare, văd autobuzul, dar în același timp o mașină opri exact în stația de autobuz. Mă claxonă și apoi portiera din față se deschise. De la volan, Gabriel îmi făcu semn să urc.
— Vine autobuzul! Pleacă de aici că nu ai voie să oprești! zic eu făcându-i semn disperată.
— Atunci urcă!
— Lasă că merg cu autobuzul!
Autobuzul era deja în spatele mașinii lui Gabriel și claxona. Eu luasem sacoșa în brațe și așteptam să plece mai repede Gabriel, dar acesta se dădu jos din mașină și îi făcu semn șoferului de autobuz, care și acesta la rândul lui gesticula nervos. Veni hotărât către mine și după ce mă apucă de mână, mă trase după el și mă băgă în mașină. Închise portiera, apoi urcă și el la volan și porni.
— Încăpățânată mai ești! zise el nervos.
— Nu sunt încăpățânată, dar ce rost avea să mă duci tu, dacă tot venea autobuzul?!
— Tu crezi că sunt aici, acum să mă plimb? Am venit să te văd la restaurant și nu mai erai!
— La ora asta?!
— Știam că la doisprezece noaptea închideți!
— Doar când avem clienți!
— Am înțeles!
— Unde stai că merg fără nici o direcție?
După ce îi spun adresa, câteva minute se făcu liniște.
— De ce nu pui sacoșa aia jos la picioarele tale și o ții în brațe? zise el deodată.
Nu am zis nimic, am pus doar sacoșa la picioarele mele și atât.
