Se făcuse ora 22:15 când am plecat de la serviciu. Mergeam către casă și mă gândeam la ceea ce îmi spusese Anastasia în acea după-amiază. Mă gândisem de mult la transfer, dar m-am temut de problemele financiare, de locul străin, dar dacă stăteam bine să mă gândesc, nici aici nu stăteam pe roze, dar totuși aveam unde să stau. Îmi era incomod să profit de faptul că Gabriel îmi lăsase un apartament din care, nu eram sigură că nu va veni într-o zi să mă dea afară. Cum în Iași nu aveam pe nimeni, nici în București nu aveam pe nimeni. Să zicem că mi-aș fi găsit și acolo ceva de muncă, dar până atunci și până la primul salariu, unde aș fi stat? Oricum răsuceam problema, tot nu găseam o soluție sigură. Trebuia să stau să îmi strâng ceva bănuți, apoi să mă transfer. În banii lăsați de Gabriel, nu am intrat. Voiam să îi dau înapoi. Mă descurcasem până acum, din bursa socială și cea de merit, de la Facultate, plus că mai aveam ceva bani deoparte, de când stăteam la garsonieră. Gabriel nu m-a lăsat să umblu în ei, așa că acum îmi prindeau bine. Absorbită de gândurile mele, nu mi-am dat seama că am ajuns acasă. Am intrat, am luat liftul și am urcat. Am ajuns în fața ușii și am descuiat, apoi când am dat geaca jos de pe mine și am vrut să o pun în cuier, am văzut pardesiul lung a lui Gabriel, agățat în cuier. Imediat am observat și câteva perechi de încălțăminte bărbătească, așezată frumos sub cuier, lângă încălțămintea mea. Oricât aș fi vrut să mă abțin și să mă feresc de palpitații, nu reușeam. M-am descălțat repede vrând să alerg către sufragerie, dar din baie își făcu apariția Gabriel. Când l-am văzut îmbrăcat în pantaloni de trening și tricou, așa cum stătea el prin casă, atunci când se mutase cu mine, am început să plâng de fericire.
— Bună iubita! Ai venit în sfârșit! zise el zâmbind și venind către mine.
Eu am rămas pe loc și nu știam dacă să fiu supărată pe el că m-a lăsat atâta timp fără nici o explicație, sau să mă bucur că s-a întors la mine și să îi sar în brațe. Nu îmi găseam cuvintele și pur și simplu îl priveam cu lacrimile curgând pe obraji, fără a le putea opri.
Când s-a apropiat de mine, mi-a cuprins capul în palme și și-a apropiat buzele de buzele mele reci de la gerul de afară. M-a sărutat tandru timp de câteva secunde, iar când mi-a dat drumul din sărut, m-a privit în ochi și am văzut cum i se umeziseră un pic. Am început să plâng în hohote și mi-am încolăcit brațele, pe după mijlocul lui, în timp ce îmi lipisem obrazul de pieptul lui. Mă strânse și el în brațe și am stat așa câteva minute.
— Gata iubita mea frumoasă! Liniștește-te! Sunt aici și nu voi mai pleca de lângă tine!
Cuvintele lui, mă făceau mai tare să plâng. A încercat să se desprindă de mine și să mă privească în ochi, dar eu mi-am lipit mai tare obrazul de pieptul lui și mi-am încordat brațele pentru a avea mai multă putere de a-l strânge în brațe.
— Te rog, stai puțin așa! am zis eu printre sughițuri de plâns, precum un copil.
— Offf.., iubita mea și mie mi-a fost dor de tine! Te rog, iartă-mă, dar m-am speriat atât de tare atunci, încât am crezut că te voi proteja de mânia alor mei, dar rup orice legătură cu tine!
— Mi-am dorit atât de mult să fi murit atunci pe loc, în momentul în care m-am trezit și am aflat că nu știa nimeni de existența ta! M-am gândit că m-ai părăsit și m-am simțit atât de singură încât regretam că nu m-a ucis pe loc acel glonț!
— Nu te-am părăsit nici o clipă iubita! Voiam doar ca o perioadă să vadă tata că nu mai iau legătura cu tine, dar eu aveam alte planuri în minte. Am fost și la tine la spital, fără să știe nimeni. M-am interesat tot timpul de starea ta, de aceea am știut când te externezi! Am vrut să vin cu tine la spital în acea noapte, dar în timp ce așteptam salvarea, m-a sunat tata și mi-a râs în nas fiind sigur că ai murit pe loc. De nervi, am așteptat de a venit salvarea și te-a luat, apoi am urcat în mașină și m-am dus să îi cer socoteală, iar în timp ce ne certam, cineva la anunțat că că nu ai murit, atunci a trecut la amenințări și din teama de a nu încerca din nou să îți facă rău, i-am zis că fac orice, numai să nu se mai atingă de tine! Am mers la spital fără să afle tata și când am aflat că ești însărcinată, am rugat medicii și asistentele, să nu spună nimănui în afară de tine, că ești însărcinată. M-am temut atât de tare că dacă ar afla și asta, ar încerca să scape și de tine și de copil, încât am devenit slab. Văzând că a mers atât de departe încât să pună pe cineva să tragă în tine, m-am speriat foarte tare și mi-am dat seama că acest om este capabil de orice!
— Ce ne vom face de acum înainte?
— Iubita, hai să stăm jos că ești obosită!
Gabriel mă luă de mână și mă trase după el spre canapeaua din sufragerie.
— M-am gândit la început să plecăm în alt oraș și anume în Iași!
— Deci te-ai gândit la același lucru ca și mine!
— Da! E cea mai indicată facultate cea de acolo! După cearta avută astăzi cu tata, cred că o să ne lase în pace!
— Chiar crezi asta?!
— Sper! I-am zis clar că dacă ți se întâmplă ceva, întâi îi iau lui viața, apoi mi-o iau și eu!
— Doamne ferește! Să nu faci așa ceva!
— Iubita! Dacă îți face ție ceva, nu mai am nimic de pierdut! Sper să ia în serios amenințarea mea și să se potolească!
— Nu știu ce să zic, dar mă tem că acum este și mai furios!
— Este atât de furios încât m-a dat afară din casă și m-a trimis la tine, deci nu îți face griji că am venit cu aprobarea lui! zise el zâmbind.
— Iubire! Tu ai mâncat ceva? Merg să îți fac ceva de mâncare?
— Nu am mâncat iubita! Te-am așteptat să mâncăm împreună că am făcut eu paste cu piept de pui și sos!
— Serios? Dar când ai venit, de ai avut timp de mâncare?
— Pe la 18:00! Nu am venit după tine că voiam să îți fac o surpriză!
— Și dacă veneai după mine, era o surpriză!
— Închipuie-ți să te vadă clienții, plângând cu sughițuri ca mai înainte!
— A da, ai dreptate! Mai bine că nu ai venit!
— Hai iubita, să mâncăm!
