Era ora zece și ceva, când telefonul din buzunar, începu să sune. Îl scot și privesc ecranul pe care scria "Proprietara"
— Da! răspund eu.
— Bună ziua Meral!
— Bună ziua!
— Te-am sunat să vorbim în legătură cu reînnoirea contractului!
— Știu că de mult trebuia să îl reînnoim și a rămas să mă anunțați când sunteți disponibilă, să ne întâlnim și să semnez pentru prelungirea lui!
— Da, dar vezi tu, între timp am găsit cumpărător și am vândut garsoniera! Îmi pare rău să te anunț dar noul proprietar, vrea să evacuezi cât mai repede locuința, pentru a se muta, altfel riști să te trezești cu lucrurile la ușă! Chiar îmi pare rău! Nu am știut nici eu că va dori să se mute atât de repede! Chiar și actele, au mers foarte repede, deci era disperat să îl cumpere cât mai repede!
— Cât timp am să mă mut?
— Azi dimineață m-a sunat și a spus că nu mai mult de 24 de ore!
— Doamne ferește, unde să plec eu în 24 de ore?!
— Chiar îmi pare rău Meral! Te anunțam mai devreme, dar am crezut că va mai dura până se transferă actele și nu mă așteptam să nu dea timp pentru eliberarea garsonierei! Dacă găsești să te muți, poți lua toate lucrurile de acolo, oricum îi vor rămâne noului proprietar, dar eu mi-aș dori să le iei tu!
— Nu știu dacă pot sau dacă am unde să le duc! O întrebare mai am. Cum se numește noul proprietar?
— Sandu Adaman! Dar nu te sfătuiesc să vorbești cu el să te lase să stai că odată ce a vrut să eliberezi locul în 24 de ore, îți dai seama!
— Nu, voiam doar să îi știu numele!
— Bine Meral! Încă o dată scuze și sper să găsești repede în altă parte să te muți! La revedere și ai grijă de tine!
— Mulțumesc! La revedere!
Am băgat telefonul în buzunar și mi-am continuat treaba. Când se făcu ora de prânz, m-am retras într-un colț și am vrut să îl sun pe Gabriel, dar nu am apucat că o colegă de muncă, m-a anunțat că mă cheamă la birouri.
Inima mi se strânse și presimțeam deja că o nenorocire nu vine niciodată singură. După câteva minute, am ieșit de la birouri și nu știu dacă a fost în legătură și proprietara cu treaba asta sau hazardul a făcut să li se ivească un motiv bun, celor de la birouri, că am fost anunțată că începând de astăzi, sunt concediată. Motivul? Vorbitul la telefon în timpul programului și alte abateri. Care alte abateri, habar nu am, dar domnul procuror, mă lovea din toate părțile. Am mers la vestiar și m-am schimbat, am predat ecusonul și salopetele și am plecat. După ce am ieșit din depozit, l-am sunat pe Gabriel.
— Da iubita! răspunse acesta.
— Unde ești?
— La cursuri, de ce?!
— Tatăl tău a trecut la fapte! Mă lovește din toate părțile! Din clipă în clipă mă aștept să mă sune și de la restaurant să îmi spună să nu mai vin și gata, m-a pus la pământ!
— Ce s-a întâmplat?! Ce a făcut?!
— A cumpărat garsoniera și în 24 de ore vrea să o eliberez! Acum am fost chemată la birouri și mi s-a spus că sunt concediată pentru că am fost văzută pe cameră vorbind la telefon în timpul programului și alte abateri. Care alte abateri, nu știu și vorbitul la telefon, a fost cu o oră și ceva înainte să fiu chemată. Am vorbit pentru că sunase proprietara să mă informeze că nu mai este ea proprietară și că noul proprietar vrea să se mute cât mai urgent și am 24 de ore să plec de acolo! Sunt disperată, încotro o iau eu acum. Nu am casă, nu am servici, cum o să-mi plătesc facultatea...
— Iubitaaaa, liniștește-te! Nu pleca de acolo că vin acum la tine!
Am închis telefonul și privind în stradă, văd iar mașina ce mă urmarea. M-am întors puțin cu spatele și făcându-mă că îmi caut ceva în geantă, mi-am șters lacrimile pe furiș, apoi m-am întors cu fața către mașină și trăgând aer în piept, priveam către cer și zâmbeam. De câte ori vedeam ceva amuzant pe stradă, zâmbeam. După câteva minute, a apărut Gabriel și când s-a dat jos din mașină să vină către mine să mă ia în brațe, să mă consoleze, eu l-am privit și i-am zâmbit cu gura până la urechi. Bietul de el, mă privea și nu înțelegea ce se întâmplă. Credea că e vreo reacție inversă la necazul care dăduse peste mine. S-a apropiat de mine și m-a luat în brațe.
— Ești bine iubita?
— E, pe dracu! Zâmbește! zic eu în timp ce zâmbeam în continuare și îl pupam pe ambii obraji.
M-am desprins din brațele lui și luându-l de mână, am pornit către mașină, veselă nevoie mare.
— Iubita, ești bine? Ce e cu tine?
— Zâmbește iubire, să ieși bine la poze! zic eu printre dinți și făcând semn cu ochii, către mașina ce ne urmarea.
Gabriel își dădu imediat seama și pufni în râs.
— Zău că ești nebună! Și eu care credeam că te porți așa că ești în stare de șoc!
Am urcat în mașină și am plecat. Mașina după noi.
— Iubita! Am făcut un plan în timp ce am venit încoace! Te duc acasă și îți faci bagajele! Eu o să caut pe internet, ceva de închiriat, cât mai aproape de facultate...
Telefonul meu începu să sune. Mă uit la ecran și apoi privesc la Gabriel.
— Ce ți-am zis eu?! Mă sună de la restaurant!
— Nu răspunde! Lasă că rezolv eu cumva! Și cum ziceam, tu îți strângi lucrurile în timp ce eu caut ceva de închiriat. Plec eu să vorbesc cu proprietarul și să stabilim termenii și condițiile. După aceea vin la tine și, te iau și te duc la restaurant, apoi eu plec. Mașina care ne urmărește o să stea în fața restaurantului. Eu vin înapoi la tine, îți pun lucrurile în mașină și le duc la noua adresă. Îți dau mesaj cu noua adresă, apoi vezi cum te strecori printre blocuri și te faci nevăzută, apoi când scapi, urci repede într-un taxi sau într-un autobuz oare care și mergi o stație, apoi te poți da jos și vii cumva la adresa care ți-o dau eu! Ai înțeles până acum?
— Da, dar la restaurant nu mă mai primește!
— Nu am zis să mergi să muncești! Te duc, să pară că te-am dus la muncă și eu am plecat în treaba mea. Doar să îl ții ocupat pe urmăritor. Stai la restaurant, vorbești cu colegii, cine știe, poate îți convingi șeful să te primească în continuare, tragi cât mai mult de timp, să am eu timp să rezolv ce am spus! Poți chiar să te oferi să ajuți în restaurant, ca pentru ultima dată, vezi tu cum tratezi, numai să stai înăuntru. Când îți dau eu mesaj, poți pleca!
— Ok! Toate bune și frumoase până aici, dar cu ce o să plătesc eu avansul la chirie și chiria în continuare, dacă nu am de muncă?
— Eu sunt aici! Înțelege că nu mai ești singură! Totul se rezolvă pe parcurs! Deocamdată să îți găsim un loc unde să te muți!
