— Gabriel! Mă simt mai bine și îți mulțumesc pentru ajutor, dar acum te rog să pleci și.... te rog nu mă mai căuta!
— Meral! Ce vină am eu?
— Și eu ce vină am? Vine aici tatăl tău, care nici nu știu de unde știe unde stau și mă acuză că aș fi o profitoare ce vrea să te stoarcă de bani și că nu am statutul vostru și că oricum îmi vei da papucii după ce te vei culca cu mine și câte și mai câte! M-a făcut să mă simt un om de nimic, un gunoi, nu fir de praf pe pantofii voștri! Un fir de praf de care se scutură foarte ușor, indiferent ce metodă ar folosi, în cazul tatălui tău, o armă ar fi cea mai potrivită metodă de a scăpa de gunoiul ce s-a lipit de fiul său și este prea mândru și încrezut să recunoască faptul că scuturând acest gunoi, își poate răni propriul fiu! El crede că sunt iubita ta, de aceea mă amenință și mă înjosește în ultimul hal! Acum spune tu, sun iubita ta? Nu! Te caut eu disperată? Nu! Te-am chemat eu să mă duci cu mașina acasă? Nu! Că și pentru asta mi s-a spus că mi-am angajat șofer! Ți-am cerut eu vreun leu vreodată? Nu! Atunci de ce sunt eu vinovată?! Te rog frumos să mergi acasă și eu rămân și îmi văd lungul nasului, așa cum mi-a spus tatăl tău! Te rog, am eu destule probleme, nu îmi mai trebuie una în plus! Iartă-mă, dar nu îi pot face față tatălui tău!
— Meral, îmi cer scuze în numele lor! Eu nu am nici o vină, știi prea bine că eu nu gândesc așa ceva despre tine!
— Ai și tu o vină!
— Ce vină?!
— Știind ce fel de tată ai, nu trebuia să te apropii de mine și să mă pui în situația asta!
— Crezi că inima mea are rațiune? Crezi că eu am știut până azi, că tatăl meu va interveni dacă nu plac pe cine vrea el? Tu poți pune stop sentimentelor, după ce tocmai s-a întâmplat?
Inima lui, sentimentele mele, aceste cuvinte mă pusese în încurcătură. Era sigur de sentimentele mele și în același timp îmi dădu de înțeles că eram în inima lui. Hmmm, vorbe subtile fără declarații pompoase de dragoste. Asta mă atrăgea la el. Își exprima sentimentele prin gesturi, nu prin declarații formate din cuvinte ce zburau în neant și în care nu te puteai încrede.
— Sentimentele mele vor rămâne acolo în inima mea! Nu le pun stop, doar le ascund și le păstrez vii în amintirile mele și îmi vor aduce mereu aminte că nu putem avea tot ceea ce ne dorim!
Efectul cuvintelor mele îl făcu pe Gabriel să îmi cuprindă fața în palme și să își lipească buzele de ale mele și să mă sărute. Chiar dacă mă luase prin surprindere, îi răspundeam la sărut de parcă de asta depindea viața mea. Uitasem supărarea, uitasem că îmi propusesem să stau departe de el, uitasem tot. Un singur lucru mi-l adusesem aminte..., Manuel era lângă noi. M-am dezlipit încet de buzele lui, chiar dacă le-aș fi sărutat la infinit și am privit rușinată către Manuel care rămăsese cu gura căscată privindu-ne.
— Închide gura că tu nu primești nimic! zic eu către el râzând.
Gabriel începu și el să râdă, dezvelindu-și dantura perfectă și albă. Era atât de superb când râdea și era pentru prima dată când îl vedeam râzând atât de evident.
— Veri, se pare că erai frumoasa adormită că după acel sărut, văd că ți-ai revenit! Și răutatea ți s-a trezit!
Am pus mâna pe perna de lângă mine și am aruncat-o către el.
— Eu o să plec! Trebuie să am o discuție serioasă cu tata! Te rog să te odihnești și liniștește-te! Nu ești tu fata care să te lași intimidată! Am încredere în tine!
Vorbele lui au fost spuse special pentru a mă face pe mine să îi arăt că nu se înșeală în privința mea. Știa sigur că nu îmi doream să îl dezamăgesc. După ce plecă Gabriel, m-am ridicat din pat și am mers cu Manuel în bucătărie să mâncăm. Îmi recăpătasem mobilitatea în picioare și eram ca nou-nouță.
— Astăzi trebuie să mergem la cumpărături! îi zic eu lui Manuel, în timp ce stăteam la masă.
— Ai bani?!
— Am bonurile de masă, pe vreo șase luni ! Eu dacă am mâncat acolo unde lucrez, mi-am adus mâncare și acasă, nu am folosit cine știe ce din bonuri. Am mai luat așa, câte un șampon sau o cutie de dero și ce am mai luat, de multe ori luam cu bani!
— Acum ce vrei să iei?
— În primul rând pilota de care spuneam, că vine iarna acum! Ție îți trebuie ceva pe la școală?
— Deocamdată nu îmi trebuie nimic!
— Să îmi spui dacă îți trebuie ceva!
După ce am mâncat și am strâns masa, am plecat la cumpărături. Nu știu câte ore au trecut, dar se înnopta deja când ne-am întors acasă. Am pus cumpărăturile la locul lor, apoi ne-am pus în pat și am privit la televizor.
— Crezi că Gabriel, a rezolvat ceva cu tatăl lui? întreabă Manuel la un moment.
— Nu știu, dar tare mă tem de ce e mai rău!
— Să se bată oare?
— Nu cred că ar face asta, dar sigur tatăl lui va lovi în mine și va fi și mai pornit împotriva mea, pentru simplu fapt că pe fiul său, nu poate să-l atingă! Ar fi penibil să îl pună la colț, cu două palme la fund, pe ditamai bărbatul, așa că eu sunt cea care trebuie să-i suport mânia!
— Ai grijă! Asemenea oameni, te pot face dispărută ca pe Elodia!
— Ai dreptate, dar ce să fac? Gardă de corp, nu pot angaja! De fugit nu vreau să fiu o lașă, plus că am aici facultatea, tu ai aici liceul și nu poți pleca în ultimul an când trebuie să fii în mediul tău și să te concentrezi pe învățat! Dacă plec de aici, pierd tot, facultate, locuri de muncă, chiria și pe Gabriel!
